Perioada postbelică în literatura română este considerată după anul 1947 până în zilele noastre, fiind cunoscută şi sub numele de "perioadă contemporană". Generaţia războiului, reprezentând intervalul dintre anii 1940-1947 s-a remarcat printr-o diversitate a formulelor estetice, de la ahordarea unui simbolism decadent, la "resurecţia bala ...
Destinul artistic al scriitorului constituie un ah plan narativ al romanului, nu este conturat în cronologia faptelor, discontinuitatea întâmplărilor, evenimentelor fiind copleşită de alte amintiri, anterioare acestei perioade, care vin să completeze, să explice" sau să motiveze atitudinea, reacţia sau gândirea naratorului-protagonist. Intervalul cuprins între 19 ...
Perioada postbelică este extrem de agitată în plan politic, plină de turbulenţe comportamentale determinate de înfiinţarea, apoi de dizolvarea Partidului Comunist, cu puternice influenţe pentru literatura română atât în ceea ce priveşte elementul politic şi artistic, dar mai ales în privinţa tematicii şi a ariei de inspiraţie. în cei 70 d ...
poezie interbelică ♦ poezie avangardistă ♦ poezie lirică ♦ lirism obiectiv
Poezia "Ora fântânilor" de Ion Vinea (1895-1964), pe numele adevărat loan Eugen lovanachi, a fost publicată în revista "Viaţa românească", în anul 1938 şi a dat titlul singurului volum de poezii publicat în timpul vieţii. Poezia concentrează tematic # ...
poezie interbelică ♦ poezie tradiţionalistă religioasă ♦ lirism obiectiv ♦ poezie lirică
Poet autentic religios, Vasile Voiculescu (1884-1963) a publicat peste 100 de poezii în revista "Gândirea", rămânându-i loial o lungă perioadă, din 1927 până la ultimul număr din 1944. Manifestările unei conştiinţe adâncite î ...
(autor canonic)
poezie interbelică ♦ baladă cultă filozofică modernă ♦ poezie epică
- tema: Iubirea -
Poezia "Riga Crypto şi lapona Enigel" de Ion Barbu (1895 -1961)
face parte din ciclul "Uvedenrode", ce aparţine volumului "Joc secund"(1930) şi are valoare de simbol pentru creaţia poetică ulterioară. Subintitulat& ...
poezie interbelică ♦ artă poetică modernă ♦ poezie ermetică ♦ poezie lirică
Definiţie: Conceptul artă poetică exprimă un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre lume şi viaţă a unui autor, despre menirea lui în Univers şi despre misiunea artei sale, într-un limbaj literar care-l particula ...
poezie interbelică ♦ elegie filozofică ♦ poezie modernă ♦ poezie lirică
Poezia "Gorunul" este o elegie filozofică şi face parte din volumul de debut al lui Lucian Blaga (1895-1961), "Poemele luminii" (1919), în care temele predominante sunt iubirea, natura, moartea.
Tema poeziei este ilustrată de meditaţia poetului asupra morţii, pe ...
Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895, în Lancrăm din judeţul Alba, sat ce poartă-n nume "sunetele lacrimei". Copilăria sa a stat, după cum el însuşi mărturiseşte, "sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului", autodefinindu-se "mut ca o lebădă"; deoarece viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de,4 ani. Se stinge din viaţ ...
Definiţie: Conceptul artă poetică exprimă un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre lume şi viaţă a unui autor, despre menirea lui în Univers şi despre misiunea artei sale, într-un limbaj literar care-l particularizează.
Tudor Arghezi (1880 -1967), pe numele adevărat Ion N. Theodorescu, este un vârf al modernismului interbelic ...
Unirea Ardealului cu Ţara, la 1 decembrie 1918, a declanşat în literatura română o evoluţie comparabilă, poate, doar cu epoca marilor clasici. După manifestarea simbolismului, aproape singular ca vizibilitate literară în primele decade al secolului al XX-lea, ia naştere o poezie explozivă ca valoare, atât prin tendinţele tradiţionaliste care s ...
Mihail Sadoveanu (1880-1961), "Ceahlăul literaturii române", cum 1-a numit Geo Bogza, "Ştefan cel Mare al literaturii române" cum i-a spus G.Călinescu, are o operă monumentală a cărei măreţie constă în densitate epică şi grandoare compoziţională.
Scriitor fidel principiilor tradiţionaliste, Mihail Sadoveanu ilustrează în o ...
de George Călinescu
- tema: Iubirea -
în 1932, George Călinescu (1899-1965) susţinea necesitatea apariţiei în literatura română a unui roman de atmosferă modernă, deşi respingea teoria sincronizării obligatorii a literaturii cu filozofia şi psihologia epocii, argumentând că literatura trebuie să fie în legătură directă ...
de Camil Petrescu
- tema: Iubirea -
Al doilea roman al lui Camil Petrescu (1894-1957), "Patul lui Procust", apare în 1933, la numai trei ani după "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" şi constituie, un eveniment literar cu totul novator, consolidând modernitatea romanului românesc. Camil Petrescu fundamentează principiul sincronismului promovat de modernism ...
Romanul "Ion" de Liviu Rebreanu (1885-1944) a fost publicat în anul 1920, după o lungă perioadă de gestaţie, aşa cum însuşi autorul menţionează în finalul operei, între martie 1913-iulie 1920. Apariţia romanului a stârnit un adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nicio creaţie nuvelistică de până atunci nu anunţa ace ...
Eugen Lovinescu (31 octombrie 1881-16 iulie 1943), istoric şi critic literar, estetician şi prozator, a fost iniţiatorul modernismului, curent literar ce s-a manifestat în jurul grupării culturale de la "Sburătorul", formată din revista şi cenaclul literar cu acelaşi nume. Revista "Sburătorul" a apărut la Bucureşti între 1919-1922 şi 1926 ...
- tema: Iubirea -
"Nu te-ai priceput!
Singur tu nu mi-ai plăcut,
Că eu tot fugeam de tine?
O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine!
Ţi-am fost dragă, ştiu eu bine.
Dar, să-mi spui, tu te-ai temut.
Şi eu toate le-am făcut,
Ca să poţi să-mi spui odată,
Să mă-ntrebi: "- Mă vrei tu, fată?"
Şi plângeam de sup ...
Poezia "Decor" de George Bacovia (1881 - 1957) apare în revista "Făclia", la 1 ianuarie 1916, însoţită de o prezentare a autorului, realizată de Alexandru Macedonski: "Bacovia este pseudonimul unui tânăr din Bacău, Vasiliu, admirabil poet, dar a cărui modestie 1-a ţinut în umbră cu tot nemărginitul lui talent. [...] Marea sa originalitate m-a l ...
Ion Minulescu (1881-1944), poet, prozator şi dramaturg, a fost un statornic simpatizant al ideilor simboliste, cu o notă mai luminoasă sub care se simte, totuşi, o undă de nostalgie. în spiritul acestei compuneri literare, poetul apelează la sernnificaţii ancestrale, cum este cifra trei sau scrie cu majusculă cuvinte abstracte cil tentă simbolistă: ...
Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa la sfârşitul secolului al XlX-lea ca reacţie împotriva romantismului şi parnasianismului, constituind singurul caz de sincronism între manifestarea europeană şi cea românească. Precursor al simbolismului în Franţa este considerat Charles Baudelaire, prin volumele de versuri "Les Corespondences" ("Cores ...