 |
Testul Bender-Gestalt (BG) a fost elaborat de catre
Lauretta Bender în 1938, care a selectat 9 desene
dintr-o lunga serie originala folosita de Wertheimer
pentru demonstrarea principiilor gestaltiste. Consta
în copierea unor figuri geometrice care sunt îmbinate
în diferite modele.
Evolutia probei BG în decursul deceniilor merge
mai ales în directia obiectivarii criteriilor
de cotare si de interpretare a reproducerilor. În
aceasta privinta, contributia adusa de Santucci si Pecheux
în 1969 este importanta. Din cele 9 modele folosite
de Bender, autorii preiau doar 5 considerate ca fiind
cele mai discriminative. Modificând cotarea elaborata
de Bender, ei iau în considerare trei aspecte
fundamentale: constructia unghiurilor, orientarea figurilor
sau a elementelor lor si pozitia relativa a figurilor
între ele sau a anumitor elemente ale acestora.
Acesti 3 indici – arata Santucci si Galifret-Ganjon
( 1964) – par sa distinga în mod semnificativ
rezultatele normalilor de cele ale dislexicilor, la
o populatie scolara între 6-14 ani. Noul sistem
de cotare pare sa fie unul dintre cele mai obiective
existente pâna în prezent. BG-ul a patruns
astfel în literatura de specialitate sub denumirea
de testul Bender-Santucci, destinat mai ales copiilor
intre 6-14 ani.
Pornind de la cerintele practice ale diagnosticarii
gradului de maturitate scolara – înca de
la vârsta prescolara – Santucci elaboreaza
în 1960 o noua proba, proba Santucci, destinata
de aceasta data prescolarilor între 4-6 ani. Inspirata
din proba Bender, testul Santucci este alcatuit din
10 figuri geometrice. Atât proba Bender-Santucci
cât si testul Santucci se aplica cu bune rezultate
în psihodiagnoza scolara. Cunoasterea nivelului
psihogenetic si a trasaturilor functiei visual-motorii
– una din conditiile interne ale însusirii
limbajului scris – este importanta în evaluarea
gradului de dezvoltare psihica, mai ales la intrarea
copilului în clasa I-a.
VALIDITATEA CONCEPTUALA A TESTULUI BENDER-SANTUCCI
Studierea integrarii senzoriomotorii presupune urmarirea
relatiilor multiple dintre perceptie si motricitate.
Caracteristica a ceea ce Kulcsar numeste “vedere
activa” consta tocmai în fixarea obiectului
perceptiei, iar fixarea implica directionarea privirii
– prin miscarea corpului, a capului, a globilor
oculari – si acomodarea cristalinului. Coordonarea
spatiului vizual cu cel manual, adica formarea functiei
vizual-motorii marcheaza un alt aspect al interactiunii
elementelor perceptive si kinestezice. Reusita la testul
Bender-Santucci depinde în mare masura de nivelul
de dezvoltare al functiei perceptiv-motorii, adica de
aptitudinea de a percepe cu exactitate relatiile si
configuratiile spatiale, de a le vedea spatiul si forma,
de a-si reaminti forma care poate servi drept continut
al diferitelor operatii mintale. Copilul îsi poate
forma aceasta capacitate numai prin intermediul actiunii
obiectuale, al activitatilor grafice s.a., care dezvolta
din plin motricitatea ca o componenta a cunoasterii.
În 1966, ca urmare a unei cercetari experimentale
care a cuprins un lot de 60 de baieti cu vârste
intre 4 si 6 ani, pe baza reusitei la probe predominant
perceptive, motorii si senzoriomotorii, Wittling-Lauret
conchide ca geneza componentelor functiei perceptiv-motrice
nu este o conditie suficienta pentru aparitia functiei
însasi. Dar ea constituie, binenteles o premisa
necesara. Din punct de vedere psihogenetic, abilitatea
de a copia figuri apare dupa formarea capacitatii de
a recunoaste forme identice si dupa aparitia gestului
motor de a urmari conturul unei configuratii. Deci,
functia perceptiv-motorie este superioara elementelor
sale constitutive. Pe baza ei apar reprezentarile spatiale
corespunzatoare, care permit o oarecare detasare a activitatii
de obiect. În cele din urma si acest al doilea
nivel este reorganizat si integrat într-o singura
structura cognitiva, îmbinata cu operatiile formale
ale gândirii. Operatiile formale se realizeaza
cu ajutorul simbolurilor care permit reglarea totala
a activitatii prin limbaj. Functia perceptiv-motrica
intra deci în structura functionala a inteligentei
practice ( Kulcsar, 1980).
Thurstone, adept al teoriei factorilor multipli ai
inteligentei, sustine – pe lânga alti factori
– existenta asa-numitului “factor spatial”,
atribuindu-i aptitudinea de a percepe cu exactitate
configuratii spatiale, de a le compara între ele,
deci de a vedea spatiul si forma.
Randamentul la probe de copiere a figurilor geometrice
este conditionat chiar de nivelul de dezvoltare al factorului
spatial si al celui motor, precum si de gradul lor de
fuzionare, de integrare a structurii perceptiv-motrice
a spatiului. Se considera ca proba Bender-Santucci este
valida atât în conditiile dezvoltarii psihice
normale, cât si în cele ale deficientei
mentale, pentru predictia randamentului scolar, mai
ales în privinta însusirii cititului si
scrisului. Reusita la testul Bender-Santucci coreleaza
în mod semnificativ cu reusita la citire (r =
0, 71) si la dictare ( r = 0, 70), ceea ce pledeaza
pentru posibilitatea utilizarii cu succes a acestei
probe în formularea prognozei scolare. De asemenea,
acest test prezinta o corelatie semnificativa cu scara
Binet-Simon ( r = 0,44 – 0,62 la elevii din clasele
I-VIII), cu scala WISC ( r = 0,61 – 0,67 la elevii
din clasele V-VIII) si cu Matricile Progresive Standard
( r = 0, 42 la elevii din clasele V-VIII) (Kulcsar,
1980).
INTERPRETAREA REZULTATELOR
Pentru a întelege randamentul subiectului, este
foarte util sa se observe atent comportamentul copilului
în timpul copierii figurilor geometrice si sa
se noteze procedeul sau de lucru. Rezultatul obtinut
de un copil poate fi bun sau slab în functie de
anumite cauze care variaza foarte mult de la un subiect
la altul; trebuie notet felul în care el a ajuns
la un anumit rezultat, dificultatile învinse,
precum si mijloacele la care a recurs. De aceea este
bine sa se înregistreze tot ce a intervenit în
cursul activitatii: dorinta de a alege orientarea modelului,
alegerea pozitiei hârtiei – în functie
de model si elementele lui. Vor fi notate de asemenea
toate procedeele mai mult sau mai putin neobisnuite:
desene executate cu mâna stânga, desen început
prin elementele de la dreapta si terminat prin cele
de la stânga. În cazurile în care
se cunoaste, dar si în cele în care se presupune,
o dominanta laterala stânga sau ambidextrie, copilul
trebuie pus sa execute copia atât cu mâna
dreapta cât si cu cea stânga, iar rezultatele
sa fie comparate în vederea masurarilor ulterioare.
Se vor nota si tulburarile psihomotorii grave, care
au ca efect o grafica tulburata, o imposibilitate de
a construi exact unghiurile sau dreptele ( Kulcsar,
1980).
Analiza cantitativa a randamentului vizeaza raportarea
cotei totale obtinute de subiect la performanta medie
(adica etalonul) a grupului de vârsta din care
face parte subiectul. Pe baza acestei raportari se pot
stabili diferite nivele de reusita: foarte bun (cota
se încadreaza în cvartilul superior), mediu,
mediu-slab, slab si foarte slab. Subiectii care în
pofida dorintei lor de a reusi, obtin rezultate foarte
slabe sunt “suspecti” de tulburari instrumentale
– caracteristice dislexicilor, disgraficilor –
sau de handicap mental, ADHD etc. Precizarea diagnosticului
presupune, în aceste cazuri, aplicarea altor probe,
adecvate ipotezelor emise pe baza testului.
Dincolo de analiza globala, realizarile subiectului
se interpreteaza atât din punct de vedere al celor
trei aspecte cotate ( unghiuri, orientare si pozitie),
cât si al fiecarui model în parte. De asemenea,
sistemul de cotare permite nu numai o apreciere globala
a reusitei unei reproduceri, dar indica si nivelul la
care se realizeaza ea. În felul acesta un subiect
poate rezolva un aspect cu cota minima sau cu cota maxima.
Prin abordarea acestor aspecte ale produsului activitatii
subiectului, analiza cantitativa a randamentului sau
trece pe plan calitativ care vizeaza detectarea, decodificarea
continutului psihologic al reproducerilor. În
acest scop, se mai analizeaza modul în care subiectul
verbalizeaza sarcina, foloseste spatiul, deformeaza
gestaltul, deseneaza rapid sau lent, e preocupat de
detalii etc. Performanta la Bender-Santucci este influentata
de dezvoltarea limbajului, si de folosirea acestuia
în verbalizarea strategiilor pe care copilul le
foloseste la copiere. Deci, acest test este un indicator
al dezvoltarii capacitatii de planificare si de auto-control
al erorilor.
De asemenea, unele trasaturi de personalitate si tulburari
de comportament pot fi evidentiate, în functie
de aranjarea în pagina, de marimea figurilor sau
de elementele adaugate de subiect: un copil timid, cu
tendinte depresive, va face un desen mic, situat în
partea de jos a paginii, un copil maniacal va desene
diferite înflorituri sau personaje în completarea
figurii, un copil cu ADHD va desena liniile îngrosate,
va hasura unele figuri, etc. ( Drutu, 1975).
|
