Elena Farago. "Literatura" pentru copii

Pentru cei familiarizati cu literatura Elenei Farago, copilul constituie unul dintre capitolele insemnate ale creatiei poetei si, fara indoiala, nu cel mai putin valoros. Paginile inchinate copilului te retin cu acelasi interes ca acelea consacrate iubirii si meditatiei.

Prin versuri de mare candoare, delicatete si gingasie, impar taseste copiilor mesaje de viata. Poemele pentru copii, comprehensive si educative, releva functia estetica a artei, puterea ei de modelare morala, fiind si ele scrise cu o tristete melencolica, cu larghete si generozitate sufleteasca.

Inca din anul 1907, universul specific al copilului apare in poezia Elenei Farago.Durerea pe care o incearca poeta, de a nu avea un copil, traieste intens in poezia "Scrisoare", din care desprindem:

"Sfarsesc scrisoarea astazi ca ieri n-am mai putut

Din umbra-n care doarme simtirea din trecut,

S-a desteptat deodata si-adanc ma doare-n piept,

Un dor ce ma-nvatase ca nu-l mai cred destept"

Pentru ca poezia "Florile dalbe" sa-nvaluie, protector, aparitia copiilor colindatori, in cea mai trista iarna care a fost vreodata, in urma represaliilor revoltelor taranesti din 1907:

".Si mai ales in iarna asta lasati copiii sa colinde!

Sa nu se-nchida nici o poarta in preajma lor si nici un semn

.

Cand argintiile lor glasuri vor ingana "Florile dalbe"

Ganditi-va ca nu e data inchipuirii omenesti

O mai aleasa intrupare de sol al vrerilor ceresti

Ca argintiile lor graiuri cand vor canta "Florile dalbe".

Aparitia acestui element nou, copilul, in poezia Elenei Farago, are darul sa largeasca mai mult cadrul inspiratiei sale. Cu venirea pe lume a primului copil, poeta isi gaseste, in sfarsit, echilibrul sufletesc, scriind unele dintre cele mai frumoase pagini ale literaturii noastre inchinate copiilor.

In linii mari, universul copilariei este circumscris la trei domenii referentiale mai largi: copilul devenit ideal al familiei, raporturile intime dintre copil si universul mic (plante, animale), caruia i se integreaza afectiv si modelarea sufleteasca a copiilor in spiritul crestin ortodox.

De obicei abordarea problematicii literaturii pentru copii a Elenei Farago este perceputa in ordinea mentionata.

Poeziile din ciclul "Din preajma leaganului" sunt adevarate giuvaieruri ale genului. Copilul, devenit un ideal, dorinta si stradania mamei este de a-l feri de rele, de

a-l vedea crescand voinic si cuminte, intelept si bun, intrupare ideala a tuturor copiilor. Bucuria de a-l  avea este pentru mama mai mare decat bucuria vietii pe care , fara rost, o dusese pana atunci:

"Pe cararile brazdate

De atatea pietre reci,

Ce-mi hotarniceau indemnul

Inverzitelor poteci:

Din senin de zori scaldate-n

Razele-i de vesnic har,

Rostul zilelor de-acuma

Lumina-va iar si iar,

Al nadejdii drum statornic,

Iar in verdele-i vesmant,

Presara-vor flori albastre,

Si-ngana-vor cantec sfant,

Ingerii ce-or sta de paza

Dorului inmugurit -

Din caldura si din viersul

Unui dulce gungurit."

In poemele ciclului "Din preajma leaganului", scene intime din viata copilului vin, rand pe rand, sa contureze profilul acestui "pui de om", surprinzand momente duioase, din evolutia fireasca a unui intreg cortegiu de nuantari sufletesti. Poezia devine astfel un tablou, o schita in care Elena Farago strecoara fiorul discret al maternitatii peste care o mana nevazuta toarce firul de argint al vietii.

Plecand de la simpla observare a cotidianului, Elena Farago creeaza mici poezii sau povestiri captivante prin muzicalitatea lor, dar mai ales prin puterea de adaptare la intelegerea copiilor. Inzestrate cu intreg universul afectiv, sentimental, caracterial omenesc, animalele, cu precadere catei, pisici, soareci, pui si gaze, mimeaza viata "cea mare". Compozitia poemelor este acum mai limpede si mai coerenta.

Sunt versurile unei poete care redescopera lumea, la alte dimensiuni, dar marcata de aceleasi trairi - umane! -, resimtind, infantil, angoasele aceluiasi "prizonierat" al lumii.