DRUMUL SPRE STATUTUL DE STIINTA AL PSIHOLOGIEI; PROBLEMATICA EI ACTUALA

Scopul modulului: Familiarizarea studentului cu etapele formarii psihologiei ca stiinta.

Obiectivele modulului

La finalul acestui modul, cursantii trebuie:

			Ø      Sa poata face distinctia intre psihologia ca stiinta si psihologia simtului comun Ø      Sa cunoasca principalele repere in dezvoltarea psihologiei ca stiinta Ø      Sa prezinte principalele modificari aduse de neobehavioristi in cadrul psihologiei stiintifice Ø      Sa enumere legitatile carora li se supune cercetarea psihologica

In acest capitol vom discuta despre primele abordari ale psihologiei ca disciplina stiintifica aparte. Ca orice alta disciplina, si psihologia a parcurs mai multe etape pana si-a castigat statutul de care se bucura azi, pornind de la opiniile de simt comun si ajungand apoi la curente psihologice stiintifice cu care veti fi familiarizati pe parcursul facultatii. Vom vorbi la inceput despre psihologia de simt comun, pe care o regasim in proverbe, zicale si opere literare sau filozofice, pentru ca apoi sa vedem care au fost primii cercetatori care au stabilit legitati psihologice si au infiintat laboratoare de psihologie experimentala. Confruntandu-se cu mai multe curente si scoli antinomice, psihologia reuseste sa-si defineasca domeniul de activitate, behaviorismul fiind un punct crucial in abordarea comportamentului individului. Identificarea unei relatii directe intre stimul si raspuns scoate in evidenta complexitatea psihicului uman, dand totodata startul unor noi cercetari care, in timp, aveau sa duca la descrierea "cutiei negre" ignorata de behavioristi (psihologia neobehaviorista). Pornind astfel de la observatii simple, de la descrieri literare ale trairilor emotionale si perceptive se ajunge la metode si tehnici utile in interventia si preventia tulburarilor psiho- emotionale cu care se confrunta lumea contemporana.

PSIHOLOGIA SI SIMTUL COMUN

Fiecare stiinta cerceteaza o clasa sau o categorie de fenomene care formeaza obiectul ei specific. Din studierea acestor fenomene desprinde legi sau regularitati, asupra lor propune clasificari, modele descriptive si conceptuale, ipoteze explicative, precum si metode de investigatie precise in masura sa duca la stapanirea treptata a faptelor. Acesta este si cazul psihologiei care are drept obiect studiul fenomenelor psihice. In prima aproximatie stiinta este cunoasterea adunata in sistem.

Constatand dificultatea pe care o incearca psihologul, croindu-si drum in labirintul complicat al conduitei umane, un manual de profil (Landz, 1986; p. XII) noteaza ca alaturi de cercetatorul psiholog se afla in acelasi labirint oamenii de fiecare zi, care incearca sa inteleaga propria conduita, efectueaza experiente si observatii spontane, neintentionate, dar cu valoare informativa. Spre deosebire de ei, psihologul profesionist supune afirmatiile si ipotezele sale probei experimentale si analizei stiintifice, luand in considerare experienta cotidiana ca instanta de verificare si ca sursa de exemple cu valoare de ilustrare. Insesi problemele psihologiei au aparut ca o decantare treptata din datele simtului comun.

Psihologia de simt comun

De fapt, ca preocupare practica, in sensul cunoasterii de sine si de altul, psihologia a aparut odata cu omul, cu dezvoltarea contactelor interumane. "Din actiunea omului asupra omului - arata V. Pavelcu (1972, p. 166) - s-a nascut reflexia asupra scopurilor urmarite, a mijloacelor folosite si a rezultatelor obtinute".

In chip firesc, oamenii nu au asteptat constituirea unei stiinte psihologice pentru a-si pune intrebari cu privire la viata sufleteasca, la modul de comportare a semenilor, la insusirile lor personale - "Cea mai nobila preocupare a omului e omul", spunea G. E. Lessing.

Din raspunsurile date la asemenea intrebari s-a nascut o psihologie de simt comun, fixata si transmisa mai intai pe cale orala, in care se condenseaza opinii si observatii ocazionate de viata cotidiana. In limba, in folclor se intalnesc locutiuni, proverbe, zicale etc., care consemneaza notatii psihologice validate de o indelungata experienta.

Alaturi de aceasta psihologie poporana - cum o numeste T. Herseni (1980) - care este creata de popor, fiind anterioara si paralela stiintei, s-a dezvoltat o psihologie prestiintifica presarata in scrieri literare sau sistematizata in operele moralistilor, ale filosofilor etc. In scrieri cu caracter literar se intalnesc analize reusite ale vietii afective, apoi portrete individuale sau colective, se acrediteaza tipologii.

Psihologia prestiintifica

Specialitatea moralistului este aceea de a se apleca asupra conduitei umane, de a-i descifra motivele ascunse sau explicite - deci de a face analiza psihologica si de a formula judecati asupra comportamentului. De asemenea, prin natura preocuparilor sale, filosoful a supus analizei si fenomenele psihice alaturi de alte forme de existenta.

De altfel, ca si alte discipline, inainte de a deveni o stiinta autonoma, psihologia a facut parte integranta din corpul filosofiei, activitatea psihica fiind obiect al reflexiei filosofice.

Psihologia stiintifica

In jumatatea a doua a secolului trecut, psihologia devine o ramura de sine statatoare a stiintei. Prima lucrare cu caracter stiintific in acest domeniu - ceea ce a insemnat studierea unor fapte psihice cu mijloace precise - a aparut in 1860 si apartine lui Th. Fechner, care a fost mai intai medic, apoi fizician.

Lucrarea se intituleaza Elemente de psihofizica (Elemente der Psychophysik) si studiaza, in principal, raportul dintre modificarile stimulului fizic si variatiile corespunzatoare in planul senzatiei. Aceste prime experiente au fost sistematizate intr-o lege matematica, numita legea psihofizica, in care se formuleaza raportul dintre modificarile senzatiei (S) in functie de marimea stimulului extern (I).

In anul 1879, la Leipzig (in Germania), lua fiinta primul laborator, institut de psihologie din lume - creat de W. Wundt - in cadrul caruia s-au format pionierii psihologiei experimentale pe diferite meridiane ale globului, inclusiv cei din Romania. Impulsul dat cercetarii psihologice de catre scoala lui Wundt s-a resimtit pretutindeni desi primele laboratoare apar in diverse tari la date diferite: in Africa, primul laborator modern se infiinteaza in 1968 (in Zambia) s.a.m.d.

In perioada prestiintifica a psihologiei - in pofida drumului in zigzag - s-au acumulat unele achizitii segmentare, s-au prefigurat unele generalizari empirice, s-au condensat observatii la nivelul simtului comun.

Surse ale cunoasterii psihologice se afla in intreg campul culturii. Spicuim cateva exemple. In lumea legendelor - arata V. Pavelcu (1972) - putem gasi dovezi de finete si patrundere in adancurile fiintei umane. O legenda cretana, de exemplu, ne descrie un episod din urmarirea atenianului ingenios Dedal, de catre regele Cretei, Minos. Ajuns in Sicilia, Minos ofera regelui sicilian Cocalos sa rezolve o problema: a trece un fir printr-o cochilie de melc, fara a o sparge. Minos stia ca problema nu era accesibila regelui Cocalos si ca numai istetul Dedal detinea cheia rezolvarii. Dezlegarea efectiva a problemei de catre Cocalos i-a permis regelui Minos sa identifice ascunzisul celui urmarit. Este o prefigurare a testului de inteligenta.

Moralistul francez  La Bruyere, in cartea sa "Caracterele sau moravurile acestui secol" (aparuta in 1688) anticipeaza parca ideea distributiei gaussiene a aptitudinilor umane: "Vedem putini oameni cu totul stupizi si greoi; vedem si mai putini care sa fie sublimi si exceptionali. Omul comun pluteste intre aceste doua extreme. Intervalul este umplut de marele numar de talente obisnuite".

Tot asa in maxime si aforisme, formulate de moralisti si ganditori, se ofera contemporanilor "oglinzi" in care sa se regaseasca sau imagini pe care sa le respinga. "In jurul acestor maxime - spune Lanson (1986) - fiecare dintre noi isi poate distribui experienta sa , sa devina constient de ea, si oranduind-o, s-o pregateasca pentru a fi folosita".

Se pune intrebarea daca exista o continuitate intre cunoasterea comuna si stiinta psihologica? Fara indoiala, exemplele citate devin relevante, capata caracterul de text psihologic ca atare numai privite prin grila de concepte pe care le vehiculam astazi, deci printr-o "lectura moderna". Exista inca teme de psihologie, care se mai afla in vecinatatea imediata a simtului comun. Se porneste in cazul acesta, in cercetare, de la notiuni in acceptia simtului comun, se initiaza o experienta sau observatie sistematica pe baza unei idei/ipoteze si se verifica apoi rezultatele in practica, ceea ce aduce o distantare de simtul comun. Ceea ce caracterizeaza spiritul stiintific modern este - dupa G. Bachelard - detasarea de simtul comun. Atunci cand scriitorul, de pilda, infatiseaza in chip reusit un fenomen psihic - un sentiment etc. - el nu face stiinta si nu-si asuma o atare pretentie. Materialul descrierii sale trebuie luat in considerare de catre psiholog, dar scriitorul nu-si propune explicatia cauzala si nici dezvaluirea legitatii - note care tin de domeniul stiintific. Nu se poate estompa trecerea de la un plan la altul pana la deplina continuitate, nu se poate confunda demersul stiintific cu cel pur empiric, trebuie facuta o separatie clara. Altfel, dizolvam psihologia intr-un camp cu limite foarte vagi, in defavoarea disciplinei insasi.

TRECUT LUNG, ISTORIE SCURTA

Se poate pune intrebarea, de ce s-a constituit atat de tarziu psihologia ca stiinta?

Istoriceste s-a pornit de la notiunea naiva de suflet (psyche), care continea in mod sincretic elemente subiective si obiective. S-a trecut apoi - pornind de la autoobservatie - la desprinderea constiintei ca fenomen pur subiectiv si intern, fenomenul psihic a fost redus la evenimentul mintal, la faptul de constiinta, care ramane accesibil in principiu numai celuia care-l traieste - ceea ce nu poate constitui temeiul unei stiinte, intrucat presupune acordul intersubiectiv greu de obtinut.

Behaviorismul: relatia stimul-raspuns

Drept replica la psihologia introspectiva - ceea ce reducea studiul la privirea interioara asupra faptului de constiinta - s-a nascut curentul comportamentist (behaviorist), care propunea ca obiect al psihologiei faptul de conduita ca realitate pur obiectiva si externa. Sarcina psihologiei consta in a surprinde si sistematiza conexiunile regulate intre situatii sau stimuli (S) si reactiile organismului (R), punand intre paranteze in chip programatic constiinta.

In sfarsit, pe un plan superior, apare sinteza dialectica: unitatea dintre constiinta si comportament, in care desfasurarile lumii subiective devin obiect al psihologiei in unitate cu faptele de conduita pe care le regleaza.

Se invoca astfel complexitatea fenomenului psihic si variabilitatea sa interindividuala. A trebuit sa fie mai intai cunoscute fenomenele simple, nivele de organizare subiacente, pentru a se ajunge treptat la cele complexe. A fost nevoie o anumita maturizare a fizicii, fiziologiei etc., pentru a se putea trece progresiv la studierea fenomenelor psihice. In mod firesc, adancirea unor fenomene fizice (acustice, optice) a dus la desprinderea aspectelor psihologice (senzatiile auditive, vizuale etc.). Tot asa, progresele fiziologiei s-au rasfrant nemijlocit asupra cunostintelor despre viata psihica. De altfel primii psihologi au fost adesea fizicieni ori fiziologi de formatie.

Cunoscutul fizician A. Einstein, ascultand relatarile lui J. Piaget asupra experientelor sale efectuate la copii, remarca invariabil: "Ce complicate sunt lucrurile? E mult mai grea psihologia decat fizica!". Intr-adevar, desi faptele psihice tin de experienta cotidiana a fiecaruia astfel incat par destul de simple, in realitate, studiul lor cu mijloace precise, ca si incercarea de a le explica, au constituit adesea o problema complexa si dificila.

Situatia psihologiei nu este insa o exceptie. J. Piaget (1970) observa ca stiintele experimentale s-au nascut cu mult in urma disciplinelor deductive, cele din urma oferind cadrul si conditia celor dintai. Astfel, fizica experimentala s-a dezvoltat cu un decalaj de doua milenii fata de matematica; la fel psihologia - ca stiinta a faptelor, - si-a cucerit autonomia cu o intarziere considerabila fata de logica. Experimentarea impune disocierea factorilor, iar aceasta inseamna de cele mai multe ori o experienta controlata si nu doar o simpla deductie. Faptul brut este difuz si perceput global. In cazul psihologiei - arata acelasi autor - disocierea factorilor este mai dificila, pentru ca ei sunt legati in totalitati, care se preteaza greu la variatii sistematice (p. 199).

Sa mentionam apoi faptul ca in prima perioada a dezvoltarii ei ca stiinta, tabloul psihologiei a fost dominat de aparitia unor curente sau scoli antinomice: asociationism - configurationism, psihologie introspectionista - behaviorism, psihologie fenomenologica - psihologie experimentala, etc. . Caracteristic era refuzul lor de a se deschide unele fata de altele, fiecare considerand ca detine cheia sistemului stiintific al psihologiei. Este o trasatura tipica stadiilor mai timpurii ale unei discipline, cand se procedeaza la generalizarea si absolutizarea unor observatii sau modele partiale. Practic, aceste scoli sau orientari au scos in relief si au adancit cate o latura sau alta a fenomenului psihic, pe care au studiat-o sistematic, aducand clarificari in zona respectiva de fapte. Centrate pe cate o metoda sau fenomen, pe care l-au generalizat in chip unilateral, aceste curente au generat - in replica - directii si orientari contrare, dupa care au urmat eforturi de conciliere si integrare a modelelor partiale, conturand treptat o imagine coerenta asupra domeniului sau cel putin convergente notabile. Fireste, in diversitatea aceasta de orientari si-au spus cuvantul pozitiile de gandire pe care s-au situat filosofi ori cercetatori ai domeniului. Chiar si in prezent, in pofida unei convergente remarcabile, psihologia nu a devenit o disciplina complet integrata si unitara. Pe terenul ei continua sa se manifeste, in forma directa sau voalata tendinte diferite, mai ales cele reductioniste.

Diversitatea opiniilor - dincolo de adevarurile unanim acceptate - este un semn de vigoare, de emergenta a psihologiei.

Un moment deosebit in apusul scolilor antinomice si consolidarea unitatii psihologiei stiintifice l-a constituit recunoasterea si includerea in comportament - de catre neobehavioristi  (Tolman, Hull s.a) - a variabilei intermediare intre stimuli si raspuns.

Nobehaviorismul: variabile intermediare

Behaviorismul clasic, de la Watson la Skinner, a cladit pe strategia cutiei negre, creand o psihologie S - R. Neobehavioristii propun o psihologie S - O - R, in care se tine seama de starile si evenimentele interne ale organismului O. Nu exista legi generale S - R, legitatea exista numai pe tripletul S - O - R, observa M. Bunge.

Astfel nici cea mai simpla sarcina perceptiva nu poate avea loc fara "reflectorul" atentiei; este o conditie interna fara de care stimulii raman nesesizati. Introducerea variabilelor intermediare a avut o seama de consecinte unificatoare, pe care le sistematizam dupa Al. Rosca (1988):

Se renunta la golirea conduitei omului, operata de behavioristii ortodocsi, de ceea ce este mai esential si mai specific fiintei sale: activitatea mintala, procesele psihice.

Prin unirea conduitei cu activitatea mintala se inlatura paralelismul psihofiziologic, profesat initial de Wundt, deschizandu-se calea spre coerenta progresiva a discursului teoretic.

Se creeaza posibilitati propice unei legaturi mai stranse intre psihologie si neurostiinte si de eliminare a substantializarii psihicului.

Prin includerea variabilelor intermediare in formula S - R s-a creat posibilitatea iesirii psihologiei din fundatura in care ajunsese behaviorismul clasic, ca urmare a recurgerii la principiul determinismului liniar (rigid si univoc). Locul acestuia in psihologie il ia determinismul complex, dialectic, ca demers probabilist.

Actul de conduita si procesele psihice cuprinse in el reprezentand un sistem unitar, constituie o baza sigura pentru cunoasterea obiectiva a vietii psihice (p. 4 - 5).

1.3 PROBLEMA LEGITATII IN PSIHOLOGIE

Stiintele incep prin a face opera de descriere si clasificare inainte de a descoperi legi, de a avansa ipoteze explicative. In psihologie, care inscrie la activul ei peste un secol de existenta, ponderea demersurilor clasificatorii si descriptive este destul de mare. Era firesc sa se acorde prioritate in timp clasificarii actelor psihice, subsumarii lor in genuri si specii: perceptie, memorie, gandire, vointa etc.

Intrebarile demersului stiintific: Ce? De ce? Cum?

Odata cu aceasta a aparut si tendinta de a hipostazia, reifica termenii, proiectandu-i ca "facultati" sau functii care ar oferi si "explicatia" faptelor concrete.

Dupa acest prim stadiu urmeaza intrebarea "Cum?", care indreapta atentia asupra procesului insusi, al desfasurarii fenomenului, incercand sa se aproximeze regularitati ale proceselor.

In sfarsit urmeaza intrebarea "De ce?", care duce spre treapta explicativa a fenomenelor. Multa vreme - arata un istoric al stiintei (E. Boring) - a dominat in psihologie modelul aristotelian: omul gandeste pentru ca are gandire, actioneaza pentru ca are vointa s. a.m.d. Categoriile clasificatorii capata valoare explicativa. Fireste, demersul taxonomic isi are importanta sa in drumul spre cautarea legitatii.

Nu o data in istoria stiintei, s-a sustinut ca psihicul nu se supune unor legitati obiective si ca psihologia nu face decat sa descrie ceea ce este dat nemijlocit in experienta interna a subiectului, adica sa fie o stiinta pur descriptiva (fenomenologie).

Cum s-a aratat, fenomenele psihice prezinta o mare dispersie sau variabilitate interindividuala; totusi gasim o unitate in diversitate, care ia forma legitatii statice.

Unele regularitati - spune Pavelcu (1972) - sunt mai mult o condensare a experientei curente. Multe acte cotidiene se bazeaza pe prevedere, de exemplu: comunic unui prieten o veste fiind sigur ca-l va bucura. "Trebuie sa admitem - arata autorul - trepte de cunoastere a legilor: de la legea intuita si aplicata in practica, redusa la intelesulunei simple actiuni invatate si efectuate pe baza unei observatii concrete si individuale, pana la formularea generala si abstracta a unor relatii constante si necesare" (p. 280).