ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN INJECTIA INTRAMUSCULARA

Injectia musculara introduce substanta medicamentoasa adanc in tesutul muscular. Aceasta cale de adminstrare permite o actiune rapida prin absorbtia in circulatia sistemica. Administrarea intramusculara este aleasa atunci cand pacientul nu poate primi medicatie orala, cand este prea iritanta gastric.

Locul de injectare trebuie ales cu multa grija, se va face si in functie de constitutia fizica a pacientului. Se evita zonele cu edeme, iritatii, semne din nastere, echimoze. Injectiile intramusculare sunt contraindicate pacientilor care prezinta tulburari ale mecanismelor de coagulare, dupa terapii antitrombotic e, in timpul unui infarct miocardic.

Materiale necesare:

 medicatia prescrisa de medic comparata cu cea ridicata de la farmacie

 seruri pentru dizolvat

 seringa

 ac

 manusi

 comprese

 paduri alcoolizate

Medicatia prescrisa trebuie sa fie sterila. Seringa si acul trebuie alese adecvat (pentru injectia intramusculara acul trebuie sa fie mai lung, in functie de tesutul adipos al pacientului, de locul ales pentru injectie si cu un calibru potrivit pentru vascozitatea substantei de injectat).

Pregatirea echipamentului:

 se verifica medicatia prescrisa ca data de expirare, coloratie, aspect

 se testeaza pacientul sa nu fie alergic, in special inaintea administrarii primei doze

 daca medicatia este in fiola, aceasta se dezinfecteaza, se sparge si se trage doza indicata, eliminand aerul din seringa. Apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare intramusculara

 daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se dezinfecteaza capacul de cauciuc, se reconstituie lichidul, se trage doza indicata, se scoate aerul si se schimba acul cu cel pentru injectia intramusculara

 tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea: se dezinfecteaza capacul flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, tragand de piston, aceea cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasa din flacon, se ataseaza apoi la acul din flacon si se introduce aerul, se intoarce flaconul si seringa se va umple singura cu cantitatea necesara

 alegerea locului de injectare in injectia intramusculara trebuie facuta cu grija. Acest loc poate fi muschiul deltoid (se poate localiza foarte usor pe partea laterala a bratului, in linie cu axila), muschiul dorsogluteal (poate fi usor localizat impartind imaginar fesa cu ajutorul unei cruci, rezultand patru cadrane. Cadranul superior si exterior este muschiul cautat, muschiul ventrogluteal (poate fi localizat prin linia imaginara ce trece prin extremitatea superioara a santului interfesier) si muschiul de pe fata antero-externa a coapsei (vastus lateralis).

Administrarea:

 se confirma identitatea pacientului

 se explica procedura pacientului

 se asigura intimitate

 se spala mainile, se pun manusile

 se va avea in vedere sa se roteasca locul de injectare daca pacientul a mai facut recent injectii intramusculare

 la adulti deltoidul se foloseste pentru injectare de cantitati mici, locul de administrare uzual fiind fata supero-externa a fesei, iar la copil fata antero-laterala a coapsei

 se pozitioneaza pacientul si se descopera zona aleasa pentru injectare

 se stimuleaza zona de injectare prin tapotari usoare

 se sterge cu un pad alcoolizat prin miscari circulare

 se lasa pielea sa se usuce

 se fixeaza si se intinde pielea cu ajutorul mainii nedominante

 se pozitioneaza seringa cu acul la 90 de grade, se atentioneaza pacientul ca urmeaza sa simta o intepatura, se recomanda sa nu isi incordeze muschiul

 se introduce printr-o singura miscare, repede, acul prin piele, tesut subcutanat, pana in muschi

 se sustine seringa cu cealalta mana, se aspira pentru a verifica daca nu apare sange. Daca apare, se va retrage acul si se va relua tehnica

 daca la aspirare nu apare sange, se va injecta substanta lent, pentru a permite muschiului sa se destinda si sa absoarba gradat medicatia

 dupa injectare se retrage acul printr-o singura miscare, brusca, sub acelasi unghi sub care a fost introdus

 se acopera locul punctionarii cu un pad alcoolizat si se maseaza usor, pentru a ajuta distribuirea medicamentului (masajul nu se va efectua atunci cand este contraindicat, cum ar fi la administrarea de fier)

 se indeparteaza padul cu alcool si se inspecteaza locul punctionarii, pentru a observa eventualele sangerari sau reactii locale

 daca sangerarea continua, se va aplica compresie locala sau gheata in caz de echimoze

 se va reveni si inspecta locul injectiei la 10 minute si la 30 de minute de ora administrarii

 nu se va recapa acul

 se vor arunca materialele folosite in recipientele specifice de colectare

Consideratii speciale:

 la pacientii care au tratament indelungat intramuscular se va tine o evidenta clara a zonelor de injectare pentru a le roti

 la pacientii anxiosi se poate tine gheata, pe zona de injectare inainte de adminstrare, cateva secunde, pentru a anestezia intrucatva locul

 se incurajeaza pacientul intotdeauna sa relaxeze muschiul pentru ca injectarea intr-un muschi incordat este dureroasa

 injectia intramusculara poate distruge celule musculare, determinand astfel, cresteri ale nivelului CK (creatinkinaza) care pot duce la o confuzie, deoarece aceeasi crestere poate indica un infarct miocardic. Pentru a diferentia cauzele, trebuie ceruta analiza celulelor musculare specifice inimii (CK-MB) si a lactodehidrogenazei. La pacientii care necesita o monitorizare atenta a CK si CK-MB se va schimba modul de adminstrare medicamentoasa din intramuscular in intravenos, tocmai pentru a evita confuziile precizate mai sus.

 din cauza unui tesut muscular mult mai slab dezvoltat, trebuie avut in vedere ca la pacientii varstnici, absorbtia medicamentului are loc mult mai rapid.

Complicatii:

 injectarea accidentala de substante iritative in tesutul subcutanat datorita alegerii unui ac inadecvat sau unei tehnici gresite de administrare. Aceasta poate determina aparitia unui abces.

 daca locul de injectare nu se roteste si se fac injectii repetate in acelasi loc, aceasta poate conduce la o slaba absorbtie a medicamentului si, implicit, la scaderea eficientei acestuia