Organizarea ameliorativa a unei pajisti permanente degradate din zona Bacau

Aplicatia 1 – Organizarea unui pasunat rational in urmatoarele conditii:

Suprafata: 30 ha

Productia globala: 20 t/ha

Coeficient de utilizare: 75%

Durata de refacere: 36 zile

Timpul de ocupare: 6 zile

Modul de exploatare: cresterea vacilor pentru lape

Perioada de pasunat: 150 zile

Data inceperii pasunatului: 1 mai

o parcela pentru realizare de fan

Aplicatia 2 – Ameliorarea unei pajisti permanente avand urmatoarele elemente de degradare:

Panta terenului: 16%

Acoperire cu musuroaie: 3 ha cu grad de acoperire 50%

Acoperire cu vegetatie: 3 ha cu grad de acoperire 80%

Vegetatie lemnoasa: 3 ha cu grad de acoperire 20%

Aplicatia 3 – Sa se organizeze un conveier verde mixt pentru: 45 capete tineret bovin pentru ingrasat in zona de stepa. Perioada de conveier este de 180 zile, data

inceperii conveierului 10 aprilie. Suprafata de pajiste permanenta de 1 ha, leguminoasa perena 4 ha, conditii de irigare.

INTRODUCERE

Definitie, importanta, clasificare, raspandire.

Pajistile sunt terenurile acoperite cu vegetatie ierboasa permanenta, alcatuita din specii ce apartin mai multor familii de plante, in special gramineele si leguminoasele perene, folosite ca nutret sau pentru pasunat.

Importanta.

Pajistile reprezinta:

mijlocul cel mai ieftin de prevenire si combatere a eroziunii solului;

imbunatatirea structurii si fertilitatii solului;

habitatul si sursa de hrana pentru animalele salbatice;

sursa foarte ieftina si de calitate superioara de furaje;

ofera conditii dintre cele mai bune de recreare, de refacere a fortelor de munca ale oamenilor.

Clasificarea.

Pajistile se clasifica in pajisti naturale si temporare. La randul lor pajistile naturale se clasifica in:

pajisti naturale primare

pajisti naturale secundare

Pajistile naturale primare sunt reprezentate de pampa argentiniana, stepa ruseasca, savana africana, marile campii americane cu ierburi scunde, preeria cu ierburi inalte, tundra nordica si tundra de altitudine. În Romania, pajistile naturale primare sunt reprezentate prin ochiurile de stepa din sud-estul tarii si prin pajistile alpine, suprafata lor fiind aproximativ 100.000 hectare.

Pajistile naturale secundare, formate pe locul fostelor paduri defrisate de om, supuse in continuare influentei activitatii omului si factorilor naturali, fapt ce a dus la o mare diversificare sub aspect floristic, ocupa cea mai mare parte a pajistilor naturale. În tara noastra pajistile din aceasta categorie sunt raspandite de la nivelul marii pana la etajul subalpin, pe o suprafata de peste 4,7 milioane hectare.

Pajistile temporare sunt cunoscute si sub numele de pajisti semanate sau cultivate, fiind infiintate in locul pajistilor permanente degradate care nu mai pot fi imbunatatite prin lucrari de suprafata, precum si in terenul arabil destinat producerii furajelor.

Dupa modul de folosire: pajistile permanente si temporare pot fi impartite in pasuni si fanete.

Raspandire.

Dupa datele existente in Production Yearbook din 1994, la nivel mondial, arabilul ocupa 1 447 509 mii ha (9,8%), pajistile permanente 3 361 733 mii ha (22,7%) iar padurile 4 179 808 mii ha (28,2%).

Terenurile ocupate cu vegetatie ierboasa si folosite ca pasuni sau fanete, ocupa in tara noastra o suprafata de peste 4, 9 milioane hectare. Circa doua treimi din aceasta suprafata este utilizata prin pasunat cu animalele, iar restul se foloseste prin cosit, pentru obtinerea fanului. Ponderea pajistilor fata de suprafata totala a tarii este de 20,4%, iar fata de suprafata agricola a Romaniei, de 32,9%. Pajistile permanente din tara noastra sunt raspandite cu precadere in regiunile de deal si munte, unde detin 74% din suprafata fondului pastoral.

CAPITOLUL I

Cadrul natural.

1.1Asezarea geografica.

Municipiul Bacau, resedinta judetului Bacau, se afla in N-E tarii, in partea central-vestica a Moldovei, la doar 9,6 km in amonte de confluenta Siret- Bistrita.

Geografic, se afla la interferenta meridianului de 26°55' longitudine estica cu paralela de 46°35' latitudine nordica.

Din punct de vedere administrativ se invecineaza cu comunele Hemeiusi si Saucesti, in nord, cu comuna Letea Veche, in est, la sud cu comunele Luizi-Calugara, Magura si Margineni. În aceste limite orasul ocupa o suprafata de 4186,23 ha, fiind situat la altitudini de 151-181 m.

1.2. Istoric.

Mentionarea orasului pe un act oficial dateaza inca din 1399. În arhivele Vaticanului, pe hartile Evului Mediu precum si in alte documente latine, Bacaul apare sub numele de Bacovia, sau Ad Bacum. Edwige Bestazzi – delegata a Institutului de Cultura Italiana, la inceputul secolului XX - marturiseste ca Bacaul era trecut pe o harta pictata chiar in Palatul Primariei Florenta, sub numele de Bacovia. Acest lucru nu este de mirare, avand in vedere ca la doar cativa kilometri de Bacau, la Sarata, romanii extrageau sare, iar in alte localitati din imprejurimi s-au descoperit vestigii daco-romane, sau chiar mai vechi, lucru ce atesta popularea acestei zone de mii de ani. La Sulta (comuna Agas) avem urmele vechilor aurarii dacice, dupa cum dovedeste N. Densusianu in lucrarea sa “Dacia preistorica”.

Orasul Bacau este declarat municipiu la 7 decembrie 1929.

1.3 Relieful.

Principalele trepte de relief – si ponderile pe care le detin din totalul suprafetei judetului se prezinta astfel:

Ø      34 % - regiune montana – cuprinde culmi si depresiuni ce apartin grupei

muntilor Trotusului, pe care valea Trotusului il strabate de la N-V la S-E il imparte in: M. Gosmanu si M. Tarcau (N), M. Nemira (S-V) iar in sud cateva culmi apartinand Muntilor Vrancei (altitudinea medie fiind de 100-1200m).

Cele mai inalte culmi muntoase se evidentiaza in:

ü      Muntii Tarcau – Vf. Grindusu (1664 m), Alunis, Geamana, Uture, Berzunti;

ü      Muntii Ciuc – Vf. Cotumba (1252 m), Vf. Gura Muntelui, Vf. Carunta(1517

m), Vf. Luposu (1337 m), culmi domoale cu versanti afectati de alunecari de teren (pe marne si argile);

ü      Muntii Nemira –Vf. Nemira Mare (1649 m), Vf. Sura Mare ( 1600 m).

Ø      28 % - Subcarpatii Orientali – sunt formati dintr-o zona depresionara

la limita zonei montane si un aliniament de dealuri in partea de est:

ü      depresiunea Tazlau – la nord de Tazlau, strabatuta de raul

Tazlau (ce coboara intre 400 si 320 m) avand 5 terase si culmi intre 600 si 650 m in partea de nord si 7 terase si culmi intre 450 si 550 m in partea de sud;

ü      depresiunea Casinului – la sud de Trotus pe cursul inferior al

raurilor Oituz si Casin avand relief de terase, lunci si dealuri de 300 – 400m, la est se afla Cl. Pietricica cu versanti puternic inclinati: Capata (740 m) si Carunta (717 m);

ü      Dealul Ousoru – la sud de Trotus (753 m), cel mai nordic sector

al Subcarpatilor Vrancei;

Ø      11 % - Podisul Moldovei – format din culoarul Siretului si Vestul Colinelor

Tutovei, iar spre Nord Colinele Balausesti;

Ø      27 % Lunca Siretului – cu o vale larga de 3 – 4 km.

Rezulta ca 1/ 3 din suprafata teritoriului judetului o reprezinta zona montana, caracterizata prin intinse paduri si pajisti naturale, bogate resurse balneoterapeutice. O alta treime din teritoriul judetului este formata din suprafete joase, terasele joase din luncile raurilor, prezentand ca principala caracteristica ca pe mari intinderi nivelul apei freatice este relativ ridicat, dand nastere la zone cu exces de umiditate.

Treapta intermediara formata din zonele subcarpatice si terasele inalte ale raurilor, constituie teritoriile pe care s-au dezvoltat majoritatea localitatilor, acestea oferind conditii favorabile ( conditii geotehnice, fara inundatii sau exces de umiditate).

Procesele geomorfologice si starea de degradare a terenurilor – se datoreaza atat marii diversitati petrografice si structurale cat si diversitatii formelor de relief (podis, dealuri, munte, adanc fragmentate de vaile raurilor). Se remarca o etajare a proceselor, precum si o activizare a lor pe suprafetele despadurite sau acolo unde folosinta este necorespunzatoare, putandu-se diferentia un etaj montan si unul al dealurilor.

În etajul montan, un rol determinant in desfasurarea proceselor de degradare il au altitudinea si panta, astfel:

Ø      Suprafetele cu inclinare mai mica de 10 grade, aflate la peste 1500 de m,

lipsite de vegetatie forestiera, procesele crionivale altereaza sezonier cu spalarea de suprafata si alunecarile superficiale, rezultand microdepresiuni inierbate; pe suprafete similare, sub altitudinea de 1450 m (terasele Uzului, Oituzului, Casinului, Slanicului), dominante sunt spalarea de suprafata, alunecarile superficiale, inmlastinarile.

Ø      Suprafetele cu inclinari mai mari de 10 grade, se constata: alunecari linerare

in lungul unor torenti si alunecari de versanti (cu pat de glisare de adancime de 1,00 – 1,50 m).

În etajul dealurilor, procesele de degradare si intensitatea lor cunosc diferentieri in functie de natura rocii, de modul de folosinta a terenurilor (lipsa suprafetelor impadurite) si de panta, aici intalnindu-se 85% din suprafata cu eroziuni excesive din judet.

În Podisul Moldovei, lipsa vegetatiei forestiere favorizeaza o morfodinamica deosebit de activa, producandu-se adeseori degradarea avansata a solurilor (bazinul superior al Berheciului), iar pe versantii in alcatuirea carora intra lentile sau orizonturi argiloase, torentialitea se imbina cu alunecarile de teren si curgerile noroioase (Zeletin, Fruntesti, Racatau, Soci, Godinesti).

1.4. Flora.

Covorul biogeografic a evoluat sub semnul impactului antropic. Într-o zona in care padurile detineau 70-80% din suprafata s-a ajuns ca in prezent coeficientul de impadurire sa fie de 25,7%, formatiunile dominante fiind cele de stepa si luncile raurilor si padurile de foioase din jurul orasului folosite in scop recreativ.

Clasificare:

Zona silvostepei, este localizata pe o mica suprafata in sud-estul judetului fiind alcatuita din pajisti secundare puternic stepizate si terenuri agricole.

Etajul padurilor de foioase, prezent in partea estica a judetului in Colinele Tutovei prin sleaurile dealurilor, unde, alaturi de gorun si stejar, participa in proportii variate si alte specii de foioase ca: teiul, jugastrul si carpenul, in alternanta cu fagete si cu pajisti modificate, specii de mare valoare economica: ciresul pasaresc, paltinul, reprezentand o extindere a pajistilor de silvostepa in domeniul forestier .

Etajul padurilor de conifere sunt dominate de molid care ocupa suprafete relativ reduse pe culmile mai inalte din nord-vest, fiind de remarcat prezenta unor

endemisme proprii masivelor Sandru –Nemira.

Vegetatia azonala, se caracterizeaza prin prezenta in lunci si zavoaie, a salciei, a plopului si a aninului printre pajisti.

1.5. Fauna.

Aceasta este bogata si variata, padurile de conifere si foioase adapostesc numeroase mamifere (ursi, mistreti, rasi, jderi, lupi, vulpi, veverite, etc.), pasari (cocosul de munte, corbul, ierunca,etc.), reptile (vipera comuna, salamandra, etc.) si altele.

Fauna silvostepei este mai saraca, fiind reprezentata de rozatoare (popandai, harciogi, soareci, sobolani, iepuri, etc.), pasari (prepelite, potarnichi, grauri, prigorii, vrabii, etc.), reptile (serpi, gusteri, soparle, etc.) si diverse insecte.

Ihtiofauna care populeaza apele de munte este bogata in: pastrav, scobar, boistean, in raurile din zonele subcarpatice si de podis se intalnesc cleanul, babusca, morunasul etc., iar in lacurile de acumulare traiesc crapul, carasul, linul,stiuca, salaul si altele.

Fauna zonei periurbane prezinta o insemnata valoare cinegetica; unele animale sunt vanate pentru blana, altele, pentru carne.

Rezervatii naturale:

ü      Parcul dendrologic Dofteana;

ü      Parcul dendrologic Hemeius;

ü      Padurea Runc;

ü      Tuful de la Valea Uzului;

ü      Padurea Arsura;

ü      Rezervatia de arini Dofteana;

ü      Punctul fosilifer La Runc;

ü      Varful de Faleau;

ü      Padurea de pini;

ü      Dealul Perchiu;

ü      Padurea Izvorul Alb;

ü      Cineritele de Nutasca-Ruseni;

ü      Punctul fosilifer Carligata;

ü      Rezervatia naturala de la Darmanesti;

ü      Sanatatoriul subteran de la Targu Ocna.

Conditiile pedogenetice au dus la formarea unor soluri variate, in general brune si brune argiloiluviale, cu un continut de humus de 1-5‰, ce asigura o fertilitate medie buna pentru terenurile agricole. Între solurile intrazonale se remarca cele hidromorfe, lacovistile si solurie aluviale in diferite stadii de evolutie.

1.6. Clima.

Teritoriul judetului apartine in cea mai mare parte a sa climatului de dealuri si podisuri, respectiv districtul climatic al subcarpatilor estici si intr-o masura restransa (in extremitatea sa vestica), sectorului cu clima montana.

Regimul climatic constituie un exemplu de tranzitie gradata de la clima pronuntat continentala din est, la cea moderata din vest.

Relieful prin inaltime, fragmentare si expunere introduce numeroase nuante locale si face ca in cuprinsul judetului Bacau clima sa prezinte deosebiri de la o regiune la alta, astfel se pot deosebi mai multe domenii climatice: climatul muntilor, climatul zonei subcarpatice, climatul colinelor Tutovei si climatul Vaii Siretului.

Radiatia solara globala inregistreaza valori medii anuale de 12,7 kcal/cm patrati.

Valorile medii anuale cele mai mici se ating in luna decembrie (cca.3 kcal/cm patrati), iar cele maxime in luna iulie (18,5 kcal/cm patrati).

Temperatura aerului inregistreaza valori medii anuale cuprinse intre 9°C (in jumatatea de est a judetului) si 20° - 30°C (extremitatea vestica). Caracteristica pentru judetul Bacau este distributia insulara a temperaturilor, conditionata de specificul treptelor de relief. Mediile lunii celei mai calde (iulie) au valori cuprinse intre 12°C in vest si 20°C in est. Mediile lunii celei mai reci (ianuarie) au valori cuprinse intre – 4°C in estul si centrul judetului ajungand in dreptul ariilor montane la – 7°C.

Regimul precipitatiilor atmosferice se situeaza intre 550 mm (la limita de est a judetului) si 1.000 mm pe culmile montane.

Cantitatile medii anuale ale lunii iulie sunt cuprinse intre 60 - 100 mm (in vest) ajungand in partea de est la 20 - 30 mm. Cantitatile medii anuale ale lunii ianuarie sunt cuprinse intre 30 - 60 mm.

Partea de vest (zona montana si subcarpatica), are o clima temperat continentala, cu caracter mai racoros din cauza reliefului predominant muntos.

Configuratia si altitudinea reliefului influenteaza regimul temperaturii aerului, pe cel al precipitatiilor si pe cel al circulatiei generale a aerului.

Valorile medii ale temperaturii aerului variaza intre 0°C pe culmile inalte, 2°C in muntii mijlocii, 5°C in zonele depresionare si 6 - 8°C in Subcarpati.

Cantitatea medie anuala a precipitatiilor variaza intre 1400 mm pe culmile cele mai inalte; 1200 mm in zona muntilor mici si mijlocii si in jur de 800 - 1000 mm in zonele depresionare si subcarpatice.

Directia predominanta a vanturilor inregistreaza o frecventa mai mare spre vest si nord-vest, unde vitezele medii depasesc 10 m/s.

Partea de est (zona de podis) are un pronuntat caracter continental, marcat prin amplitudini termice lunare si anuale mari. Regimul climatic se caracterizeaza prin veri calduroase si secetoase si ierni friguroase bantuite frecvent de viscole puternice.

Regimul termic inregistreaza valori medii anuale ce variaza intre 8°C, in zonele mai inalte de podis, 9°C in campie.

Precipitatiile au o raspandire usor inegala si cantitati mici, in sectoarele deluroase de podis se inregistreaza 600 mm anual, iar in zonele de campie si depresionare in jur de 400-500 mm anual.

Vanturile dominante au directia nord, nord-vest cat si dinspre sud, sud-est. În climatul zonei montane indeosebi iarna viteza anticiclonului siberian atinge valori intre24 – 27 m/s.

În climatul zonei subcarpatice dinamica atmosferei este mai moderata decat in munti si podis, vanturile dominante ramanand cele de vest si nord-vest urmate de cele din est si sud-est.

În zona extrema a regiunii subcarpatice, particularitatea climatica o formeaza

frecventa efectelor de fohn, determinate de scurgerea aerului dinspre est, sud-est, provenit din masele de aer din vest si nord--vest care ridica temperatura, dau cer senin si favorizeaza producerea secetei.

În zona colinelor Tutovei, vanturile au intensitate mare, patrund cu usurinta iarna ca si vara, din directia est, sud-est, nord, nord-vest.

În valea mijlocie a Siretului (treapta cea mai de jos de relief din judetul Bacau) dinamica atmosferei se caracterizeaza printr-o intensa circulatie in lungul vaii si curenti descendenti de pe versanti.

1.7. Reteaua hidrografica.

Ø      Apele de suprafata.

ü      Raul Siret, care strabate judetul Bacau de la N (in dreptul localitatii Leresti)

la sud (in dreptul localitatii Costisea), constituie colectorul principal al retelei hidrografice ce se desfasoara pe o lungime de 125 km, cu o panta medie de 0,60 la mie, avand ca principali afluenti: Trotusul si Bistrita.

ü      Raul Trotus, care izvoraste in Cl. Paltinis (jud. Harghita) are o lungime

totala de 158 km, din care 125 km, in judetul Bacau, intre localitatile Fagetu de Sus si Slobozia, avand un bazin cu o suprafata de 4.440 kmp, ( 90 % in judetul Bacau).

Principalii afluenti sunt:

ü      pe stanga, Asaul si Tazlaul, ambele cu izvoarele in m-tii Gosmanu – jud.

Neamt;

ü      pe dreapta, Sulta (izv. Vf. Ghempar), Ciobanus (izv. Vf. Viscol), Uzul-izv.

(Vf. Alb jud. Harghita) Dofteana (izv. Vf. Nemira Mare si Vf. Sandru Mare), Slanicul (izv. Vf. Ghempar, cu 16 izvoare minerale pe cursul superior unde sa dezvoltat statiunea Slanic Moldova), Oituz (izv. Vf. Musat jud. Vrancea), Casinul (izv. Vf. Clabuc si Zboina Neagra), Bogdana, Caiuti si Balca (care datorita debitului mic si a rocilor permeabile seaca destul de frecvent);

ü      in partea de nord-est, Raul Bistrita, care strabate judetul Bacau de la Nord

(in aval de Buhusi) la sud pe o lungime de cca. 42 km, intrand pe o veche albie a Siretului (in aval de Bacau).

ü      Raurile: Tutova (cca. 15 km), Pereschivul (cca.25 km), Zeletinul (cca. 68

km), Berheciul (cca.66 km), Racataul (cca. 29 km), Soci, Mora, sunt principali afluenti ai Siretului.

Valea comuna a celor doua rauri(Siret si Bistrita) are aspectul unui vast uluc depresionar cu orientare nord-sud, cu o deschidere laterala spre vest, spre valea Bistritei, si o ingustare spre sud, „poarta Siretului', suprapunandu-se contactului dintre Colinele Tutovei si culmile subcarpatice Pietricica-Barboiu.

Regimurile de alimentare al raurilor se modifica treptat in functie de relief.

Debitul mediu multianual pe perioada ultimilor 30 de ani, este, pentru raul Siret: 70,0 mc/ s la intrarea in judet, iar la iesire este de 137,0 mc/s;

Debitul mediu multianual pe perioada ultimilor 30 de ani, este:

pentru raul Trotus: la iesire este de 33,0 mc/s;

pentru raul Bistrita: se poate aprecia ca fiind pe tot parcursul de 66,0 mc/s;

pentru raul Uz: 5,2 mc/s;

pentru raul Oituz: 3,4 mc/s;

pentru raul Tazlau: 6,0 mc/s;

pentru raul Asau: 2,0 mc/s.

Volumul maxim scurs pe sezoane se inregistreaza in general primavara (45-50 % din volumul mediu anual), iar cel minim iarna (11 - 12 % din volumul mediu anual).

Lacurile, cele mai multe, din judetul Bacau au luat nastere ca urmare a amenajarilor facute pe raurile:

Bistrita: Bacau I (Vol= 9,3 mil. mc), Bacau II (Vol= 5 mil. mc), Racova

(Vol= 10 mil. mc), Garleni (Vol= 90 mil. mc);

Tazlau: Belci (Vol= 12 mil. mc), actualmente avariat;

Uz: Poiana Uzului (Vol= 9,3 mil. mc);

Singurul lac natural este Lacul Balatau (Vol= 150.000 mil. mc), situat pe Izvorul Negru, afluent al Uzului, care a luat nastere printr-o barare naturala in 1883.

Toate lacurile de acumulare din Bacau sunt considerate arii naturale protejate si sunt in custodia Centrului Regional de Ecologie Bacau.

Ø      Resurse subterane de apa estimate la 12,2 mc/s. Debitul total exploatat in

prezent este de 2 235 dmc/s si se preleveaza din 18 captari.

Ø      Izvoarele cu ape mineralizate (clorosodice, feruginoase, sulfuroase) se

gasesc la Slanic Moldova, Tg. Ocna, Sarata Bacau si Moinesti.

1.8. Solurile.

Conditiile pedogenetice au dus la formarea unor soluri variate, in general brune si brune argiloiluviale, cu un continut de humus de 1-5% ce asigura o fertilitate medie buna pentru terenurile agricole. Între solurile intrazonale se remarca cele hidromorfe, lacovistile si solurile aluviale in diferite stadii de evolutie.

1.9. Resurse naturale.

Teritoriul judetului Bacau, beneficiind de o structura geologica complexa in care se succed de la vest la est in trei unitati distincte: unitatea flisului carpatic, zona neogena subcarpatica si platforma moldoveneasca, fiecare ocupand cate 33% din suprafata judetului, justifica varietatea de materiale utile, concentrate mai ales, in Subcarpati.

Ø      Hidrocarburi

ü      Zacamintele de titei si gaze naturale sunt cantonate, cu precadere, in zona

dintre Tazlau si Oituz (la Zemes, Moinesti, Lucacesti, Solont, Stanesti, Darmanesti, Dofteana, Valea Oituzului). De asemenea sunt exploatate la Campeni, Tescani, Casin si in Podisul Moldovei.

Ø      Combustibili Solizi

ü      Zacamintele de carbune brun – se gasesc in bazinul Darmanesti, Comanesti.

Ø      Zacaminte nemetalifere

ü      Sarea gema - ce apare in depozitele de la Moinesti, Sarata, Tg. Ocna, legate

de formatiunile salifere sunt prezente numeroase izvoare cu ape mineralizate la: Moinesti, Slanic Moldova, Targu Ocna, Poiana Sarata, Sarata Bacau);

ü      Saruri de potasiu – au fost identificate la: Arsita, Solont, Stanesti, Galeanu.

Ø      Rocile utile si materialele de constructii sunt reprezentate prin:

ü      Gipsuri – la est de Slanic Moldova, zona Perchiu (nord – est de

Onesti);

ü      Gresii – la est de Slanic Moldova, pe versantul stang al vaii Ciobanus;

ü      Argile comune – pe teritoriul comunelor Magura, Dofteana, Luizi -Calugara;

ü      Nisipuri si pietrisuri – in luncile marilor rauri la Urechesti, Slobozia,

Garleni, Orbeni.

CAPITOLUL II

Masuri de imbunatatire a pajistilor.

Pajistile sunt terenurile acoperite cu vegetatie ierboasa permanenta, alcatuita din specii ce apartin mai multor familii de plante, in special gramineele si leguminoasele perene, folosite ca nutret sau pentru pasunat.

Speciile ce alcatuiesc pajistea sunt foarte diferite, la care trebuie adaugate microorganismele si fauna Între indivizii unor specii, intre diferite specii, intre regnul vegetal si cel animal se nasc o serie de actiuni si interactiuni care fac pajistea sa fie un ecosistem. Din punct de vedere al suprafetelor ocupate cu pajisti permanente Romania se situeaza pe locul al 5-lea in Europa. Tendinta actuala a cercetarilor pe plan mondial si in tara noastra, in ceea ce priveste pajistile permanente, este de a mentine biodiversitatea fitocenotica a acestora chiar daca productiile obtinute nu sunt foarte apropiate de potentialul lor biologic, insa cercetatorii de animale doresc o intensivizare a productiei de furaje, dar in conditii de eficienta economica ridicata si cu realizarea unor produse acceptate calitativ pe piata.

Armonizarea factorilor alocati pentru obtinerea de productii ridicate, cu protejarea mediului si mentinerea in conditii de eficienta economica a pajistilor, necesita o abordare stiintifica complexa ce vizeaza o paleta larga a aspectelor pratotehnice.

Rezultatele experimentale obtinute de cercetarea pratologica din tara noastra, corelate cu cele internationale, au reliefat faptul ca sporirea randamentului pajistilor se poate realiza prin aplicarea de tehnologii diferentiate, adaptate conditiilor pedoclimatice si particularitatilor covorului vegetal, bazate pe un management stiintific, rational si echilibrat, respectand mediul si biodiversitatea.

Distributia neuniforma a pajistilor permanente la nivelul tarii, productivitatea modesta si cu o dinamica necorespunzatore pe o mare parte din aceasta suprafata, a determinat gasirea unor solutii complementare pentru asigurarea bazei furajere prin infiintarea de pajisti temporare si diversificarea culturilor furajere anuale si perene.

În prezent exista preocupari multiple la nivel mondial si in tara noastra pentru adaptarea tehnologiilor de producere si conservare a furajelor la noile cerinte de ordin economic si ecologic, urmarind in principal economisirea resurselor, protectia mediului si calitatea productiei, prin gestionarea durabila a ecosistemelor de pajisti, mentinerea biodiversitatii, cresterea fertilitatii solului si valorificarea optima a fertilizantilor organici.

Degradarea pajistilor este determinata de schimbarile care au loc in conditiile de viata ale plantelor, in structura vegetatiei, ca urmare, in mare parte, a gestionarii lor necorespuzatoare. Cand aceste schimbari sunt insotite de scaderea productiei sau inrautatirea calitatii ei, se apreciaza ca pajistea se degradeaza.

Îmbunatatirea pajistilor se poate realiza pe doua cai:

prin masuri de suprafata ( superficiale );

masuri radicale.

2.1. Masuri de suprafata.

Masurile superficiale se aplica la suprafata pajistii fara a distruge covorul vegetal existent. Prin aceste masuri se urmareste imbunatatirea conditiilor de viata pentru plantele care alcatuiesc covorul ierbos. Aceste masuri sunt:

ü      curatirea de resturi vegetale si de pietre;

ü      distrugerea musuroaielor;

ü      grapatul pajistilor;

ü      combaterea vegetatiei lemnoase;

ü      combaterea buruienilor;

ü      imbunatatirea regimului de apa;

ü      imbunatatirea regimului de nutritie;

ü      prevenirea si combaterea eroziunii solului;

ü      suprainsamantarea.

Curatirea de resturi vegetale si de pietre.

Prin lucrarile de curatire se indeparteaza de pe pajisti resturile vegetale ramase dupa vegetat sau depuse de ape, maracinisuri si cioate ramase dupa defrisarea vegetatiei lemnoase. Lucrarea se face manual sau mecanizat in functie de panta terenului si gradul de acoperire a pajistilor cu aceste materiale.

În etajul alpin si pe terenurile in panta lucrarea este contraindicata, deoarece in aceste conditii pietrele au un rol deosebit de protectia solului impotriva eroziunii eoliene si hidrice.

Lucrarile de curatire a pajistilor de resturi vegetale si pietre se fac de regula primavara devreme, insa se pot efectua si toamna tarziu. Pe pajistile folosite prin pasunat lucrarile de curatire trebuie intreprinse tot timpul anului.

Dupa efectuarea lucrarilor de curatire, portiuni de pajisti raman cu goluri, denivelate si se impune nivelarea si suprainsamantarea cu un amestec de seminte de graminee si leguminoase perene.

Cioatele si buturugile se scot manual, mecanizat sau cu ajutorul explozivilor.

Distrugerea musuroaielor.

Musuroaiele se formeaza pe pajistile neingrijite, folosite nerational si pot avea o pondere de 70-80%, ingreunand astfel efectuarea unor lucrari de imbunatatire si diminuiaza suprafata utilizabila.

Musuroaiele pot fi de origine animala, provenit din pamant scos de cartite, furnici, mistreti, popandai, pasunatul pe teren cu umiditate ridicata si in general sunt lipsite de vegetatie si de origine vegetala, care se formeaza pe tufele dese ale unor graminee, rogozuri, pe cioate, muschi, acestea fiind partial acoperite cu vegetatie ierboasa si nevaloroasa.

La inceput musuroaiele sunt in faza initiala mici si de regula neintelenite, insa cu timpul pot atinge dimensiuni de 60-80 cm in diametru si 30-40 cm inaltime si se intelenesc. Musuroaiele intelinite mari, raspandite pe pajistile de munte, se numesc marghile si provin din tufele de Nardus stricta si Deschampsia caespitosa.

Musuroaiele anuale de origine animala, se distrug relativ usor manual sau folosind grape cu colti; musuroaiele intelenite pot fi distruse cu masini de curatat pajisti (MCP-1,5 sau MCP-2) sau cu grederul semipurtat pentru pajisti.

Indiferent cu ce mijloace se face distrugerea musuroaielor, acestea trebuie bine maruntite, imprastiate uniform si reinsamantate cu un amestec de graminee si leguminoase perene specific zonei.

Grapatul pajistilor.

Cercetarile au demonstrat ca prin graparea pajistilor se imbunatatesc conditiile de aer din sol, se face o mineralizare mai buna a materiei organice si o mai buna aprovizionare cu apa. Aceasta lucrare se recomanda numai pe pajistile de lunci, dominate de specii stolonifere sau in cazul depunerii unui strat de aluviuni.

Se face numai in complex cu lucrarile de fertilizare, amendamentare, distrugerea musuroaielor si suprainsamantarea, deoarece aceasta lucrare poate avea unele efecte negative prin ranirea nodurilor de infratire la graminee, a coletului la leguminoase, distrugerea unor muguri, lastari, radacini.

Combaterea vegetatiei lemnoase.

Speciile lemnoase se instaleaza mai ales pe suprafetele de pajisti la care nu se aplica lucrari curente de imbunatatire si ingrijire si in cazul folosirii nerationale. În acelasi timp vegetatia lemnoasa favorizeaza cresterea unor specii ierboase, slabe din punct de vedere furajer si stanjeneste exploatarea pajistilor.

Vegetatia lemnoasa se indeparteaza total sau partial pe baza unor proiecte, denumite amenajamente silvopastorale. Se indeparteaza complet, fara restrictii, pe terenurile plane pana la moderat inclinate, cu panta mai mica de 10^o (18%), iar partial pe pajistile situate pe versanti cu inclinatie de 10 – 30^o, pe pajistile din regiunile mai uscate si pe terenuri cu strat subtire de sol.

Nu va fi defrisata vegetatia lemnoasa din pajistile situate pe terenuri cu panta mai mare de 30^o, cele cu sol mai subtire de 10cm, precum si cele din vecinatatea ravenelor, ogaselor sau de pe grohotisuri.

Sunt excluse de la defrisare speciile lemnoase rare si cele declarate monumente ale naturii, care sunt ocrotite de lege, ca: Pinus cembra, Taxus baccata, Larix decidua ssp. carpatica, Rhododendron kotschyi, Pinus mugo.

Defrisarea vegetatiei lemnoase se poate efectua manual, mecanizat sau chimic.

Defrisarea manuala se aplica mult in tara noastra, insa este costisitoare. Speciile lemnoase care nu lastaresc se taie ras la suprafata solului, cele cu drajoni din colet, se indeparteaza impreuna cu coletul, iar cele cu drajonare din radacini, se reteaza de mai multe ori in perioada de vegetatie. Ca unelte se folosesc toporul de casa, sapa de defrisat, coasa de arbusti, cosorul de defrisare etc.

Defrisarea pe cale mecanica se face cu masini speciale, in functie de natura vegetatiei lemnoase. Tufele lemnoase cu diametrul pana la 2,2 cm se distrug cu masina de curatat pajisti MCP-1,5, iar cele cu diametrul pana la 4 cm cu masina MCP-2. Arboretul cu diametrul tulpinilor la sol pana la 15 cm se distruge cu echipamentul de taiere a arboretului ETA-3, iar arborii cu diametrul pana la 70 cm se scot cu radacini, cu ajutorul impingatorului pentru defrisare, actionat de tractorul S-1500.

Cioatele ramase dupa taierea arboretului se scot din sol cu ajutorul echipamentului EEC-1,2, purtat in spate pe tractoarele cu senile.

Adunarea arboretului taiat, a cioatelor si a radacinilor scoase, se face cu echipamentul de strans arboret si cioate ESAC-3,6.

Distrugerea vegetatiei lemnoase pe cale chimica.

Folosirea arboricidelor se impune pentru eliminarea lastarilor tineri ce apar din coletele si radacinile ramase in sol dupa defrisare, prin stropirea pe frunze cu amestec de 50% sare de amina (2,4D) si 50% Tordon 225 (Picloram). Dozele si numarul de tratamente sunt determinate de varsta lastarilor dupa defrisare si de sensibilitatea speciilor lemnoase.

Perioada optima pentru efectuarea tratamentului este luna iulie, cand suprafata foliara este maxima. Dupa aplicarea tratamentelor se interzice pasunatul timp de 8-10 zile.

Combaterea buruienilor.

Prin buruieni ale pajistilor se inteleg speciile lipsite total sau partial de valoare furajera, cele daunatoare vegetatiei ierboase valoroase, care depreciaza calitatea produselor obtinute de la animale si cele vatamatoare sau toxice.

Metode preventive, dintre acestea mentionam:

ü      indepartarea prin cosit a speciilor neconsumate de animale;

ü      folosirea la fertilizarea pajistilor a gunoiului de grajd bine fermentat;

ü      imprastierea dejectiilor ramase de la animale;

ü      folosirea unor seminte cu puritate mare la suprainsamantarea pajistilor;

ü      recoltarea fanetelor la epoca optima;

ü      schimbarea modului de folosire al pajistilor, la fiecare 3-4 ani.

Metode indirecte, se refera la lucrarile de ingrijire si folosire rationala a pajistilor: imbunatatirea regimului de umiditate, aplicarea ingrasamintelor si amendamentelor, distrugerea musuroaielor etc.

Metode directe, se folosesc cand pajistile au un grad de imburuienare ridicat cu multe plante toxice.

Metodele mecanice constau in cosiri repetate, plivitul prin retezarea de la suprafata a buruienilor ce se inmultesc numai prin seminte, de sub colet a celor care formeaza lastari din colet si smulgerea completa din pamant a buruienilor cu inmultire vegetativa.

Metode chimice. Pe pajistile cu grad ridicat de imburuienare se folosesc erbicide neselective, care distrug toata vegetatia, dintre care se recomanda Gramaxone (Paraquat), Sandolin (DNOC), Roundup (Glyphosate). Pentru combaterea separata a anumitor specii de buruieni se folosesc erbicidele selective, dintre care mai raspandite sunt sarurile si esterii acidului diclorfenoxiacetic (2,4-D).

Îmbunatatirea regimului de umiditate.

Eliminarea excesului de umiditate de pe pajisti determina crearea unor conditii nefavorabile pentru instalarea si cresterea speciilor de plante valoroase, fiind mai daunator chiar decat insuficienta apei din sol. Excesul de umiditate favorizeaza inmultirea multor paraziti, provocand morbiditatea si chiar moartea animalelor.

Înlaturarea excesului de umiditate se poate realiza prin diverse lucrari de desecare:

ü      canale deschise (santuri);

ü      canale inchise (drenuri);

ü      puturi absorbante sau colectoare;

ü      colmatare, indiguiri;

ü      pe cale biologica.

Desecarea prin canale deschise urmareste eliminarea excesului temporar sau permanent de apa si consta in saparea unei retele de santuri pe intreaga suprafata, 50-150 cm adancime, cu sectiune trapezoidala, in panta continua sub 5% si in unghi ascutit fata de curbele de nivel, prin care apa in exces este colectata si evacuata intr-un debuseu natural.

Distanta dintre canale este de 250-500 m.

Reteaua de canale deschise nu necesita investitii mari, se poate executa mecanizat, se intretine usor, insa reduce suprafata utilizabila a pajistilor cu 5-10%, mareste gradul de imburuienare, implica construirea de podete pentru accesul animalelor si vehiculelor, iar in timpul iernii nu mai functioneaza datorita inghetului.

Desecarea prin canale inchise.

Drenajul orizontal se realizeaza prin drenuri cu cavitatea umpluta cu material filtrant, care poate fi: din piatra, din fascine sau din scanduri, tuburi de ceramica, beton sau mase plastice. Distanta intre drenuri variaza de la 10 la 50 m; lungimea drenurilor este de 150-200 m.

Drenajul cartita consta in galerii subterane, cu peretii intariti prin presare, ce se face cu plugul de drenaj-cartita, care lucreaza la 50-80 cm adancime.

Distanta intre ele este de 2-10 m in solurile argiloase si de 10-20 m in solurile turboase, iar lungimea de la 50 la 200 m.

Drenajul vertical se realizeaza cu puturi absorbante sau cu puturi colectoare.

Puturile absorbante se folosesc atunci cand in sol, la adancime, se afla un strat permeabil nesaturat de nisip si pietris.

Puturile colectoare se folosesc in cazul in care la fundul putului este un strat de sol impermeabil si prin pompare se realizeaza coborarea nivelului apei freatice.

Colmatarea consta in umplerea micilor depresiuni cu material adus de apele raurilor, prin abaterea cursurilor acestuia cu ajutorul barajelor.

Îndiguirea poate fi considerata o desecare preventiva, prin care se fereste suprafata respectiva de umiditate in exces.

Drenajul biologic

În acest scop, se planteaza specii lemnoase mari consumatoare de apa (Populus alba, Salix alba, S. fragilis, S. cinerea etc.).

Completarea deficitului de apa de pe pajisti (irigarea).

Irigarea pajistilor permanente este conditionata de existenta unui covor ierbos incheiat, alcatuit din specii valoroase, de nivelul scazut al apelor freatice si de permeabilitatea moderata a solului. În general se folosesc norme de udare mai mici, dar mai dese.

Momentul udarii, stabilit pe baza plafonului minim, trebuie corelat cu faza de vegetatie al plantelor din pajisti. Fanetele se iriga toamna, primavara si dupa recoltare, iar pasunile, primavara si dupa fiecare ciclu de pasunat.

Metode de irigare: irigarea prin revarsare, aspersiune, fasii, limanuri.

Irigarea prin revarsare sau prin circulatie consta din construirea unei retele de canale permanente cu sectiuni reduse, prevazute cu prize si stavilare mici. Apa se revarsa de o parte si de alta a canalelor intr-un strat subtire, pe intreaga suprafata a pajistii.

Irigarea prin aspersiune este mai indicata pe pajistile temporare. Metoda prezinta avantaje si poate fi aplicata si pe teren framantat, pe pajistile permanente.

Irigarea prin fasii se aplica numai pe pajistile temporare, pe terenuri nivelate. Metoda consta in efectuarea unor canale principale si secundare, din care apa se revarsa in fasii inguste, de latimea semanatorii.

Irigarea prin limanuri consta in construirea de valuri de pamant, orientate dupa directia curbelor de nivel, inalte de circa. 0,50 m, care au si rolul de a stavili procesul de eroziune a solului.

Alte masuri pentru echilibrarea deficitului hidric sunt:

Brazduirea imbunatateste regimul de apa al plantelor si se evita eroziunea solului.

Retinerea zapezii se recomanda pe toate pajistile din regiunile secetoase, unde stratul de zapada este subtire si spulberat de vant. Obstacolele se orienteaza perpendicular pe directia vantului dominant.

Perdelele de protectie se recomanda tot pe pajistile din campie, contribuind la crearea unui regim de umiditate mai bun pentru vegetatia pajistilor.

Îmbunatatirea regimului de hrana.

Fertilizarea reprezinta una din principalele masuri de sporire a productiei la toate culturile agricole, insa pe pajisti rolul ingrasamintelor este multiplu.

Prin fertilizare se realizeaza:

ü      restituirea partiala a elementelor nutritive luate din sol;

ü      influienta pozitiva asupra microorganismelor;

ü      modificarea structurii vegetatiei;

ü      modificarea compozitiei chimice a plantelor;

ü      cresterea digestibilitatii substantelor nutritive;

ü      cresterea consumabilitatii plantelor;

ü      prelungirea duratei de folosire a pajistilor;

ü      mai buna repartizare a productiei.

Pe pajisti se aplica atat ingrasaminte chimice cu macroelemente si microelemente cat si ingrasaminte organice.

Îngrasaminte chimice.

Îngrasamintele cu azot.

Azotul reprezinta elementul cu rol preponderent plastic, el intrand in compozitia protidelor in proportie medie de 16%. Azotul este element de constitutie al aminoacizilor, al proteinelor protoplasmatice, al nucleelor, acizilor nucleici, al unor vitamine, enzime, al pigmentilor clorofilieni, al unor substante de origine secundara, cum sunt alcaloizii si al altor produsi metabolici intermediari. Fiind component al auxinelor, participa la procesele de crestere.

Pentru vegetatia pajistilor azotul este elementul care asigura cresterea si formarea biomasei, infratirea gramineelor, regenerarea rapida dupa coasa sau pasunat si cresterea continutului in substante proteice din furaj.

Gramineele isi procura azotul din rezerva existenta in sol pe cand leguminoasele, prin intermediul bacteriilor fixatoare de azot ( din genul Rhizobium), cu care sunt in simbioza.

Sursele de azot pentru plante sunt:

ü      rezervele de azot din sol;

ü      ingrasamintele cu azot aplicate;

ü      descompunerea materiei organice;

ü      resturile animalelor;

ü      activitatea bacteriilor fixatoare de azot.

Desi aportul bacteriilor fixatoare de azot asigura gramineelor o cantitate apreciabila de azot, totusi folosirea intensiva a pajistilor obliga suplimentarea azotului.

În aplicarea ingrasamintelor cu azot intereseaza in mod deosebit sporurile de productie care sunt dependente de o serie de factori cum ar fi:

ü      tipul de pajiste;

ü      altitudinea la care este situata pajistea;

ü      gradul de aprovizionare cu celelalte elemente nutritive ;

ü      doza folosita;

ü      conditiile meteorologice;

ü      epoca de administrare;

ü      tipul de ingrasamant.

Pentru a nu avea efecte secundare necorespunzatoare, doza de azot anuala pe pajistile permanente nu trebuie sa depaseasca 200 kg/ha.

Epoca de aplicare a ingrasamintelor cu azot este diferita, primavara este mai eficient folosit pe pajistile de munte si cele alpine, aplicarea azotului in ferestrele iernii are avantajul unei porniri mai rapide in vegetatie. Totusi pe pajistile cu gramineele ce pornesc in vegetatie mai tarziu azotul trebuie aplicat primavara.

Forma ingrasamantului cu azot aplicat pajistilor trebuie sa fie in functie de reactia solului. Pe pajistile de pe solurile acide sunt mai indicate nitrocalcarul, ureea sau azotatul de amoniu in timp ce pe saraturi este indicat sulfatul de amoniu.

Efectul remanent al azotului este redus, totusi, pe unele pajisti efectul se resimte pe o perioada de 2 ani.

Influenta ingrasamintelor cu azot asupra compozitei chimice a furajului:

ü      maresc continutul in proteina bruta;

ü      continutul in proteina bruta a nutretului se coreleaza pozitiv cu norma de

ingrasamant cu azot administrata.

Influenta ingrasamintelor cu azot asupra gradului de consumabilitate al nutretului:

ü      sporesc gradul de consumabilitate al vegetatiei pajistilor;

ü      determina o mai buna repartitie a nutretului verde in timpul perioadei de

pasunat.

Influenta ingrasamintelor cu azot asupra compozitiei floristice si structurii covorului vegetal:

ü      favorizeaza cresterea gramineelor si inhiba cresterea leguminoaselor pe toate

tipurile de pajisti;

ü      complexarea ingrasamintelor cu azot cu cele cu fosfor si potasiu atenueaza

intr-o oarecare masura acest proces, fara insa a-l lichida;

ü      pe pajistile de Nardus stricta ingrasamintele cu azot contribuie la

imbunatatirea substantiala a structurii vegetatiei, realizandu-se o puternica reducere a speciei dominante.

Îngrasamintele cu fosfor

Fosforul are un rol energetic central in reactiile de sinteza si de oxidare biologica, in procesul de fotosinteza in metabolismul aminoacizilor, lipidelor etc. Stimuleaza cresterea sistemului radicular, infratirea la graminee, formarea organelor de reproducere, mareste rezistenta plantelor la seceta.

Fosforul contribuie la sporirea productiei pe pajisti si contrabalanseaza excesul de azot. Plantele absorb fosforul din sol numai sub forma de ioni ai acidului ortofosforic, cel mai accesibil fiind ionul monofosfat ( H2PO4¯¯).

Ionii fosforici din sol sau proveniti din ingrasaminte sufera in sol o serie de transformari care duc la formarea de compusi cu solubilitate mai mica si accesibilitate redusa pentru plante. Astfel, fosfatii solubili administrati prin ingrasaminte sunt adsorbiti rapid de coloizii solului si in timp trec in forme stabile, fixate ireversibil.

Fixarea ionilor fosforici din ingrasaminte in forme greu solubile este mai accentuata cu cat reactia solului este mai acida. Prezenta in cantitate mai mare a sescvioxizilor liberi in solurile cu reactie acida mareste capacitatea de retinere fosfatica si duce la formarea de fosfati de fieri si aluminiu. Tot in conditii de reactie acida, intalnite in solurile din regiunile de deal, aluminiul si manganul schimbabil provoaca distrugerea perisorilor absorbanti si formeaza compusi stabili cu fosforul la nivelul radacinilor, impiedicand translocarea acestuia in planta.

Fosforul activeaza microorganismele nitrificatoare si pe cele fixatoare de azot, influentand astfel metabolismul azotului.

Solurile brune luvice, luvice, luvisolurile albice si solurile erodate, care predomina pe Praxiteles de deal, se caracterizeaza prin capacitate mare de retinere a fosfatilor.

Experimentand pe solul brun luvic din pajistile de Agrostis capillaris cu productivitate slab-mijlocie de la Ilisesti-Suceava, D. Daniliuc si colab. (1980) au stabilit ca pentru asigurarea unor conditii optime de nutritie a plantelor cu fosfor, in cazul folosirii dozelor de 80-120 kg/ha N, solul trebuie sa contina 35-40 ppm PAL 98-9 mg P2O5 /100g sol.

Pe pajisti cerintele plantelor fata de fosfor sunt mult mai reduse in comparatie cu cele fata de azot si potasiu, cantitatile de ingrasaminte cu fosfor depasesc de 1,5-2 ori consumul cu recolta, datorita transformarilor care duc la scaderea formelor accesibile plantelor.

Epoca de aplicare a ingrasamintelor cu fosfor este toamna, intrucat solubilitatea mai mica a acestora face ca ele sa nu fie spalate in decursul iernii, acest lucru face ca remanenta lor sa fie mai mare, fapt pentru care fosforul se aplica odata la 2-4 ani.

Îngrasamintele cu potasiu.

Potasiul are rol deosebit in folosirea economica a apei de catre plante. În solurile bine aprovizionate cu potasiu (K+ ) scade consumul specific de apa al plantelor, ca urmare a influentei acestui element asupra potentialului osmotic al celulei si asupra deschiderii si inchiderii stomatelor. Potasiul spre deosebire de azot si fosfor care intra in alcatuirea a numeroase molecule organice din plante, se gaseste acumulat sub forma de ioni mai ales in tesuturile cu metabolism intens si cu crestere rapida.

Potasiul are o functie mai mult catalitica, contribuind la sinteza proteinelor, activarea enzimelor, translocarea produselor fotosintezei din frunze in alte organe etc.

Potasiul mareste rezistenta plantelor la ger si la boli criptogamice, imbunatateste calitatea furajului si influenteaza pozitiv productia.

Plantele absorb potasiul din solutia solului sub forma de ioni. De regula solurile din regiunile de deal (brune luvice, luvisoluri albice) sunt slab aprovizionate in potasiu total (0,6-1,87%). Insuficienta potasiului se accentueaza la fertilizarea cu doze ridicate de azot si fosfor, care determina un consum mai mare de potasiu odata cu cresterea productiei.

Levigarea potasiului in sol este mult diminuata datorita faptului ca potasiul trece prin schimb din solutia solului in complexul adsorbtiv. Acest fenomen este mai evident cu cat solul are o capacitate de adsorbtie mai mare. Totusi, dupa cum mentioneaza Cr. Hera si Z. Borlan (1980), in perioadele cu precipitatii abundente cationii de potasiu pot fi deplasati pe profil impreuna cu anionii care nu sunt adsorbiti de sol (Cl¯, NO3¯).

Dozele de ingrasamant cu potasiu recomandate pe pajistile permanente se situeaza intre 40-80kg/ha s.a.

Îngrasamintele cu microelemente

Microelementele au un rol insemnat in metabolismul plantelor, fac parte din compozitia chimica a vitaminelor, a fermentilor, a unor sisteme enzimatice, influenteaza sinteza proteinelor si hidratilor de carbon.

Unele microelemente contribuie la sporirea productiei si modificarea compozitiei floristice.

Pe pajisti se aplica cantitati mici de microelemente, putandu-se folosi unele reziduuri industriale, bogate in aceste elemente sau diferite saruri.

Îngrasamintele organice

Îngrasamintele organice reprezinta cele mai complete si mai echilibrate ingrasaminte folosite pe pajisti. Pe langa efectul fertilizant, prin aportul apreciabil de materie organica, aceste ingrasaminte influenteaza favorabil insusirile fizice si chimice ale solului.

Fertilizarea cu ingrasaminte organice este cea mai economica fertilizare. Pe pajistile permanente ingrasamintele organice se administreaza la suprafata solului. Din acest motiv, eficienta ingrasamintelor solide (gunoi de grajd) este mai scazuta decat la pajistile temporare si la alte culturi agricole. Gunoiul de grajd aplicat singur, in doze de 20-40 t/ha, este inferior ingrasamintelor chimice in ceea ce priveste sporirea productiei de substanta uscata.

Astfel, pe pajistile de Agrostis capillaris cu productivitate buna, doza de 40 t/ha realizeaza un spor mediu de substanta uscata de numai 34%. La celelalte tipuri de pajisti, productia cel mult se dubleaza, cu exceptia pajistilor degradate, de Botriochloa ischaemum, unde sporul ajunge la 253%.

Datorita modului specific de administrare, care determina pierderi de azot amoniacal in atmosfera pana la 40%, dozele de ingrasaminte se diferentiaza putin in ceea ce priveste efectul asupra productiei de substanta uscata. De exemplu, pe pajistile de Agrostis capillaris cu productivitate slab-mijlocie sporul de productie fata de martorul nefertilizat este de 79% la doza de 20t/ha gunoi de grajd, de 95% la 30 t/ha si de 103% la doza de 40 t/ha.

La pajistile de Festuca rupicola sporurile relative de productie corespunzatoare celor 3 doze de gunoi mentionate sunt de 86%, 117% si 81%. Exceptand pajistile de la Mesesenii de Jos, care au un potential mare de productie in conditii de nefertilizare, prin aplicarea dozei maxime experimentate de 40 t/ha gunoi de grajd, nivelul productiei realizate nu depaseste 2-3 t/ha S.U. pe nici un tip de pajiste, ceea ce reprezinta o productie foarte mica. La acest nivel de productie, efectul gunoiului de grajd este echivalent cu cel realizat prin folosirea dozei de 50-60 kg/ha N.

Gunoiul de grajd este mai bine valorificat cand se foloseste impreuna cu doze mici si moderate, de ingrasaminte chimice, din care nu trebuie sa lipseasca cele cu fosfor. Astfel, impreuna cu 60-100 kg/ha N, 30-50 kg/ha P2O5 si 50 kg/ha K2O, gunoiul de grajd in doza de 30-40 t/ha realizeaza, pe pajistile dominate de Agrostis capillaris, productii de 4-5 t/ha S.U. Fara gunoi de grajd, aceste productii se obtin cu doze de 100-150 kg/ha N, 50 kg/ha P2O5, 50 kg/ha K2O.

Ca atare, prin folosirea gunoiului de grajd impreuna cu doze reduse de ingrasaminte chimice se pot obtine productii mari si se economisesc in fiecare an aproximativ 50-100 kg/ha azot substanta activa.

Odata cu sporirea productiei, gunoiul de grajd, administrat uniform, influenteaza pozitiv compozitia floristica, in sensul cresterii procentului de participare in vegetatie a leguminoaselor.

Gunoiul de grajd insuficient fermentat, provenit de la animalele bolnave, reprezinta si o sursa de imbolnavire a animalelor pe pasune, deoarece contine numerosi agenti patogeni care isi pot pastra vitalitatea un timp variabil, in functie de multi factori (substratul nutritiv, temperatura, umiditate, pH etc.) si care produc infectii foarte grave, adesea mortale (antrax, tetanos, carbune emfizematos etc.).

Este bine ca in timpul verii platformele de gunoi sa fie construite chiar pe pajisti, in apropierea suprafetelor ce urmeaza a fi fertilizate.

Transportul gunoiului se efectueaza zilnic de la taberele de vara amenajate pe pasuni. Gunoiul se aseaza in platforma bine indesat, pana la inaltimea de 2-2,5 m.

Epoca optima de administrare pentru suprafetele ce se pasuneaza este toamna, iar pentru cele folosite prin cosit, toamna sau primavara.

Pe pajistile de deal actiunea gunoiului de grajd dureaza in medie 3-4 ani.

Coeficientul mediu de folosire in primul an a azotului din gunoiul de bovine si ovine administrat pe pajistile permanente este de 18% cand se aplica toamna sau iarna si de 24% cand se aplica primavara sau vara.

Un efect deosebit de bun pe pajistile permanente din regiunile de deal il au ingrasamintele organice semilichide, precum si mustul de grajd.

Îngrasamintele semilichide se obtin de la adaposturile de taurine prevazute cu sistem de evacuare hidraulica a dejectiilor, precum si de la taberele de vara, special construite cu pardoseala pentru spalarea dejectiilor cu jet de apa si colectarea lor intr-un bazin acoperit.

Dejectiile semilichide si mustul de grajd sunt ingrasaminte bogate in azot si potasiu.

Spre deosebire de gunoiul de grajd, elementele nutritive din aceste ingrasaminte patrund mai usor in sol, efectul lor este mai rapid si de durata mai scurta. Cea mai simpla si mai economica metoda de fertilizare a pasunilor este ingrasarea directa cu animalele, prin dejectiile care raman de la acestea pe pajiste in timpul pasunatului, dar mai ales prin ingrasarea sistematica a unor suprafete ingradite, care servesc drept locuri de odihna pentru animale, de regula in timpul noptii. Metoda este cunoscuta sub denumirea de ingrasarea prin tarlire.

Pentru a executa o ingrasare corespunzatoare, evitand cantitatea prea mare de dejectii ce determina imburuienarea pajistii, se recomanda ca animalele sa ramana pe aceeasi suprafata un numar de 1-2 nopti pe pajistile de Agrostis capillaris cu o productivitate buna, 2-3 nopti pe cele de Agrostis capillaris cu productivitate slab-mijlocie si 3-4 nopti pe celelalte tipuri de pajisti de deal. Suprafata ce revine unui animal pentru tarlire este de 1-1,5 metri patrati pentru ovine si 2-3 metri patrati pentru bovine.

Desi suprafetele ce se pot imbunatati pe aceasta cale sunt mici,datorita multiplelor avantaje pe care le prezinta, in primul rand de ordin economic, este necesar ca ingrasarea prin tarlire sa fie extinsa si combinata cu alte masuri de imbunatatire cum sunt: fertilizarea cu doze mici de ingrasaminte chimice si suprainsamantarea.

Folosirea amendamentelor pe pajisti

Pe solurile acide se folosesc amendamente cu calciu: carbonatul de calciu, oxidul de calciu, hidroxidul de calciu, spuma de defecatie rezultata de le fabricile de zahar, dolomita; pe solurile saline si alcaline se folosesc amendamentele: gips, fosfogips, praf de lignit.

Prevenirea si combaterea eroziunii solului pe pajisti.

Eroziunea este procesul natural de desprindere, transport si depunere a particulelor de sol.

Eroziunea pe pajisti poate fi:

de suprafata;

de adancime.

Eroziunea de suprafata are loc in urma actiunii picaturilor de ploaie sau scurgerii de suprafata si duce la indepartarea materialului dislocat, formandu-se siroiri, rigole mici si eroziunea de hardpan.

Siroirile se formeaza dupa ploile torentiale, pe terenuri proaspat lucrate, avand adancimea de 1-5 cm;

Rigolele mici apar in urma ploilor torentiale sau a topirii rapide a zapezii si au adancimea de 5-20 cm;

Eroziunea de hardpan apare pe o aratura proaspata, dupa o ploaie torentiala puternica, se produce pana la talpa plugului, pe o adancime de 20-25 cm si o latime de 1-3 m.

Eroziunea de adancime are loc in urma scurgerii concentrate a apelor pe versanti si duce la indepartarea neuniforma a unei cantitati mari de sol. Formele eroziunii de adancime au un caracter permanent si sunt reprezentate prin rigola propriu-zisa, ogasul si ravena.

Rigola propriu-zisa se formeaza dupa ploile torentiale, pe locuri denivelate, are adancimea de 20-25 cm, lungimea variabila si baza paralela cu suprafata versantului;

Ogasul are dimensiuni mai mari, cu adancimea de 0,5-3,0 m, latimea de 0,5-8,0 m si baza paralela cu suprafata versantului;

Ravena are o adancime de 3,0-30,0 m, o latime de 8,0-50,0 m, colectand o cantitate foarte mare de apa si sol afectand o suprafata mai mare de teren.

Prevenirea eroziunii pe pajisti se poate face prin masuri tehnico-organizatorice si lucrari de ingrijire.

Masurile tehnico-organizatorice constau in sistematizarea fondului pastoral

prin organizarea pasunatului rational, evitarea supraincarcarii pasunei cu animale si a pasunatului pe timp umed, reducerea drumurilor pe pajiste, respectarea timpului de pasunat si a repausului necesar refacerii covorului ierbos.

Lucrarile de ingrijire constau in nivelarea musuroaielor, imprastierea

dejectiilor lasate de animale, amplasarea corecta a locurilor de odihna pentru animale, repararea constructiilor pastorale etc.

Combaterea eroziunii solului pe pajisti se face prin lucrari propriu-zise, care au drept scop crearea conditiilor cresterii unui covor vegetal, capabil sa protejeze solul.

Lucrarile antierozionale se clasifica in trei grupe:

ü      lucrari de retinere / evacuare a surplusului de apa;

ü      lucrari de combatere a eroziunii si de stabilizare a solului prin plantatii

silvice;

ü      lucrari speciale pe ogase si ravene.

Lucrari de retinere / evacuare a surplusului de apa.

Retinerea apei din precipitatii se impune mai ales pe pajistile permanente din zonele de stepa si silvostepa, iar pe pajistile temporare, mai ales in anul I de vegetatie, pentru a evita spalarea solului si a semintelor folosite la semanat.

Evacuarea surplusului de apa de pe pajistile situate pe pante se face numai in zonele cu exces de umiditate si se preconizeaza pentru aceasta, a se executa urmatoarele lucrari: brazduirea, gropile, scarificarea, valurile de pamant (valuri orizontale si valuri inclinate), canalele de coasta(canalele orizontale sau de nivel si canalele de coasta inclinate).

Lucrari de combatere a eroziunii si de stabilizare a solului prin plantatii silvice.

Perdelele antierozionale imbunatatesc conditiile de microclimat, au un rol important in prevenirea si combaterea eroziunii, fiind si o metoda de delimitare a parcelelor pe pajisti si de producere a materialului lemnos.

Plantatiile silvice in masiv se recomanda a fi infiintate pe suprafetele ocupate de ogase si ravene active, sau pe cele puternic erodate si cu pante mari, care nu pot fi inierbate.

Lucrari speciale pe ogase si ravene.

În cazul in care nu se pot face lucrari denivelare a ogaselor si ravenelor, pentru

combaterea eroziunii de adancime se fac lucrari speciale, care se refera la

cleionaje, praguri, baraje, fascinaje, garnisaje, gardulete.

Suprainsamantarea.

Reprezinta cea de a doua masura tehnologica de baza, dupa fertilizare, pentru sporirea productiei si imbunatatirea valorii furajului obtinut. Suprainsamantarea se face pe pajistile permanente cu grad redus de acoperire cu vegetatie ierboasa, precum si la cele cu compozitie floristica necorespunzatoare, in special cu procent redus de leguminoase.

Suprainsamantarea este obligatorie pe pajistile fertilizate prin tarlire, pe cele la care s-au facut lucrari tehnico-culturale, simple sau complexe si pentru prelungirea duratei de folosire a pajistilor temporare.

În functie de relief, suprainsamantarea pajistilor se poate face:

mecanizat;

manual.

Epoca optima de efectuare a suprainsamantarii este primavara devreme, cand temperatura nu coboara sub 0ºC, solul are rezerva suficienta de apa si vegetatia existenta face concurenta redusa instalarii noilor plante. Semintele se introduc in sol la adancimea de 1,5-2 cm.

În primul an de la suprainsamantare pajistea se foloseste numai ca faneata

2.2. Masuri radicale.

Lucrarile radicale se refera la un complex de activitati care au ca scop transformarea pajistilor permanente degradate in pajisti semanate.

Refacerea radicala a pajistilor permanente degradate reprezinta o masura ce se impune in cazul in care covorul vegetal are o acoperire slaba, sub 60%.

Pregatirea terenului.

Prin lucrarile de pregatire a terenului se urmareste: distrugerea vechiului covor vegetal si crearea conditiilor pentru semanat.

Pregatirea terenului se face prin mai multe metode in functie de grosimea stratului de telina, vegetatia existenta si panta terenului. Se disting trei metode de baza:

pregatirea terenului cu mobilizarea superficiala a solului (3-5 cm);

pregatirea terenului cu mobilizarea medie a solului (5-12 cm);

pregatirea terenului cu mobilizarea profunda a solului (20-25 cm).

Pregatirea terenului cu mobilizarea superficiala a solului - metoda se poate aplica pe suprafetele unde vegetatia existenta a fost distrusa cu un erbicid de contact. La circa 2-3 saptamani dupa erbicidare se va intoarece terenul cu masina combinata MCR-2,5 sau cu freza de tip Rotaseeder.

Pregatirea terenului cu mobilizarea medie a solului - in acest caz, se folosesc grape cu discuri sau freze pentru pajisti.

Pregatirea terenului cu mobilizare profunda a solului - consta in efectuarea araturii, cu plugul la 20-25cm adancime, in raport cu grosimea stratului arabil.

Culturile premergatoare.

În tara noastra se foloseste mai mult varianta infiintarii pajistilor temporare dupa destelenire denumita si regenerarea rapida a pajistilor.

Fertilizarea de baza si aplicarea amendamentelor.

Pajistile temporare, prin productiile ridicate pe care le realizeaza sunt mari consumatoare de elemente nutritive din sol. De asemenea pajistile temporare dau rezultate bune si de calitate cand reactia solului este neutra sau slab acida.

Pajistile temporare, in comparatie cu cele permanente, valorifica mai eficient ingrasamintele organice, cele chimice mai greu solubile si amendamentele.

Specii si soiuri folosite la infiintarea pajistilor temporare.

La infiintarea pajistilor temporare se utilizeaza amestecuri alcatuite din specii de graminee si leguminoase perene valoroase si mai rar graminee in cultura pura sau amestecuri formate din graminee.

În tara noastra cele mai raspandite specii in cultura sunt: Dctylis glomerata, Festuca pratensis, Lolium perene, Phleum pratense, dintre graminee si Trifolium repens, Medicago sativa, Trifolium pratense, Lotus corniculatus, dintre leguminoase.

Alcatuirea amestecurilor de graminee si leguminoase perene.

In vederea alcatuirii amestecurilor de graminee si leguminoase perene se parcurg succesiv mai multe etape de lucru:

Ø      Stabilirea duratei si a modului de folosire a pajistilor temporare

În functie de durata de folosire, pajistile temporare se impart in trei categorii:

- pajisti cu durata scurta de folosire (2-3 ani)

- pajisti cu durata medie de folosire (4-6 ani)

- pajisti cu durata lunga de folosire (> 6 ani)

Ø      Stabilirea numarului de specii din cadrul amestecurilor

Pentru pajisti cu durata scurta de folosire se recomanda 2-3 specii, pentru cele cu durata medie de folosire se recomanda 3-5 specii, iar pentru cele cu durata lunga se recomanda 4-6 specii.

Ø      Stabilirea proportiei gramineelor si leguminoaselor in cadrul

amestecurilor

Pentru a obtine compozitia floristica dorita, este necesar ca la stabilirea proportiei dintre cele doua grupe de plante sa se tina seama de durata si modul de folosire al pajistilor, precum si de particularitatile biologice ale speciilor componente.

Alegerea speciilor si stabilirea ponderii a fiecarei specii in amestec

Alegerea speciilor se face in functie de conditiile naturale ale zonei, durata si mai ales modul de folosire, ritmul de dezvoltare si vivacitatea speciilor respective.

În cadrul fiecarei grupe de plante, procentul de participare in amestec al fiecarei specii se stabileste in functie de valoarea economica a speciei, adaptabilitatea la conditiile pedoclimatice, pretabilitatea la modul de folosire stabilit si de directia de evolutie dorita a viitorului covor vegetal.

Alegerea soiurilor in cadrul fiecarei specii

Se recomanda folosirea de soiuri cu acelasi indice de precocitate sau cu indici de precocitate apropiati.

Calculul cantitatii de samanta

Calculul cantitatii de samanta se face pentru fiecare specie din amestec pe baza urmatoarelor elemente:

- cantitatea de samanta in cultura pura (kg/ha) la valoarea utila de 100%

(N);

- procentul de participare in amestec (p);

- procentul de samanta utila (S.U.).

Cantitatea de samanta pentru fiecare specie (Q) se determina cu relatia:

Q (kg/ha) = p x N/S.U.

Cantitatea de samanta rezultata din calcul se corecteaza in functie de capacitatea de concurenta a speciilor din amestec.

Prin insumarea cantitatilor de seminte astfel corectate rezulta cantitatea de samanta amestec necesara pentru un hectar, pe baza careia se fac reglajul masinii de semanat si planul de aprovizionare pentru suprafata proiectata.

Samanata si semanatul.

Semanatul ierburilor perene necesita o atentie deosebita. Acesta se poate realiza cu sau fara planta protectoare.

Epoca de semanat

Epoca optima de semanat este primavara devreme, cand solul permite intrarea masinilor agricole, iar temperatura este constant peste 0^oC.

Metoda de semanat

Semanatul se poate realiza prin mai multe metode ce variaza in functie de configuratia si panta terenului, insusirile semintelor, dotarea tehnica, prezenta sau absenta plantei protectoare etc. Cele mai folosite metode sunt: semanatul in randuri distantate la 12,5-15cm, semanatul prin imprastiere manual sau mecanic.

Adancimea de semanat

Adancimea de semanat se stabileste in functie de marimea si forma semintelor, puterea de strabatere, textura si umiditatea solului, variind intre 1-3cm.

Lucrari de ingrijire

Aplicarea corecta si la timp a lucrarilor de ingrijire, mai ales in anul intai, favorizeaza realizarea unui covor vegetal uniform si bine incheiat, premisa obtinerii unor produse ridicate.

Irigarea de rasarire

Aceasta lucrare este necesara dupa semanatul de la sfarsitul verii dar uneori si in primaverile secetoase, cu o norma de udare de 150-200m³/ha.

Distrugerea crustei

Pentru distrugerea crustei se foloseste tavalugul neted infasurat cu sarma ghimpata, grapa de fier cu coltii indreptati in sus sau cu o grapa de maracini.

Compeltarea golurilor

În cazul semnalarii golurilor, se impune completarea acestora cu samanta din acelasi amestec. Cand suprafetele cu goluri sunt mari, operatiunea se face cu masini de semanat, iar pe suprafete reduse se poate face manual.

Combaterea buruienilor

Aceasta este lucrarea cea mai importanta din anul intai de vegetatie la pajistile temporare semanate fara planta protectoare si la cele infiintate primavara.

Combaterea mecanica consta in cosirea repetata a buruienilor cu coasa, cu diferite cosiri usoare, inainte ca acestea sa fructifice.

Pe terenurile cu o imburuienare puternica se recomanda folosirea erbicidelor. Dintre acestea mentionam: S.D.M.A., Aretit, Basagran, Acetadin, Asulox.

Fertilizarea

Prin aceasta lucrare se urmareste obtinerea de productii mari si de buna calitate, precum si mentinerea unui covor ierbos valoros pe toata durata folosirii.

Irigarea

În regiunile secetoase sau cu precipitatii neuniform repartizate, se impune irigarea pajistilor temporare cu o norma de udare de 400-600m³/ha.

Irigarea se poate face prin aspersiune sau prin revarsare, cu rigole orizontale sau inclinate, in functie de panta terenului.

Folosirea pajistilor temporare

Modul de folosire a pajistilor temporare are o influenta insemnata asupra evolutiei covorului vegetal, a duratei de folosire economica, precum si asupra cantitatii si calitatii furajului obtinut. Pajistile temporare se pot folosi prin pasunat, cosit sau mixt.

Refacerea pajistilor temporare

Dupa 3 - 5 ani de folosire covorul vegetal incepe sa se rareasca, mai ales prin disparitia treptata a leguminoaselor. În aceste situatii se impune refacerea pajistilor respective care se poate realiza prin doua procedee: suprainsamantarea sau reinsamantarea.

CAPITOLUL III

Înfiintarea de pajisti temporare in locul pajistilor permanente degradate.

Înfiintarea de pajisti temporare in locul pajistilor permanente degradate, constituie una dintre cele mai importante verigi in procesul imbunatatirii bazei furajere. În noile conditii create prin privatizarea septelului de animale, pajistile semanate sunt acele culturi care asigura un furaj de calitate si in cantitate suficienta animalelor de rasa de inalta productivitate.

Complexul de lucrari care se aplica pentru infiintarea pajistilor semanate, in locul pajistilor permanente degradate, este cunoscut sub denumirea de imbunatatire radicala sau regenerarea pajistilor. Superioritatea pajistilor semanate, fata de cele permanente, depinde de conditiile naturale si economice concrete. Astfel, productivitatea pajistilor temporare este determinata de precipitatii, de altitudine si de sistemul de gospodarire. În conditii pedoclimatice asemanatoare, pajistile semanate au realizat, in medie, in primii 2 ani de folosinta, o productie cu 30% mai mare decat cea a pajistilor permanente.

Unii cercetatori spun ca pajistile semanate au insusiri valoroase, neegalate de celelalte culturi furajere. Între acestea se remarca, in primul rand, productiile ridicate care pot fi de 3-5 ori mai mari decat a pajistilor naturale. Compozitia floristica fiind stabilita pe criterii stiintifice, in concordanta cu conditiile climatice, agrotehnica aplicata si modul de exploatare, permite obtinerea unui furaj superior din punct de vedere cantitativ si calitativ, fata de cel obtinut pe pajistea naturala. În regiunile de dealuri din tara noastra, C. Barbulescu si Gh. Motca (1987) recomanda infiintarea de pajisti semanate datorita conditiilor deosebite intalnite aici. Pe langa recoltele mari ce se obtin, ce depasesc 10t/ha s.u., pajistile semanate contribuie la protectia solului impotriva eroziunii si la ameliorarea insusirilor lui.

Daca in zonele de campie si de deal, pajistile semanate dau rezultate foarte bune, nu acelasi lucru se poate spune despre zona de munte. Pentru tara noastra, cu circa 4,9 milioane hectare pajisti permanente, in mare parte degradate infiintarea pajistilor semanate reprezinta una dintre cele mai importante masuri pentru ridicarea productiilor cantitative si calitative ale pajistilor.

Pajistile permanente din tara noastra sunt situate, in mare parte, pe terenuri in panta, supuse eroziunii. A. Havreliuc (1992) recomanda infiintarea de pajisti semanate (dupa aplicarea unui complex de masuri antierozionale) pe aceste terenuri, cu rezultate excelente.

Pajistile semanate se infiinteaza in locul pajistilor permanente degradate, la care lucrarile de suprafata nu mai au efectele scontate. Decizia aplicarii metodei de refacere radicala este de o mare raspundere, deoarece aceasta implica distrugerea in totalitate a covorului ierbos existent, prevalarea si inlaturarea cauzelor care au dus la instalarea lui pe de o parte, iar pe de alta parte crearea conditiilor ca noua pajiste pe care o infiintam sa se poata mentine in cultura. Terenurile ocupate cu pajisti permanente pe care le alegem pentru infiintarea pajistilor semanate se incadreaza, in general, in una din urmatoarele categorii:

telina imbatranita in care domina in mare masura, plante neconsumate de

animale si cu o productie sub 10t/ha masa verde;

acoperirea cu vegetatie nevaloroasa peste 25-30 %;

terenuri pe care s-a dezvoltat, in masiv, o planta nevaloroasa (stevie, pipirig,

feriga, etc.);

terenuri relativ plane cu usoare denivelari, care prin luarea in cultura se

preteaza la o exploatare intensiva;

acoperirea cu musuroaie intelenite, peste 30-40% din suprafata pajistii si pe

care masurile de suprafata nu dau rezultate.

Îmbunatatirea radicala a pajistilor este o lucrare mai costisitoare decat imbunatatirea de suprafata, care pe langa o serie de lucrari pregatitoare(defrisare, nivelare, drenare) sunt necesare lucrarile propriu-zise de infiintare(destelenirea, fertilizarea, procurarea semintelor, semanatul, etc.). Se recomanda destelenirea pajistilor permanente degradate, numai in regiunile bogate in precipitatii, situate pe soluri cu o grosime mai mare de 50 cm, pe pante cu inclinare mai mica de 15 grade si cu panza de apa freatica la adancimea de cel putin 0,5m. Pe pajisti mai umede se impune mai intai desecarea acestora, iar pajistile din regiunile secetoase se vor desteleni numai daca exista posibilitati de irigare.

Pregatirea terenului cuprinde, pe de o parte, distrugerea covorului vegetal, iar pe de alta parte lucrari de pregatire a patului germinativ in vederea insamantarii ierburilor perene. Înainte de refacerea radicala sunt necesare cateva lucrari pregatitoare ca: desecarea, indepartarea pietrelor, a cioatelor si a vegetatiei lemnoase, distrugerea musuroaielor si nivelarea terenului, care contribuie la executarea destelenirii in bune conditii. În vederea pregatirii terenului se aplica mai multe metode, care variaza in functie de panta terenului, de grosimea stratului de telina si de vegetatia existenta. În general, se disting urmatoarele tehnologii de distrugere a telinii:

cu mobilizarea totala a stratului de sol;

cu mobilizarea partiala a stratului de sol;

fara mobilizarea solului.

Tehnologia de pregatire a terenului, cu mobilizarea totala a stratului de sol presupune in mod obligatoriu folosirea plugului. Odata cu efectuarea araturii se incorporeaza in sol si ingrasamintele pe baza de fosfor si potasiu (daca este necesar), gunoiul de grajd si amendamentele. Metoda se recomanda pe solurile mai profunde, cu un strat gros de telina.

Pentru a realiza o maruntire mai buna a telinei, de regula, aratura adanca de 25-30 cm este precedata de o discuire la 8-10 cm pentru distrugerea covorului ierbos existent.

Destelenirea prin aratura nu se recomanda pe terenurile inundabile si periclitate de eroziune, pe solurile scheletice, precum si in statiuni care exclud reusita pajistilor semanate (de exemplu suprafetele excesiv de umede sau extrem de uscate). În zonele cu precipitatii suficiente, destelenirea se poate practica si vara, in acest caz infiintarea pajistii semanate se va face la sfarsitul lunii august sau inceputul lunii septembrie. Deoarece pajistile semanate se folosesc si prin cosit, se impune o foarte buna nivelare a terenului.

Tehnologia de pregatire a terenului cu mobilizare partiala a statului de sol presupune o lucrare cu grapa cu discuri sau cu freza. O astfel de lucrare este indicata la destelenirea pajistilor situate in zona de campie sau in cele de deal, situate pe terenuri in panta si cu un strat subtire de telina. Se obtin rezultate bune la destelenirea terenurilor pe care s-au efectuat curatiri de arborete, combaterea musuroaielor, indepartarea pietrelor, cioatelor.

Freza poate fi folosita pentru prelucrarea telinei, realizandu-se o lucrare superioara celei cu grapele cu discuri. Lucrarea cu freza presupune 1-2 treceri, prima trecere executandu-se superficial, la 8-10 cm, iar cea de-a doua mai adanc, la 12-14 cm. Pe terenurile situate in panta, lucrarile se fac paralel cu curbele de nivel, conform normelor de prevenire si combatere a eroziunii solului.

Tehnologia de prelucrare a terenului fara mobilizarea solului se face in anumite situatii in care orografia terenului nu permite nici un fel de lucrari de mobilizare a terenului, sau cand vegetatia este foarte rara, se aplica suprainsamantarea vechiului covor,fara nici o lucrare pregatitoare. Rezultatele acestei metode extensive depind, in masura foarte mare, de conditiile concrete. Dupa suprainsamantare, trecerea cu o turma de oi pe timp umed poate favoriza incorporarea semintelor.

Pajistile semanate pot fi infiintate fie direct in aratura de destelenire, cunoscuta si sub denumirea de regenerare rapida a pajistilor ce presupune un teren curat de buruieni, bine maruntit si uniform, fie dupa o perioada de 1-3 ani, in carte terenul se cultiva cu culturi anuale. Aceasta metoda se recomanda numai pe terenurile unde telina foarte deasa nu a putut fi suficient maruntita, pe terenurile foarte imburuienate si pe soluri turboase, unde lucrarile repetate, aplicate plantelor anuale, pot duce la o imbunatatire a insusirilor solului.

CAPITOLUL IV

Folosirea pajistilor prin pasunat

Valorificarea pajistilor prin pasunat o constitue inca din cele mai vechi timpuri una din posibilitatile de folosire eficienta a acestor categorii de terenuri, avand drept scop cresterea animalelor.

Avantajele folosirii pajistilor prin pasunat sunt:

ü      miscarea permanenta in aer curat, sub efectul razelor solare, favorizeaza

formarea unui organism sanatos;

ü      influenteaza pozitiv productia si reproductia animalelor;

ü      animalele intretinute pe pasuni sunt mai robuste;

ü      tineretul se dezvolta mai repede;

ü      sterilitatea se reduce foarte mult;

ü      animalele crescute pe pasune nu se imbolnavesc de rahitism datorita formarii

vitaminei D, antirahitice, care influenteaza asimilarea calciului si fosforului;

ü      folosirea furajului verde prin pasunat elimina unele lucrari legate de

intretinerea animalelor la grajd ( recoltarea, transportul si administrarea furajului la iesle, indepartarea gunoiului etc. );

ü      productia animalelor se realizeaza la cel mai scazut cost;

ü      iarba folosita prin pasunat constitue cel mai ieftin furaj pentru animale;

ü      pasunea ofera un furaj fraged, suculent, usor digestibil, cu gust si miros

placut, ceea ce face sa fie consumat cu placere de animale.

4.1. Sisteme de pasunat:

ü      pasunatul liber, nerational, sistematic;

ü      pasunatul in front;

ü      pasunatul sistematic, rational, pe parcele( tarlale);

ü      pasunatul dozat;

ü      pasunatul in fasii sau cu portia.

Pasunatul liber este cea mai primitiva metoda folosita, producand mari neajunsuri. Pe pasunile in panta are loc distrugerea stratului de telina si declansarea unor fenomene grave de eroziune a solului, mai ales cand se pasuneaza pe vreme umeda si cu un numar prea mare de animale.

În cazul acestei metode, cand animalele au libertatea de a cutreiera toata pasunea, are loc un pasunat selectiv. Animalele aleg plantele cele mai bune, pe care le pasuneaza repetat si astfel cu timpul acestea dispar. Locul lor este luat de plante slabe si de buruieni, care, nefiind pasunate, ajung la maturitate si se inmultesc cu ajutorul semintelor. În felul acesta productia pasunii scade de la un an la altul, se inrautateste compzitia floristica si se reduce foarte mult calitatea furajului.

Pasunatul acesta este cu atat mai putin indicat pe pasunile pe care s-au executat lucrari de ameliorare. Practic in acest caz, tot ceea ce s-a realizat prin ameliorare se anuleaza prin pasunat liber.

Pasunatul in front (dupa modul de asezare a animalelor), este mult mai buna decat pasunatul liber, insa este caracteristica tot unei exploatari extensive a pasunilor.                                                              

Pasunatul sistematic este o metoda moderna, intensiva, caracteristica unitatilor in care se aplica cu regularitate lucrari de ameliorare si care obtin productii mari si foarte mari.

Avantajele acestei metode sunt:

ü      sporirea productiei pasunilor, ca urmare a faptului ca plantele, dupa ce sunt

pasunate, au la dispozitie timp suficient pentru a se reface;

ü      repartizarea mai uniforma a productiei de iarba pe cicluri;

ü      imbunatatirea compzitiei floristice;

ü      cresterea gradului de consumabilitate a plantelor si valorificarea intr-o

masura mare (70-75%) a substantelor nutritive cuprinse in iarba de pe pasune;

ü      prevenirea imbolnavirii animalelor de parazitoze, deoarece, in timpul scurt

cat raman pe o tarla, oulele si larvele parazitilor intestinali nu ajung la stadiul de invazie;

ü      executarea cu usurinta a lucrarilor de imbunatatire in complex ( aplicarea

ingrasamintelor minerale, combaterea buruienilor etc.) dupa ce animalele au parasit tarlaua;

ü      prevenirea declansarii eroziunii pe terenurile in panta si a inrautatirii

conditiilor de viata a plantelor autotrofe valoroase.

În cadrul pasunatului pe tarlale, animalele pot sa ramana pe pasune tot timpul sau numai 3-4 ore dimineata si dupa amiaza. Restul timpului fiind tinute in tabere de vara.

Pasunatul dozat consta in atribuirea unor portiuni din tarla, delimitate cu ajutorul gardului electric, calculate in asa fel, incat animalele sa aiba la dispozitie iarba necesara pentru o zi sau pentru o jumatate de zi. În acest caz animalele se afla in permanenta intre doua garduri electrice, unul care delimiteaza pasunea pe care animalele pasuneaza pentru prima data si altul care delimiteaza suprafata folosita inainte. Pentru un animal mare este necesara o suprafata de 150-200 m² la primele doua cicluri de pasunat si de cca 300 m² la ciclurile urmatoare.

Pasunatul in benzi sau fasii se atribuie animalelor portiuni limitate de pasune, sub forma unei fasii cu o latime de 0,5-1m. Lungimea unei fasii se stabileste in functie de numarul de animale atribuind 1,5 m/cap tineret bovin si 2,0 m/cap bovina adulta care pasuneaza. Delimitarea fasiei se face cu ajutorul gardurilor electrice. Cel dinspre suprafata nepasunata se deplaseaza in mod treptat, pe masura ce plantele au fost consumate, iar cele din spatele frontului de furaje se muta la 3-4 zile.

Pasunatul dozat si pasunatul cu portia se pot aplica si fara impartirea pasunii in parcele (tarlale), mai ales la pasunile foarte productive, pajistile temporare si la plantele de nutret cultivate, pentru a se reduce procentul plantelor neconsumate.

4.2. Tehnica pasunatului.

Data inceperii pasunatului are o mare influenta asupra vegetatiei, conditiilor stationare si sanatatii animalelor. La alegerea datei de incepere a pasunatului trebuie sa se tina seama de inaltimea plantelor si de starea de umezeala a solului.

Momentul cel mai bun este cand plantele au inaltimea de 10-15 cm, in cazul pasunilor formate din plante marunte si de 15-20 cm pe pasunile formate din plante inalte, solul s-a zvantat si temperatura pe timpul noptii nu scade sub 5ºC. În regiunile de dealuri, unde terenurile in panta sunt numeroase, respectarea acestor norme devine obligatorie (pentru a se preveni declansarea fenomenelor de eroziune).

Tot pentru prevenirea eroziunii solului, portiunile de pasune situate pe pante si unde gradul de acoperire a solului cu vegetatie este slab si pericolul de eroziune iminent, nu se vor pasuna primavara decat mai tarziu sau chiar la ciclul al 2-lea.

De multe ori pasunatul in regiunile de dealuri incepe mult mai repede, cand solul este inca foarte umed, din lipsa de furaje. În acest caz se distruge stratul de telina, se batatoreste solul si se inrautateste regimul de aer, se formeaza gropi si musuroaie. Pe terenurile in panta se declanseaza fenomene grave de eroziune a solului. Productiile care se obtin sunt din ce in ce mai mici, deoarece incep sa se epuizeze rezervele din partile subterane, pe seama carora are loc formarea masei vegetative.

Pasunatul foarte timpuriu prezinta si alte neajunsuri. Iarba este prea tanara, contine multa apa si din aceasta cauza are un efect laxativ epuizant. Datorita rapiditatii tranzitului, are loc o eliminare excesiva de saruri minerale de cupru, magneziu, dar mai ales de sodiu. Aceasta iarba contine putina celuloza si se preteaza putin la salivatie si rumegare, animalele fiind predispuse la unele forme de indigestie si chiar la meteorizatii. Contine cantitati mari de azot, ceea ce determina acumularea amoniacului in stomacul animalelor si declansarea unor fermentatii periculoase.

Începerea pasunatului mai tarziu nu prezinta atatea neajunsuri pentru animale, insa in acest caz creste continutul de celuloza, se reduce consumabilitatea si valoarea nutritiva a furajului.

În mod obisnuit, la primul ciclu de pasunat plantele cresc mai repede si nu pot fi pasunate toate tarlalele la timp. De aceea, una sau doua tarlale se cosesc cand plantele sunt in burduf si se pasuneaza la ciclul al doilea. Uneori este nevoie sa se coseasca si a treia tarla, cand plantele sunt inspicate. Aceasta tarla va fi pasunata la ciclul al doilea sau al treilea. Iarba care rezulta se transforma in fan sau se insilozeaza.

Înaltimea de pasunat este de 3-4 cm de la suprafata solului, pe pasunile de deal formate din plante mai joase, cu multe frunze bazale si de 4-5 cm pe pasunile cu plante mai inalte. Daca se pasuneaza mai de jos, regenerarea plantelor va fi mai slaba si productiile la ciclurile urmatoare mai mici. Aceasta se explica prin faptul ca regenerarea are loc numai pe seama lastarilor care se formeaza din mugurii si nodurile de infratire situate pe organele din sol. Mugurii superficiali si lastarii scurti, care au un rol important in refacerea masei vegetative dupa pasunat, nu mai participa la acest proces, fiind indepartati in timpul pasunatului executat prea jos. Acest mod de pasunat reprezinta o caracteristica a pasunatului nerational, cu un numar mare de animale si o perioada prea lunga. În conditiile pasiunilor de deal, modul acesta de pasunat contribuie in cea mai mare masura la declansarea fenomenelor de eroziune.

Data incetarii pasunatului trebuie sa fie cu 25-30 zile inainte de venirea ingheturilor permanente. Plantele au astfel posibilitatea sa-si refaca cel putin partial rezervele de substante nutritive din sol si in felul acesta sa reziste mai bine la ingheturile din timpul iernii, primavara pornesc mai repede in crestere si pasunatul poate sa inceapa mai devreme.

De multe ori pasunatul se prelungeste toamna prea tarziu. Practica aceasta daunatoare este foarte raspandita pe pajistile de deal, animalele care sunt coborate de pe pasiunile de munte si alpine fiind tinute pe pasuni chiar pana la venirea ingheturilor.

Frecventa pasunatului este in functie de compozitia floristica a pasunilor, de lucrarile care se aplica pe pasuni, de intensitatea pasunatului. Pasunile permanente de deal se pot pasuna in bune conditii de trei ori intr-o perioada de vegetatie. Prin urmare, de pe aceste pasuni se realizeaza 3 cicluri de pasunat, timpul de regenerare a plantelor fiind de 30-40 de zile.

Marirea numarului ciclurilor de pasunat pana la 4-5 este posibila numai in cazul pasunilor temporare si permanente in care se aplica azot dupa fiecare ciclu de pasunat si se iriga pentru a se grabi regenerarea plantelor.

Folosirea tarlalelor se face in asa fel incat animalele sa aiba in permanenta la dispozitie hrana necesara, fara ca sa distruga covorul vegetal si sa se strice stratul de telina.

Tarlalele pot sa fie pasunate pe toata suprafata sau pe portiuni mai mici, cu ajutorul gardului electric. Este bine ca pe pasunile ameliorate, care dau productii mari, sa se aplice pasunatul cu gard electric, pe portiuni mici. Procedand asa, creste gradul de consumabilitate al plantelor, se evita batatorirea solului si inrautatirea conditiilor de viata din sol, se accelereaza ritmul de regenerare a plantelor. Pe celelalte pasuni se pasuneaza toata tarlaua, respectand normele folosirii rationale, referitoare la data inceperii pasunatului, numarul de zile cat raman animalele pe tarla etc.

4.3. Masuri pentru organizarea pasunatului rational.

Folosirea rationala a pasunilor presupune aplicarea unui ansamblu de masuri tehnico-organizatorice care permite valorificarea maxima a plantelor, imbunatatirea compozitiei floristice si sporirea productiei de iarba, in conditiile prevenirii declansarii fenomenelor de eroziune a solului. Masurile care trebuie sa se aplice sunt:

determinarea productiei pasunilor;

stabilirea capacitatii de pasunat;

impartirea in tarlale;

stabilirea sistemului de folosire a tarlalelor;

executarea unor lucrari specifice inaintea, in timpul si dupa terminarea

pasunatului.

Determinarea productiei pasunilor. Pentru determinarea productiei se folosesc doua metode:

Ø      Metoda cosirilor repetate. Consta in cosirea, in timpul perioadei de

vegetatie, a unor parcele de proba.

Pentru aceasta se aleg mai multe suprafete reprezentative in privinta productiei: pe pasunile uniforme 4 suprafete de cate 2,5 m², iar pe pasunile cu vegetatia neuniforma, 10 suprafete a cate 1 m². Pe aceste suprafete se executa cosirea plantelor cu o zi inainte de introducerea animalelor pe pasune, deci la inceputul fiecarui ciclu de pasunat.

În cazul pasunatului liber se ingradesc suprafete mai mari, de pana la 100 m², de pe care se coseste iarba cand ajunge la inaltimea de pasunat.

Prin insumarea productiilor obtinute la fiecare recoltare, raportate la hectar (C1,C2,C3), rezulta „productia totala” a pasunii (C):

C=C1+C2+C3+.Cn [t/ha].

„Productia efectiva” (P), care ne intereseaza la stabilirea capacitatii de pasunat, se calculeaza prin scaderea resturilor de plante neconsumate dupa fiecare ciclu de pasunat (R) din „productia totala”:

P=C-R [t/ha].

Cunoasterea acestor elemente permite aflarea unui indicator sintetic important, care exprima calitatea pasunii, si anume „coeficientul de folosinta” (K):

K=P/C*100 [%].

„Productia efectiva” se pot stabili si cand pasunile nu sunt impartite in tarlale, deci cand nu se pot determina plantele ramase neconsumate la sfarsitul fiecarui ciclu de pasunat (R), folosind formula:

P=C*K/100 [t/ha].

În care:

P – este productia efectiva;

C – productia totala;

K – coeficientul de folosinta.

În acest caz „coeficientul de folosinta” se determina cu ajutorul analizei botanice, efectuate pe probe de iarba recoltate din ingradiri folosind formula:

K=M/N*100 [%].

M – este greutatea plantelor consumate;

N – greutatea totala a probei analizate.

De asemenea, se pot folosi datele orientative din diferite lucrari de specialitate sau se pot face aprecieri vizuale. In mod obisnuit, pe pasunile bune de deal din tara noastra, in care plantele dominante sunt: Agrostis capillaris, Dactylis glomerata, Poa pratensis, Festuca rubra, Lolium perenne, Cynosurus cristatus, Festuca pratensis, Trifolium repens, Trifolium pratense, Lotus corniculatus, Taraxacum officinale etc. „coeficientul de folosinta” ajunge la 75-80% sau mai mult, iar pe pasunile semanate, peste 90%. În putine cazuri valorile acestui indicator scad la 60-70%.

Ø      Metoda indirecta ( zootehnica) consta in transformarea tuturor produselor

obtinute de la animale in U.N.( unitati nutritive), pe baza unor coeficienti. Pentru determinarea productiei cu ajutorul acestei metode, se alege un lot omogen de animale, care se cantareste la inceputul si la sfarsitul perioadeide pasunat, pentru a se afla sporul total de greutate.

Determinarea capacitatii de pasunat.

Reprezinta numarul de animale care se poate repartiza la 1 ha de pasune, in functie de productia acesteia, pentru a se evita atat supraincarcarea, cat si subincarcarea pasunii. Cand nu se cunoaste capacitatea de pasunat repartizarea animalelor se face la intamplare, de cele mai multe ori numarul de animale depasind posibilitatile de hranire pe care le ofera, aceasta fiind supraincarcata.

Capacitatea de pasunat (C.p.) se exprima in unitati vita mare ( U.V.M./ha) si rezulta din raportul intre productia efectiva a pasunii (P) si necesarul de masa verde pentru 1 U.V.M. Pentru durata de pasunat corespunzatoare timpului in care se realizeaza productia (N):

C.p.=P/N [U.V.M./ha]

În regiunile de dealuri perioada de pasunat dureaza din luna mai si pana in luna septembrie, si anume 140-160 de zile.

Capacitatea de pasunat are un caracter destul de relativ, deoarece productia pasunii variaza uneori mult in cursul perioadei de vegetatie datorita multor factori, pe cand necesarul de iarba este aproape constant, iar la tineret in crestere. De aceea capacitatea de pasunat reesita din calcul se micsoreaza cu pana la 30%. În felul acesta se asigura necesarul de iarba si la ciclurile din vara, cand productia este mai mica. Surplusul de iarba din primavara poate sa fie transformat in fan, siloz sau semisiloz. Procentul de diminuare a capacitatii de pasunat se poate reduce foarte mult in cazul in care se aplica dupa fiecare ciclu de pasunat ingrasaminte cu azot (40-50 kg/ha N), cu scopul realizarii unei productii cat mai uniforme in tot cursul perioadei de vegetatie.

Împartirea in tarlale.

Acest numar este in raport cu durata ciclului de pasunat si cu numarul de zile cat raman animalele in pasune. Durata ciclului de pasunat corespunde cu timpul necesar plantelor pentru a se reface, in asa fel incat sa poata fi din nou pasunate si depinde de compozitia floristica, de regimul de umiditate si de hrana. În conditiile dealurilor, plantele se refac dupa aproximativ 30 de zile la primul ciclu si 35-40 la ciclurile urmatoare. Timpul de refacere poate fi scurtat, prin executarea lucrarilor de ingrijire in timpul vegetatiei si in special prin aplicarea fractionata a azotului si irigare.

Acestea stimuleaza mult cresterea plantelor. Refacerea mai rapida a plantelor inseamna un numar mai mare de cicluri de pasunat si productii sporite la unitatea de suprafata.

Numarul de zile cat raman animalele pe o tarla trebuie sa fie mic, si anume 4-6 zile. În felul acesta se pot pasuna bine toate tarlalele in cadrul unui ciclu de pasunat si plantele au timp suficient la dispozitie pentru regenerare. Daca animalele raman mai multe zile pe o tarla, se reduce timpul pe care il au plantele la dispozitie pentru regenerare, se batatoreste solul, se inrautatesc conditiile de aeratie, productia pasunii scade.

Numarul de tarlale se stabileste impartind durata ciclului de pasunat la numarul de zile cat raman animalele pe o tarla. Daca, de exemplu, durata ciclului de pasunat este de 32 de zile si animalele pasuneaza pe o tarla 4 zile, pasunea respectiva va fi impartita in 8 tarlale.

În mod obisnuit numarul de tarlale care rezulta din calcul se mareste cu 1-2, deoarece, in cadrul folosirii rationale, in fiecare an 1-2 tarlale nu se pasuneaza. Pe acestea se executa lucrari complexe de imbunatatire.

În conditiile de deal din tara noastra, numarul de tarlale care se recomanda este de 8-10 (12). Un numar mai mare nu se adopta in productie, deoarece mareste mult cheltuielile necesitate de constructia gardurilor.

Pasunile care au suprafete mari, de sute de hectare, cum se intalnesc in multe cazuri din regiunile de dealuri, se impart in cateva trupuri mari, numite unitatea de exploatare (U.E.), care la randul lor se impart in tarlale.

Unitatile de exploatare au suprafetele calculate in asa fel incat sa tina seama de formele de relief de pe pasune si sa asigure hrana pentru cel putin 100-120 U.V.M.. Suprafata se calculeaza astfel:

U.E.=N/P [ha].

În care:

N – reprezinta necesarul de masa verde pentru 100-150 U.V.M pe perioada de pasunat, in tone;

P – productia pasunii, in t/ha M.V.

Necesarul de masa verde rezultat din calcul se majoreaza cu 30%, cu scopul de a compensa pierderile din timpul pasunatului, estimate la 15% si productiile mai mici din partea a 2-a a perioadei de vegetatie (R. Ziman, 1984).

Stabilirea sistemului de folosire a tarlalelor (parcelelor).

La stabilirea suprafetei tarlalelor se porneste de la principiul ca tarlalele sa aiba productie cat mai apropiata intre ele. În acelasi timp, se tine seama si de configuratia terenului, pentru a se folosi in cat mai mare masura formele naturale ale reliefului la delimitarea tarlalelor.

Deoarece in cadrul unei exploatari rationale a pasunilor se aplica cu regularitate un complex de lucrari de imbunatatire, se realizeaza in timp o uniformizare a productiei pe toata pasunea. În acest caz, este bine ca tarlalele sa aiba inca de la inceput suprafete egale sau foarte apropiate, aceasta mai ales cand delimitarea lor se face cu garduri fixe, care nu se pot muta asa usor de la un an la altul.

Forma cea mai buna a tarlalelor este dreptunghiulara, deoarece in acest fel este posibil sa se organizeze cu mai multa usurinta pasunatul in interiorul tarlalelor, pe suprafete mici, cu ajutorul gardului electric.

La stabilirea formei trebuie sa se tina seama de relief, de posibilitatea de a construi cat mai usor drumul principal de acces pe pasune, din care animalele patrund in fiecare tarla.

Tarlalele se delimiteaza prin formele naturale existente pe pasune (rauri, vai, palcuri de arbusti, drumuri etc.), prin semne conventionale sau prin garduri.

Lucrarile care se executa inaintea inceperii pasunatului.

Înaintea introducerii animalelor pe pasune se impune sa se execute un ansamblu de lucrari tehnico-organizatorice, de natura sa permita desfasurarea pasunatului in bune conditii si sa stimuleze cresterea plantelor, deci sa contribue la marirea productiei.

Aceste lucrari sunt foarte diferite, fiind determinate in special de factorii naturali locali, ca de exemplu:

ü      curatirea pasunii de maracinisuri, resturi aduse de ape, pietre;

ü      nivelarea terenului si evacuarea excesului de apa;

ü      distrugerea buruienilor si a plantelor toxice;

ü      repararea drumurilor de acces pe pasune si a gardurilor;

ü      repararea si dezinfectarea constructiilor existente (stane, casarii, adaposturi

etc.) si inceperea lucrarilor la alte constructii necesare unei bune exploatari a pasunilor.

De asemenea, se executa toate lucrarile care privesc asigurarea animalelor cu apa de baut.

Se cunoaste ca productiile obtinute de la animale sunt mult influentate de cantitatea si calitatea apei pe care o au la dispozitie. În general animalele beau multa apa, cantitatile consumate fiind conditionate de mai multi factori. Astfel, cu cat animalele sunt mai grele si dau productii mai mari de lapte, vor consuma mai multa apa.

Consumul de apa este in stransa legatura cu continutul de substanta uscata ingerata. În mod obisnuit pentru 1 kg S.U. ingerata bovinele au nevoie de 4-5 l apa, iar ovinele si cabalinele, de 2-3 l apa.

Animalele trebuie sa aiba la dispozitie, pe tarla, in permanenta apa curata. Cand acest lucru nu este posibil, se amenejeaza adapatori la distante de cel mult 500m de locul de pasunat.

Lucrari care se executa pe pasuni in timpul pasunatului.

În timpul pasunatului, lucrarile care se executa au ca scop refacerea cat mai rapida a plantelor si prevenirea inmultirii buruienilor. Ele se executa cu mai multa usurinta pe pasunile impartite in tarlale, dupa ce animalele trec pe tarlaua urmatoare si constau in: imprastierea uniforma a dejectiilor de la animale, aplicarea suplimentara a ingrasamintelor minerale cu azot (cate 40-50 kg/ha azot dupa fiecare ciclu de pasunat), irigarea, distrugerea buruienilor neconsumate etc.

Introducerea animalelor pe pajisti modifica sistemul sol-planta, deoarece cantitati importante de elemente nutritive sunt prelevate prin iarba si o anumita fractiune este ingerata de animale, pentru a fi apoi restituita sub forma de dejectii si folosita din nou de catre plante.

Iarba recupereaza cantitati importante de elemente nutritive. S-a constatat ca pe o raza de 50-70 cm, in jurul locului de impact, creste foarte mult continutul de N, K, Cl din plante, cu atat mai mult cu cat plantele sunt mai aproape de centru (V. Lombaert, 1984).

Cand dejectiile sunt concentrate in locurile de adapare sau unde se odihnesc in mod obisnuit animalele, deci in zone cu mai putina iarba, recuperarea elementelor nutritive prin plante este neinsemnata.

Modul acesta de valorificare a elementelor nutritive din dejectii determina o crestere foarte neuniforma a plantelor. De aceea este necesar ca dupa incheierea pasunatului pe fiecare tarla, sa se execute imprastierea cat mai uniforma a dejectiilor pe toata suprafata. În acest fel plantele vor avea o dezvoltare mai uniforma si se va evita instalarea plantelor nitrofile, reprezentate prin buruieni, in locurile unde cad dejectiile. Aceasta lucrare este obligatorie cand pasuneaza bovinele si nu se executa cand pasuneaza ovinele, deoarece dejectiile raman destul de uniform pe suprafata pasunii.

Cea mai importanta lucrare este cea de aplicare fractionata a ingrasamintelor minerale cu azot. În felul acesta este stimulata mult cresterea plantelor dupa ciclurile de pasunat, iar productiile care se obtin sunt destul de apropiate in tot cursul perioadei de vegetatie.

CAPITOLUL V

Aplicatii practice

Organizarea ameliorativa a unei pajisti permanente degradate din zona Bacau

Aplicatia 1 – Organizarea unui pasunat rational in urmatoarele conditii:

Suprafata: 30 ha

Productia globala: 20 t/ha

Coeficient de utilizare: 75%

Durata de refacere: 36 zile

Timpul de ocupare: 6 zile

Modul de exploatare: cresterea vacilor pentru lape

Perioada de pasunat: 150 zile

Data inceperii pasunatului: 1 mai

o parcela pentru realizare de fan

Aplicatia 2 – Ameliorarea unei pajisti permanente avand urmatoarele elemente de degradare:

Panta terenului: 16%

Acoperire cu musuroaie: 3 ha cu grad de acoperire 50%

Acoperire cu vegetatie: 3 ha cu grad de acoperire 80%

Vegetatie lemnoasa: 3 ha cu grad de acoperire 20%

Aplicatia 3 – Sa se organizeze un conveier verde mixt pentru: 45 capete tineret bovin pentru ingrasat in zona de stepa. Perioada de conveier este de 180 zile, data

inceperii conveierului 10 aprilie. Suprafata de pajiste permanenta de 1 ha, leguminoasa perena 4 ha, conditii de irigare.

REZOLVARE:

Aplicatia 1. Organizarea unui pasunat rational pe suprafata (St de 30 de hectare, unde productia globala (PG) este de 20000 kg/ha, coeficientul de utilizare (K) 75%, durata de refacere (R)pentru fiecare parcela este de 36 de zile, timpul de ocupare (O) de 6 zile, modul de exploatare a pasunii este de cresterea vacilor pentru lapte, perioada de pasunat (T) de 150 de zile, data inceperii pasunatului 1 mai si avem o parcela pentru realizarea (r) de fan.

St = 30 ha              Cp = ?

PG = 20 t/ha                 Pu = ?

K = 75% Ef = ?

R = 36 zile          Np = ?

O = 6 zile                                              Sp = ?

T = 150 zile  

r = 1 fan

Productia utila:

Pu = Pt x K / 100

Pu = 20000 x 75 / 100

Pu = 15000 kg / ha.

Capacitatea de pasunat:

Cp = Pu/Z x T

Cp = 15000 / 50 x 150

Cp = 15000 / 7500

Cp = 2,00 UVM / ha

Din cauza calamitatilor care pot avea loc, vom diminua capacitatea de pasunat cu 10% pentru a avea o rezerva de hrana.

Cp¹ = Cp – 10%

Cp¹ = 2,00 – 10%

Cp¹ = 1,80 UVM / ha

Numarul de parcele:

Np = C / O + r

Unde C = R + O = 36 + 6 = 42

Np = 42 / 6 + 1 = 7 + 1 = 8 parcele

Np = 8 parcela

Suprafata unei parcele:

Sp = St / Np = 30 / 8 = 3,75 ha / parcela.

Sp = 3,75 ha / parcela.

Productia totala:

Pt = St x Pu = 30 x 15000 = 450000 kg

Productia efectiva pe o parcela:

Pp = Pt / Np = 450000 / 8 = 56250 kg / parcela

Desimea de pasunat:

Dp = Cp¹ x ( Np – Np fan ) = 1,80 x ( 8 – 1 ) = 1,80 x 7 = 12,6 UVM / ha parcela

12 vaci cu lapte / ha parcela )

Efectivul de animale:

Ef = Cp¹ x ( St – Sf ) = 1,80 x ( 30 – 3,75 ) = 1,80 x 26,25 = 47,25 UVM / ha

Transformam in vaci cu lapte

Ef = Ef / k = 47,25 / 1 = 47,25 47 vaci cu lapte

Întocmirea graficului de pasunat pe parcele

Data inceperii pasunatului 1 mai; data incheierii pasunatului 28 septembrie.

Aplicatia 2.

Ameliorarea unei pajisti permanente avand urmatoarele elemente de degradare:

Panta terenului: 16%

Acoperire cu musuroaie: 3 ha cu grad de acoperire 50%

Acoperire cu vegetatie: 3 ha cu grad de acoperire 80%

Vegetatie lemnoasa: 3 ha cu grad de acoperire 20%

Îmbunatatirea pajistilor se poate realiza pe doua cai:

ü      prin masuri de suprafata ( superficiale );

ü      masuri radicale.

Masurile superficiale se aplica la suprafata pajistii fara a distruge covorul vegetal existent. Prin aceste masuri se urmareste imbunatatirea conditiilor de viata pentru plantele care alcatuiesc covorul ierbos. Aceste masuri sunt:

ü      curatirea de resturi vegetale si de pietre;

ü      distrugerea musuroaielor;

ü      grapatul pajistilor;

ü      combaterea vegetatiei lemnoase;

ü      combaterea buruienilor;

ü      imbunatatirea regimului de apa;

ü      imbunatatirea regimului de nutritie;

ü      prevenirea si combaterea eroziunii solului;

ü      suprainsamantarea.

Masurile radicale nu exclud masurile superficiale ci se completeaza reciproc in functie de conditiile stationale.

Lucrarile radicale constau in infiintarea de pajisti temporare.

1. În cazul ameliorarii unei pajisti permanente din zona de stepa a judetului Bacau cu modul de folosinta mixt ( > 6 ani ), avand panta terenului de 16% si un grad de acoperire 50% cu musuroaie pe o suprafata de 3 ha.

Se recomanda destelenirea si infiintarea unei pajisti temporare.

Musuroaiele sunt atat de origine animala cat si de origine vegetala, iar distrugerea lor, la musuroaiele mai intelenite, se face cu masini de curatat pajisti ( MCP-1,5 sau MCP-2 ) sau cu grederul semipurtat pentru pajisti.

Pajistea temporara se va infiinta in locul celei permanente, pe suprafata de 3 ha.

Prin lucrarile de pregatire a terenului se urmareste: distrugerea vechiului covor vegetal si crearea conditiilor pentru semanat.

Pajistea se va infiinta direct dupa destelenire, metoda denumita regenerarea rapida a pajistilor.

Pentru infiintarea pajistii temporare se recomanda folosirea gunoiului de grajd bine fermentat in doze de 20-40t/ha si incorporarea lor in sol. La folosirea de graminee si leguminoase perene se recomanda doze de 30-60 kg P2O5 , 40-60 kg K2O si 40-60 kg/ha N.

Pentru infiintarea pajistii temporare se vor folosi 3 specii de graminee cu proportie de participare de 70% si 2 de leguminoase cu proportie de participare de 30%.

3G : - Poa pratensis 20%;

- Festuca rubra 30%;

- Dactylis glomerata 20%.

2L: - Lotus corniculatus 15%;

- Trifolium repens 15%.

Q¹=49,04 kg/ha

N - norma de samanta in cultura pura a speciei respective;

p - proportia de participare a speciei in amestec;

SU - samanta utila;

P - puritatea;

G - germinatia;

Q - cantitatea de samanta pentru specia din amestec (kg/ha);

I_c - indice de concurenta;

Q¹ - cantitatea de samanta pentru specia din amestec ajustata in functie de I_c;

Determinarea cantitatilor de samanta la hectar - se determina pentru fiecare specie in parte, folosind relatia:

Q=N ∙ p/SU

in care:

Q=cantitatea de samanta (kg/ha) pentru specia din amestec;

N=norma de samanta in cultura pura a speciei respective, cand SU=100%

p=proportia de participare a speciei in amestec;

SU=samanta utila.

Valoarea semintei utile se calculeaza pe baza puritatii (P) si a germinatiei (G), dupa relatia:

SU = P x G /100;

2. Pentru ameliorarea unei pajisti permanente avand suprafata de 3 ha, un grad de acoperire cu vegetatie de 80% si o panta de 16% vom aplica lucrarile de curatire a pajistii si vom face suprainsamantarea. Dupa efectuarea lucrarilor de curatire, portiuni din pajisti raman cu goluri, denivelate si se impune nivelarea si suprainsamantarea cu un amestec de seminte de graminee in proportie de 70% si leguminoase perene in proportie de 30%

3G : - Poa pratensis 20%;

- Festuca rubra 30%;

- Dactylis glomerata 20%.

2L: - Lotus corniculatus 15%;

-Trifolium repens 15%.

Q¹=49,04 kg/ha

N - norma de samanta in cultura pura a speciei respective;

p - proportia de participare a speciei in amestec;

SU - samanta utila;

P - puritatea;

G - germinatia;

Q - cantitatea de samanta pentru specia din amestec (kg/ha);

I_c - indice de concurenta;

Q¹ - cantitatea de samanta pentru specia din amestec ajustata in functie de I_c;

3. Pentru ameliorarea unei pajisti permanente cu suprafata de 3 ha avand un grad de acoperire cu vegetatie lemnoasa de 20% si o panta de 16% vom aplica lucrarile de suprafata si vom face o suprainsamantare.

Vegetatia lemnoasa se indeparteaza complet, fara restrictii deoarece panta terenului este mai mica de 10° (16%). Curatarea pajistilor de vegetatie lemnoasa se poate executa manual, mecanizat sau chimic.

Defrisarea manuala se foloseste mult in tara noastra, insa este costisitoare. Speciile lemnoase care nu lastaresc se taie ras la suprafata solului, cele cu drajoni din colet se indeparteaza impreuna cu coletul, iar cele cu drajonare din radacini se reteaza de mai multe ori in perioada de vegetatie. Defrisarea se face tot timpul anului la rasinoase si la sfarsitul verii la celelalte specii. Uneltele care se folosesc la defrisare sunt: toporul casa, sapa de defrisat, coasa de arbusti, cosorul de defrisare, etc.

Defrisarea pe cale mecanica se face cu masini speciale care se utilizeaza diferentiat, in functie de stadiul de dezvoltare a vegetatiei lemnoase. Tufele lemnoase cu diametrul pana la 4 cm, se distrug cu masina MCP-2. Arboretul cu diametrul tulpinilor la sol pana la 15 cm se distruge cu echipamentul de taiere a arboretului ETA-3, iar arborii cu diametrul pana la 70 cm se scot cu radacini, cu ajutorul impingatorului pentru defrisare, actionat de tractorul S-1500. Cioatele ramase dupa taierea arboretului se scot din sol cu ajutorul echipamentului EEC-1,2, purtat in spate pe tractorul cu senile.

Defrisarea pe cale chimica este o masura care completeaza lucrarile mecanice de combatere. Vegetatia lemnoasa se poate inlatura in totalitate cu ajutorul produselor neselective sau cu selectivitate redusa, dintre care sunt recomandate: Roundup (Glyphosate), 6-10l/ha, Velpar (Hexazinona) 2-10 l/ha, Krenite (fosamine Ammonium) 5-12 l/ha, etc Dupa distrugerea vegetatiei lemnoase, terenul se curata de litiera si de alte resturi lemnoase, se niveleaza, se aplica — chimice sau organice si amendamente, se mobilizeaza superficial prin grapare si se seamana cu un amestec de graminee si leguminoase perene.

Semanatul acestor specii se face cu semanatori universale cu distanta intre randuri de 12.5 cm si adancimea de incorporare de 1.5-2 cm, pe terenurile in panta semanatul se face pe curbele de nivel.

Suprainsamantarea pajistilor are drept scop imbunatatirea compozitiei floristice si a valorii furajului obtinut. Fertilizarea se efectueaza odata cu insamantarea cu doze de 60kg/ha fosfor (P) si potasiu, iar azotul se aplica in doze reduse de 40-50kg/ha, la rasarirea tinerelor plante.

Fertilizarea reprezinta una din principalele masuri de sporire a productiei.

Pe pajiste rolul ingrasamintelor este multiplu, paralel cu sporirea productiei are loc o modificare a covorului verde exprimata prin inlocuirea unor specii mai putin valoroase cu alte specii cu o productivitate si o valoare nutritiva mai mare, avand loc imbunatatirea pajistilor permanente. Îngrasamintele organice nu se incorporeaza in sol si de aceea se recomanda folosirea gunoiului de grajd fermentat sau semifermentat.

Vom folosi in amestec 3 specii de graminee cu proportie de participare 70% si 2 specii de leguminoase in proportie de participare de 30%.

3G : - Poa pratensis 20%;

- Festuca rubra 30%;

- Dactylis glomerata 20%.

2L: - Lotus corniculatus 15%;

- Trifolium repens 15%.

Q¹=49,04 kg/ha

N - norma de samanta in cultura pura a speciei respective;

p - proportia de participare a speciei in amestec;

SU - samanta utila;

P - puritatea;

G - germinatia;

Q - cantitatea de samanta pentru specia din amestec (kg/ha);

I_c - indice de concurenta;

Q¹ - cantitatea de samanta pentru specia din amestec ajustata in functie de I_c;

Q¹ = 49,04 kg/ha.

1. La pajistea cu suprafata de 3 ha unde avem un grad de acoperire cu musuroaie de 50% vom avea: Q = 0,50 x 1,1 x 3 x 49,04= 80,91 kg.

2. La pajistea cu suprafata de 3 ha unde avem vegetatie cu grad de acoperire de 80% vom avea: Q = 0,20 x 1,1 x 3 x 49,04 = 32,36 kg.

3. La pajistea cu suprafata de 3 ha unde avem un grad de acoperire cu vegetatie lemnoasa de 20% vom avea: Q = 0,80 x 1,1 x 3 x 49,04 = 129,46 kg.

Unde Qt = 80,91 + 32,36 + 129, 46 = 243.73 kg

Asta inseamna ca la suprafata noastra de 3 ha vom folosi o cantitate totala de samanta de 243,73 kg.

Aplicatia 3 – Sa se organizeze un conveier verde mixt pentru: 45 capete tineret bovin pentru ingrasat in zona de stepa. Perioada de conveier este de 180 zile, data inceperii conveierului 10 aprilie. Suprafata de pajiste permanenta de 1 ha, leguminoasa perena 4 ha, conditii de irigare.

Necesarul zilnic de masa verde pentru efectivul de animale:

Nzef = Zf x Nz = 45 x 35 = 1575 kg/zi

Majoram cu 10% pentru a compensa eventualele nerealizari de productie.

Nzef’ = 1575 + 10% = 1732,5 kg/zi ≈ 1,7 t/zi

Necesar pe decada:

ND = Nzef’ x 10 = 1733 x 10 = 17330 kg ≈ 17 t/decada

ND = Nzef’ x 11 =1733 x 11 = 19063 kg ≈ 19 t/decada daca avem in ultima decada 11 zile.

Necesarul total pe cele 180 de zile:

NT = Nzef’ x 180 = 1,7 x 180 = 306 t.

Sa se organizeze un conveier mixt pentru: 45 capete tineret bovin pentru ingrasat in zona de stepa. Perioada de conveier este de 180 zile, data inceperii conveierului 10 aprilie. Suprafata de pajiste permanenta de 1 ha, leguminoasa perena 4 ha, in conditii de irigare.

NOTA: * = recoltat pentru fan din coasa I

Pentru lucerna, la suprafata de 4 ha cu o productie de 60 t/ha, in conditii de irigare, vom avea o productie de 240 tone din care doar 104,5 tone este nevoie pentru efectivul de animale, diferenta de 135,5 am folosit-o pentru fan.

CONCLUZII.

Vegetatia pajistilor permanente reprezinta o importanta sursa de nutreturi suculente si fibroase iar intretinerea animalelor pe pajisti, le mentine sanatatea, favorizeaza cresterea tineretului, asigura reproductia.

Pajistile temporare sunt mai productive si dau nutret de calitate mai buna decat pajistile permanente. Productivitatea pajistilor temporare este determinata de precipitatii, altitudine si modul de folosire.

Amestecurile de graminee si leguminoase perene in pajistile temporare dau productii ridicate, datorita folosirii mai bune a niselor ecologice, productii mai mari de proteine determinate de participarea leguminoaselor, economii de ingrasaminte cu azot, capacitate mare de refacere a structurii solului, rezistenta buna la seceta si ger a plantelor crescute in amestec fata de culturile pure.

Data inceperii pasunatului are influenta asupra vegetatiei si conditiilor stationare. Prin pasunatul prea devreme cand solul este umed se distruge stratul de telina, se taseaza solul, se formeaza gropi si musuroaie. Aceste modificari atrag dupa sine importante modificari in compozitia floristica, disparand plante autotrofe valoroase din punct de vedere furajer. Pasunatul prea tarziu duce la disparitia unor specii din compozitia floristica a pajistilor.

Înaltimea de pasunat influenteaza timpul de refacere al plantelor, in felul acesta reducandu-se numarul ciclurilor de pasunat, iar productiile scad.

Frecventa pasunatului prezinta importanta pentru compozitia floristica a pasiunilor si pentru productia animalelor.

BIBLIOGRAFIE.

1. BARBULESCU C., MOTCA GH. - 1987 -“PAJISTELE DE DEAL DIN ROMANIA” ED. CERES, BUCURESTI.

2. IRINA VINTILA SI COLAB. - 1984 -“SITUATIA AGRONOMICA A SOLURILOR DIN ROMANIA”

3. PROF. UNIV. DR. VASILE VINTU – 2003 - “CULTURA PAJISTILOR SI A PLANTELOR FURAJERE” SUPORT CURS I.D.

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI DE MEDICINA

VETERINARA    ION IONESCU DE LA BRAD IASI

FACULTATEA DE AGRICULTURA

SPECIALIZARE AGRICULTURA I.D.

PROIECT LA CULTURA PAJISTILOR SI A

PLANTELOR FURAJERE

PROF. UNIV. DR. VASILE VINTU

STUDENT:

RADU (VARLAN) IONELA RAMONA

ANUL IV AGRICULTURA I.D.