Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
CALITATEA IMAGINII RADIOGRAFICE

CALITATEA IMAGINII RADIOGRAFICE


Calitatea imaginii radiografice reprezinta fidelitatea cu care este redata pe film structura macroscopica interna a materialului supus controlului cu radiatii .

O calitate buna a imaginii creeaza conditii sigure in vederea aprecierii corecte a calitatii pieselor controlate .

Deoarece obiectul radiografiei este determinarea neomogenitatii macrostructurale a materialelor, cunoasterea factorilor care afecteaza obtinerea unei bune vizibilitati a detaliilor pe film este esentiala .



1. INFLUENTA FACTORILOR GEOMETRI CI ASUPRA CALITATII IMAGINII  RADIOGRAFICE  


1.1.GEOMETRIA DE EXPUNERE

             Prin geometrie de expunere se intelege modul in care sunt dispuse, in timpul expunerii, sursa de radiatii, piesa ce urmeaza a fi radiografiata si sistemul film-ecran. Geometria de expunere reprezinta una din etapele esentiale ale procesului radiografic, contribuind la obtinerea unor rezultate corecte si cat mai precise.




             Deoarece intre radiatiile X sau gama si cele luminoase exista o buna analogie, toate fiind de natura electromagnetica, aplicarea principiilor geometrice la formarea imaginii radiografice permite intelegerea si explicarea fenomenelor care concura la realizarea acesteia.

             Intrucat directia de propagare a fasciculului de radiatii este rectilinie si sursa de radiatii nu este punctiforma, imaginea obiectului radiografiat va fi intotdeauna formata din doua zone : o zona de umbra, clar conturata, determinata de acea regiune a fascicului de radiatii ce trece prin obiectul radiografiat; o zona de penumbra, in prelungirea conturului net al zonei de umbra, pe care o lateste, determinata de acea parte a fasciculului de radiatii care interactioneaza cu marginile obiectului.

            In radiografie, aceasta zona de penumbra reprezinta un factor negativ care influenteaza obtinerea unor imagini  de buna calitate. Ea apare nu numai ca o consecinta  a conditiilor geometrice de expunere ci este determinata si de actiunea factorilor legati de fenomenele care apar in procesele de interactiune a fasciculului de radiatii cu materialul din care  este confectionata piesa radiografiata, cu ecranele intensificatoare, cu filmul si in final de modul de prelucrare fotografica a emulsiei fotosensibile .

              Din cauza acestor fenomene secundare, folosirea analogiei dintre un fascicul de radiatii X sau gamma, nu este valabila decat pentru explicarea modului in care se formeaza imaginea radiografica din punct de vedere geometric. Din acest punct de vedere imaginea radiografica este guvernata de urmatoarele principii geometrice de formare :

a.      sursa de radiatii sa aiba dimensiuni cat mai mici

b.      distanta dintre sursa de radiatii si obiectul radiografiat sa fie cat mai mare

c.       sistemul film ecran sa fie in contact intim cu obiectul

d.      axa principala a fasciculului de radiatii sa fie normala la suprafata sistemului film-ecran

e.      pentru o forma data a obiectului, planul cel mai solicitat trebuie sa fie paralel cu planul sistemului film-ecran


                               CONSIDERATII GEOMETRICE






2. MARIMI CARACTERISTICE GEOMETRIEI DE EXPUNERE


Geometria de expunere este caracterizata prin urmatoarele marimi:

            1.Suprafata efectiva a sursei de radiatii.Reprezinta marimea suprafetei pe care o prezinta sursa de radiatii in proiectie pe un plan perpendicular pe axa centrala a fasciculului de radiatii, se noteaza Se si se exprima in mm2 . Suprafata efectiva a sursei de radiatii are aceeasi marime cu pata focala optica pentru sursele de radiatii X dar difera de volumul focal in cazul surselor de radiatii gamma.

              Suprafata efectiva a sursei de radiatii nu se cunoaste intotdeauna, cu exceptia cazurilor cand fabricantii de surse indica valoarea ei in prospecte. Marimea suprafetei efective  a sursei de radiatii se poate determina experimental printr-o metoda simpla indicata schematic in figura de mai jos.
















       Din analiza figurii rezulta:

       Se = (a/b)S1           (mm2)                                     relatia 1.a

unde S1 reprezinta suprafata imaginii sursei de radiatii intr-un plan asezat la distanta a+b de aceasta.

             In cazurile in care sursa de radiatii are forma cilindrica sau sferica, evident ca diametrul ei efectiv, notat prin φe, va fi :

           Φe = (a/b) φ1                   (mm2)                    relatia 1.b

in care φ1, reprezinta diametrul imaginii radiante a sursei de radiatii.

               Pentru sursele de radiatii de forma cubica sau paralelipipedica, cu sectiune patratica, evident ca vom avea:


        Ie = √(a/b) I1                      (mm)            relatia 1.c

unde  Ie    si   I1  reprezinta latimile efective ale sursei de radiatii si respective ale imaginii sale in planul considerat.

  2.   Marimea obiectului, notata cu x, reprezinta dimensiunile obiectului intr-un plan perpendicular pe axa fasciculului de radiatii. In radiografia industriala, de multe ori, prin obiect se intelege discontinuitatea sau defectul ce urmeaza a fi decelat intr-un anumit material prin radiografie

   Planul sursei (δ) reprezinta planul in care se masoara suprafata efectiva a sursei de radiatii.

. Planul obiectului (defectului) (δ) este planul in care se gaseste obiectul (defectul)

   5. Planul imaginii (i) reprezinta planul in care se formeaza imaginea radiografica a obiectului (defectului). Planul imaginii se suprapune cu planul filmului radiografic.

             In proiectie normala, pentru un obiect bidimensional, atat planele care caracterizeaza geometria de expunere, cat si semnificatia celorlalte marimi caracteristice sunt reprezentate in figura urmatoare.









. Distanta de expunere. Distanta de expunere este distanta dintre planul sursei de radiatii si planul imaginii denumita uneori si distanta sursa-film, se noteaza cu F si se exprima in unitati de lungime.

Distanta obiect (defect) natata cu d, reprezinta distanta dintre planul obiectului (defectului) si planul imaginii (filmului), se mai numeste uneori si distanta defect-film.

. Intinderea zonei de umbra a imaginii. Suprafata determinata de  intersectia conului de umbra a fasciculului de radiatii cu planul imaginii se numeste intinderea zonei de umbra a imaginii. Pentru defecte discoidale, intinderea zonei de umbra a imaginii se masoara prin diametru ei, notat cu ή si exprimat in mm.

. Latimea zonei de penumbra a imaginii, denumita si neclaritatea geometrica se noteaza cu π si se exprima in mm. Pentru defecte discoidale, latimea zonei de umbra a imaginii este constanta de-a lungul conturului zonei de umbra.

. Marimea imaginii. Suprafata determinata de intersectia fasciculului de radiatii cu planul imaginii se numeste marimea imaginii. Pentru defecte discoidale, marimea imaginii se masoara in diametrul imaginii, notat cu φ si exprimat in mm.


 INCIDENTA SI DIVERGENTA FASCICULULUI


               In vederea evitarii fenomenului de distorsionare a imaginii obiectului (defectului), formarea unei imagini proiectate deformate pe filmul radiografic, iradierea trebuie sa asigure perpendicularitatea sau simetria fata de suprafatele controlate. Sunt frecvente cazurile cand trebuie sa se recurga la iradieri oblice, dictate fie de configuratia geometrica a imbinarilor, fie de imperativul orientarii favorabile a fasciculului in raport cu planul presupus al defectului. In aceste cazuri, daca α este unghiul format de normala la suprafata piesei si axa fasciculului de incidenta oblica, grosimea strabatuta sα si distanta focala necesara fα ,se calculeaza din:



                          sα = s/cos α        

Astfel, se ia in consideratie grosimea efectiva strabatuta si dupa caz se adopta sau se corecteaza distanta focala .

                Divergenta fasciculului, 2β, are drept consecinta interceptarea pe piesa de controlat a unor grosimi diferite in functie de unghiul format de raza vectoare considerata si axa fasciculului. Ca urmare divergenta provoaca variatia densitatii de innegrire pe filmul radiografic, densitatea maxima producandu-se in axa fasciculului, iar cea minima pe invelitoarea conului fasciculului. Considerand densitatea de innegrire in axa fasciculului (divergenta zero):


                                      D01/a = E0*ei*s/B                                       (4.43)


    Respectiv densitatea de innegrire in dreptul razei vectoare corespunzatoare divergentei β

                                     Dβ1/a = E0*cos2β*e-μis/cosβ/B,                          (4.44)

       Variatia densitatii de innegrire poate fi exprimata in functie de divergenta fasciculului printr-o relatie de forma:

             ∆D = log D0-logDβ = K1*1-cosβ/cosβ+K2In cos β,             (4.45)

unde :         K1 = 0,434 α * μ1s si K2 = 0,868α.




Daca se limiteaza variatia densitatii de innegrire, relatia (4.45) permite construirea familiei de curbe ∆D = f (β), avand ca parametru grosimea s.

            Reflectii asemanatoare asupra variatiei sensibilitatii radiografice, alta caracteristica afectata de divergenta fasciculului de radiatii, permit relevarea influentei exercitate de distanta focala; divergenta liniara si grosime(4.47)

            Controlul radiografic condus cu rigoare presupune ca grosimea strabatuta la marginea conului de divergenta sβ nu este permis sa depaseasca cu mai mult de 10% grosimea strabatuta de axa fasciculului si, in cazul tehnicilor obisnuite de control (tehnica A),respective 6% in cazul tehnicilor de control de inalta sensibilitate (tehnica B), ceea ce inseamneaza  s1/s <1,1, respectiv s1/s<1,05. La piesele plane conditia respectiva este indeplinita daca unghiul de divergenta a fasciculului 2β se mentine in mod corespunzator sub 500 la tehnica A si sub 400 la tehnica B. Fenomenul apare mai pregnant in cazul examinarii suprafetelor curbe (virole, tevi) dinspre partea convexa. Pe baza conditiei de mai sus,  se prezinta diagrama de dependenta a divergentei liniare, (ceea ce echivaleaza cu imaginea filmului) de diametrul exterior al tevii.

                   Variatiile importante ale densitatii de innegrire se evita prin folosirea unor piese auxiliare de compensare a grosimii in zona examinata. Compensatorul de grosime se confectioneaza fie din acelasi material cu piesa controlata, fie din materiale radioabsorbante, sub forma de pana avand unghiul la varf 0 dat de relatia:

                tg 0 = μ1p1e*∆s/l = μ1p1e* 1-cosβ/sin β

unde ∆s este diferenta de grosime compensata, l - latimea zonei in care se face compensarea sau divergenta liniara a fasciculului, μlp si μle -coeficientii de atenuare liniara prin piesa, (indice p) respective prin compensatorul de grosime (indice c). Prin utilizarea materialului radio absorbent (μlelp) se urmareste realizarea unui compensator de grosime cu un unghi la varf cat mai mic.