MANAGEMENTUL RISCULUI AGENTULUI ECONOMIC

Desfasurarea corespunzatoare a activitatii ridica managerilor firmelor o serie de probleme, respectiv asigurarea resurselor financiare necesare, a resurselor materiale, a capitalului uman, identificarea oportunitatilor de afaceri, a pozitiei pe care firma doreste sa o ocupe pe piata etc. Rezolvarea tuturor acestor probleme implica adoptarea unor decizii, in fundamentarea acestora managerii trebuind sa tina seama de riscurile care afecteaza intreaga activitate a companiei.

Analiza riscului la nivelul unei entitati economice este foarte importanta pentru manage mentul intreprinderii, deoarece sprijina managerii in procesul de adoptare a strategiei de risc, ii avertizeaza in legatura cu deteriorarea climatului de afaceri si reprezinta suportul de baza in adoptarea si implementarea unor strategii de interventie in situatii critice.

Managementul riscului la nivelul unui agent economic reprezinta procesul de gestionare a expunerii la risc a unei intreprinderi sau activitati, presupunand adoptarea de masuri eficiente care sa minimizeze consecintele materializarii riscului. Managementul riscului are drept scop reducerea vulnerabilitatii firmei la schimbarile nefavorabile ale mediului in care activeaza, in vederea realizarii obiectivelor stabilite cu eficienta maxima.

Procesul de gestionare a riscului presupune:

à      cunoasterea, pe cat posibil, a tuturor factorilor care pot influenta negativ desfasurarea activitatii;

à      estimarea gravitatii consecintelor materializarii riscului;

à      identificarea si implementarea unor masuri de prevenire si protectie impotriva riscului;

à      transferul efectelor ce nu pot fi gestionate de firma la societati specializate in gestiunea riscurilor;

à      adoptarea de masuri eficiente de reducere sau eliminare a pierderilor in cazul materializarii riscului;

à      urmarirea masurii in care firma a reusit sa gestioneze riscurile si revizuirea strategiei in acest domeniu daca acest lucru se impune.

Managementul riscului presupune stabilirea de catre manager a limitelor intre care este dispus sa-si asume riscul si impactul acestuia asupra rentabilitatii intreprinderii (atitudinea firmei fata de risc), nivelul concret de risc la care este expusa activitatea firmei si adoptarea unor masuri de eliminare sau de reducere a riscului in vederea optimizarii rezultatelor. Exista o stransa legatura intre rezultatele obtinute de catre o firma si modul in care sistemul de management este capabil sa gestioneze eficient riscul prin masurile adoptate. In acest sens, tehnicile si instrumentele de management al riscului elaborate trebuie sa permita:

masurarea riscului, determinarea structurii sale si a gradului de expunere a activitatii;

estimarea probabilitatii de materializare a riscului;

controlul riscului prin monitorizarea permanenta a evolutiei inregistrate de nivelul si structura riscului si luarea masurilor pentru adaptarea firmei la conditiile concrete.

Masurarea riscului presupune, de fapt, masurarea efectelor sau pagubelor care se estimeaza a se produce in cazul materializarii acestuia. Marimea riscului se poate determina cu ajutorul unor indicatori cantitativi sau calitativi, care trebuie sa reflecte influenta fenomenelor negative asupra activitatii analizate. Pe aceasta baza, intreprinzatorul trebuie sa adopte acele decizii care sa minimizeze efectele riscului asupra activitatii firmei. Marimea si modul de masurare a riscului sunt conditionate, in mare parte, de atitudinea decidentului fata de risc, respectiv de modul in care acesta gandeste si ia in considerare un risc.

Estimarea marimii riscului si, implicit, a efectelor sale se poate realiza numai in conditiile cunoasterii probabilitatii de aparitie a efectelor, a perioadei in care se manifesta si a dinamicii lor.

Conceptul de probabilitate este definit ca fiind gradul in care este posibila producerea unui anumit eveniment in conditii determinate. El are semnificatie numai in cadrul universului probabilistic, acesta fiind un spatiu in care se pot identifica toate starile naturii si li se pot asocia probabilitatile de aparitie. In privinta analizei riscului, aceasta inseamna ca decidentul este capabil sa determine toate scenariile posibile, atat favorabile, cat si nefavorabile, precum si probabilitatile de aparitie a acestora. Probabilitatile pot fi stabilite obiectiv, atunci cand evenimentele studiate au un caracter repetitiv si se poate determina statistic distributia de frecvente, sau subiectiv, atunci cand se bazeaza pe rationamentele sau opiniile formulate de decident.

Probabilitatea obiectiva se stabileste pornind de la observatii reale intr-o perioada anterioara de timp si se determina ca raport intre numarul de cazuri favorabile si numarul de cazuri posibile:

unde:

p - probabilitatea de aparitie a unui anumit eveniment;

n - numarul de cazuri in care evenimentul se realizeaza;

N - numarul total de cazuri posibile.

Probabilitatea subiectiva deriva din imposibilitatea cunoasterii complete a evenimentelor sau fenomenelor si se determina de catre decident pe baza capacitatii sale profesionale si intelectuale, a structurii sale psihologice, experientei, cunostintelor acumulate etc. Acest tip de probabilitate se sprijina, insa, nu numai pe factori psihologici, ci si pe frecvente de aparitie determinate pe baza unor date anterioare.

Controlul riscului presupune adoptarea unor decizii menite sa reduca efectele riscului asupra activitatii economice. Implementarea politicii de control al riscului presupune un anumit cost, care cuprinde trei elemente componente:

a)      cheltuieli pentru prevenirea si protectia impotriva riscului;

b)      cheltuieli de transfer al efectelor riscului asupra tertilor (primele de asigurare platite societatilor specializate de asigurare);

c)      pierderile pe care le suporta firma, indiferent de mijloacele sau deciziile adoptate.

Pentru controlul riscurilor, firma poate implementa atat mijloace de control prin prevenire si protectie, cat si mijloace de control prin transferul riscului.

In prima categorie se includ acele masuri preventive luate de catre managementul firmei pentru reducerea posibilitatilor de aparitie a riscului si care asigura reducerea costului riscului si limitarea volumului pierderilor chiar in conditiile materializarii unui risc. Pentru un control eficient al riscurilor inca din faza de prevenire, foarte importanta este analiza diagnostic a activitatii firmei, efectuata fie global, pe intreaga activitate, fie partial, pe anumite functii, atat la intreprinderile performante, in scopul cunoasterii vulnerabilitatilor, cat si la intreprinderile cu dificultati, in scopul redresarii financiare.

Mijloacele de transfer al riscului sunt aplicabile in cazurile in care nivelul ridicat al riscului nu poate fi acceptat de catre agentul economic si nu poate fi controlat prin mijloace specifice de prevenire sau protectie. Transferul total sau partial al riscului asupra tertilor se face in baza unor raporturi contractuale (contracte de asigurari, contracte comerciale), care stabilesc drepturi si obligatii pentru ambele parti. Operatiunea de transfer al riscului asupra tertilor genereaza pentru agentul economic in cauza un anumit cost. De cele mai multe ori, riscurile speculative de natura financiara sunt preluate de catre piata financiara, iar riscurile pure de catre societatile de asigurare.

2.1. Materializarea riscului la nivelul unui agent economic

Odata cu extinderea activitatii si cu accentuarea fenomenului de globalizare, riscurile la care sunt expuse firmele au devenit mult mai complexe si mai variate. Cu cat firmele actioneaza pe mai multe piete, cu atat ele se confrunta cu un numar mai mare de riscuri, dar, in acelasi timp, reusesc si sa-si diversifice riscurile, intrucat este putin probabil ca factorii de risc sa se manifeste in acelasi timp si cu aceeasi intensitate in toate domeniile de activitate. Materializarea riscurilor depinde de producerea unor evenimente de natura diferita, pe care intreprinderea le poate prevedea cu o probabilitate mai mare sau mai mica. Cu cat riscurile sunt mai complexe, cu atat formele lor de manifestare sunt mai numeroase.

Prin materializarea riscului se intelege manifestarea practica a factorilor de risc, care produc evenimente generatoare de pierderi pentru agentul economic. Materializarea riscului are un anumit grad de probabilitate si poate conduce la pierderi mai mari sau mai mici pentru firma. Ea este determinata de faptul ca managerii nu pot controla toate variabilele care le influenteaza activitatea, unele dintre acestea fiind chiar dificil de identificat.

Mecanismul materializarii riscului se prezinta in figura urmatoare:

Fig. 2.1 - Mecanismul materializarii riscului

Din aceasta schema, se observa ca forta motrice care declanseaza materializarea riscului sunt factorii de risc. In acest caz, obiectivul analizei riscului il constituie identificarea si evaluarea cat mai corecta a factorilor de risc, stabilirea naturii acestora, identificarea cauzelor care au generat o anumita actiune a factorilor de risc. Pe baza analizei factorilor de risc, decidentul va putea estima probabilitatea de aparitie a unui eveniment nedorit, va putea stabili cu o anumita aproximatie momentul cand acesta se va produce si nivelul estimativ al pierderilor.

Riscul care afecteaza activitatea unui agent economic este legat de probabilitatea aparitiei unor pierderi generate de producerea unor evenimente de natura economica, sociala sau politica. Intrucat acesti factori pot fi atat de origine interna, cat si de origine externa, riscul total al unei intreprinderi poate fi privit ca suma a macroriscurilor (al caror nivel este dat de caracteristicile economiei nationale, ale sectorului de activitate etc.) si microriscurilor (determinate de caracteristicile firmei). Tinand seama de cele prezentate, componentele riscului total al unei firme si modul cum acestea influenteaza rezultatele intreprinderii se prezinta astfel:

Fig. 2.2 - Componentele riscului total al unei firme

Dupa cum se observa din figura anterioara, macroriscurile sunt generate de factori ce tin de economia nationala in ansamblu, acestia fiind de natura economica, sociala sau politica. Intensitatea actiunii acestor forte depinde, in mare masura, de gradul de maturitate si de capacitatea de adaptare a sistemului institutional. Astfel, o tara in care sistemul politic, institutiile statului, presa, sistemul educational, financiar etc. au un grad inalt de dezvoltare este capabila sa reziste la presiuni puternice. Se poate, astfel, aprecia ca sistemul institutional actioneaza ca un filtru impotriva factorilor de risc macroeconomici, diminuand efectele acestora.

Microriscurile sunt determinate de factori ce tin de fiecare firma in parte, iar materializarea lor depinde de competenta echipei manageriale, de atitudinea acesteia fata de risc, de nivelul tehnologiilor si echipamentelor utilizate, flexibilitatea si eficienta structurii organizatorice, gradul de pregatire a personalului, cota de piata, relatiile cu personalul, furnizorii si clientii etc. Si aceste caracteristici interne pot actiona ca un filtru impotriva materializarii riscurilor, in masura in care firma dispune de o structura organizatorica, manageriala, financiara sanatoasa.

Atat evenimentelor provocate de macroriscuri, cat si celor provocate de microriscuri li se pot asocia o anumita probabilitate si o anumit orizont de timp de aparitie. Si unele si altele afecteaza, intr-o masura mai mica sau mai mare, rezultatele obtinute de catre intreprindere. Trebuie precizat ca evenimentele produse la nivel macroeconomic pot sa afecteze in mod direct rezultatele intreprinderii, dar pot sa genereze, in anumite conditii, si evenimente nedorite in interiorul firmei, amplificand, astfel, gravitatea consecintelor produse.

Daca macroriscurile sunt specifice mediului general de afaceri dintr-o tara, afectand in acelasi mod toti agentii economici care activeaza in economia nationala, microriscurile au in vedere fiecare firma in parte, fiind determinate de caracteristici intrinseci ale acestora. In aceste conditii, analiza riscului care afecteaza activitatea unei intreprinderi trebuie sa inceapa cu analiza macroriscurilor majore, apoi sa continue cu identificarea si evaluarea microriscurilor.

2.2. Elaborarea strategiei de risc la nivelul unui agent economic

In constructia unei strategii de risc, managementul firmei trebuie sa aiba in vedere evaluarea corecta a riscului si adoptarea unor masuri adecvate de diminuare si prevenire a efectelor negative ale materializarii sale.

Schematic, principalele elemente ale unei strategii de risc pot fi reprezentate astfel:

Fig. 2.3 - Principalele elemente ale unei strategii de risc

Identificarea riscurilor presupune stabilirea acelor categorii de riscuri pe care decidentii estimeaza ca se pot produce si a evenimentelor care pot fi provocate in cazul materializarii acestora. Este o etapa foarte importanta, intrucat ignorarea unui risc sau neidentificarea lui poate avea consecinte grave pentru intreprindere.

Analiza riscurilor urmareste stabilirea cauzelor si factorilor generatori ai fiecarui tip de risc identificat si evaluarea consecintelor ce se vor produce in cazul materializarii acestuia.

Determinarea probabilitatilor de materializare a factorilor de risc presupune asocierea fiecarui eveniment identificat a probabilitatii de a se manifesta. In functie de evenimentele care se estimeaza cu au cele mai mari sanse de a se materializa, managementul firmei isi poate concentra atentia pe acei factori de risc care pot provoca cele mai mari pierderi financiare.

Alegerea unor masuri care sa asigure o protectie corespunzatoare cu un nivel minim al costurilor este o sarcina dificila, avand in vedere numarul mare de alternative pe care decidentul le are la dispozitie si de gradul ridicat de subiectivism implicat in procesul decizional. In alegerea unei modalitati de protectie impotriva riscului intervin, de cele mai multe ori, criterii subiective, care reflecta perceptia si atitudinea managerilor fata de risc.

Considerand activitatea firmei ca o investitie derulata intr-un mediu de afaceri, ea se confrunta cu o multitudine de constrangeri si incertitudini. In acest sens, riscul firmei poate fi privit ca o combinatie intre incertitudine si constrangeri, managementul intreprinderii avand la dispozitie mai multe alternative pentru a realiza o protectie eficienta impotriva riscului, in functie de relatia dintre cele doua variabile, asa cum se observa din figura urmatoare:

Fig. 2.4. Nivelul riscului in functie de gradul de incertitudine

si constrangerile impuse de mediu

Din figura anterioara, se observa ca un nivel rezonabil al riscului activitatii firmei se situeaza in interiorul dreptunghiului, unde combinatia dintre constrangeri si incertitudini inregistreaza un nivel optim. Totodata, pentru reducerea riscului, managementul firmei dispune de doua alternative posibile:

reducerea gradului de incertitudine cu privire la diferitele aspecte ale activitatii intreprinderii (prin identificarea unui numar cat mai mare de factori generatori de risc, prin estimarea corecta a probabilitatii de materializare a acestora etc.);

reducerea numarului de constrangeri impuse de mediul in care activeaza firma.

In practica, insa, modificarea numarului de constrangeri este dificil de realizat, intrucat se refera la un numar mare de variabile, cele mai multe imposibil de influentat; in aceste conditii, singura alternativa viabila de diminuare a riscului pe care managerii o au la dispozitie este reducerea gradului de incertitudine, printr-o cunoastere cat mai completa a conditiilor in care isi desfasoara activitatea.

Masurile de protectie impotriva riscului ce pot fi adoptate de catre firme sunt diverse si pot fi clasificate dupa numeroase criterii. Astfel, dupa frecventa de aparitie a factorilor de risc si gravitatea lor, masurile de protectie se pot grupa in patru categorii:

evitarea riscului;

transferul riscului (asigurarea);

asumarea riscului;

prevenirea riscului.

Fig. 2.5.  Matricea alternativelor de gestiune a riscului

Cele patru alternative de gestiune a riscului enuntate anterior constituie principalele orientari strategice ale unei intreprinderi in privinta riscului. Pentru managementul riscului, managerii firmelor au la dispozitie o serie de masuri ce pot fi utilizate pentru reducerea acestuia. O parte din aceste masuri poate fi aplicata inainte de inceperea derularii unei activitati, iar altele se pot implementa in momentul desfasurarii acesteia.

2.3. Masuri de gestionare a riscului la nivelul unui agent economic

Masurile de gestionare a riscului ce pot fi aplicate de un agent economic cunosc o varietate deosebita, alegerea unei astfel de masuri depinzand atat de natura riscului, cat si de resursele de care dispune firma la un moment dat si de scopul urmarit. Pentru managementul riscului, decidentii pot adopta urmatoarele masuri mai importante:

a)      evitarea riscului;

b)      asigurarea impotriva riscului;

c)      restructurarea activitatii;

d)      diversificarea activitatii;

e)      dezinvestirea;

f)        maximizarea profitului pe termen scurt.

a) Evitarea riscului

Cea mai usoara si mai eficienta tehnica de protectie impotriva riscului este evitarea lui. Aceasta masura este adoptata de un mare numar mare de firme si presupune monitorizarea permanenta a conditiilor economice de pe anumite piete, sectoare, activitati etc., firma evitand, astfel, sa investeasca in acele domenii caracterizate printr-un grad ridicat de risc. In acest caz, o importanta deosebita revine calitatii informatiilor si personalului angrenat in efectuarea studiilor si previziunilor asupra riscului ce afecteaza diferite proiecte de afaceri.

Inaintea adoptarii unei astfel de tehnici, managerii trebuie sa stabileasca raportul dintre nivelul rentabilitatii pe care doresc sa o obtina si riscul pe care sunt dispusi sa si-l asume. Adoptarea unei politici de evitare a activitatilor caracterizate de un grad ridicat de risc, fara a lua in considerare si oportunitatile de afaceri, este nefavorabila pentru intreprindere, intrucat aceasta pierde oportunitatea de a investi in domenii cu eficienta ridicata. O multitudine de manageri este dispusa sa accepte nivele ridicate ale riscului, dar cu speranta obtinerii unor profituri mari pe termene scurte de timp. In fond, firmele rezista in afaceri atat cat timp cat isi asuma riscuri, cu conditia sa le identifice si sa le gestioneze eficient, pentru a nu pune in pericol supravietuirea firmei pe piata si pentru a obtine profituri cat mai ridicate.

b) Asigurarea impotriva riscului

O alta alternativa de protectie impotriva riscului este asigurarea. Companiile de asigurare accepta sa asigure numai riscurile cu caracter pur, accidental, intamplator, a caror materializare nu poate fi prevazuta dinainte, atat ca intensitate, cat si ca moment. In schimbul preluarii totale sau partiale a riscului de la agentii economici, firmele de asigurare solicita o prima de asigurare, a carei valoare este cu cat mai mare cu cat riscul este mai mare. Agentii economici apeleaza la aceasta tehnica atunci cand se confrunta cu riscuri provocate de variabile de mediu pe care nu le pot controla sau pentru care gradul de control este foarte mic. In acest fel, firmele se pot concentra asupra derularii afacerilor proprii, fara a mai fi preocupate de pierderile ce pot aparea ca urmare a materializarii riscului. In baza contractului de asigurare, asiguratul va plati o suma asiguratorului, urmand sa fie despagubit pentru pierderile inregistrate.

Asigurarea este principala modalitate de distribuire a riscului, care se aplica numai atunci cand asiguratorul poate previziona statistic frecventa si intensitatea evenimentelor asigurate.

c) Restructurarea activitatii

Presupune preocuparea permanenta a firmei pentru monitorizarea constanta a climatului de afaceri, in scopul anticiparii evenimentelor care ar putea deteriora mediul in care evolueaza compania. In functie de natura fenomenelor negative estimate a se produce, managerii pot stabili masuri de restructurare si adaptare a activitatii la noile conditii manifestate pe piata.

O forma de punere in aplicare a acestei tehnici este alegerea unei forme juridice de organizare adecvate si flexibile, precum asocierea cu o alta firma si crearea unei companii mixte, in scopul impartirii riscurilor, sau, atunci cand nivelul riscului este foarte ridicat,  acordarea de licente altor companii, intrucat nu necesita investitii foarte mari, dar poate aduce beneficii importante.

De asemenea, reducerea riscului se poate realiza prin patentarea produselor si tehnologiilor create de catre intreprindere si prin mentinerea unui control strict asupra acestora, ceea ce ii asigura firmei in cauza un avans tehnologic important fata de concurenta. Crearea unor tehnologii superioare presupune, insa, cheltuieli foarte mari de cercetare-dezvoltare, care nu se finalizeaza totdeauna cu rezultate ce pot fi implementate in cadrul firmei.

Utilizarea unui numar cat mai mare de furnizori, diversificarea clientelei si a nomenclatorului de produse pot reduce substantial riscul. Implementarea acestor masuri determina, de regula, o crestere a cheltuielilor de exploatare ale firmei. Astfel, in privinta furnizorilor, intreprinderea ar trebui sa-i aleaga pe cei care asigura cele mai mici preturi la calitatea dorita a materiilor prime si materialelor si care sunt situati la mica distanta de sediul firmei, in scopul reducerii cheltuielilor de transport. Extinderea numarului de furnizori reduce riscul aparitiei unor disfunctionalitati in activitatea de aprovizionare (nerespectarea termenelor de livrare sau a cantitatilor), dar creste considerabil cheltuielile de aprovizionare. Diversificarea nomenclatorului de produse permite, de asemenea, diminuarea riscului vanzarilor, prin patrunderea pe noi segmente de piata si prin atragerea, astfel, a noi categorii de clienti. Firma trebuie, insa, sa se preocupe si de cresterea numarului de clienti din fiecare segment de piata, in scopul reducerii dependentei de un numar redus de consumatori.

d) Diversificarea activitatii

De multe ori, aceasta tehnica se aplica odata cu restructurarea activitatii si are in vedere reducerea riscului prin integrarea pe orizontala sau pe verticala a intreprinderii sau chiar prin dezvoltarea unor activitati complet diferite. In urma unor astfel de masuri, se pot gestiona mult mai bine riscurile, prin distribuirea lor pe sectoare de activitate diverse, tinand seama ca acestea sunt expuse unor grade diferite de risc.

e) Dezinvestirea

Presupune reducerea volumului capitalului investit atunci cand apare o crestere considerabila a riscului, prin vanzarea totala sau partiala a unui anumit activ catre alti agenti economici. Problemele care pot aparea atunci cand se adopta aceasta masura se refera la dificultatea obtinerii unui pret corect, cat mai apropiat de valoarea de piata, pentru activul vandut, precum si la dificultati in gasirea unui cumparator pentru o afacere a carei rentabilitate a scazut semnificativ sau care este afectata de un nivel considerabil al riscului.

f) Maximizarea profitului pe termen scurt

Aceasta tehnica se aplica atunci firmele urmaresc dezinvestirea totala si retragerea completa de pe o anumita piata datorita nivelului ridicat al riscului. In acest fel, se urmareste maximizarea pe termen scurt a castigurilor din operatiunile derulate pana la vanzarea activelor. Pentru a realiza acest lucru, agentii economici vor urmari reducerea cheltuielilor prin renuntarea la efectuarea operatiunilor de intretinere si reparatii, diminuarea cheltuielilor cu distributia, cu activitatile promotionale, cresterea in limita posibilitatilor a preturilor de vanzare, anularea programelor de pregatire a salariatilor, reducerea personalului, toate acestea avand drept rezultat reducerea cheltuielilor si sporirea profitului pe termen foarte scurt.

In acest caz, firma va trebui sa stabileasca orizontul de timp pe care doreste maximizarea profitului si sa determine modul in care relatiile cu furnizorii, clientii si personalul sunt afectate. Compania va trebui sa analizeze foarte bine implicatiile unei astfel de strategii. Astfel, daca ea nu doreste sa se retraga definit de pe piata, cu numai sa-si diminueze activitatea, o astfel de politica ii va afecta relatiile comerciale cu partenerii de afaceri si va duce la deteriorarea iremediabila a imaginii sale pe piata. Un astfel de comportament agresiv nu face decat sa micsoreze perioada de timp in care firma mai activeaza pe piata.

Toate aceste strategii se bazeaza pe o monitorizare permanenta a nivelului riscului cu care se confrunta agentul economic. Utilizarea lor determina o diminuare a vulnerabilitatii firmei la conditiile de mediu, precum si o reducere a pierderilor care ar putea aparea in cazul materializarii riscului.

Managementul riscului nu trebuie sa aiba un caracter pasiv, ci unul activ, care sa permita optimizarea raportului risc asumat - rentabilitate obtinuta. Includerea riscului in procesul decizional permite o utilizare mai eficienta a resurselor de care dispune o firma. Pentru realizarea acestui obiectiv, managerii trebuie sa monitorizeze si sa actualizeze permanent informatiile despre factorii de risc si probabilitatea lor de materializare. In acelasi timp, rolul managementului consta nu numai in a asigura protectia si a gestiona eficient riscurile cu care se confrunta firma, ci si in a identifica afacerile si domeniile de activitate care asigura cea mai buna rentabilitate in functie de nivelul riscului pe care firma este dispusa sa si-l asume si de potentialul de care dispune. Prin utilizarea managementului riscului, firma isi poate spori eficienta si siguranta in afacerile pe care deruleaza.