Adunarea generala a actionarilor

Consideratii introductive. Adunarea generala a actionarilor este organul de conducere si decizie al societatii prin intermediul careia se asigura participarea tuturor actionarilor la viata societatii. Posibilitatea actionarilor de a participa la viata societatii a fost reglementata expres de legiuitor, astfel ca dreptul actionarului de a participa la adunari a fost calificat ca un drept intangibil. Pentru aceste considerente, adica protectia actionarilor, dar si pentru ca votul exprimat sa fie unul liber, dispozitiile din Legea nr. 31/1990 privitoare la adunarea generala sunt imperative, prevazandu-se expres acele cazuri in care actionarii pot deroga.

Adunarea generala a fost definita[2] ca fiind intrunirea actionarilor la o data determinata, intr-un loc determinat, pentru a lua hotarari in ce priveste mersul societatii.

Formarea vointei sociale. Asa cum am precizat, organul suprem de conducere si de decizie al unei societati comerciale pe actiuni este adunarea generala a actionarilor in cadrul careia actionarii pe baza votului exprima vointa societatii. Exprimarea libera a vointei actionarilor are ca scop formarea vointei societatii. Este adevarat, asa cum vom arata, in anumite cazuri actionarii pot deroga sau adauga anumite conditii suplimentare.

Principiul majoritatii. Formarea vointei societatii este rezultatul aplicarii principiului majoritatii in adunarea generala, astfel ca vointa societatii, intr-un anumit moment, este data de actionarii ce detin majoritatea de capital in acel moment; astfel ca vointa majoritatii constituie vointa societatii, chiar daca exista actionari care nu sunt de acord cu cele votate in A.G.A., acestia din urma putand ataca hotararile contrare legii sau actului constitutiv.

Necesitatea principiului majoritatii rezulta pe de o parte din starea de pasivitate a unor actionari care nu participa la adunarile generale, iar pe de alta parte luarea unor hotarari cu unanimitate nu este posibila, fie pentru motivul mai inainte aratat, fie a intereselor contrare ce pot exista la un moment dat intre actionari.

Nu putem retine doar ca vointa sociala este doar suma vointelor individuale, ci ca este o alta vointa rezultat al principiului majoritatii, care "atat de fertil in rezultate, este rezultatul necesitatii"[3].

Majoritatea de capital. Hotararile sunt luate cu majoritatea voturilor detinute de actionarii prezenti sau reprezentati (art. 115 alin. 2), insa majoritatea nu este una de persoane, ci este o majoritate de capital.

Prezumtii absolute. Aplicarea principiului majoritatii a determinat conturarea unor prezumtii absolute (denumite de unii autori principii[4]), respectiv:

adunarea generala are o competenta absoluta, atributiile adunarilor generale ordinare si extraordinare, asa cum sunt stabilite de art. 111 si 113, privind toate aspectele activitatii societatii sau modificarile actului constitutiv; competenta adunarii generale este limitata de dispozitiile legale si de dispozitiile din actul constitutiv;

vointa adunarii generale este vointa societatii;

hotararile adunarii generale sunt obligatorii chiar pentru actionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra (art. 132 alin. 1); este o aplicare a principiului pacta sunt servanda (conventiile trebuie respectate) mentionat in art.969 alin.1 C.civ.'con­ven­tiile legal facute au putere de lege intre partile contractante '.

Abuzul de drept. Suprematia principiului majoritatii este estompata de institutia abuzului de drept.

Abuzul de drept nu este altceva decat consecinta incalcarii principiului din dreptul civil al imbinarii intereselor individuale cu interesele colective. Cum am precizat, acest principiu din dreptul civil are o consacrare expresa in materia societatilor comerciale, art. 136 prevazand ca actionarii trebuie sa-si exercite drepturile cu buna-credinta, cu respectarea drepturilor si a intereselor legitime ale societatii si ale celorlalti actionari.

Asa cum s-a retinut in doctrina[5] determinarea exacta a hotarului dintre atributele cuprinse in dreptul subiectiv al unei persoane si punctul unde incepe dreptul subiectiv al atei persoane a dat nastere la numeroase dificultati de interpretare, pentru a caror solutionare"s-a introdus in limbajul juridic expresia abuz de drept, care nu poate sa aiba alt inteles decat acela de depasire a hotarului dreptului subiectiv" .

Asadar, in cadrul unei societati comerciale va exista abuz de drept ori de cate ori exercitarea drepturilor subiective de catre un actionar este in neconcordanta ori cu interesul social ori incalca un alt drept subiectiv al unui actionar.

Adagiul formulat de Ulpian neminem laedit qui suo iure utitur (pe nimeni nu vatama cel care se foloseste de dreptul sau)[7] isi pastreaza valabilitatea si in dreptul actual, in sensul ca, daca dreptul subiectiv este exercitat in confor­mitate cu anumite principii stabilite de lege si morala, atunci aceasta exercitare nu lezeaza pe nimeni. Dupa cum se observa, este vorba numai despre exercitarea dreptului subiectiv, nu si de dreptul subiectiv in sine, care nu poate fi susceptibil de a produce o vatamare.

Dreptul subiectiv trebuie sa fie exercitat potrivit cu scopul sau economic si social (art. 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoa­nele fizice si persoanele juridice). De asemenea, exercitarea dreptului subi­ectiv trebuie sa fie in acord cu legea si morala (art. 5 C.civ.) si sa fie facuta cu buna-credinta (art. 970 alin. 1 C.civ.). Principiul exercitarii cu buna-credinta a drepturilor su­biective rezulta din interpretarea lo­gica a art. 57 din Constitutie: ,,Cetatenii romani, cetatenii straini si apatrizii trebuie sa-si exercite drep­turile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa incalce drep­turile si libertatile celorlalti." Toto­data, dreptul subiectiv trebuie sa fie exercitat in limitele sale.

Adagiul nu are valoare decat daca toate aceste principii ale exer­citarii drepturilor subiective civile sunt respectate. Orice incalcare a acestora constituie un abuz de drept care vatama pe ceilalti. Abuzul de drept se sanctioneaza fie intr-un mod pasiv, prin refuzul concursului fortei de constrangere a statului, fie intr-un mod activ, prin promovarea impo­triva titularului dreptului abuziv exercitat a unei actiuni in raspundere civila de catre persoana vatamata de respectivul abuz de drept.

Abuzul de drept aduce in prim plan folosirea malitioasa a dreptului[8] (malitiis non est indulgentum) si intervine atunci cand titularul dreptului actioneaza avand in vedere mai mult, "ofensele si pagubele" pe care le produce, decat avantajele pe care i le poate oferi dreptul sau

Abuzul de majoritate si abuzul de minoritate. Institutia abuzul de drept a conturat in materia dreptului societatilor comerciale principiul protectiei investitorilor[10] ce are ca scop ocrotirea drepturilor actionarilor minoritari prin recunoasterea legala a unor drepturi speciale.

Evident ca institutia abuzului de drept are o anumita specificitate in aceasta materie, ce rezulta din pozitia persoanelor implicate. Daca in dreptul civil limita in care trebuie exercitate anumite drepturi subiective este perceptibila si cu usurinta "cel care exercita drepturile cu bagare de seama, fara a comite imprudente sau neglijente, nu va fi raspunzator de pagube"[11], in dreptul societatilor comerciale exercitarea drepturilor de catre un actionar trebuie sa coabiteze cu drepturile legitime ale celorlalti actionari, indiferent de pozitia celui dintai.

Tocmai pozitia dominanta a unor actionari ce detin majoritatea, creeaza dificultati de interpretare a existentei unui abuz de drept; Spre exemplu, putem considera ca fiind abuziva o hotarare a A.G.A. prin care nu s-au stabilit si distribuit dividende, desi exista profit, hotarandu-se reinvestirea acestuia; am putea sustine ca nu este abuziva o astfel de hotarare, caci nu se poate nega folosirea profitului in interesul societatii; tot asa, se poate sustine ca si obtinerea de dividende este unul din drepturile actionarilor, astfel ca daca in decursul a doi sau trei ani consecutivi nu se distribuie dividende, desi exista profit, vom considera o astfel de hotarare ca fiind abuziva.

Pe de alta parte nu trebuie sa consideram ca simpla pozitie dominanta este in masura justifice prezenta unui abuz de drept. Nu trebuie sa uitam faptul ca este firesc ca intr-o societate cu mai multi actionari sa existe o lupta constanta pentru o mai buna protejare a propriilor interese. Tot din aceasta perspectiva unii actionari vor avea tendinta de a detine majoritatea, chiar prin minimalizarea drepturilor celorlalti. Insa tocmai pentru ca societatile comerciale vor avea nevoie si actionari minoritari, s-a conturat principiul protectiei investitorilor. Prin masuri legislative se incearca echilibrarea exercitiului drepturilor "majoritatii" si minoritatii", permiterea accesului actionarilor minoritari la viata economica a societatii (corporate governance).

In acest context s-a conturat abuzul de majoritate[12] si abuzul de minoritate. Fara a dezvolta aceste doua notiuni , totusi cu referire la subiectul studiului nostru trebuie sa facem cateva precizari. Chiar daca Legea nr. 31/1990 prevede o serie de posibilitati privind protectia actionarilor minoritari, pe toate acestea inglobandu-le in categoria masurilor legale de protectie, totusi exista si crearea de catre actionari pe cale conventionala a unor masuri suplimentare de protectie prin inserarea unor clauze in actele constitutive sau chiar prin conventii separate (clauzele extrastatutare), marea diferenta intre cele doua categorii observandu-se pe taramul opozabilitatii fata de actionari si de terti.

Aceste clauze indiferent de formulare si de scop au la baza principiul libertatii contractuale, insa sunt indisolubil legate de dreptul de vot. Sub acest aspect apare o problema intrucat functionarea unor astfel de clauze de protectie este legata de dreptul de vot. Cu titlu de exemplu, unele clauze de protectie: clauza de agrement, clauza de retragere anticipata, clauza de iesire comuna (drag along) pot functiona numai daca cei ce le-au stabilit initial, in conditiile prestabilite si hotarasc producerea efectelor, astfel ca aceasta are loc, in unele cazuri, in baza unui vot in cadrul A.G.A. Or, art. 128 prevede ca dreptul de vot nu trebuie cedat, iar alin. 2 stabileste ca orice conventie prin care actionarul se obliga sa exercite dreptul de vot in conformitate cu instructiunile date sau propunerile formulate de societate sau de peroanele cu atributii de reprezentare este nula.

In acest context observam ca desi principiul libertatii contractuale permite incheierea unor conventii sau clauze de protectie, totusi aria lor este restransa de modul de exercitare a votului, astfel ca redactarea unor astfel de clauze trebuie sa fie riguroasa, iar interpretarea unei hotarari AGA nu trebuie sa cada sub incidenta sanctiunii prevazute de art. 128 alin. 2, impunandu-se interpretarea de la caz la caz. Interpretarea este fireasca odata ce observam ca suntem in sfera de interactiune a principiului libertatii conventiilor cu alte doua principii specifice dreptului societatilor prevazute de art. 128: principiul libertatii de vot si caracterul esential al dreptului de vor la care nu se poate renunta.