SANCTIUNILE IN DREPTUL PENAL

1. Particularitatile sanctiunilor in dreptul penal

Notiune. Sanctiunile de drept penal sunt consecintele coercitive pe care legea le leaga de incalcarea preceptelor normelor penale.

In esenta, ele sunt masuri de constrangere specifice, pe care le atrage savarsirea faptelor interzise de legea penala si care functioneaza ca mijloc de restabilire a ordinii de drept incalcate si de realizare a scopului reglementarii juridice a relatiilor de aparare sociala. Aceste sanctiuni trebuie sa fie totodata de natura sa determine, prin aplicarea lor fata de cei care au trecut totusi la savarsirea faptei interzise, o schimbare in mentalitatea lor si in special in atitudinea fata de valorile sociale vatamate sau periclitate prin fapta savarsita.

Reglementarea juridico-penala fiind de neconceput in afara sanctiunilor de drept penal, acestea sunt reglementate in cadrul uneia dintre cele trei institutii fundamentale ale dreptului penal, alaturi de infractiune si de raspunderea penala.

Intre institutiile fundamentale care stau la baza sistemului dreptului penal, exista o legatura organica si o conditionare reciproca; trasaturi caracteristice care se manifesta atat la realizarea prin conformare a ordinii de drept, cat si in realizarea acesteia prin constrangere.

In primul caz determinarea conduitei dorite se realizeaza prin descrierea exacta a faptei interzise, a conditiilor in care aceasta constituie infractiune si atrage raspunderea penala, precum si prevederea sanctiunii considerata necesara si suficienta pentru prevenirea faptei respective.

In al doilea caz, realizarea ordinii de drept are loc prin constatarea infractiunii in fapta savarsita si deci a existentei raspunderii penale, precum si prin stabilirea sanctiunii penale.

In mecanismul constrangerii penale, sanctiunea apare deci ca o consecinta inevitabila a raspunderii penale, iar raspunderea penala apare ca o consecinta necesara a infractiunii.

Trasaturile sanctiunilor de dreptul penal

Sanctiunile de drept penal prezinta anumite trasaturi caracteristice care le deosebesc de toate celelalte categorii de sanctiuni juridice.

Spre deosebire de sanctiunile de drept civil care au in genere un character reparatoriu sau restitutiv, constand in masuri de resatabilire a starii anterioare a lucrurilor , prin restituire de lucruri, reparari de pagube, anulari de acte, sanctiunile de drept penal au in genere character represiv sau retributive fiindca ele implica o anumita privatiune si au ca scop prevenirea savarsirii de noi fapte ilicite atat de catre cel caruia i se aplica, cat si prin exemplaritate de catre alte persoane care ar fi inclinate sa-I urmeze exemplul. Sanctiunile de drept penal au in genere si caracter preventiv, cum sunt masurile educative sau masurile de siguranta. Caracteristic sanctiunilor de drept penal este faptul ca acestea au drept origine imediata savarsirea unei fapte prevazuta de legea penal si ca aplicarea lor nu este posibila decat ca urmare a savarsirii faptelor prevazute de legea penala. Ele actioneaza totdeauna post delictum.

Cadrul sanctiunilor

Ca rezultat al evolutiei sistemului sanctionar penal, evolutie care se accentueaza continuu, se cunosc in dreptul penal, in genere, trei categorii de sanctiuni de drept penal, si anume: pedepsele, masurile educative si masurile de siguranta.

Pedepsele sunt sanctiuni proprii dreptului penal si reprezinta cea mai importanta categorie de sanctiuni de drept penal. Sunt masuri de constrangere ce se aplica infractorilor si in cele mai grele sanctiuni, putand viza persoana acestora si atributele ei esentiale, cum ar fi: libertatea, bunurile, drepturile cetatenesti.

Scopul lor este apararea societatii impotriva infractiunilor si prevenirea savarsirii de noi infractiuni atat de cei carora li se aplica, cat si de catre alte persoane.

Sunt singurele sanctiuni represive sau sanctiuni penale destinate sa curme activitatea infractionala si sa determine schimbarea mentalitatii antisociale a infractorului.

Masurile educative sunt sanctiuni aplicabile exclusive infractorilor minori si constau in masuri de refacere sau de corectare a procesului educativ cu acestia.

Desi au si ele caracter coercitiv, fiindca implica anumite restrictii ale libertatii minorilor, masurile educative sunt lipsite de caracter represiv, avand o functie exclusiv educativa.

Masurile de siguranta sunt sanctiuni de drept penal, avand un cararcter eminamente preventive. Ele se iau fata de persoanele care savarsesc fapte prevazute de legea penala, chiar daca aceste fapte nu constituie infractiuni, insa dau in vileag o stare de pericol care ar putea determina savarsirea de noi fapte antisociale. Sc opul lor este acela de a inlatura o stare de pericol decurgand din starea psihofizica a faptuitorului, din modul periculos in care exercita o anumita activitate, functie sau profesie datorita inaptitudinii sau incapacitatii personale (obligarea la tratament medical, interzicerea unor functii sau profesii).

Alte sanctiuni in dreptul penal.

Pe langa sanctiunile de drept penal, in cadrul legislatiei penale pot fi prevazute si alte feluri de sanctiuni care pot fi folosite in legatura cu solutionarea conflictelor de drept penal. Astfel, pot fi prevazute sanctiuni cu caracter administrativ sau disciplinar ori sanctiuni de drept civil( repararea prejudiciului cauzat prin fapta prevazuta de legea penala ( art.91 c.pen.).

Principiile sanctiunilor de dreptul penal

Ca si celelalte institutii fundamentale ale dreptului penal, infractiunea si raspunderea penala, sanctiunile de drept penal nu pot actiona efficient decat daca corespund principiilor fundamentale ale dreptului penal si daca sunt guvernate de aceste principii, si anume:

A. Legalitatea sanctiunilor de drept penal.

Acest principiu exprima regula ca nu pot fi aplicate alte sanctiuni de drept penal pentru o infractiune, decat acelea pe care legea le prevede pentru acea infractiune ( principiu inscris in dispozitiile art. 2 c. pen.). Prevederea in lege a sanctiunii inseamna indicarea pentru fiecare infractiune a sanctiunii aplicabile, aratandu-se natura acesteia( inchisoare, amenda internare intr-un centru de reeducare, precum si cuantumul sau durata ei.).

Dupa gradul de determinare a sanctiunilor in legea penala se face distinctie

intre:

a) sanctiuni absolut determinate, care sunt prevazute in lege nu numai in natura ori felul acestora, dar si in cuantumul sau durata lor exacta( sistemul este in genere abandonat in prezent, fiindca exclude individualizarea judiciara a sanctiunii, contravenind unui alt principiu fundamental, acela al individualizarii sanctiunilor de drept penal                 

b) sanctiuni relativ determinate, care sunt prevazute in lege in natura lor, insa in ce priveste durata sau cuantumul sunt sunt numai relative determinate, legea prevazand limitele maxime si minime ale acestora , sau numai una dintre limitele speciale, cea maxima sau cea minima, cealalta fiind echivalenta cu limita generala.

Este sistemul in genere admis cu privire la determinarea in lege a pedepselor constituind in acelasi timp expresia individualizarii legale a pedepsei si cadrul de realizare a individualizarii judiciare a acesteia.

c) sanctiuni nedeterminate, care sunt prevazute in lege numai in natura sau felul acestora, iar durata ori cuantumul lor urmeaza sa fie stabilite de instanta judecatoreasca ori de catre organele de executare a sanctiunilor aplicate. Sistemul nu este in genere admis pedepselor, cid oar in cazul masurilor de siguranta care se iau pe durata nedeterminata de regula, urmand sa inceteze numai odata cu disparitia cu disparitia cauzei care le-a impus.

B. Umanismul sanctiunilor de drept penal.

Acest principiu fundamental isi gaseste expresia in natura, cuantumul, functiile si finalitatea sanctiunilor de drept penal. Prin natura si cuantumul lor aceste sanctiuni trebuie sa fie in deplina concordanta cu constiinta morala si juridica a societatii. Nu pot fi admise ca pedepse sau alte sanctiuni care ar provoca suferinte fizice, chinuri sau torturi ori care ar injosi demnitatea umana. In dreptul penal, sanctiunile de drept penal au la baza conceptia umanista cu privire la posibilitatea educarii si reeducarii omului, inclusive a infractorului, iar scopul sanctiunilor de drept penal il constituie apararea omului si a ordinii de drept , care constituie cadrul de dezvoltare a personalitatii acestuia. Umanismul orienteaza deci nu numai stabilirea in lege a sanctiunilor de drept penal, dar si determinarea concreta a acestora de caatre instanta de judecata, precum si executarea lor.

C. Revocabilitatea sanctiunilor.

Potrivit acestui principiu, sanctiunile de drept penal trebuie sa fie esentialmente revocabile , adica sa poata fi oricand retrase atunci cand se constata ca ele au fost aplicate din eroare ori cand nu mai sunt necesare.

Sanctiunile de drept penal trebuie sa fie deci remisibile( inlaturarea lor prin iertare) si reparabile ( raul cauzat prin aplicarea lor sa poata fi pe cat posibil reparat). Deci, alaturi de preocuparea de a exclude pe cat posibil riscurile oricaror erori judiciare, trebuie sa manifeste grija corespunzatoare in alegerea si instituirea prin lege ca si in aplicarea sanctiunilor de drept penal.

D. Adaptabilitatea sanctiunilor de drept penal

Acest principiu contine regula ca sanctiunea de drept penal trebuie sa fie individualizata, adica adaptata cantitativ si calitativ in raport cu gravitatea faptei si cu persoana faptuitorului. Pentru a putea fi individualizate, sanctiunile trebuie sa fie, prin natura lor, adaptabile adica sa poata fi proportionate in raport cu fapta si cu persoana faptuitorului.

E. Personalitatea sanctiunilor de drept penal

Potrivit acestui principiu, nu numai raspunderea penala dar si sanctiunile de drept penal au caracter personal, adica se rasfrang asupra celui caruia I se aplica sin u pot fi transferate asupra altuia. Caracterul personal al sanctiunilor de drept penal decurge din natura si mai ales din finalitatea acestora care este prevenirea savarsirii de noi infractiuni, in primul rand de cel caruia I se aplica si care este insusi subiectul active al infractiunii. Datorita caracterului lor personal, sanctiunile de drept penal, inclusive cele cu caracter pecuniar, se sting odata cu decesul persoanelor carora li s-au aplicat sun u pot fi transmise succesorilor.

Pedepse

Notiunea si caracterul pedepselor ( trasaturile)

Pedeapsa este acea sanctiune de drept penal care consta intr-o masura de constrangere si reeducare prevazuta de lege pentru savarsirea unei anumite infractiuni si care se aplica de instanta judecatoreasca infractorului, in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni.( art. 52 c.pen- pedeapsa si scopul ei)

Din analiza acestei definitii reies trasaturile esentiale ale pedepsei ca sanctiune penala si ca institutie a dreptului penal, si anume:

a)      Pedeapsa este o masura de constrangere.

Ea implica o anumita suferinta impusa infractorului ca reactie sociala la infractiunea savarsita de acesta.

b)      Pedeapsa este un mijloc de reeducare.

Constrangerea pe care o implica pedeapsa nu poate fi conceputa ca un scop in sine ori ca expresie a unor idei de justitie absoluta, ci este ea insasi un mijloc de impiedicare a repetarii conduitei antisociale. Constrangerea apare ca un mijloc sau instrument de continuare, in conditii speciale a procesului educativ.

c)      Pedeapsa este un mijloc de constrangere statala.

Ea nu poate fi aplicata decat de stat in numele societatii, constituind o reactie a societatii fata de savarsirea infractiunii. Statul prin organele sale specializate, are dreptul si indatorirea de a exercita actiunea penala in numele societatii, in vederea tragerii la raspundere penala a infractorului, iar in cazul stabilirii vinovatiei, in vederea aplicarii pedepsei si constrangerii condanmatului la executarea acesteia.

d)      Pedeapsa este prevazuta de lege pentru o anumita infractiune.

Este o sanctiune specifica dreptului penalsi exprima consecinta incalcarii preceptului unei norme penale incriminatoare.Nu exista pedeapsa in general, ci numai pedeapsa ca sanctiune pentru o anumita infactiune.

e)      Pedeapsa se aplica infractorului.

Adica numai unei persoane care a savarsit o infractiune. In aceasta trasatura se reflecta caracterul personal al pedepsei care nu poate fi aplicata decat infractorului; este legata de persoana acestuia. Nu este pasibil de pedeapsa decat subiectul active al infractiunii( art.144 c.pen.- savarsirea oricaror fapte pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice).

f)        Pedeapsa se aplica in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni.

Aceasta trasatura esentiala a pedepsei reflecta nu numai ratiunea pedepsei sub raportul consecintelor ulterioare ale executarii sale, dar si increderea in aptitudinea pedepsei de a determina schimbarea mentalitatii condamnatului in asa fel incat sa nu mai savarseasca din nou infractiuni.              

In afara acestei finalitati pedeapsa nu poate fi conceputa sau justificata.

Scopul si functiile pedepsei

Scopul pedepsei.

Este consacrat in dispozitiile art.52, alin 1 c.pen. care prevede ca " scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi infractiuni, care se realizeaza atat pentru cel caruia I se aplica o pedeapsa care este menita sa asigure constrangerea si reeducarea infractorului, asa numita "preventie speciala", cat si pentru ceilalti destinatari ai legii penale care sub amenintarea cu pedeapsa prevazuta in norma penala isi conformeaza conduita exigentelor acesteia, asa numita "preventie generala".

Preventia speciala si generala constituie scopul imediat al pedepsei, scop care este determinat de aplicarea concreta a pedepsei pentru savarsirea de infractiuni. Scopul mediat al pedepsei, care este tot prevenirea savarsirii de infractiuni, se realizeaza prin incriminarea unor fapte periculoase si prevederea pedepsei corespunzatoare.

Deci, prin amenintarea cu pedeapsa, se realizeaza prevenirea savarsirii de infractiuni chiar din momentul incriminarii faptei periculoase.

Pentru realizarea scopului sau, pedeapsa indeplineste anumite functii prin care influenteaza asupra condamnatului, determinand schimbarea conduitei viitoare a acestuia si avertizand alte persoane asupra consecintelor pe care le-ar putea avea de suportat daca ar urma exemplul lui.

FUNCTIA DE CONSTRANGERE

Este unanim recunoscuta de literatura juridica si consacrata expres in definitia legala a pedepsei (art.52 c.pen.), " pedeapsa este o masura de constrangere". Functia de constrangere a pedepsei este de esenta acesteia implicand o privatiune de repturi, de bunuri, o restrangere a acestora. Condamnatul este fortat sa suporte privatiunile, restrictiile prevazute ca pedeapsa, ca raspuns la conduita lui periculosasa, prin care a nesocotit dispozitiile legii penale. Caracterul represiv al pedepsei creste sau se diminueaza in functie de gravitatea infractiunii savarsite.

FUNCTIA DE REEDUCARE

Este functia pedepsei evidentiata in doctrina penala si consacrata legislativ ( art.52 c.pen.). Aceasta functie decurge din caracterul de mijloc de reeducare pe care il are pedapsa si consta in influentarea asupra mentalitatii si deprinderilor condamnatului, in sensul inlaturarii celor antisociale. Functia de reeducare a pedepsei, impreuna cu cea de constrangere asigura realizarea scopului urmarit de stat prin aplicarea de pedepse fata de infractori. Dispozitiile art.52 alin.2 prevad ca executarea pedepsei nu trebuie sa cauzeze suferinte fizice sau sa injoseasca persoana condamnatului. Pe langa functiile de constrangere si reeducare ale pedepsei care servesc in principal prevenirii speciale, in doctrina penala mai sunt examinate functiile de exemplaritate si de eliminare care, ar indeplini in principal preventia generala.

FUNCTIA DE EXEMPLARITATE

a pedepsei se manifesta si decurge din caracterul ei inevitabil atunci cand a fost savarsita o infractiune. Ea nu se poate reastrange la exemplaritatea pedepsei aplicate, in sensul de gravitate, care ar viza maximul pedepsei prevazute pentru respectiva infractiune. Fermitatea, intransigenta, promtitudinea cu care este pedepsit infractorul exercita o influenta pozitiva asupra altor indivizi care vor fi determinati astfel sa nu savarseasca infractiuni caci pedeapsa este inevitabila.

Pentru realizarea scopului sau, pedeapsa poate actiona si prin

FUNCTIA DE ELIMINARE

temporara sau definitiva a condamnatului din cadrul societatii. In codul nostru pena, aceasta functie a pedepsei se realizeaza in ambele forme: izolarea temporara a infractorului cand I se aplica pedeapsa inchisorii care intotdeauna este pet imp marginit si eliminarea definitiva, cand in cazuri exceptionale, strict prevazute de lege, infractorului i se aplica pedeapsa detentiunii pe viata. Functia de eliminare serveste in aceeasi forta si la realizarea preventiei speciale.

Categorii de pedepse

In stiinta dreptului penal au fost propuse diferite clasificari care servesc la o mai buna cunoastere si folosire a pedepselor, dupa diverse criterii, cum ar fi:

Dupa obiectul asupra caruia poarta coercitiunea,

se cunosc: pedepse corporale, pedepse privative sau restrictive de libertate, pedepse pecuniare pedepse privative sau restrictive de drepturi morale.

Dupa gravitatea lor:

pedepse criminale, pedepse corectionale, pedepse de simpla politie.

Dupa durata lor:

pedepse perpetue si pedepse temporare.

Dupa rolul si importanta atribuita pedepsei din punct de vedere functional se face distinctie intre :

pedepse principale sau de sine statatoare si pedepse secundare sau alaturate. La randul lor, pedepsele secundare sunt de doua feluri: pedepse complementare si pedepse accesorii.

Pedepsele principale au un rol principal in sanctionarea infractorului, de aceea pentru orice fapta incriminata, este prevazuta de lege, in mod obligatoriu pedeapsa principala aplicabila in cazul savarsirii acesteia. Este pedeapsa care se poate aplica singura infractorului fara a fi conditionata de aplicarea altor sanctiuni de drept penal.

Pedepsele complementare sunt acele pedepse care au rolul de a complini, completa represiunea si sunt aplicabile numai pe langa o pedeapsa principala. Pedepsele complementare nu pot fiinta de sine statator, de aceea sunt numite si pedepse secundare sau alaturate.

Pedepsele accesorii sunt un accesoriu al pedepsei principale, decurg din pedeapsa principala.

Cadrul pedepselor in dreptul penal roman

In teoria dreptului penal si in legislatia penala se intelege prin cadrul pedepselor totalitatea pedepselor de orice fel aplicabile intr-un system de drept determinat.

Cadrul pedepselor aplicabile este de obicei prevazut in partea generala a Codului penal si cuprinde enumerarea intr-o anumita ordine, a tuturor pedepselor aplicabille in sistemul de drept penal respectiv si stabilirea limitelor generale ale acestora. Cadrul general al pedepselor in vigoare formeaza continutul art. 53 si art.53 indice 1 c.pen.

Art. 53 cuprinde trei categorii de pedepse diferentiate dupa modul de aplicare, si anume:

Pedepse principale- detentiunea pe viata, inchisoarea de la 15 zile la 30 ani, amenda de la 100 lei la 50000 lei.

Pedepsele complementare sunt: interzicerea unor drepturi de la unu la 10 ani, degradarea militara,

Ca pedeapsa accesorie, legea prevede interzicerea in bloc a anumitor drepturi( prevazute in art.64 c.pen.) ca accesoriu al pedepsei inchisorii( in conditiile prevazute in art.71).

In art. 53 indice 1 c. pen. sunt prevazute categoriile si limitele generale ale pedepselor care se aplica persoanei juridice. Cadru de pedepse statornicit in acest articol cuprinde doua categorii de pedepse, diferentiate dupa modul de aplicare, si anume: pedepse principale si pedepse complementare.

Pedeapsa principala pentru persoana juridical este amenda de la 2500 lei la 2000000 lei.

Pedepsele complementare sunt urmatoarele: dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activitatii persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la un an sau suspendarea uneia dintre activitatile persoanei juridice in legatura cu care s-a savarsit infractiunea, pe o durata de la 3 luni la 3 ani, inchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la 3 ani, interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o durata de la unu la 3 ani, afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare.

Cand instanta constata ca, fata de natura si gravitatea infractiunii, precum si de imprejurarile in care a fost savarsita este necesara aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare. Aplicarea acestora este obligatorie cand legea prevede aceasta pedeapsa. Executarea pedepselor complementare incepe dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.

Codul penal din 1969, spre deosebire de codurile anterioare a prevazut o singura pedeapsa privative de libertate denumita " inchisoare" ( dupa abolirea pedepsei cu moartea prin Decretul-lege nr.6/1990 si introducerea pedepsei detentiunii pe viata, legea penala in vigoare contine doua pedepse privative de libertate). Aceasta simplificare isi gasea explicatia, pe de o parte, in renuntarea la impartirea infractiunilor in crime, delicte si contraventii, iar pe de alta parte, datorita conceptiei timpului, in sensul ca era suficient un singur regim de executare a pedepsei privative de libertate, acelasi pentru toate infractiunile. Codul penal din 1969 prevede urmatoarele pedepse: detentiunea pe viata, inchisoarea de la 15 zile la 30 ani si amenda de la 100 la 50000 lei. El prevedea initial urmatoarele "pedepse complementare": interzicerea unor drepturi de la un an la 10 ani, degradarea militara si confiscarea averii, partiala sau totala. Odata cu intrarea in vigoare a Constitutiei din 1991, nu au mai fost aplicate prevederile privind confiscarea averii, art. 68-70 c.pen. in vigoare fiind considerate (tacit)abrogate, chiar daca, formal, aceste texte continuau sa figureze in Codul penal. Abrogarea lor explicita s-a realizat mai tarziu, prin legea nr.140/1996. Codul penal din 1969 prevede in art. 71, ca "pedeapsa accesorie consta in interzicerea tuturor drepturilor prevazute in art.64( dreptul de a alege si de a fi ales in autoritatile publice, dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii, drepturile parintesti, dreptul de a fi tutore sau curator).

Pedepsele principale (aplicabile persoanei fizice)

Pedepsele principale sunt acele pedepse care au rolul important in sanctionarea infractorului, care sunt prevazute in lege pentru orice infractiune, ce se pot aplica singure sau insotite de alte pedepse complementare si de alte sanctiuni de drept penal ( exp.: masuri de siguranta). In cuprinsul art.53 c.pen. pedepsele principale sunt prevazute in ordinea gravitatii. Potrivit art.53 indice 3 executarea pedepselor principale privative de libertate se bazeaza pe sistemul progresiv.                      Condamnatii au posibilitatea sa treaca dintr-un regim de executare in altul in conditiile prevazute de legea privind executarea pedepselor.

Pedepsele privative de libertate se executa in unul din urmatoarele regimuri: regimul de maxima siguranta, regimul inchis, regimul semideschis, regimul deschis. Regimul executarii pedepselor privative de libertate se bazeaza pe: posibilitatea condamnatilor de a presta cu acordul lor, o munca utila, daca sunt apti de munca; pe educarea lor; pe respectarea de catre acestia a ordinii interioare a locurilor de detinere; stimularea si recompensarea celor disciplinati, care dau dovezi de indreptare.

Pedeapsa detentiunii pe viata

Detentiunea pe viata este o pedeapsa principala si reprezinta cea mai severa pedeapsa din legislatia penala actuala.

Pedeapsa detentiunii pe viata este prevazuta pentru infractiunile cele mai grave, care sunt nominalizate de textile din partea speciala a Codului penal: infractiuni contra sigurantei statului( art.155-163, 165 si 167 c.pen.) infractiunea de omor deosebit de grav ( art.176 c.pen.), tortura care a avut ca urmare moartea victimei, si altele, infractiunile militare prevazute de art. 338,339,341(alin 2), 342( alin.2), 343-345( alin.3) c.pen. In cazul infractiunilor mentionate, pedeapsa detentiunii pe viata este prevazuta alternativ cu pedeapsa inchisorii pana la 25 ani.

Pedeapsa detentiunii pe viata este privativa de libertate, darn u cu caracter temporar ci cu caracter perpetuu ( permanent).

Sunt insa doua cazuri in care pedeapsa detentiunii pe viata este prevazuta ca pedeapsa unica: art.357 al.2 c.pen., pentru infractiunea de genocide, savarsita in timp de razboi si art.358, al.4 c.pen. pentru infractiunea de tratamente neomenoase savarsite in timp de razboi.

Pedeapsa detentiunii pe viata nu se poate aplica anumitor categorii de persoane, si anume: minorilor( art. 109 c.pen.- acestora li se aplica pedeapsa inchisorii de la 5 la 20 ani) si persoanelor care au implinit varsta de 60 de ani. Spre deosebire de pedeapsa cu moartea, detentiunea pe viata are avantajul ca poate fi retrasa in caz de eroare judiciara.

Pedeapsa inchisorii

Inchisoarea este o pedeapsa principala, privativa de libertate si consta in lipsirea condamnatului de libertate prin plasarea lui intr-un mediu inchis, sub regimul prevazut de Legea nr. 275/ 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal si a carei durata nu pote depasi 30 ani.

Inchisoarea se executa in locuri anume destinate detinerii, barbatii, femeile si minorii fiind detinuti separat. In art.53 indice 3 sunt prevazute mai multe regimuri de executare a pedepsei.

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul de reguli care stau la baza executarii pedepselor privative de libertate.

Ele trebuie sa asigure respectarea si protejarea vietii, sanatatii si demnitatii persoanelor private de libertate, a drepturilor si libertatilor acestora, fara sa cauzeze suferinte fizice si nici sa injoseasca persoana condamnata.

Regimul de maxima siguranta

Se aplica initial persoanelor condamnate la pedeapsa pe viata si persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii mai mare de 15 ani. In mod exceptional, natura si modul de savarsire a infractiunii si persoana condamnatului pot determina includerea persoaanei condamnate in regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.

Art.21 din Lege nr.275/2006 prevede anumite categorii de persoane carora li se aplica regimul de maxima siguranta.: femeile insarcinate sau care au in ingrijire un copil de pana la un an, minorii, barbatii care au implinit varsta de 55 ani, persoaanele incadrate in gradull I de invaliditate precum si cele cu afectiuni locomotorii grave.

Persoanele care executa pedeapsa in regim de maxima sigurantasunt supuse unor masuri stricte de paza, supraveghere ssi escortare, sunt cazate individual, presteaza munca si desfasoara activitatile de consiliere psihologica si asistenta sociala in grupuri mici, in spatii anume stabilite in interiorul penitenciarului sub supraveghere continua.

Regimul inchis

Se aplica initial persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 15 ani. Persoanrle condamnate care executa pedeapsa in regim inchis sunt cazate de regula in comun, presteaza munca si desfasoara activitati educative, culturale, terapeutice in interiorul penitenciarului sub paza si supraveghere.

Persoanele condamnate care executa pedeapsa inchisorii in regim inchis pot presta munca si in afara penitenciarului, ssub paza si supraveghere continua, cu aprobarea directorului penitenciarului.

Regimul semideschis

Se aplica persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an, dar care nu depaseste 5 ani.

Regimul deschis

Se aplica persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii de cel mult 1 an. Pesoanele condamnate care executa pedeapsa in regim deschis sunt cazate in comun si se pot deplasa neinsotite in interiorul penitenciarului, pot presta munca si diferite activitati fara supraveghere.

Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate

Regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabileste de catre comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, la primirea persoanei condamnate in primul penitenciar in care aceasta urmeaza sa execute pedeapsa.

Persoana condamnata poate formula plangere impotriva modului de stabilire a regimului de executare, in termen de 3 zile de la data cand a luat la cunostinta de regimul de executare a pedepsei stabilit. Aceasta plangere se solutioneaza de catre judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate in termen de 15 zile de la data primirii si se pronunta asupra sa, prin admiterea sau respingerea acesteia ca nefondata. Impotriva incheierii de respingere persoana condamnata poate face contestatie la judecatoria in a carei circumscriptie se afla penitenciarul, interment de 3 zile de la data comunicarii. Contestatia se judeca si se da o hotarare definitiva.

Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate poate fi sesizata si de catre comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Comisia are obligatia odata la 6 luni, sa analizeze conduita persoanei condamnate si eforturile depuse de aceasta pentru reintegrare sociala. In cazul in care comisia apreciaza ca se impune schimbarea regimului de executare, sesizeaza judecatorul delegate pentru executarea pedepselor privative de libertate. Atunci cand persoana condamnata a comis o abatere disciplinara grava sau o infractiune se poate impune schimbarea regimului de executate a pedepsei privative de libertate intr-unul mai sever. Comisia intocmeste un raport pe baza imprejurarilor constatate care pot determina schimbarea regimului de executare a pedepselor. Judecatorul delegat dispune prin incheiere motivata cu privire la schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, numai dupa ascultarea persoanei condamnate, la locul de detinere. Urmeaza apoi procedura mentionata si in cazul stabilirii regimului de executare a pedepselor privative de libertate; atunci cand se constata ca nu sunt indeplinite conditiile pentru schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, se fixeaza prin incheierea de respingere termenul dupa expirarea caruia cererea sau sesizarea comisiei poate fi reinnoita.Acesta nu poate depasi 6 luni.

Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate

Se stabileste de catre comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate , in functie de conduita, varsta, starea de sanatate, si posibilitatile de reintegrare sociala a persoanei condamnate. Persoana condamnata este inclusa in programe care urmaresc desfasurarea de activitati educative, terapeutice de asistenta sociala si consiliere psihologica, instruire scolara si formare profesionala. In aceste programe sunt inclusi si minorii si tinerii aflati in executarea unei pedepse privative de libertate. Aceste programe speciale sunt realizate de serviciile de educatie si consiliere psihologica din cadrul penitenciarelor, la care se adauga si alti reprezentanti ai societatii civile, a fundatiilor si asociatiilor.

Munca prestata de persoanele condamnate la pedepsele privative de libertate

Munca va fi astfel reglementata si organizata incat sa contribuie la indreptarea si reeducarea condamnatilor. Din aceasta cauza, persoana condamnata are nu numai obligatii si restrictii izvorate din natura pedepsei, ci se bucura si de anumite drepturi.

Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate care sunt apte de munca, cu acordul lor, pot presta o munca in raport cu calificarea si aptitudinile lor. Munca prestata de persoanele condamnate la pedepsele privative de libertate este remunerata, exceptie facand activitatile de gospodarire necesare penitenciarului sau in caz de calamitate. Persoanele condamnate care au implinit 60 de ani, incazul barbatilor si 55 de ani ,in cazul femeilor, pot presta o munca numai la cererea acestora; fiecare persoana condamnata trebuie sa primeasca avizul medicului penitenciarului pentru munca pe care urmeaza sa o presteze. Minorii condamnati la pedepse privative de libertate, care au implinit varsta de 16 ani, pot presta o munca, numai la cererea lor, iar cei care au implinit varsta de 15 ani trebuie sa aiba si acordul parintilor sau a reprezentantilor legali, daca nu le este periclitata sanatatea.Persoanele condamnate care au devenit incapabili de munca( in urma unei boli profesionale sau a unui accident), in timpul executarii pedepsei, beneficiaza de pensie de invaliditate, in conditiile legii. Durata muncii prestate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate este de 8 ore pe zi sin u mai mult de 40 ore pe saptamana.Pe baza acordului scris al acestora, pot presta munca si in program de 10 ore pe zi ,darn u mai mult de 50 ore pe saptamana, primind drepturi banesti pentru acest program de munca. Persoanel condamnate beneficiaza de cel putin o zi pe saptamana pentru odihna. Veniturile obtinute de detinuti se incaseaza de catre administratia penitenciarului in care persoana condamnata executa pedeapsa privativa de libertate repartizandu-se in modul urmator: 30% din venit revin persoanei condamnate, iar din acestia poate folosi 90% pe durata executarii pedepsei si 10% se consemneaza pe numele sau, iar in momentul punerii in libertate il incaseaza impreuna cu dobanda aferenta; 70% din venit revine Administratiei Nationale a Penitenciarelor , constituind venituri proprii.

Amenda penala

Legislatia noastra penala reglementeaza cea de a treia pedeapsa principala si anume, amenda penala. Amenda penala consta intr-o suma de bani pe care condamnatul este obligat sa o plateasca in contul statului. Este o pedeapsa cu caracter pecuniar si represiv. Amenda penala, ca orice pedeapsa se inscrie in cazierul judiciar al condamnatului.Codul penal, in art. 63 cuprinde cateva reguli privin stabilirea amenzii, si anume:

ori de cate ori legea prevede ca o infractiune se pedepseste numai cu amenda, fara a-i arata limitele, minimul special al acesteia este de 150 lei, iar maximul de 10000 lei;

cand legea prevede pedeapsa amenzii fara a-i arata limitele, alternativ cu pedeapsa inchisorii de cel mult un an , minimul special al amenzii este de 300 lei, iar maximul special este de 15000 lei.       

Cand legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa inchisorii mai mare de un an, minimul special este de 500 lei si maximul special de 30000 lei. Dispozitiile art. 53 al. 1, lit.c prevad limitele generale ale amenzii, care nu pot fi depasite in caz de atenuare sau de agravare a pedepselor. Daca cel condamnat se sustrage cu rea-credinta de la executarea amenzii , instanta poate inlocui aceasta pedeapsa cu pedeapsa inchisorii in limitele prevazute pentru infractiunea savarsita.

Pedepsele complementare aplicabile persoanei fizice

Pedepsele complementare sunt intotdeauna alaturate pedepsei principale, pe care o completeaza.

Interzicerea unor drepturi

Este o pedeapsa restrictiva de drepturi care consta in tr-o interzicere temporara a exercitiului anumitor drepturi ale condamnatului, ca un adaus la pedeapsa inchisorii aplicata acestuia. Pedeapsa interzicerii unor drepturi este prevazuta prin dispozitiile din art. 64c.pen., potrivit carora aceasta pedeapsa complementara consta in interzicerea unuia sau unora din urmatoarele drepturi :

a)      dreptul de a alege si a fi ales in autoritatile publice sau in functiile publice elective;

b)      dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat;

c)      dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii;

d)      drepturile parintesti;

e)      dreptul de a fi tutore sau curator.

Potrivit legii, pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi se aplica, daca pedeapsa principala stabilita este inchisoarea de cel putin 2 ani si instanta constata ca, fata de natura si gravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei si persoana infractorului, aceasta pedeapsa este necesara. Ca modalitate de aplicare, interzicerea unor drepturi poate fi obligatorie sau facultative. Aplicarea ei este obligatorie atunci cand este prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita. In cazul aplicarii facultative , apare ca un mijloc de individualizare a pedepsei de catre instanta de judecata. Instanta de judecata, in toate cazurile, aplicand pedeapsa interzicerii unor drepturi, trebuie sa stabileasca précis care anume din drepturile prevazute in art.64 c.pen. urmeaza a fi interzise si pe ce durata. Pedeapsa interzicerii unor drepturi se aplica dupa executarea pedepsei inchisorii careia ii este alaturata, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori dupa prescriptia executarii pedepsei inchisorii respective (art.66 c.pen.).

Degradarea militara

Degradarea militara este o pedeapsa complementara privativa de drepturi care se poate aplica numai condamnatilor militari si rezervistilor si care consta in pierderea gradului militar si a dreptului de a purta uniforma. Ea poate fi obligatorie sau facultativa. Este obligatorie cand atunci cand pedeapsa principala aplicata acestora este mai mare de 10 ani sau detentiunea pe viata. Aplicarea ei este facultativa cand militarul sau rezervistul a savarsit o infractiune cu intentie, iar pedeapsa aplicata de catre instanta de judecata este inchisoarea de cel putin 5 ani si de cel mult 10 ani.

Executarea pedepselor accesorii

Pedepsele accesorii sunt pedepse privative de drepturi secundare( alaturate) care insotesc in mod necesar pedeapsa principala a inchisorii, ca un accesoriu al acesteia si se executa din momentul in care hotararea de condamnare la pedeapsa inchisorii a ramas definitiva. Pedeapsa accesorie consta in interzicerea drepturilor prevazute in interzicerea drepturilor prevazute in art.64 c.pen. Pe durata amanarii sau sau a intreruperii executarii pedepsei detentiunii pe viata sau a inchisorii, condamnatul poate sa isi exercite drepturile parintesti si dreptul de a fi tutore sau curator, in afara de cazul in care aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin hotararea de condamnare. Pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii sau a suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei inchisorii, se suspenda si executarea pedepselor accesorii. Potivit dispozitiilor art.71 c.pen. executarea pedepsei accesorii este legata de executarea pedepsei principale.