RASPUNDEREA PENALA

Raspunderea penala ca institutie fundamentala

Notiune. Raspunderea penala este o institutie fundamentala a dreptului penal. Impreuna cu celelalte doua institutii fundamentale ale acesteia ( infractiunea si sanctiunea) reprezinta componentele de baza ale intregului sistem de drept. Realizarea ordinii de drept penal are loc, de regula, prin conformare, adica prin adoptarea de buna voie, sau de teama pedepsei, a conduitei pretinse destinatarilor de normele de drept penal ( in cadrul raportului juridic de conformare). Raspunderea penala este o forma a raspunderii juridice si reprezinta consecinta nesocotirii dispozitiei normei penale.

In aceasta situatie realizarea ordinii de drept este posibila numai prin constrangere, adica prin aplicarea sanctiunilor prevazute de normele incalcate, fata de cei care au savarsit faptele interzise prin normele incriminatorii. Realizarea prin constrangere a ordinii de drept penal are loc intr-un cadru juridic determinat, si anume in cadrul unor raporturi juridice de constrangere. In ca priveste ordinea de drept penal realizarea acesteia prin constrangere are loc in cadrul raportului juridic penal de conflict nascut ca urmare a savarsirii infractiunii. In cadrul acestui raport juridic are loc tragerea la raspundere penala a faptuitorului, judecata si in cazul in care este dovedit vinovat de savarsirea infractiunii, sanctionarea lui, potrivit legii, precum si executarea sanctiunii aplicate. De aceea, raportul juridic penal de conflict poate fi numit si raport juridic de raspundere penala, ca mijloc de realizar e a ordinii de drept penal.

Raspunderea penala poate fi definita ca fiind insusi raportul juridic penal de constrangere- nascut ca urmare a savarsirii infractiunii- intre stat pe de o parte, si infractor pe de alta parte -raport complex al carui continut il formeaza:1) dreptul statului (ca reprezentant al societatii): de a trage la raspundere pe infractor, de a-i aplica sanctiunea prevazuta pentru infractiunea savarsita si de a-l constrange sa o execute, precum si, 2) obligatia infractorului de a raspunde pentru fapta sa si de a se supune sanctiunii aplicate, in vederea restabilirii ordinii de drept si restaurarii autoritatii legii. Raspunderea penala reflecta reactia imediata a societatii fata de infractor. Cadrul juridic al raspunderii penale cuprinde dispozitiile din art. 17 al.2 c.pen. referitoare la temeiul raspunderii penale, dispozitiile din Titlul al-IV-lea al partii generale al c.pen. ce cuprinde inlocuirea raspunderii penale( art. 90-98 c.pen.) si dispozitiile din Titlul al-VII-lea cu privire la cauzele care inlatura raspunderea penala( art.119-132 c.pen.).

2. Principiile raspunderii penale 

In reglementarea raspunderii penale isi gasesc reflectere in primul rand principiile fundamentale ale dreptului penal cat si unele principii institutionale specifice(ca si in cadrul celorlalt edoua institutii de drept penal-infractiunea si sanctiunea.)

a)      Principiul legalitatii raspunderii penale

Principiul fundamental al intregului sistem de drept si al dreptului penal.Acest principiu prsupine ca aparitia, desfasurarea si solutionarea raportului penal are loc pe baza legii si in stricta conformitate cu aceasta.

b)      Infractiunea- unic temei al raspunderii penale

Acest principiu consta in faptul ca infractiunea fiind o fapta grava, ea creeaza pericol social,iar aplicarea pedepselor are menirea de a preveni astfel de fapte.

c)      Principiul umanismului

Acest principiu decurge de asemenea din lege, deoarece ea determina sistemul de valori ocrotite penal si exigentele de conduita impuse de necessitatea acestei ocrotiri, continutul constrangerii juridice. Raspunderea penala, in sistemul nostrum de drept penal apare ca o institutie cu caracter umanist care tine cont de conditia umana in determinarea conduitei umane a omului. 

d)      Principiul unicitatii raspunderii penale

O persoana care a savarsit o infractiune nu poate fi trasa la raspundere penala decat o singura data, potrivit acestui principiu.

In dreptul procesual penal si in practica judiciara acest principiu este cunoscut sub demunirea de autoritate de lucru judecat.

e)      Principiul raspunderii penale personale

Presupune ca raspunderea penala revine numai persoanei care a savarsit ori a participat la savarsirea unei infractiuni ca instigator sau complice. Raspunderea penala nu poate interveni pentru fapta altuia, nu poate fi colectiva. Moartea infractorului are drept consecinta stingerea raspunderii penale, a sanctiunilor si consecintelor ce decurg din aceasta.

f)        Principiul inevitabilitatii raspunderii penale

Potirvit acestui principiu, raspunderea penala este o consecinta inevitabila a savarsirii infractiunii, oricine savarseste o infractiune trebuie sa raspunda penal.

g)      Principiul individualizarii raspunderii penale

Raspunderea penala trebuie sa fie diferentiata in functie de gravitatea infractiunii, de persoana infractorului, in scopul asigurarii sanctionarii corecte a infractorului cat si a realizarii preventiunii generale si speciale.

h)      Principiul prescritibilitatii raspunderii penale

Potrivit acestui principiu raspunderea penala este inlaturata prin prescriptie, adica prin tracerea unui anumit interval de timp, prevazut de lege, de la savarsirea infractiunii, fara ca infarctorul sa fi fost tras la raspundere penala sau fara ca aceasta raspundere sa fi fost definitive stabilita.

Atunci cand raspunderea penala intervine mai tarziu, dupa savarsirea infractiunii se diminueaza eficienta ei, iar rezonanta infractiunii se reduce treptat.Cu cat raspunderea penala este mai prompt angajata, cu atat finalitatea ei si a legii penale, in general va fi mai bine realizata.

3. Aplicarea si executarea sanctiunilor de drept penal

3.1. Aplicarea si executarea pedepsei

A. Individualizarea pedepselor

Notiune. Pentru ca pedeapsa sa-si poata indeplini functiile care ii sunt atribuite, in vederea realizarii scopului sau, ea trebuie sa corespunda gravitatii infractiunii si nevoilor de indreptare ale infractorului.

Operatiunea prin care pedeapsa, ca expresie a reactiei antiinfractionale, este adaptata( adecvata) in raport cu gravitatea abstracta sau concreta a infractiunii si cu persoana infractorului in vederea realizarii scopului de preventie generala si speciala poarta denumirea de individualizare a pedepsei.

Institutia individualizarii pedepsei isi are fundamental juridic in dispozitiile cap. V din titlul III al Partii generale a codului penal (art.72-89) la care se adauga si cele privind individualizarea pedepselor in cazul starilor de agravare ( concurs,, recidiva, infractiune continuata) sau de atenuare( tentative, minoritate).

B. Formele individualizarii pedepselor

Din definitia individualizarii pedepselor rezulta ca aceasta este o operatiune complex ace se realizeaza in trei faze diferite: faza elaborarii legii, cand se stabileste pedeapsa aplicabila pentru fiecare infractiune, faza de aplicare a pedepsei si a celorlalte sanctiuni de drept penal si faza de executare a pedepsei.

Pornind de la aceasta realitate, in teoria dreptului penal se face distinctie intre trei forme de individualizare, corespunzatoare celor trei faze mentionate, si anume: individualizarea legala, individualizarea judiciara si individualizarea administrativa.

a)      Individualizarea legala a pedepselor - este o forma de individualizare in cadrul careia operatiunea de individualizare este facuta de legiuitor in procesul elaborarii legii penale. Pentru realizarea ei, legiuitorul stabileste: cadrul general al pedepselor, prevazand natura si limitele generale ale fiecarei pedepse pentru persoana fizica cat si pentru persoana juridica; pedeapsa pentru fiecare infractiune in parte in raport de gradul de pericol social abstract al faptei, tinand cont de importanta valorii sociale lezate si de gravitatea vatamarii la care e supusa; cadrul si mijloacele legale in care se va realiza individualizarea judiciara si administrativa.

b)      Individualizarea judiciara sau judecatoreasca - consta in stabilirea si aplicarea pedepsei pentru savarsirea infractiunii pentru care acea pedeapsa este prevazuta de catre instanta judecatoreasca, prin adaptarea pedepsei la cazul individual ( infractor concret ).

Individualizarea judiciara se realizeaza in cadrul si limitele determinate prin individualizarea legala. Ea realizeaza atat o preventie generala cat si o preventie speciala.

c)      Individualizarea administrativa - se relizeaza in faza executarii de

catre organele administrative de executare, concretizandu-se in: modificari ale regimului de executare, reducerea duratei executarii pe calea eliberarii conditionate sau gratierii.

Legea 275/2006 stabileste cadrul legal privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in procesul penal.

Individualizarea judiciara nu se poate realiza decat in baza legii, in conditiile si in limitele stabilite de lege, fiind o parte a activitatii de aplicare a legii. Legea penala fixeaza coordonatele in cadrul carora judecatorii efectueaza operatia de stabilire si aplicare a pedepsei concrete.

Mijloacele de individualizare constau in acele posibilitati acordate prin lege judecatorilor de a stabili genul, cuantumul si modul de executare a pedepsei. Ei au facultatea, in cazul cand legea prevede pedepse alternative sa se fixeze asupra oricareia dintre ele, si anume: pot stabili cuantumul pedepsei principale intre minimul si maximul special; pot sa depaseasca maximul special in limitele sporurilor prevazute de lege, sau sa reduca sub minimul special pedeapsa ca efect al constatarii unor cause de agravare sau de atenuare a pedepsei; pot sa completeze actiunea represiva a pedepsei principale prin aplicarea de pedepse complementare. Alegerea mijloacelor de individualizare de catre judecatori se face tinand cont de anumite criterii prevazute de lege, respectiv acele elemente dupa care instanta de judecata este obligata sa se calauzeasca in activitatea de individualizare a pedepsei.

Art. 72 alin.1 c.pen. prevede urmatoarele criterii generale de individualizare: dispozitiile partii generale a C.pen., limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, gradul de pericol social al faptei savarsite, persoana infractorului, imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala. Cand legea prevede alternative pentru infractiunea savarsita se tine seama de criteriile de individualizare, atat pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cat si pentru proportionalizarea acesteia.

Imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala

Prin expresia " imprejurari care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala" in sensul art.72 intelegem, acele stari, situatii, calitati sau alte date ale realitatii care desi nu fac parte din continutul constitutive al infractiunii, au totusi legatura fie cu fapta savarsita, fie cu persoana infractorului si determina reducerea sau agravarea pedepsei. In stiinta dreptului penal sunt denumite " cauze" care agraveaza sau atenueaza raspunderea, in functie de efectul lor facandu-se distinctia intre "cauze de atenuare" si " cauze de agravare " a pedepsei.

De asemenea, in cadrul fiecarei categorii se face distinctie intre " stari" si " circumstante" care se intemeiaza pe modul diferit in care actioneaza asupra pedepsei in caz de concurs de stari sau de circumstante. Starile de atenuare si agravare actioneaza succesiv, fiecare in parte producand efecte asupra pedepsei. Circumstantele provoaca doar o singura atenuare sau agravare a pedepsei indifferent daca instanta a retinut una sau mai multe circumstante.

Exemplu. Stari de atenuare: minoritatea faptuitorului si tentative,

Stari de agravare: infractiunea continuata, starea de recidiva, concursul de infractiuni.

3.2. Clasificarea circumstantelor

In dunctie de efectul pe care il produc asupra pedepsei, circumstantele fie atenuante sau agravante mai sunt clasificate dupa diferite criterii, astfel:

Circumstante legale si circumstante judiciare

Circumstantele legale sunt expres prevazute de lege si o data constatata existenta lor, impun judecatorilor obligatia de a le retine. Circumstantele judiciare nu sunt determinate de lege, iar aplicarea lor este lasata la aprecierea judecatorilor. Ele se aplica in mod facultativ, instanta poate deci sa retina, in favoarea sau in defavoarea inculpatului, circumstante atenuante sau agravante judiciare.  

Circumstantele reale si circumstantele personale

Circumstantele reale sunt cele care privesc fapta savarsita. Circumstantele personale sunt cele care privesc persoana faptuitorului. Dispozitiile art.28 c.pen. prevad ca circumstantele personale nu se rasfrang asupra celorlalti, in timp ce, circumstantele privitoare la fapta se rasfrang asupra participantilor , dar doar in masura in care acestia le-au cunoscut sau le-au prevazut.

Circumstante cunoscute si circumstante necunoscute

Criteriul distinctiei il constituie atitudinea subiectiva a infractorului fata de aceste circumstante care ii pot fi cunoscute sau necunoscute. Sunt considerate ca fiind cunoscuteinfractorului, circumstante a caror existenta el o cunoaste sau a caror ivire trebuia sa o prevada in momentul savarsirii faptei; acele circumstante pe ca el le-a prevazut, dar a considerat in mod neintemeiat ca nu se vor ivi. Ele prezinta interes in legatura cu efectul cicumstantelor agravante. Necunoasterea unei circumstante agravante constituie o circumstanta subiactiva, de care beneficiaza cel aflat in situatia respectiva.

Circumstantele atenuante

A)       Circumstantele atenuante legale

Legea noastra penala prevede prin dispozitiile art.73 c.pen. trei circumstante atenuante legale:

a)      depasirea limitelor legitimei aparari;

b)      depasirea limitelor starii de necessitate;

c)      provocarea.

a)      C.pen. prevede in art.44 ca nu constituie infractiune fapta savarsita in stare de legitima aparare adica pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust indreptat impotriva faptuitorului, altei persoane sau impotriva unui interes obstesc si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat , ori interesul obstesc. Pentru a fi legitima apararea trebuie sa fie proportionala cu gravitatea pericolului pe care il reprezinta atacul. Daca apararea este excesiva riposta va constitui circumstanta atenuanta ( art. 73 lit.a) teza I.

b)      Cand fapta comisa in stare de necessitate a produs urmari vadit mai grave decat acelea care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat si daca in momentul comiterii faptuitorul si-a dat seama de aceasta disproportie raspunderea penala a acestuia va fi in mod obligatoriu atenuata ( art. 73 lit.a) teza II.

c)      Dispozitiile art.73 lit b prevad circumstanta atenuanta a provocarii atunci cand infractiunea a fost savarsita sub stapanirea unei puternice tulburari sau emotii determinate de o provocare din partea persoanei vatamate. Pentru existenta circumstantei atenuante a provocarii trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii:

infractiunea sa fi fost savarsita sub stapanirea unei puternice

tulburari sau emotii;

starea de tulburare sau emotie sa fi avut drept o cauza provocatoare din partea persoanei vatamate;

provocarea sa fi fost produsa de victima prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii persoanei sau printr-o alta actine ilicita grava.

riposta infractorului la actiunea provocatoare a victimei trebuie sa fie indreptata impotriva acesteia si nu a altei persoane.

Cand toate aceste conditii sunt indeplinite instanta este obligata sa

retina aceste circumstante si sa reduca pedeapsa in mod corespunzator,                                                    tinand cont si de culpa persoanei vatamate la stabilirea cheltuielilor judiciare.

B. Circumstantele atenuante judiciare

Legea prevede prin dispozitiile art. 74 c.pen., intr-o enumerare exemplificativa unele imprejurari care pot constitui circumstante atenuante, daca judecatorul le constata in realitate si daca apreciaza ca pot fi retinute ca atare: instanta poate refuza acordarea acestor circumstante atunci cand in raport de datele cauzei, nu s-ar justifica stabilirea pedepsei sub minimul special. Potrivit legii pot constitui circumstante atenuante urmatoarele imprejurari:

conduita buna a infractorului inainte de savarsirea faptei;

staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul infractiunii sau pentru a repara paguba pricinuita (cainta infractorului pentru fapta comisa);

atitudinea infractorului dupa savarsirea infractiunii rezultata din prezentarea de buna voie in fata organelor judiciare, in comportarea sincera in cursul procesului penal, ajutorul dat la descoperirea ori arestarea participantilor. Instanta poate retine orice imprejurari ca circumstante atenuante daca apreciaza ca ele au semnificatia unor indici de mai mic pericol social al faptei si de mai mica periculozitate a infractorului.

Efectele circumstantelor atenuante

Circumstantele atenuante determina fie reducerea, fie schimbarea pedepsei principale (art.76 c.pen.) :

cand minimul special este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboara sub minim, dar nu mai jos de 3 ani;

cand minimul special este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboara sub minimul special, darn u mai jos de 1 an;

cand minimul special este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboara sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni;

cand minimul special este de 1 ansau mai mare, pedeazpsa se coboara sub minimul special pana la minimul general;

cand minimul special al pedepsei inchisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboara sub acest minim pana la minimul general, sau se aplica o amenda care nu poate fi mai mica de 250 lei, iar daca minimul special e sub 3 luni se aplica o amenda care nu poate fi mai mica de 200 lei;

cand pedeapsa prevazuta de lege este amenda, aceasta coboara sub minimul ei special, putand fi redusa pana la 150 lei in cazul cand minimul special este de 500 lei sau mai mare, ori pana la minimul general cand minimul special este sub 500 lei.

Aceste reguli nu au incidenta in cazul infractiunilor grave: siguranta statului, omor, al infractiunilor savarsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei persoane. In aceste cazuri, daca se retin circumstante atenuante, pedeapsa inchisorii se poate reduce cel mult pana la o treime din minimul special. Circumstantele atenuante produc efecte si asupra pedepselor complementare a interzicerii unor drepturi, adica devine posibila inlaturarea acestor pedepse.

Cind legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata, ca pedeapsa unica, efectul circumstantelor atenuante consta in aplicarea pedepsei inchisorii de la 10 la 20 ani. Dispozitiile art.79 c.pen. prevad ca orice imprejurare retinuta ca circumstanta atenuanta trebuie aratata in hotarare ( lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoastere si regret a savarsirii faptei ). Efectele circumstantelor atenuante judiciare in cazul concursului de infractiuni se pot intinde asupra tuturor infractiunilor concurente sau numai asupra unora dintre ele.

In cazul existentei circumstantelor atenuante amenda pentru persoana juridica se reduce astfel: cand minimul special al amenzii este de 10000 lei sau mai mare, amenda coboara sub acest minim, dar nu mai mult de o patrime, iar cand minimul special al amenzii este de 5000 lei sau mai mare, amenda se coboara sub acest minim, dar nu mai mult de o treime.

Circumstantele agravante

Circumstantele agravante legale( art. 75 c.pen.)

a)      savarsirea faptei de trei sau mai multe personae impreuna;

b)      savarsirea infractiunii prin acte de cruzime, prin violente asupra membrilor societatii, ori prin metode sau mijloace care prezinta pericol public;

c)      savarsirea infractiunii de catre un infractor major, daca aceasta a fost comisa impreuna cu un minor;

d)      savarsirea infractiunii pe temei de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, gen, orientare sexuala, opinie, avere, apartenenta politica, varsta, boli cronice contagioase, dizabilitati etc;

e)      savarsirea infractiunii din motive josnice;

f)        savarsirea infractiunii in stare de betie anume provocata in vederea comiterii faptei;

g)      savarsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita de o calamitate.

Circumstante agravante judiciare( art.75 al.2 c.pen. )

" Instanta poate retine ca circumstante agravante si alte imprejurari care imprima faptei un caracter grav"( exemplu: premeditarea si modul sau mijloacele de savarsire a infractiunii).

Efectele circumstantelor agravante

Art. 78 c.pen. prevede ca in cazul in care exista circumstante agravante se poate aplica o pedeapsa pana la maximul special. Daca maximul special este neindestulator, in cazul inchisorii se poate adauga un spor de pana la 5 ani, dar care nu poate depasi o treime din acest maxim, iar in cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult jumatate din maximul special.

In cazul in care exista concurs intre cauzele de agravare si cele de atenuare pedeapsa se stabileste tinandu-se seama de circumstantele agravante, de circumstantele atenuante, ori de starea de recidiva.

In caz de concurs intre circumstantele agravante si circumstantele atenuante, coborarea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie.

In cazul aplicarii concomitente a dispozitiilor cu privire la circumstantele agravante , recidiva si concurs de infractiuni pedeapsa inchisorii nu poate depasi 25 ani, daca maximul pentru fiecare infractiune este de 10 ani sau mai mic, si 30 ani daca maximul special pentru cel putin una dintre infractiuni este mai mare de 10 ani.

In cazul in care exista circumstante agravante , persoanei juridice i se aplica amenda care poate fi sporita pana la maximul special, iar daca acest maxim nu este indestulator se poate adauga un spor de pana la o patrime din acest maxim.

In cazul aplicarii concomitente a dispozitiilor cu privire la circumstantele agravante, recidiva si concurs de infractiuni, pedeapsa amenzii pentru persoana juridica poate fi sporita pana la maximul general.