Hotararile Guvernului Romaniei

Art.108 alin.(1) din Constitutie mentioneaza actele pe care Guvernul, ca organ colegial, le adopta in indeplinirea rolului sau constitutional, anume hotarari si ordonante, alin.(2) identificand, cu character general, domeniul in care sunt emise cele dintai, respectiv cel al organizarii executarii legilor. Prin hotarari, Guvernul asigura practic punerea in executare a legil or, spre deosebire de ordonante care sunt emise in domeniul legii organice sau ordinare. Legea nr.90/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, prin art.11 lit.c), specifica faptul ca in realizarea functiilor sale Guvernul emite si hotarari pentru organizarea executarii legilor, acestea reprezentand alaturi de ordonante, si potrivit art.26 alin.(1), unul dintre actele Guvernului..

Proiectele pentru hotararile de Guvern pot fi propuse de catre membrii Guvernului. Insa, in cazul in care mandatul Guvernului a incetat, in conditiile prevazute de Constitutie, pana la depunerea juramantului de catre membrii noului Guvern, cel dintai nu va putea emite ordonante, ci numai hotarari

cu caracter normativ sau individual, si acestea doar pentru administrarea treburilor publice, nu si pentru promovarea unor politici noi, precum prevede art.26 alin.(3) din acelasi ultim act normativ indicat.

Prin hotarare, Guvernul isi realizeaza "competenta originara", competenta tipica pentru o autoritate a puterii executive care trebuie sa asigure realizarea politicii interne si externe a statului, chiar mai mult decat atat sa asigure conducerea generala a administratiei publice. Or, aceasta ultima dimensiune a rolului Guvernului presupune si conferirea acestei puteri de reglementare care, intr-un sens strict, se reduce la edictarea de norme cu caracter general si impersonal destinate a administra, a conduce o situatie, norme emise cu respectarea, dar in aplicarea unei legi sau a unei ordonante.

Subliniem faptul ca, prin jurisprudenta sa Curtea Constitutionala a Romaniei a precizat ca notiunea de organizare a executarii legii din cuprinsul art.108 alin.(2) din Constitutie are un sens mai larg decat cea privind aplicarea legii. S-a subliniat astfel ca prin hotarari ale Guvernului pot fi dispuse masuri organizatorice, financiare, institutionale sau sanctionatorii in vederea stabilirii cadrului necesar pentru ducerea la indeplinire a dispozitiilor legii.

In consecinta ori de cate ori executarea unor prevederi dintr-o lege sau dintr-o ordonanta reclama stabilirea de masuri sau de reguli subsecvente, care sa asigure corecta lor aplicare, inlaturarea unor greutati sau organizarea corespunzatoare a unor activitati, Guvernul este indreptatit sa emita o hotarare.

Aceasta nu inseamna, insa, ca Guvernul este obligat sa emita cate o hotarare pentru organizarea executarii oricarei legi sau a oricarei ordonante, aceasta nereprezentand o conditie sine qua non de aplicare a unuia dintre aceste acte normative.

Legiuitorul constituant roman a limitat, dupa cum am mentionat si anterior, domeniul in care pot fi adoptate hotararile de catre Guvern doar la cel subsecvent legii, nefiind de acceptat ca o asemenea hotarare sa fie adoptata fara sa aiba drept temei o lege sau o ordonanta. Astfel, in sistemul nostru, nu se

poate distinge asa precum se intampla in cel francez sau in cel suedez, intre hotarari adoptate in materii altele decat cele ale legii si hotarari adoptate in vederea aplicarii legii. Riscul unei asemenea "permisiuni" prin dispozitii constitutionale ar fi ca intre domeniul legislativ rezervat si domeniul propriu de reglementare al Guvernului sa se creeze un spatiu care sa fie revendicat de catre autoritatea de reglementare, respectiv de catre Guvern, sau care sa fie ocupat de legislativ, soarta acestei "lupte" depinzand de forta politica a Guvernului, respectiv a Parlamentului, existand posibilitatea ca oricare

dintre cele doua autoritati sa patrunda, poate chiar sa acapareze domeniul specific de normare al celeilalte.

Asadar, hotararile Guvernului adoptandu-se intotdeauna in baza legii, sunt secundum legem si praeter legem, niciodata contra legem, producand efecte juridice pentru viitor, respectiv de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Constitutia nedistingand sub acest aspect asa precum a facut, prin art.78, in cazul intrarii in vigoare a legilor, respectiv prin art.115 alin.(5), in cazul ordonantelor de urgenta si avand, in principiu, putere obligatorie fata de toti cei carora li se adreseaza, insa, intotdeauna, avand forta juridica inferioara legii sau actului normativ cu aceeasi forta juridica cu cea a legii.

Fiind un act unilateral cu caracter normativ sau individual emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii, dar si a executarii in concret a acesteia, hotararea Guvernului este un act administrativ, "complementar legii pe care nu o poate contrazice sau abroga, trebuind sa o respecte in litera si in spiritul sau". In consecinta, atunci cand o hotarare prevede contra legii, abroga sau adauga prevederi ale legii, in conformitate cu art.52 si 126 alin.(6) din Constitutia republicata, dar si a prevederilor Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, ea poate fi atacata in instanta de contencios administrativ.

Pentru ca hotararea de Guvern nu poate fi decat secundum legem, evident ca aceasta nu poate fi adoptata direct in aplicarea Constitutiei, insa, in cazul in care prin prevederile sale sunt inculcate dispozitii ale legii fundamentale, plecandu-se de la premisa ca neconstitutionalitatea este o forma mai agravanta de ilegalitate, hotararea va putea sa fie atacata tot in instanta de contencios administrativ, ea

excedand controlului de constitutionalitate realizat de Curtea Constitutionala