Convocarea si dizolvarea Parlamentului

Convocarea Parlamentului de catre Presedintele Romaniei intervine in doua situatii.

Astfel, potrivit art. 63 alin. (3) din Constitutia republicata Parlamentul nou ales se intruneste la convocarea Presedintelui Romaniei, in cel mult 20 de zile de la alegeri', iar potrivit art. 66 alin. (2) din Constitutie, "Presedintele Romaniei (biroul permanent al fiecarei Camere ori cel putin o treime din numarul deputatilor sau senatorilor) poate cere intrunirea Camerei Deputatilor si a Senatului in

sesiune extraordinara

In primul caz, Presedintele are obligatia constitutionala de a convoca noul parlament dupa alegerile parlamentare generale, in sesiune ordinara, daca termenul se implineste in perioada celor doua sesiuni ordinare (de la inceputul lunii februarie pana la sfarsitul lunii iunie sau de la inceputul lunii septembrie pana la sfarsitul lunii decembrie) sau in sesiune extraordinara daca implinirea

termenului are loc in perioada vacantei parlamentare. Termenul de 20 de zile incepe sa curga de la data stabilita pentru desfasurarea alegerilor parlamentare, indiferent de rezultatul acestora si indiferent de numarul tururilor de scrutin care se pot stabili prin legea electorala

In al doilea caz, Presedintele este unul din subiectele de sezina a unei sesiuni extraordinare,alaturi de biroul permanent al fiecarei Camere ori cel putin o treime din numarul deputatilor sau al senatorilor. Convocarea propriu-zisa insa revine presedintilor celor doua Camere, prevedere apreciata in doctrina ca fiind de natura sa dea expresie principiului independentei Camerelor in raport cu

executivul. In Constitutie nu este insa clarificata, dupa cum s-a remarcat in doctrina, valoarea juridica a cererii Presedintelui, in sensul daca solicitarea Presedintelui este sau nu obligatorie pentru Parlament, insa raspunsul se afla insa in cele doua Regulamente ale Camerelor care precizeaza, in articolele

referitoare la procedura convocarii, ca neaprobarea de catre Camera, respectiv respingerea de catre Senat, a ordinii de zi solicitate impiedica tinerea sesiunii extraordinare.

Deasemenea, o discutie speciala se face in doctrina cu privire la posibilitatea convocarii de catre Presedinte, in sesiune extraordinara, doar a unei singure Camere. Daca in cazul celorlalte doua subiecte de sezina este firesc sa interpretam ca poate fi avuta in vedere convocarea unei sesiuni extraordinare doar pentru o singura Camera, desi din interpretarea sistematica a Constitutiei rezulta ca regula ar reprezenta-o formularea de catre Presedinte a unei cereri pentru convocarea ambelor Camere, in doctrina s-a apreciat cu deplin temei consideram si noi, ca motive speciale ar putea indreptati si cererea Presedintelui de convocare doar a unei singure Camere. Practica parlamentara a demonstrat ca cele doua Camere ale Parlamentului pot fi convocate in sesiuni extraordinare diferite. Astfel, Camera Deputatilor a fost convocata in sesiune extraordinara in data de 3 ianuarie 1994, iar Senatul in data de 25 ianuarie 1994.

Dizolvarea Parlamentului este reglementata expres in art. 89 din Constitutie, putand sa intervina in caz de criza guvernamentala grava cu indeplinirea cumulativa a nu mai putin de sase conditii, aspect care o face aproape imposibil de realizat in practica de Stat.

Din continutul prevederii constitutionale reiese ca dizolvarea Parlamentului este o atributie lasata la latitudinea Presedintelui, "dupa consultarea presedintilor celor doua Camere si a liderilor grupurilor parlamentare, daca acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de investitura

In plus, "in cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singura data si el nu poate fi dizolvat in ultimele sase luni ale mandatului Presedintelui Romaniei si nici in timpul starii de mobilizare, de razboi, de asediu sau de urgenta

Vom aminti doar in acest context ca referirea la starea de mobilizare sau de razboi, pe langa starea de asediu sau de urgenta, a fost introdusa prin legea de revizuire.

Dupa cum s-a apreciat in primul comentariu al acestui articol, in sistemul nostru constitutional s-a optat pentru restrangerea acestei atributii a sefului statului numai la situatia in care trebuie format un nou Guvern, fie dupa alegerile legislative, fie in urma exprimarii unui vot de neincredere in cel existent. Masura dizolvarii Camerelor trebuie sa fie rezultatul esecului evident de formare a unui

Guvern care sa aiba acceptul Parlamentului. Cu alte cuvinte, exercitarea dreptului de dizolvare a Parlamentului este supusa unor limite constitutionale care au in vedere esecul evident al tentativelor de formare a Guvernului.

De aici identificarea a doua categorii de conditii: o conditie obiectiva care consta in refuzul de a acorda votul de incredere Guvernului si o conditie subiectiva care consta in consultarea Parlamentului. In absenta oricaror precizari cu privire la valoarea juridica a consultarii parlamentarilor, in doctrina s-a facut propunerea inlaturarii acestei conditii subiective.

S-a sustinut astfel ca, refuzul Parlamentului de a acorda votul de incredere, ar trebui sa atraga automat, de drept, posibilitatea dizolvarii acestuia de catre Presedinte, chiar daca presedintii celor doua Camere si liderii grupurilor parlamentare nu ar fi de acord cu aceasta.

Este clar ca masura dizolvarii Parlamentului este o masura grava, s-a apreciat intr-un alt comentariu al art. 89 din Constitutie, ce nu poate fi luata decat in situatii cu totul deosebite, dar in conditii normale ale vietii politice si in nici un caz in timpul starii de asediu, de urgenta sau in ultimele sase luni ale mandatului prezidential, intr-un asemenea caz existand temeri ca dizolvarea ar putea fi

facuta de Presedinte pentru a-si asigura in continuare influenta politica