Atributiile presedintelui in raport cu Parlamentul

In doctrina romaneasca actuala, atributiile Presedintelui sunt in principal analizate dupa doua criterii.

Astfel, dupa criteriul subiectelor in raport cu care se exercita sunt avute in vedere, in principiu, atributiile pe care Presedintele le exercita in raporturile sale cu celelalte autoritati constitutionale care realizeaza clasicele functii ale statului.

Fata de puterea legislativa sunt analizate atributiile sale in raporturile cu Parlamentul. Fata de puterea executiva Presedintele intrand in componenta acesteia, dupa cum am precizat deja, sunt analizate atributiile sale in raporturile cu Guvernul si alte autoritati ale administratiei publice.

Fata de puterea judecatoreasca sunt analizate atributiile sale in raporturile cu justitia si, distinct, datorita naturii juridice speciale a acestei autoritati publice, atributiile sale in raporturile cu Curtea Constitutionala

Dupa criteriul domeniului in care intervin specialistii in drept administrativ evoca, de regula, atributiile Presedintelui in domeniul apararii si in cazuri exceptionale precum si in domeniul politicii externe.

In timp ce atributiile in domeniul apararii si in cazuri exceptionale sunt conditionate de acordul prealabil al Parlamentului, atributiile in domeniul politicii externe implica, in principiu, interventia Guvernului. Este motivul pentru care, primele doua categorii le vom include in prezentarea atributiilor Presedintelui in raporturile sale cu Parlamentul, urmand ca cea de-a treia categorie sa fie evocata in sfera larga a atributiilor Presedintelui in cadrul puterii executive, in prelegerea urmatoare.

In cadrul acestora doctrina administrativa postdecembrista a analizat in mod traditional urmatoarele atributii: adresarea de mesaje Parlamentului, convocarea si dizolvarea Parlamentului si promulgarea