Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    

 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate






Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
Atributiile Presedintelui in situatie exceptionala

Atributiile Presedintelui in situatie exceptionala



Din considerente didactice, analizam in continuare atributiile Presedintelui Romaniei in situatii exceptionale care includ la o analiza atenta atat atributiile in domeniul apararii (declararea mobilizarii, respingerea agresiunii armate), cat si atributiile privind masuri exceptionale, prin




instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta, reglementate in mod expres prin Constitutia Romaniei din 1991.


In statele occidentale, potrivit unei analize din perspectiva dreptului comparat, s-a dezvoltat-mai ales o practica administrativa si in baza ei a evoluat doctrina, in absenta, de regula, a unui cadru legislativ adecvat si cu atat mai putin a unor prevederi exprese de natura constitutionala

Este vorba despre teoria circumstantelor exceptionale, luarea unor masuri exceptionale fiind de regula incredintata executivului, dar supusa unor forme variate de control parlamentar. Este ratiunea pentru care analizam aceste atributii in contextul mai larg al atributiilor Presedintelui in raporturile cu Parlamentul.


In domeniul apararii Presedintele Romaniei este comandantul fortelor armate si indeplineste functia de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, potrivit art. 92 alin. (1) din Constitutie.

In exercitarea acestei functii, prevede art. 92 alin. (2) din Constitutie, "el poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului, mobilizarea partiala sau totala a fortelor armate. Numai in cazuri exceptionale, hotararea Presedintelui se supune ulterior aprobarii Parlamentului, in cel mult 5 zile de la adoptare' Aceasta norma constitutionala atrage doua observatii.

In primul rand, dupa cum se apreciaza in doctrina, o astfel de decizie nu va putea fi luata decat dupa dezbaterea in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, al carui presedinte este Presedintele Romaniei, intr-o asemenea situatie neputand fi vorba despre exercitiul unei puteri discretionare.

Regula enuntata prevede ca aprobarea Parlamentului trebuie sa fie prealabila si numai in cazuri cu totul exceptionale ea poate surveni ulterior, in maximum 5 zile.


Cu alte cuvinte, in primul caz, oportunitatea si necesitatea luarii acestei masuri si deci aprecierea situatiilor de fapt care ar justifica-o este lasata la aprecierea Parlamentului. In al doilea caz, al unor situatii exceptionale, aceasta apreciere este lasata, intr-o prima etapa la indemana Presedintelui, deoarece el poate sa o dispuna fara aprobarea prealabila a Parlamentului, dar sub conditia aprobarii

ulterioare a acestuia si inca intr-un termen foarte scurt, de cel mult 5 zile.

Aceste dispozitii trebuie coroborate cu dispozitiile art. 65 alin. (2) lit. c) din Constitutia republicata, care prevad ca declararea mobilizarii totale sau partiale se face de catre Camerele reunite in sedinta comuna

Constitutia nu precizeaza care sunt aceste cazuri exceptionale, dar ele nu ar putea fi decat situatii de o urgenta cu totul deosebita, cum ar fi iminenta unei agresiuni, amenintarea indubitabila a tarii cu deschiderea ostilitatilor impotriva sa etc.

In al doilea rand, trebuie precizat ca refuzul Parlamentului de a aproba hotararea Presedintelui Romaniei are ca efect anularea decretului prezidential de mobilizare.


In plus, mai observam, fata de dispozitiile initiale ale art. 92 din Constitutia din 1991, ca legea de revizuire a remediat o deficienta evidenta de redactare, si anume, absenta oricarei precizari cu privire la situatia in care Parlamentul nu se afla in sesiune, spre deosebire de prevederea imediat urmatoare care reglementeaza atributiile Presedintelui, in cazul unei agresiuni armate. Astfel, potrivit alin. (4) din art. 92, nou introdus: "In caz de mobilizare sau de razboi, Parlamentul isi continua activitatea pe toata durata acestor stari, iar daca nu se afla in sesiune, se convoaca de drept in 24 de



ore de la declararea lor.' Potrivit art. 92 alin. (3): In caz de agresiune armata indreptata impotriva tarii, Presedintele Romaniei ia masuri pentru respingerea agresiunii si le aduce neintarziat la cunostinta Parlamentului, printr-un mesaj. Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca de drept in 24 de ore de la declansarea agresiunii. Aceasta prerogativa a Presedintelui trebuie interpretata insa, in lumina dispozitiei constitutionale potrivit careia Camerele reunite in sedinta comuna declara starea de razboi.


In ce priveste cea de-a doua categorie de atributii constand in masuri exceptionale, conform art. 93 din Constitutia republicata "Presedintele Romaniei instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenta, in intreaga tara ori in unele unitati administrativ-teritoriale si solicita Parlamentului incuviintarea masurii adoptate, in cel mult 5 zile de la luarea acesteia. Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca de drept in cel mult 48 de ore de la instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta si functioneaza pe toata durata acestora.'


Prevederea privind necesitatea incuviintarii de catre Parlament a masurii adoptate a fost apreciata in doctrina, ca fiind deosebit de importanta, deoarece in trecut, in practica unor state, au existat situatii in care starea de asediu sau starea de urgenta a dus practic la paralizarea activitatii forumului legislativ, intreaga putere concentrandu-se la nivelul executivului, Parlamentul nemaifiind

informat in legatura cu masurile adoptate si uneori, dizolvat chiar, in mod arbitrar.

In aceasta materie a fost adoptata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta


In continutul acestei reglementari, adoptata pe fondul ultimei mineriade din ianuarie 1999, starea de asediu si starea de urgenta sunt calificate ca reprezentand "masuri exceptionale care se instituie in cazuri determinate de aparitia unor pericole grave la adresa apararii tarii si sigurantei nationale sau a democratiei constitutionale ori pentru prevenirea, limitarea si inlaturarea urmarilor unor dezastre' (art. 1).


Starea de asediu reprezinta ansamblul de masuri cu caracter politic, militar, economic si social, care se instituie in anumite zone sau pe intregul teritoriu al tarii, in scopul cresterii capacitatii de aparare a tarii, in situatia iminentei unei actiuni sau inactiuni indreptate impotriva suveranitatii, independentei, unitatii statului sau integritatii teritoriale (art. 2).


Starea de urgenta reprezinta ansamblul de masuri cu caracter economic, social si de ordine publica, instituit in intreaga tara sau in anumite zone ori in unele unitati administrativ-teritoriale, in urmatoarele situatii: a) existenta unor amenintari la adresa sigurantei nationale sau democratiei constitutionale, ceea ce face necesare apararea institutiilor statului de drept si mentinerea sau stabilirea starii de legalitate; b) iminenta producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea si inlaturarea efectelor acestora. Din analiza acestor definitii este evident, ca instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta presupune restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, in conditiile art. 53 din Constitutia republicata




De aici problema cu privire la intrebarea cine va putea decide proportiile acestei restrangeri, Presedintele, prin decretul de instituire a masurii exceptionale sau Parlamentul, prin lege?

Raspunsul nu poate fi decat unul singur, rezultat din coroborarea art. 73 alin. (3) lit. g) din Constitutie, care consacra necesitatea adoptarii unei legi organice cu privire la regimul starii de asediu si al celei de urgenta si, respectiv, dispozitia

constitutionala care dispune expres ca exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege.


Actul normativ (legea) la care doctrina recenta se refera este evident, la ora actuala, O.U.G. nr. 1/1999.

Tot din sfera atributiilor prezidentiale care necesita interventia Parlamentului, de data aceasta in raporturile sale cu poporul, face parte referendumul, Presedintele Romaniei, dupa consultarea Parlamentului, putand cere poporului sa si exprime, prin referendum, vointa cu privire la probleme de interes national (art. 90 din Constitutie).

Pe aceasta cale se realizeaza imbinarea democratiei reprezentative cu procedee ale democratiei semi-directe, prin care poporul este consultat cu privire la probleme de interes national.

S-ar parea, potrivit comentariului acestui articol, ca apelul la electorat ii este ingaduit Presedintelui, doar pentru mari probleme cu care ar putea fi confruntata natiunea la un moment dat, si nu in legatura cu aprobarea sau respingerea unui proiect de lege. Presedintele nedispunand de initiative legislativa

De altfel, formularea referitoare la "probleme de interes national' a fost criticata in doctrina ca avand un caracter prea general, intr-o acceptie extensiva, toate problemele importante fiind de interes national, indiferent daca sunt de ordin economic, militar sau politic. O interpretare corecta, ar putea fi

aceea ca referendumul ar trebui sa se refere la alte probleme decat cele care sunt in mod expres date in competenta puterii legislative. Spre exemplu, un referendum ar putea fi organizat in legatura cu programul de reforme al Guvernului etc.


Termenul de "consultare' nu trebuie sa constituie un motiv de minimalizare a interventiei Parlamentului; in cazul in care acesta ar da un aviz negativ, dar referendumul ar avea loc totusi, exista pericolul unui conflict cu urmari imprevizibile, motiv pentru care nici una din cele doua autoritati publice implicate nu ar putea fi interesata intr-o asemenea eventualitate. Cu alte cuvinte, s-a apreciat in doctrina, riscurile politice ale unui asemenea demers pot anula efectele scontate ale referendumului. De aici rezulta si faptul ca referendumul prevazut de art. 90 din Constitutie este un referendum facultativ, Presedintele nefiind obligat sa-i declanseze.


In orice caz, atributia prevazuta la art. 90 din Constitutie, s-a apreciat in doctrina, poate deveni o arma eficienta pusa la dispozitia Presedintelui in vederea contrabalansarii unor tendinte spre omnipotenta ale Parlamentului.