APLICAREA MASURILOR DE SIGURANTA

1. Notiune si caracterizare.

Masurile de siguranta sunt sanctiuni de drept penal constand in masuri de constrangere cu caracter preventiv, care au drept scop inlaturarea unor stari de pericol generatoare de fapte prevazute de legea penala.

Starile de pericol nu se confunda cu pericolul social ca trasatura a infractiunii, fiindca ele nu tin de fapta , ci de persoana faptuitorului ori de anumite lucruri ce au legatura cu fapta savarsita de acesta. Datorita cauzei lor specifice, starile de pericol nu pot fi combatute prin aplicarea pedepselor, fiindca nu se pune problema transformarii constiintei faptuitorului, de cele mai multe ori fiind vorba de fapte savarsite fara vinovatie sau de stari ce nu tin de constiinta si vointa faptuitorului.

De aceea, pentru inlaturarea starilor de pericol se folosesc masuri specifice, adecvate care sa anihileze pericolul savarsirii unor noi fapte antisociale: interzicerea profesiilor sau meseriilor executate periculos, confiscarea lucrurilor care au servit sau sunt destinate sa serveasca la savarsirea de infractiuni, internarea sau tratamentul obligatoriu al alienatilor sau toxicomanilor etc.

Desi se iau fata de persoanele care au savarsit fapte prevazute de legea penala, masurile de siguranta au un caracter eminamente preventiv, ele vizeaza inlaturarea starilor de pericol si preintampinarea de noi fapte antisociale. Prin aceasta ele se deosebesc de pedepse care au caracter repre siv.

Spre deosebire de pedepse, care sunt consecinta raspunderii penale, masurile de siguranta nu sunt determinate de existenta raspunderii penale, ci de aceea a starii de pericol relevata prin comiterea unei fapte prevazuta de lege. Masurile de siguranta se deosebesc, in acelasi timp, de masurile preventive reglementate prin legi extrapenale, chiar atunci cand sunt identice in continut cu acestea( de exemplu, internarea bolnavilor mintal periculosi ); masurile de siguranta se iau numai de catre organele judiciare si numai fata de persoanele care savarsesc fapte prevazute de legea penala; ele au o durata nedeterminata, adica vor dura cat dureaza starea de pericol, putand fi revocate atunci cand starea de pericol ar inceta. Cauzele care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii ( gratierea, prescriptia, amnistia )nu produc efecte asupra masurilor de siguranta, acestea neputand fi ridicate cat timp persista starea de pericol.

Masurile de siguranta sunt reglementate in Titlul VI ( art. 111-118 ) din partea generala a Codului penal. Art. 112 c.pen. prevede ca masuri de siguranta: obligarea la tratament medical, internarea medicala, interzicerea de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie, interzicerea de a se afla in anumite localitati, expulzarea strainilor, confiscarea speciala, interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata. Masurile de siguranta se pot lua , ingeneral, chiar daca faptuitorului nu i se aplica o pedeapsa sau o masura educativa.

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei nu atrage si suspendarea masurilor de siguranta.

Masurile de siguranta se pot lua daca: faptuitorul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, faptuitorul prezinta pericol social pentru societate, in sensul ca el poate savarsi in viitor, din nou, fapte prevazute de legea penala, iar combaterea starii de pericol nu e posibila doar prin aplicarea pedepsei, ci prin luarea masurilor de siguranta.

2. Masurile de siguranta in special

A)    Obligarea la tratament medical

Consta in obligarea faptuitorului de a se prezenta in mod regulat la tratament medical pana la insanatosire, care, din cauza intoxicarii cronice prin alcool, stupefiante sau alte substante asemanatoare, prezinta pericol pentru societate. Aceasta masura medicala se ia impotriva faptuitorului aflat intr-o stare psiho-fizica anormala datorita cauzelor mai sus enumerate. Masura este prevazuta in dispozitiile art.113 c.pen. Pentru a se lua aceasta masura este necesar ca boala sau intoxicarea sa fie susceptibila de de a forma obiectul unui simplu tratament medical,, fara a se lua si alte masuri de prevedere ( internare, izolare).

Conditii ce trebuie intrunite pentru a se lua aceasta masura:

a)      persoana sa fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala, indiferent daca fapta este sau nu infractiune;

b)      faptuitorul sa prezinte pericol pentru societate din cauza unei boli, intoxicarii prin alcool, substante stupefiante si alte substante asemanatoare;

c)      instanta de judecata sa aprecieze ca prin obligarea la tratament medical, faptuitorul se va insanatosi si se va inlatura pericolul pe care il reprezinta acesta.

Daca faptuitorul nu se prezinta regulat la tratament, instanta poate dispune internarea medicala ( art. 113, al. 2 c. pen. ), iar daca masura de siguranta insoteste pedeapsa inchisorii , tratamentul se efectueaza in timpul efectuarii pedepsei ( art.113, al.3 c.pen.). Aceasta masura poate fi luata, in mod provizoriu si in cursul urmaririi penale sau al judecatii.

B) Internarea medicala

Si aceasta este tot o masura medicala. Pericolul decurge, de asemenea tot din starea psihofizica anormala a persoanei care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala ( bolnav mintal sau toxicoman ).

Ea se poate lua numai atunci cand boala mintala sau toxicomania iau forme grave si capacitatea de a intelege si de a-si dirija vointa sunt complet sau profund alterate. Existenta bolii mintale sau a toxicomaniei trebuie sa fie stabilite de medicii specialisti. Masura internarii medicale este prevazuta in dispozitiile art. 114 c.pen. Aceste doua masuri de siguranta difera prin gradul anormalitatii psihofizice, asemanandu-se prin cauzele lor. Daca faptuitorul, desi bolnav mintal, nu prezinta pericol pentru societate nu se poate lua impotriva lui masura de siguranta a internarii medicale si nici cea a obligarii la tratament medical, care poate fi aplicata numai unui faptuitor care sufera de o alta boala decat alienatia mintala sau toxicomania. Masura internarii medicale se ia pe durata nedeterminata si dureaza pana la insanatosire sau pana la o ameliorare care justifica inlocuirea ei cu masura obligarii la tratament medical.

C)Interzicerea unei functii sau profesii

Interzicerea unei functii sau profesii este o masura care care se intemeiaza pe starea de pericol ce decurge din incapacitatea persoanei care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, de a efectua activitatea in exercitiul careia a savarsit acea fapta penala. Masura consta in interzicera dreptului de a ocupa acea functie ori de a exercita acea profesie , cu scopul de a se inlatura starea de pericol decurgand din situatia faptuitorului. Aceasta stare de pericol rezulta din modul periculos in care persoana, care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala isi exercita meseria, profesia sau ocupatia, datorita nepregatirii profesionale, incapacitatii psihofizice( infirmitate, intoxicari, boala) sau altor stari care o fac improprie sau inapta pentru a exercita in mod nepericulos acea meserie. Masura interzicerii unei functii sau profesii este prevazuta in art.115 c. pen. Ea nu trebuie confundata cu pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi prevazute de art. 64 lit.c) c.pen. deoarece temeiul lor este diferit. Pedeapsa complementara are ca temei vinovatia sporita a faptuitorului, care s-a dovedit nedemn dimn punct de vedere moral sa ocupe acea functie sau sa exercite profesia respectiva, iar masura de siguranta a interzicerii unei activitati are ca temei pericolul pe care il creeaza inaptitudinea faptuitorului.

Hotararea instantei prin care s-a luat masura interzicerii ocuparii unei functii sau exercitarii unei profesii, ramasa definitiva, impune faptuitorului obligatia de a se abtine sa exercite acea activitate pe toata durata de functionare a sanctiunii. Nerespectarea de catre persoana fata de care s-a luat masura interdictiei a obligatiei de a nu mai exercita activitatea interzisa, atrage sanctiunea prevazuta in art. 271 al.ultim cu privire la nerespectarea hotararilor judecatoresti prin sustragerea de le executarea masurii de siguranta.

Masura interzicerii unei functii sau profesii se ia pe o perioada nedeterminata si poate fi revocata la cerere dupa trecerea unui termen de cel putin un an , atunci cand se constata ca au incetat temeiurile care au impus luarea ei.

D)    Interzicerea de a se afla in anumite localitati

Interzicerea de a se afla in anumite localitati este o masura de siguranta prevazuta in art. 116 c.pen.si isi are temeiul in starea de pericol rezultata din imbinarea a doi factori: conditia personala a infractorului ( care prezinta simptome periculoase, fiind predispus sa comita si alte fapte penale) si existenta unei localitati sau a unor localitati nepotrivite in raport cu conditia personala a infractorului( localitate unde se afla persoanele vatamate sau unde prezenta infractorului a devenit intolerabila). Aceasta masura , ca sanctiune de drept penal, consta in obligatia infractorului de a se abtine de la orice actiune care ar avea ca urmare prezenta sa pe teritoriul vreuneia dintre localitatile interzise.

Pentru a se lua masura interzicerii de a se afla in anumite localitati, trebuie sa fie intrunite urmatoarele conditii: fapta comisa sa constituie infractiune , adica sa nu existe vreo cauza care ar inlatura caracterul penal al faptei; infractorul sa fie condamnat la pedeapsa inchisorii de cel putin un an. Sunt unele infractiuni la care aceasta conditie nu este necesara( furt, viol, specula, talharie, prostitutie si perversiune sexuala, tulburarea linistii publice ) in aceste cazuri masura poate fi luata, oricare ar fi pedeapsa aplicata; infractorul sa mai fi fost condamnat anterior pentru alte infractiunii, masura neluindu-se cand se pronunta o condamnare mai mare de 5 ani sau in cazul infractiunilor enumerate mai sus.; prezenta infractorului in localitatea interzisa sa constituie un "pericol grav" pentru societate.

Masura interzicerii de a se afla in anumite localitati are o durata determinata ( pana la 5 ani), putand fi prelungita daca pericolul social subzista. Prelungirea nu poate depasi durata masurii luate initial. Masura de siguranta se executa dupa executarea pedepsei, stingerea executarii pedepsei prin gratiere totala sau a restului de pedeapsa, ori prin prescriptie. Interdictia de a se afla in anumite localitati va opera si in cazul amanarii ori intreruperii pedepsei, ca si in cazul in care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei. Aceasta masura poate fi aminata sau intrerupta pentru cauza de boala ori alt motiv, in conditiile art. 436 al.3 c.proc.pen.

Legea prevede ca masura de siguranta a interzicerii de a se afla in anumite localitati poate fi revocata, la cerere sau din oficiu, dupa trecerea unui termen de cel putin un an, daca temeiurile care au impus luarea ei au incetat.

E) Expulzarea

Expulzarea consta in indepartarea silita de pe teritoriul tarii a infractorului cetatean strain sau persoana fara cetatenie care nu domiciliaza in Romania, daca in urma savarsirii infractiunii, prezenta lui pe acest teritoriu prezinta pericol social. Masura expulzarii este prevazuta in art. 117 c.pen. Starea de pericol care justifica luarea acestei masuri decurge, de asemenea din imbinarea a doi factori: fapta( infractiunea) comisa de cetateanul strain si conditia personala socialmente periculoasa a infractorului. Pentru luarea masurii expulzarii, instanta trebuie sa constate ca faptuitorul a savarsit o infractiune, deci o fapta care prezinta toate trasaturile esentiale ale infractiunii si ca nuexista vreo cauza care exclude infractiunea( art. 44-51 c.pen.) De asemenea, instanta trebuie sa constate ca: infractorul este cetatean strain sau o persoana care nu are domiciliul in tara; ramanerea faptuitorului pr teritoriul tarii constituie o stare de pericol pentru a carei inlaturare este necesara indepartarea lui din tara.

Expulzarea strainului se face catre tara al carui cetatean este sau pe al carui teritoriu domiciliaza daca nu are cetatenie. Masura este luata pe durata nedeterminata. Ea insoteste, de regula, pedeapsa inchisorii si se aduce la indeplinire dupa executarea acestei pedepse. Conform dispozitiilor art.117 c.pen., masura expulzarii nu se ia daca exista temeiuri sa se creada ca expulzatul risca sa fie supus la tortura in statul in care urmeaza sa fie predat.

F)Confiscarea speciala

Masura de siguranta a confiscarii speciale consta in: trecerea silita si gratuita in proprietatea statului a anumitor bunuri ce apartin persoanei care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, a caror detinere de catre aceasta , data fiind legatura lor cu fapta savarsita ori din cauza naturii lor, prezinta pericolul savarsirii unor noi fapte prevazute de legea penala. Este reglementata de dispozitiile art.118 c.pen., legiuitorul prevazand cu exactitate categoriile de bunuri si conditiile in care acestea pot fi confiscate.

Conform dispozitiilor art. 118 c.pen. sunt supuse confiscarii speciale:

lucrurile produse prin fapta prevazuta de legea penala;

lucrurile care au servit sau care au fost destinate sa serveasca la

savarsirea unor infractiuni , daca sunt ale infractorului;

bunurile care au fost date pentru a determina savarsirea unei infractiuni sau pentru a-l rasplati pe infractor( sume de bani sau alte bunuri);

lucrurile dobandite in mod vadit prin savarsirea infractiunii daca nu sunt restituite persoanei vatamate sau daca nu servesc la despagubirea acesteia.( bunuri furate obtinute prin specula,etc);

bunurile a caror detinere este interzisa de lege.

G)Interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata

Este prevazuta in art. 118 indice 1 c. pen. si se ia in situatia cand o persoana este condamnata la pedeapsa inchisorii de cel putin 1 an pentru loviri sau orice alte suferinte fizice si psihice, savarsite asupra membrilor familiei. Atunci cand instanta de judecata constata ca prezenta acesteia in locuinta familiei constituie un pericol grav pentru ceilalti membri ai familiei, poate lua fata de aceasta persoana masura interzicerii de a reveni in locuinta familiei, la cererea partii vatamate. Ea poate fi luata pe o perioada de pana la 2 ani. Codul penal nu prevede insa cum se pune in executare si adusa la indeplinire aceasta masura de siguranta.