Romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu (1880-1961) este un adevărat "poem al naturii şi al sufletului omului simplu, o «Mioriţă» în dimensiuni mari" (George Călinescu). Versul motto, "Stăpâne, stăpâne,/ Mai chiamă şi-un câne", argumentează viziunea mioritică a morţii, căreia Sadoveanu îi dă o nouă interpretare, aceea a existenţei duale ciclice, succesiunea existenţială de la viaţă Ia moarte şi din nou la viaţă.
Romanul "Baltagul" a fost scris în numai 17 zile şi publicat în noiembrie 1930, când Mihail Sadoveanu împlinea 50 de ani, fiind primit cu "un ropot de recenzii entuziaste" de către exegeţii vremii.
Roman tradiţional, "Baltagul" ilustrează lumea arhaică a satului românesc, sufletul ţăranului moldovean ca păstrător al tradiţiilor şi al specificului naţional, cu un mod propriu de a gândi, a simţi şi a reacţiona în faţa problemelor cruciale ale vieţii.
Perspectiva narativă defineşte punctul de vedere al naratorului obiectiv şi omniscient (heterodiegetic) asupra evenimentelor relatate la persoana a IH-a, iar atitudinea auctorială reieşită din relaţia sa cu personajele profilează focalizarea zero şi viziunea "dindărăt", argumentând caracterul obiectiv al romanului.Timpul în care are loc acţiunea este limitat şi cronologic, întâmplările se petrec din toamnă până în primăvară, dar nu este precizată perioada, deoarece Vitoria Lipan trăieşte într-un timp mitic românesc, un timp spiritual al credinţelor şi datinilor străvechi, care au valabilitate în orice epocă. Perspectiva spaţială este reprezentată atât de meleagu
rile accidentate şi stâncoase ale munţilor din Moldova, cât şi de spaţiul interior, psihologic al eroinei, al tulburării şi căutării în sine a adevărului, ilustrând viaţa aspră a muntenilor.
Vitoria Lipan - personaj principal şi "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint şi exact", E.M.Forşter), eroină de factură mitică - este o figură reprezentativă de erou popular, întrunind calităţile fundamentale ale omului simplu de la ţară, în care se înscriu cultul pentru adevăr şi dreptate, respectarea legilor şi a datinilor strămoşeşti: "ea nu e o individualitate, ci un exponent al speţei". (George Călinescu)

Figura Vitoriei este la început lipsită de dinamism, naratorul accentuează direct şi indirect trăsăturile, pornind din exterior spre interior, cele fizice sugerând profundele trăiri şi simţăminte ale eroinei: "ochii ei căprii în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului erau duşi departe [...] acei ochi aprigi şi încă tineri căutau zări necunoscute".
Portretul moral reiese mai ales din faptele şi gândurile eroinei, prin caracterizare indirectă! Trăsătura dominantă a Vitoriei Lipan este respectarea tradiţiilor strămoşeşti, a legilor nescrise, moştenite de ea din vremuri imemoriale, care o defineşte ca personaj tradiţional. Ea se supără îngrozitor la gândul că Minodora s-ar putea îndepăjta de credinţa străbună şi de aceea o ameninţă: "îţi arăt eu coc, valţ şi bluză, ardă-te para focului să te ardă! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am ştiut de acestea - şi-n legea noastră trebuie să trăieşti şi tu. Altfel îţi leg o piatră de gât şi te dau în Tarcău". Tot asupra Minodorei se revarsă mânia mamei atunci când fata încalcă o altă lege nescrisă, o superstiţie respectată de ţărani: "Şi să te mai prind că dai gunoiul afară în faţa soarelui, cum ai făcut azi, că-ţi pun la gât două pietre de câte cinci oca", însemnând că o casă de creştini trebuie să întâmpine soarele în curăţenie.
Naratorul omniscient dezvăluie, indirect, stările şi trăirile interioare ale eroinei, reieşite din faptele şi atitudinile ei. îngrijorarea şi neliniştea Vitoriei sunt cauzate de întârzierea "peste obicei" (73 de zile) a lui Nechifor Lipan, "dragostea ei de douăzeci şi mai bine de ani", plecat la Dorna să cumpere oi. Credincioasă, Vitoria merge la părintele Daniil Milieş pentru sfat şi refuză să creadă că soţul ei întârzie la petreceri mai mult de "o zi ori două", pentru că "ştie că-1 doresc şi nici eu nu i-am fost ' urâtă". Dragostea puternică pentru Nechifor o determină să se ducă şi la ghicitoarea satului, baba Maranda, dar nu are încredere nici în prezicerile acesteia, că soţul ei ar fi părăsit-o pentru altă femeie "cu ochii verzi", aşax că devine tot mai sigură că s-a întâmplat o nenorocire.
Vitoria respectă riguros datinile strămoşeşti, presimţirile ei vin din semne ale credinţei străbune şi din experienţa sa morală, intuitivă, de aceea femeia acţionează în funcţie de aceste tradiţii româneşti ancestrale. Modalităţile de caracterizare indirectă sunt variate şi cu totul aparte. Primele semne rău-prevestitoare sunt visele:, unul care a "împuns-o în inimă" îl arată "pe Nechifor Lipan calare cu spatele întors cătră ea, trecând spre asfinţit o revărsare de ape", iar altă dată 1-a visat rău, "trecând călare o apă neagră, era cu faţa încolo". Alt semn este glasul lui Lipan venit din memoria ei afectivă, dar "nu putea să-i vadă chipul".
în spirit tradiţionalist, Vitoria se ghidează după semnele naturii şi înţelege mesajele transmise prin manifestările acesteia: vântul dă semne "şuşuind prin crengile subţiri ale mestecenilor", pădurea de brad "clipi din cetini şi dădu şi ea zvon", brazii erau "mai negri decât de obicei", dar mai ales "nourul către Ceahlău e cu bucluc". Venirea iernii sugerează, aşadar, drama femeii. Alte semne călăuzitoare vin din superstiţii mitice: "cucoşul se întoarse cu secera cozii spre focul din horn şi cu pliscul spre poartă [...] dă semn de plecare", aşadar Lipan nu va veni acasă şi va trebui să plece Vitoria în căutarea lui. »
Naratorul dezvăluie, indirect, frământările eroinei, care constituie un adevărat labirint interior, de la nelinişte la bănuială, apoi la certitudinea că ceva rău s-a, întâmplat cu bărbatul ei. Inteligentă, dârză şi cu o voinţă puternică, Vitoria se hotărăşte să afle adevărulşi să pornească în căutarea lui Nechifor, pe acelaşi drum anevoios pe care-1 parcursese şi el, traseu întortocheat şi greu de străbătut, aidoma unui labirint exterior.
Din momentul în care se decide să plece în căutarea lui Nechifor, portretul eroinei devine dinamic, construit indirect, prin acumulare de fapte narate. Când bănuiala devine certitudine, Vitoria este hotărâtă saşi găsească soţul: "dacă a intrat el pe celălalt tărâm, oi intra şi eu după dânsul". Zbuciumul şi căutările lăuntrice ale Vitoriei Lipan constituie un labirint interior ca procedeu artistic de caracterizare indirectă, un traseu psihologic parcurs din întunericul rieştiinţei la lumina certitudinii, de la îngrijorarea incertă la convingerea că ceva rău s-a întâmplat cu Nechifor şî, ca urmare, scopul său neclintit este acela de a afla adevărul.
Alte repere morale reies prin caracterizare indirectă din stările şi trăirile eroinei. Credincioasă, simte nevoia unei purificări sufleteşti înainte de a pleca la drum, Vitoria ţine post în toate"vinerele negre [...] fără hrană, fără apă, fără cuvânt, cu. broboada cernită peste gură", ^înfăţişarea exterioară pare neschimbată, dar viaţa ei interioară este profun dă şi tumultuoasă, acolo în sine "se orânduieşte totul". Doar Gheorghiţă observă dârzenia şi prefacerile dinăuntrul Vitoriei şi îşi exprimă în mod direct opinia: "maică-sa s7a schimbat, se uită numai cu supărare şi i-au crescut ţepi de aricioaică".
Faptele şi atitudinile eroinei evidenţiază indirect particularităţi caracteriale. Cu o luciditate impresionantă şi un spirit organizatoric ieşit din comun, Vitoria îşi orânduieşte treburile gospodăreşti, vinde agoniseala ca să aibă bani pentru drum, dăruieşte mănăstirii Bistriţa o icoană cu Sf. Ana, căreia îi spune în şoaptă "taina ei" şi-i cere să-i călăuzească paşii în aflarea adevărului. Raţională şi inteligentă, femeia este conştientă de dificultatea călătoriei şi îşi avertizează fiul că de acum "mâncarea noastră are să fie din pumni şi din picioare".

Drumul sinuos, pe cărările întortocheate ale munţilor constituie un labirint exterior, care evidenţiază; indirect, tenacitatea, setea de dreptate şi adevăr ale Vitoriei. în popasurile la Fărcaşa, la Borca sau la Cruci, munteanca respectă şi onorează ceremoniile la care asistă, o "cumătrie" şi cr nuntă, ceea ce constituie un alt semn rău-prevestitor, pentru că "s-ar fi cuvenit să văd întăi nunta şi pe urmă botezul".
Raţioanlă, Vitoria reconstituie drumul făcut de bărbatul ei, la Dorna află că omul ei cumpărase 300 de oi şi, întrehând cu discreţie şi inteligenţă din loc în loc, din han în han, tenace şi dârză, cu o logică impecabilă pune cap la cap cele auzite, luând astfel urma oilor şi a ciobanilor. La Sabasa, turmele avuseseră trei stăpâni, iar la Suha numai doi şi naratorul omniscient îi cunoaşte gândurile care "i se limpezesc [...] câ şi cum întunericul care se iscase în ea avea să se deschidă". Semnele vremii îi confirmă certitudinile, vântul nu mai bătea, indiciu că Vitoria va afla taina adevărului în râpa de sub Crucea Talienilor. Găsirea câinelui Lupu în curtea unui gospodar din Sabasa îi sădeşte femeii convingerea că bărbatul se află în fundul râpei.
în viziune tradiţionalistă, după ce îi face lui Nechifor toate ritualurile ce ţin de datinile ancestrale ale credinţei creştine, Vitoria se concentrează asupra demascării vinovaţilor şi, cu o deducţie uimitoare de detectiv, povesteşte detaliat înfăptuirea crimei, spiritul ei justiţiar făcând posibilă denunţarea acestora. Datina înmormântării şi pedepsirea ucigaşilor confirmă încă o dată credinţa profundă şi străveche a ţăranului român, că "cine ucide om nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască". Eroina îşi asumă cu fermitate noile responsabilităţi reieşite din statutul de văduvă, fiind raţională şi conştientă că viaţa trebuie să-şi urmeze cursul: "ne-om întoarce iar la Măgura ca să luăm de coadă toate câte le-am lăsat".
. Portretul moral este puternic conturat, Vitoria fiind înzestrată cu spirit justiţiar, inteligenţă, luciditate, stăpânire de sine, devotament şi neclintire în împlinirea tradiţiilor şi datinilor străvechi, trăsături care reies mai ales din faptele, vorbele şi gândurile femeii, prin caracterizare indirectă. Toate aceste însuşiri o definesc, fără dubiu, ca personaj reprezentativ pentru tradiţionalismul literar, Vitoria fiind ţăranca aprigă, hotărâtă şi credincioasă, întrunind esenţa spiritualităţii rurale româneşti. Dialogul şi relaţiile cu celelalte personaje ale romanului evidenţiază, de asemenea, stăpânirea de sine, inteligenţa ieşită din comun şi logica perfectă ca trăsături specifice.
în concluzie, modalităţile de caracterizare sunt cu totul aparte, deoarece Sadoveanu foloseşte, în afară de caracterizarea directă şi indirectă, procedeele .artistice ale introspecţiei psihologice - labirintul interior, memoria afectivă, credinţele strămoşeşti, mentalitatea ancestrală, superstiţiile, semnele rău-prevestitoare - care determină comportamentul exterior al eroinei. Acumularea de fapte, vorbe şi atitudini sunt alte mijloace artistice care conturează un caracter complex (personaj "rotund") prirfprofunzimea trăirilor, a gândurilor şi sentimentelor.
Exegetul Alexandru Paleologu, în lucrarea "Treptele lumii sau calea către sine a lui M.Sadoveanu" (fcâ.Cartea Românească, 1978), o aseamănă pe Vitoria Lipan cu personajul mitologic, Isis, soţia şi sora lui Osiris, ilustrat de mitul egiptean. în esenţă, similitudinea cu "Baltagul" se manifestă în episodul narativ al găsirii şi reasamblării leşului dezmembrat al iui.Nechifor Lipan. Ca şi Isis, "Viforia singură, suflecându-şi mânecile, a luat cu grijă bucăţile soţului său şi le-a potrivit una câte una în cutia de brad, stropindu-se cu vin". O altă analogie o constituie faptul că Vitoria este însoţită de fiul ei, Gheorghiţă, iar Isis de Horus, iar câinelui Lupu îi corespunde Anubis în mitul egiptean: "în concepţia «osiriană», adică a lui Sadoveanu, ontologia e posibilă numai ca o cosmologie. La Sadoveanu [...], scara umanităţii se inserează în cea a universului ca totalitate".
în romanul "Baltagul", Mihail Sadoveanu a pus accentul pe observaţie, restrângând şi dezvoltând acţiunea prin construirea unor "caractere puternice, variate sau pitoreşti", acesta fiind, probabil, cel mai reuşit roman obiectiv inspirat dintr-o baladă populară: Nicăieri n-a pus Sadoveanu mai multă obiectivitate şi mai puţin sentimentalism decât în acest roman [...]. Şi nicăieri n-a descris cu mai profund realism schimbarea lumii, năruirea societăţii patriarhale şi idilice prin invazia capitalismului decât în acest roman ce ar fi întemeiat, după vorba lui Călinescu, pe «automatismul vieţii pastorale»!" (Nicolae Manolescu, "Sadoveanu sau utopia cărţii").