Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa la sfârşitul secolului al XlX-lea ca reacţie împotriva romantismului şi parnasianismului, constituind singurul caz de sincronism între manifestarea europeană şi cea românească. Precursor al simbolismului în Franţa este considerat Charles Baudelaire, prin volumele de versuri \"Les Corespondences\" (\"Corespondenţe\") şi \"Les fleurs du mal\" (\"Florile răului\"). Numele curentului a fost dat de Jean Moreas în articolul-manifest intitulat \"Le symbolisme\" (1886), în care susţine ideea că simbolismul are meritul de a reface sensibilitatea poeziei, apelând la simbol, aluzie, sugestie. Poetul francez Mallarme (1842-1898) a definit rostul şi rolul poeziei simboliste, care exclude exprimarea directă a sentimentelor, trăirilor, ideilor promovând numai sugestia ca unic procedeu literar: \"A numi un obiect înseamnă a suprima trei sferturi din bucuria poemului care e făcută să ghicească puţin câte puţin; a sugera, iată visul\".
în România, simbolismul a apărut sub auspiciile revistei \"Literatorul\" a lui Alexandru Macedonski (1854 - 1920), care s-a evidenţiat mai ales ca teoretician al acestui curentaşi mai puţin ca poet simbolist. Lucrările lui Macedonski trasează liniile directoare ale simbolismului şi-1 plasează pe autorul lor în fruntea şcolii simboliste româneşti: \"Despre logica poeziei\" (1880), \"Poezia viitorului\" (1892), \"Despre poezie\", \"Simţurile în poezie\" (1895), \"în pragul secolului\" (1899). începuturile curentului au fost oarecum obstrucţionate, mai întâi pentru că Maiorescu şi junimiştii au primit cu ostilitate moda franceză \"decadentă\", iar în al,doilea rând fiindcă noua estetică
trebuia să înfrunte înrădăcinata poezie tradiţionalistă (poporanismul şi sămănătorismul). Un sprijin consistent primeşte curentul românesc din partea lui Ovid Densuşianu aflat la conducerea revistei \"Vieaţa nouă\" (1905-1925), adevărată tribună de promovare a simbolismului.
în articolul-manifest (1892) intitulat \"Poezia viitorului\", Macedonski defineşte simbolul ca mod de exprimare \"prin imagini spre a da naştere, cu ajutorul lor, ideii\", dar este mult mai convingător în susţinerea simbolismului instrumentalist, mărturisind că muzicalitatea sunetelor \"î\", \"u\", \"ă\" îi transmite stări de tristeţe şi.melancolie. Macedonski anticipează că \"Poezia viitorului nu va fi decât muzici şi imagină\", considerând că \"arta versurilor nu este nici mai mult nici mai puţin decât arta muzicii\".
Printre cei mai importanţi reprezentanţi ai simbolismului românesc se enumera: Ion Minulescu, George Bacovia, Ştefan Petică, Dimitrie Anghel, Traian Demetrescu, Elena Farago etc.
în manifestarea simbolismului autohton, exegeţii au distins două etape:
-1880-1914 - o primă perioadă de începuturi şi încercări;
- 1914-1920 - faza efervescenţei creatoare, a poeziei simboliste reprezentative;
- după 1920 prelungirea forţată a simbolismului care a evoluat fie spre modernism, fie spre avangardism,
în perioadă de glorie a simbolismului s-au afirmat formule artistice variate în cadrul simbolismului românesc (prof.Adrian Săvoiu - \"Concepte operaţionale privind poezia\", revista \"Limba şi literatura română, 2003):
- simbolismul caligrafiat şi muzical: Ştefan Petică
- simbolismul ornamental, cu reflexe parnasiene, cu un vers cizelat: Dimitrie Anghel
- simbolismul transei, al adâncurilor: George Bacovia ■ Trăsăturile simbolismului:
. Raportul dintre simbol (semn, cuvânt) şi eulpoetic nu este exprimat, ci sugerat, aşadar sugestia este o manieră artistică obligatorie a creaţiei simboliste.
. Tema generală a poeziilor simboliste o constituie starea confuză şi nevrotică a poetului într-o societate superficială, meschină, incapabilă să perceapă, să înţeleagă şi să aprecieze nivelul artei adevărate; alte teme şi motive simboliste: oraşul de provincie sufocant, natura ca stare de spirit, anotimpurile apocaliptice, dezintegratoare de materie, iubirea sâcâitoare, moartea ca proces de descompunere, solitudinea dezolantă, motivul apei ca substanţă erozivă, motivul instrumentelor muzicale, motivul cromatic, motivul olfactiv etc.
. Poezia simbolistă exprimă numai atitudini poetice sau stări sufleteşti specifice acestui curent literar: tristeţea, spleenul (dezgust faţă de orice-M.M.), angoasa, oboseala psihică, disperarea, apăsarea sufletească, nevroza, spaima, degradarea psihică, dezolarea, toate fiind însă sugerate prin simboluri, fără a fi numite : \"a numi obiectul este a suprima trei sferturi din farmecul poemului; a sugera, iată visul!\" (Stephane Mallarm^).
. Corespondenţa dintre cuvintele-simbol şi elemente din natură este principalul procedeu artistic de construire a poeziilor simboliste. Trăsăturile obiectului din natură sugerează stările interioare ale eului liric simbolist, definind structura sa spirituală. De exemplu: cuvăntul-simbol plumb are drept corespondent în natură un metal greu, de culoare cenuşie,
■ maleabil şi cu o sonoritate surdă (patru consoane şi doar o vocală), care simbolizează stările sufleteşti sugerate de trăsăturile acestui metal: greutate sufletească, angoasă, labilitate psihică, nevroză provocată de monotonie, claustrare într-un spaţiu fără soluţii de evadare.
. Preferinţa pentru imagini imprecise, difuze, fără contur, predilecţia pentru clarobscur încurajează fantezia poetică, descătuşarea de orice reţineri sau eliberarea imaginaţiei din chingile sentimentalismului romantic.
. Muzicalitatea creaţiei simboliste se construieşte fie prin prezenţa instrumentelor muzicale, a orchestrelor sau simfoniilor cu funcţie de sugestie (\"Deci, muzică înainte de toate\"// \"Deci muzică mai mult, mereu\"- \"Artă poetică\" de Paul Verlaine), fie prin muzicalitatea interioară a versurilor (\"Arta versurilor e arta muzicii\"-Al. Macedonski), fie prin verbe sau interjecţii auditive, ca simboluri sugestive pentru stările interioare ale eului liric.
. Cromatica este, de asemenea, fie exprimată direct prin culori cu putere de simbol, fie sugerată prin corespondenţe (ex. simbolul plumb = cenuşiu), toate simbolizând stări şi atitudini poetice.
. Olfactivul se manifestă prin mirosuri puternice, acestea fiind exprimate direct prin simboluri (\"e miros de cadavre, iubito\") sau sugerate (\"stau singur lângă mort\") şi definesc stări interioare specifice atitudinii simboliste.
. Sinestezia este un procedeu artistic care marchează asocierea concomitentă a mai multor percepţii diferite (sunet, culoare, parfum) şi trezirea simultană a simţurilor (auditiv, vizual, olfactiv). Cuvântul sinestezie provine din limba greacă şi înseamnă \"simţire împreună\", fiind sinonimic altui concept simbolist, \"corespondenţă\" şi definit de poetul francez Charles Baudelaire în sonetul omonim, prin versul \"Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund\".
. Versul liber este o noutate prozodică, rima fiind considerată o simplă convenţie, accentul punându-se pe forma şi ritmul versului. Refrenul accentuează starea poetică, prin repetiţia cromatică, olfactivă sau muzicală a simbolurilor.
Este, aşadar, un lucru cert faptul că poezia simbolistă apelează la toate simţurile omului, pentru o receptare totală şi profundă a stărilor poetice exprimate.