de Camil Petrescu

- tema: Iubirea -

Al doilea roman al lui Camil Petrescu (1894-1957), "Patul lui Procust", apare în 1933, la numai trei ani după "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" şi constituie, un eveniment literar cu totul novator, consolidând modernitatea romanului românesc. Camil Petrescu fundamentează principiul sincronismului promovat de modernismul lovinescian, contribuind la europenizarea literaturii române prin noi categorii estetice (autenticitatea, substanţialitatea, relativismul, luciditatea) şi prin crearea personajului intelectual lucid şi analitic. Inspirat din estetica literară a lui Marcel Proust ("Noua structură şi opera lui Marcel Proust") şi luând ca model cel mai sugestiv roman al scriitorului francez - "în căutarea timpului pierdut"-, Camil Petrescu propune o creaţie literară autentică, bazată pe experienţa trăită a autorului şi reflectată în propria conştiinţă: "Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu... f...JEu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi...".
Ca orice roman, "Patul lui Procust" este o specie epică în proză, cu acţiune complexă, cu puternice conflicte şi o complicată intrigă, la care participă numeroase personaje bine individualizate şi construite modern de Camil Petrescu. Principalul mod de expunere este.naraţiunea confesivă (cu caracter de confesiune-».».), iar personajele se conturează direct prin descriere şi indirect, din propriile fapte, gânduri şi vorbe, prin dialog, monolog interior şi introspecţie auctorială.
Perspectiva narativă relativizată este modernă şi de
fineşte punctul de vedere al personajelor-naratori (naratori autodiegetici şi homodiegetici). Situaţia diegetică implică anumite trăsături gramaticale şi semantice ale textului: naraţiunea la persoanei I şi a IlI-a, focalizarea internă "împreună cu" şi focalizarea "dindărăt", frecvenţa monologului interior, organizarea subiectivă a secvenţei temporale. Modernitatea romanului se defineşte şi prin fluxul conştiinţei naratorilor diegetici: Fred Vasilescu, personaj secundar, este narator honwdiegetic, întrucât relatează, la persoana a III-a, evenimente care nu se referă exclusiv la el însuşi, ci şi la G.D.Ladima, Emilia Răchitaru, Doamna T.; narator autodiegetic este ziaristul G.D.Ladima, care se confesează, la persoana I, în scrisorile adresate Emiliei; naratorul heterodlegetic este autorul însuşi, prin notele de subsol.
Caracterul de roman subiectiv este argumentat de confesiunea personajelor prin modalităţi literare diverse: stilul epistolar (G.D.Ladima şi Doamna T.), formula jurnalului (Fred Vasilescu), autenticitatea (notele de subsol ale autorului)
Perspectiva psihologică, este realizată prin mijloacele de analiză a conştiinţei şi procesele psihologice ale eroilor, naratorii autodiegetici apelând la dialog, monolog interior, autointrospecţie, flashback, analepsă, retrospecţie, cuvinte cu valoare de simbol, observaţie atentă şi profundă a conştiinţei personajelor etc.
(Structura şi compoziţia romanului)
Novator al autenticităţii, substanţialităţii şi al relativismului în literatura română, Camil Petrescu excelează în romanul "Patul lui Procust" prin adevărate "dosare de existenţă", toate fiind confesiuni de conştiinţă. Nicolae Manolescu opina că romanul e "o formă de garantare a autenticităţii realităţii şi impresiilor, înrâurită de Stendhal şi de Gide, creatorii «dosarului de existenţe»".
Perspectiva temporală este discontinuă, bazată pe alternanţa temporală a evenimentelor, pe dislocări sub formă de flashback şi analepsă. Perspectiva spaţială reflectă un spaţiu real, casa Emiliei şi redacţia ziarului din Bucureşti, Techirghiol etc, dar mai ales un spaţiu imaginar închis, al frământărilor, chinurilor şi zbuciumului din conştiinţa personajelor.
Ca modalitate estetică modernă, se manifestă aici memoria afectivă, cea care aduce, în timpul obiectiv al relatării, întâmplările petrecute în timpul subiectiv al amintirilor, prin analepsă.
Structura romanului este complexă, determinând compoziţia pe mai multe planuri narative care se intersectează şi se determină reciproc:
*trei scrisori ale Doamnei T. adresate autorului;
* jurnalul lui Fred Vasilescu, o confesiune care cuprinde scrisorile lui "G.D.Ladima, comentariile Emiliei Răchitaru (partea cea mai extinsă din roman şi având titlul "într-o după-amiază de august") şi "Epilog I" care aparţine lui Fred Vasilescu;
*"Epilog II", subintitulat "Povestit de autor" şi Notele de subsol ale autorului, care explicitează şi încheagă într-un tot unitar planurile narative ale romanului, aparţinând, aşadar, scriitorului însuşi.
îmbinarea romanului epistolar cu formula jurnalului şi cu autenticitatea notelor auctoriale definesc tehnica modernă a romanului în roman. »
Tema romanului este modernă şi ilustrează problematica fundamentală a prozei camilpetresciene: drama iubirii şi drama intelectualului lucid, inflexibil şi intransigent, însetat de atingerea absolutului în iubire şi în demnitate umană. Formulele de modernitate estetică sunt bine conturate în romanul "Patul lui Procust": substanţialitatea este evidentă prin cele două aspecte ale existenţei umane, iubirea şi demnitatea, ca esenţă a vieţii; relativismul este prezent prin viziunea diversificată a iubirii şi a demnităţii, reflectate diferit în conştiinţa mai multor personaje; autenticitatea este receptarea realităţii în propria conştiinţă, de către fiecare personaj în parte ("dosare de existenţă"); naraţiunea la persoana întâi este modul de relatare al fiecărui erou care se confesează; stilul anticalofil (împotriva scrisului frumos) presupune exprimarea concisă şi exactă a ideilor, trăirilor, concepţiilor, "ca într-un proces-verbal".
Semnificaţia titlului. Titlul este o sintagmă mitologică, "Patul lui Procust" face trimitere directă la un mit din antichitate, conform căruia tâlharul Procust din Atica aducea oaspeţii la han şi îi silea să încapă perfect într-un pat de aramă, socotit de el ea spaţiu ideal. Orice nepotrivire a călătorului în patul lui Procust, atrăgea după sine ciuntirea omului prin tăiere cu securea, dacă acesta era prea lung, ori, dimpotrivă, întinderea lui prin zdrobirea cu un ciocan, dacă acesta era prea scurt, individul trebuind să suporte "chinurile de a fi potrivit" măsurării impuse, sfârşind cu moartea nefericiţilor. (Teodor Parapiru, "Dicţionar enciclopedic de expresii celebre")
Titlul romanului imaginează societatea ca pe un "pat al lui Procust", spaţiu limitat al unei realităţi rigide, în care valorile intelectuale şi orice aspiraţie către un ideal respins de societate sunt ostracizate. Ea impune tuturor oamenilor un tipar fix de existenţă şi oricine se abate de la regulile .sociale stricte este supus deformărilor chinuitoare, cărora nu le rezistă. După cum însuşi autorul mărturisea într-un interviu, acţiunea romanului are loc, "în sens strict f,..] într-un pat", care constituie o ambianţă pentru ilustrarea vieţii literare, politice şi financiare a societăţii româneşti, între anii 1926 -1928.
(Construcţia subiectului şi a discursului narativ)
Incipitul este o adresare directă, constând în mustrările pe care doamna T. le tace autorului şi pe care acesta le explică în subsolul primei pagini. *
Acţiunea romanului începe cu cele trei scrisori ale doamnei T. şi cu notele din subsol ale autorului, care o îndeamnă să facă publică propria .experienţă erotică nefericită, cu scopul de a crea "un dosar de existenţe ". Ea refuză şi scriitorul o convinge să se confeseze în epistole, recomandându-i un stil precis şi concis, "Fără ortografie, fără compoziţie, fără stil şi chiar fără caligrafie", concepţie ce susţine, de altfel, -anticalofilismul lui Camil Petrescu.
Scrisorile doamnei T. narează la persoana /dezamăgirea dureroasă produsă de faptul că amantul ei, X, nu o mai iubeşte şi nu-i dă nicio explicaţie, deşi ea suferise "din cauza lui aproape mortal" şi se întreabă cum poate el s-o prefere pe alta, cum să trăiască "o viaţă completă fără mine". Ea îşi rememorează trecutul, mărturiseşte că un anume D., care-i inspirase totdeauna milă şi dezgust, o iubea obsesiv de cincisprezece ani, de pe când era "cea mai frumoasă fată din orăşelul nostru". La optsprezece ani, tânăra se căsătorise cu un inginer neamţ şi plecase în Germania, apoi divorţase şi, stabilită la Bucureşti, se îndrăgostise pătimaş de domnul X. Suferinţa doamnei T se amplifică din cauza umilirii, a mândriei rănite în urma abandonării inexplicabile de către iubitul ei, mai ales că îl întâlneşte în tren împreună cu noua amantă, ducându-se la munte, aşa cum altă dată mergeau doar ei doi. în notele de subsol aferente scrisorilor doamnei T., autorul dezvăluie numele eroinei, Măria T.Mănescu şi al iubitului ei, Fred Vasilescu, tânăr monden, fermecător şi aviator, fiul industriaşului analfabet Tănase Vasilescu-Lumânăraru.
Jurnalul lui Fred Vasilescu este cea mai întinsă şi complexă parte a romanului şi poartă titlul "într-o după-amiază de august",' cuprinzând confesiunea tânărului privind iubirea pentru doamna T., scrisorile de dragoste ale lui George Demetru Ladima către Emilia, precizările lămuritoare ale acesteia şi notele de subsol ale autorului. în acest capitol, Camil Petrescu realizează şi o imagine complexă a vieţii economice, politice şi financiare din România, între anii 1926 - 1928.
La rugămintea autorului, Fred Vasilescu notează în jurnalul său iubirea pentru doamna T. şi scrisorile lui George Demetru Ladima, din ambele confesiuni reieşind două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi pasiuni, adică "două romane subiective despre aceeaşi poveste de dragoste", la care se adaugă şi "comentariile autorului, care reuşeşte să creeze nişte veritabile dosare de existenţă" (Gheorghe Glodeanu -"Poetica romanului românesc interbelic"), toate acestea concretizând moderna formulă estetică a relativismului.
In primele note de subsol, prozatorul îl prezintă pe Fred Vasilescu, "acel enigmatic X."; fiul lui Tănase Vasilescu, pe care îl roagă să scrie un jurnal intim, unde să povestească propria experienţă de iubire. Ca timp, întâmplările relatate de jurnalul lui Fred încep într-o după-amiază călduroasă de august, iar spaţiul real este patul Emiliei Răchitaru, o semiprostituată cu pretenţii de artistă, căreia tânărul de 25 de ani, spirit monden, cu educaţie aleasă, diplomat şi aviator, îi face o vizită. încercând să-1 impresioneze, Emilia îi povesteşte despre unul, Ladima, "care m-a iubit îngrozitor, săracul" şi caTe murise acum trei luni, apoi îi dă scrisorile de dragoste pe care acesta i le trimisese în ultimii doi ani: Fred Vasilescu citeşte pe rând şi în ordine fiecare scrisoare din teancul legat cu fundă roz.
Ladima fusese gazetar incoruptibil şi poet sensibil, de aceea Fred {narator homodiegetic) este uimit cum acest om remarcabil nu se gândise că se compromite scriindu-i unei astfel de femei, o cocotă de lux pe care o vizitau şi alţi' bărbaţi. Scrisorile lui Ladima creionează un îndrăgostit sensibil şi sentimental, animat de sentimente pure, care o idolatrizează pe Emilia tratând-o ca pe o tânără candidă şi castă. Cu toate că trece prin chinuri mistuitoare atunci când "află întâmplător că Emilia are amant, Ladima continuă să o iubească, însă nu întreţin relaţii amoroase pentru că el "altminteri era idealist. [...] îi plăcea, aşa, să stea aci", îi mărturiseşte lui Fred, Emilia, "tot senină, mare şi goală".
Mândria lui Ladima pentru "logodnica" lui, aşa cum o prezintă pe Emilia celor mai buni prieteni ai săi, Bulgăran, Cibănoiu şi Penciulescu, este inexplicabilă pentru Fred, care consideră că scrisorile nu trebuie să mai rămână "în mâna Emiliei", întrucât acestea puteau compromite amintirea lui Ladima, statutul său de poet talentat şi de gazetar intransigent, aşa că se hotărăşte să le fure.
Dintr-o. altă perspectivă narativă şi altă perspectivă temporală, Fred rememorează toate întâmplările legate de Ladima, în care se implicase în mod direct (narator homo diegetic) şi jşi aminteşte faptul că îl cunoscuse în iulie 1926, într-o împrejurare foarte personală, când venise la Ţechirghiol ca să se afle - neobservat şi nebănuit de nimeni - în apropierea doamnei T, pe care o iubea pătimaş în taină. Ladima este primul şi singurul căruia Fred îi destăinuieşte chinurile prin care trece iubind-o atât de total pe doamna T., simţind o pornire inexplicabilă pentru confesiune: "Era singurul pe lume căruia i-aş fi încredinţat taina, pe care n-o ştiu nici părinţii mei, faptul cumplit care e,cancerul vieţii mele, care mă face să fug de-o femeie iubită". Fred îl recomandă pe Demetru Ladima tatălui său, Tănase Vasilescu, pentru a-1 lua director la "Veacul", ziar înfiinţat împreună cu Nae Gheorghidiu, cu scopul de a stăvili o campanie de presă pornită împotriva deputatului* prin care se dezvăluiau afacerile necinstite privind fabrica de muniţii din Ardeal şi recepţia unor avioane, din care cauză fusese remaniat din funcţia de ministru. Tânărul director s-a ocupat cu pasiune şi înfrigurare de organizarea gazetei, pe care o scrie aproape singur şi ziarul se impune ca formatoare de opinie, având succes financiar, atingând în două luni tirajul "excepţional de 14 mii de exemplare". Credibilitatea ziarului constă în faptul că Ladima este "absolut invulnerabil - şi se făcuseră investigaţii la tribunalul din oraşul lui de naştere, detectivii îi urmăriseră tot firul trecutului, îi scrutaseră viaţa" dar, negăsind nimic de care să se agate, nu se putea riposta în niciun fel campaniilor lui de presă, care deveniseră extrem de virulente.
Notele de subsol ale autorului (narator heterodiegetic) sunt o altă perspectivă narativă şi temporală şi se constituie într-o satiră vehementă privind statutul cetăţeanului în societatea vremii, unde toate şansele sunt de partea afaceriştilor veroşi, pe când cei cinstiţi, ca Ladima, trăiesc mizerabil şi în umbra celorlalţi. Astfel că talentul, cinstea şi demnitatea gazetarului Ladima nu pot învinge păienjenişul afacerilor frauduloase ale lui Gheorghidiu şi Lumânăraru. Ziaristul descoperă întâmplător neregulile dintr-o afacere în industria minieră şi la C.F.R., care păgubea statul român cu un miliard de lei anual, fără să bănuiască implicarea totală a patronilor săi în această fraudă. Gestul decisiv care a dus la ruperea definitivă a acestei colaborări a fost apariţia unui articol de o violenţă deosebită, prin care Ladima acuza puterea politică de matrapazlâcuri în domeniul financiar-bancar. Fred îşi aminteşte că îl rugase pe Ladima să renunţe la demisie, dar acesta refuzase categoric: "Nu sunt în stare să scriu două rânduri care să nu vie dintr-o convingere adâncă", afirmaţie ce individualizează concepţia camilpetresciană despre autenticitate.
"Epilogul I" cuprinde relatarea lui Fred Vasilescu despre împrejurările sinuciderii Iui George Demetru Ladima. Necrologurile sunt surprinzător de elogioase, Ladima fiind considerat "un strălucit talent", "o mare pierdere pentru literatura românească", dar unul singur îl impresionează profund: "Unul dintre cei mai mari poeţi ai timpului... hrănit cu oţet, fiere şi dezgust de contemporani, a dus tăcut ţeava rece pe inima caldă şi stupidă şi a domolit-o, sfărâmând-o. Noapte bună, poet smintit şi cumsecade". Deşi pare absurd ca un om ca Ladima să-şi tragă un glonţ în inimă din cauza "unei femei atât de vulgare ca Emilia", Fred ştie că acest soi de cocote provoacă adevărate drame de amor, sinucideri sau crime, pe când cele superioare, inteligente şi distinse provoacă suferinţe mult mai adânci, dar pe un alt plan spiritual: "Toate dramele din toţi anii, de când sunt atent la lume, sunt din mahalaua sufletească". Un ultim gest disperat al lui Ladima pentru a-şi salva onoarea este acela de a lăsa o scrisoare erotică doamnei Măria Mănescu şi 1000 de lei în buzuhar ca să nu poată fi bănuit de o iubire compromiţătoare pentru triviala Emilia ori de sărăcie înjositoare: "nu trebuie să se ştie că am iubit asemenea femeie şi că în viaţă am suferit de foame. [...] Am trăit patruzeci de ani, inutili".
în "Epilogul II", subintitulat "Povestit de autor", naratorul heterodiegetic relatează la persoana a IlI-a împrejurările bizarului accident de avion în care murise Fred Vasilescu, a doua zi după ce îi predase autorului caietele jurnalului şi după ce-şi întocmise testamentul prin care întreaga avere îi revenea doamnei T. Prăbuşirea avionului este, aşadar, suspectă şi inexplicabilă, putând fi interpretată şi ca sinucidere.
Finalul romanului este deschis şi cuprinde dialogul doamnei T cu naratorul heterodiegetic, din care reies frământările ei privind incertitudinea iubirii, "uneori şi mie mi se părea că mă iubeşte...[...] o iubire pătimaşă ascunsă" şi mărturisirea că 1-a iubit pe Fred cu pasiune, cu voluptate şi nu a înţeles niciodată de ce el rupsese această relaţie. Uimirea şi descumpănirea doamnei T. se accentuează atunci când află din jurnalul lui Fred că şi el o iubise cu pasiune, dar naratorul renunţă definitiv la aflarea unor eventuale răspunsuri lămuritoare privind iubirea ciudată dintre cei doi, deoarece adevărurile nu pot fi limitate: "Taina lui Fred Vasilescu merge poate în cea universală, fără niciun moment de sprijin adevărat, aşa cum singur a spus-o parcă, un afluent urmează legea fluviului".
George Demetru Ladima* este personajul absent din roman, portretul de intelectual fiind conturat în spirit modern: direct, prin confesiunea sentimentelor şi concepţiilor proprii reieşite din scrisorile adresate Emiliei şi indirect, prin impresiile puternice ale celorlalte personaje, ca Fred Vasilescu şi Emilia Răchitaru, prin notele de subsol ale autorului, prin articolele de ziar reproduse în aceste note, prin opiniile altor personaje, ca procurorul care anchetase sinuciderea ori mărturiile prietenilor lui de cafenea. Ladima, poet talentat şi gazetar intransigent, cumulează toate trăsăturile specifice personajului camilpetrescian: intelectual lucid, analitic, inadaptat social, hipersensibil, însetat de adevăr şi demnitate. El trăieşte în lumea ideilor pure, având iluzia unei iubiri ideale şi aspirând către demnitate umană absolută în profesia de ziarist, ca esenţe existenţiale. Ladima este un învins, refuzând - din orgoliu - să-şi accepte toată mizeria vieţii, experienţa umilitoare a traiului zilnic, iar faptul că se îndrăgostise de "o femeie ordinară,. o semiprostituată, pe care el o crede întruchiparea purităţii şi bunătăţii, e o consecinţă a condiţiei sale jalnice sociale şi materiale". (Ov.S.Crohmălniceanu).
Fred Vasilescu este fiul lui Tănase Lumânăraru, industriaşul multimilionar asociat în diferite afaceri oneroase cu politicianul liberal Nae Gheorghidiu, personaje conturate anterior în romanul "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război". Sub aparenţa unui tânăr superficial, pe care "banda" îl considera interesant pentru că era plin de bani, boem, snob şi superficial, Fred este un intelectual lucid, introvertit, inteligent, autoanalitic şi hipersensibil. Tânărul moare intempestiv, a doua zi după predarea caietelor în mâna autorului, în care confesiunile sunt o permanentă autointrospecţie, ca şi când scrisul l-ar fi ajutat să se izbăvească de suferinţă prin analiza lucidă a "cancerului" vieţii lui, iubirea. Misterul iubirii lui reintră, prin moartea eroului, în circuitul marilor enigme ale Universului
Destinele celor două personaje masculine - Fred şi Ladima - sunt, în concepţia lui Nicolae Manolescu, două enigme care stau faţă în faţă, una fiind imaginea răsturnată a celeilalte: "dacă Ladima îşi pierde cu desăvârşire capul pentru o femeie vădit inferioară şi se sinucide probabil din cauza ei, făcând însă totul spre a masca acest lucru, Fred se dovedeşte capabil să părăsească o femeie care-i este superioară, deşi nu e deloc exclus să se sinucidă din cauza ei, mascând motivul la fel de grijuliu ca şi Ladima. [...] Dragostea (şi cu atât mai mult dragostea-pasiune) transformă pe cel ce iubeşte în sclavul celui iubit: iar Fred n-a vrut să devină sclavul erotic al doamnei T." Fred sacrifică iubirea din vanitate, iar Ladima din demnitate.
Doamna T. este numele enigmatic pe care Camil Petrescu îl dă eroinei Măria T. Mănescu, numele întreg al eroinei fiind amintit în trecere de Fred Vasilescu, atunci când îşi scrie testamentul şi, mai accentuat, în scrisoarea de adio pe care George Demetru Ladima i-o adresează femeii înainte de sinucidere. Camil Petrescu creează un model de feminitate, de delicateţe şi sensibilitate, calităţile spirituale şi intelectuale ale doamnei T. constituind un adevărat şi înalt omagiu adus ideii de femeie aflată în culmea perfecţiunii.
Emilia Răchitam este cocota de lux şi actriţa fără talent care stârneşte o pasiune mistuitoare şi inexplicabilă în sufletul sensibil al lui George Demetru Ladima, pentru care ea este frumoasă, pură şi candidă.. Pentru Fred, Emilia este proastă şi insensibilă ca femeie, total lipsită de talent ca actriţă, pe scenă fiind "dezastruoasă ca o bucătăreasă patetică", ilustrând relativismul ca formulă estetică modernă.
George Călinescu afirma că nu există în viaţa reală decât femei ca Emilia, "femeia de toate zilele" ce se poate caracteriza, pe când "Doamna T. este fantoma romanului, aspiraţiunea lui Fred, obscură şi enigmatică, tocmai prin aceasta, şi dacă autorul n-a ştiut să-i dea tonuri de ulei, este pentru că n-a putut s-o scoată din mediul ei aerian".
Modernitatea romanului e dată de subtilitatea şi profunzimea analitică a conştiinţelor, de dramele interioare suferite din iubire şi demnitate, de identificarea deplină a timpului subiectiv cu cel obiectiv, de faptul că personajele sunt în acelaşi timp şi naratori dietetici. Principalele modalităţile de analiză psihologică utilizate de Camil Petrescu în roman constituie tehnici specifice creaţiilor literare psihologice, pe care le îmbină, cu măiestrie şi talent: monologul interior, dialogul, introspecţia conştiinţei şi a sufletului, retrospecţia, autoanaliza şi autointrospecţia.care scot în evidenţă zbuciumul interior al personajelor, cauzat de aspiraţia spre- absolut.
Camil Petrescu, romancier prin excelenţă citadin, realizează o literatură intelectuală, situându-se pe linia ideii că actul scrisului este, în primul rând, "o experienţă spirituală, o formă de confesiune destinată să atingă suprema sinceritate şi să ducă la o revelaţie existenţială" (Ov.S.Crohmălniceanu -"Literatura română între cele două războaie mondiale").