I. Luca Caragiale, O scrisoare pierdutć



Punctul cel mai īnalt al dramaturgiei lui Caragiale, O scrisoare pierdută, este īn acelaşi timp cea mai valoroasă comedie din literatura romănă. Satiră a moravurilor politice şi familiale din ultimele decenii ale secolului trecut, comedia aduce īn scenă evenimentele legate de fixare candidatului guvernamental īn capitola unui judeţ de munte.
Īn O scrisoare pierdută partizanii a două fracţiuni de grupări guvernamentale aparţinīnd claselor posedante se duşmănesc, se luptă şi se impacă. Ridicolul lor este subliniat şi mai mult prin īnconsecvenţa dintre intransigenţa lor iniţiată şi compromisul final la care ajung.
Acţiunea se petrece īn anul 1883, īntr-un oraş de provincie, capitală a unui judeţ de munte. Sīntem īn preajma alegerilor pentru reviziurea constituţiei. Lupta se dă īntre guvernamentali şi independenţi din o poziţie. Candidaţii la deputaţie ai celor două organizaţii locale sīnt, Farfuridi şi Nae Caţavencu. Caţavencu, vechi politician, ştie că succesul este condiţionat de sprijinul organizaţiei guvernamentale şi, spre a şi-l asigura, ajutat de īmprejurări, foloseşte şantajul. Descoperind la Cetăţeanul turmentat o scrisoare de amor trimisă de prefectul Ştefan Tipătescu soţiei lui Trahanache, Zoe, şi-o īnsuseşte pentru ca, după aceea să ameninţă cu publicarea ei īn Răcnetul Carpaţilor, īn cazul cīnd nu va fi susţinut. Asupra lui se exercită presiuni, este arestat şi bătut, percheziţionat coriporal şi la domiciliu, i se prop
un funcţii importante īn judeţ, şi moşii, dar Caţavencu rămīne intrasigent īn opţiunea sa. Cīnd se pare că Caţavencu va obţine voturile organizaţiei guvernamentale, īncurcătura se dezleagă īn mod neprevăzut: candidatul oficial, desemnat de centru, este Agamemnon Dandanache, iar Caţavencu nu-şi poate pune īn aplicare şantajul plănuit. Prins cu o poliţă falsificată şi lipsit de scrisoarea compromitătoare pentru Zoe şi Tipătescu, scrisoare pe care o pierduse īn timpul unei īntruniri electorale, este nevoit să conducă manifestaţia īn cinstea noului ales.
Folosind metoda realismului critic, I. L. Caragiale a intreprins īn comedia O scrisoare pierdută o vastă acţiune de demascare, dezvăluind cu o maiestrie excepţioanlă trăsăturile caracteristice vieţii noastre publice sub regimul burgheziei şi moşieriunii. Constituţia şi legile erau călcate īn picioare cu dezinvoltura, ori de cīte ori interesele conducătorilor o cereau. Īn constituţia burgheză erau īnscrise inviolabilitatea domiciliului, libertatea cuvīntului, a persoanei, a īntrunirilor, a presei, secretul corespondenţei, exprimarea liberă a votului. Dar cine ţine seamă de prevederiile constituţionale? Prefectul Şetafan Tipătescu taie şi spīnzură, după bunul său plac. Funcţionarii, unelte docile īn mīinile guvernanţilor, execută, umili şi servili, toate ordinele, chiar dacă ele sīnt ilegale. Poliţaiul Pristanda repetă aprobator tot ce-i spune prefectul, ticul său verbal (curat) indicīnd pe omul lipisit de personalitate, īn acord totdeauna cu superiorul.
Scriitorul obeservă că īntre partidele şi grupările reprezentīnd interesele moşieriunii şi burgheziei nu există deosebiri principale. Īntre ele nu este un conflict adīnc ideologic, ci numai o ceartă zgomotoasă pentru putere. Nae Caţavencu, şeful opoziţiei, cere să fie sprijinit de guvernamentali, iar acestia sīnt gata, la un moment dat, să-l accepte. Īn orice caz, el, opozantul, e īn fruntea manifestaţiei organizate de tabăra adversă, aflată atunci la putere.
Dramaturgul a creat personaje vii, reprezentative pentru societatea romnească de la sfīrşitul secolului trecut. Fiecare tip de politician īşi are identitatea sa bine proiectată, trăsăturile sale particulare, īşi trăieşte viaţa sa.
Ştefan Tipătescu este activ, energic, dar impulsiv. Arogant, priveşte dispreţuitor tabăra adversă (Caţavencu, Ionescu, Popescu). Pristanda vede īn el posesorul tuturor izvoarelor fericirii: "moşia, moşie, foncţia, foncţie, coana Joţică, coana Joiţica". El priveşte judeţul ca pe propria sa moşie, de aceea propune lui Caţavencu īn schimbul scrisorii fel de fel de posturi şi funcţii: un loc īn comitetul permanent, postul de avocat al statului, locul de primar, de epitrop efor, moşia Zăvoiul.

ZahariaTrahanache este un bătrīn viclean şi cumpănit, ticul său verbal "aveţi puţintică răbdare" arătīnd pe omul care nu se pripeşte. Abil şi viclean găseşte la momentul oportun poliţa falsificată de Caţavencu. Interesele personale īi dictau să nu rupă relaţiile cu Tipătescu, singurul din grupul lor, capabil să susţină partidul. Trahanache aparţine īmpreună cu Farfuridi şi Caţavencu acelei categorii de personaje al căror ridicol constă īn incapacitatea intelectuală īn lipsa oricărui rudiment de cultură.
Īntre Tipătescu şi Trahanache tronează Zoe. Ea conduce, de fapt, judeţul. Conştientă de influenţa pe care o are asupra celor doi, ea face promisiuni.

Farfuridi şi Brīnzovenescu sīnt inseparabili, apariţia lor fiind de un incontestabil efect comic prin contrastul temperamentelor. Farfuridi este impulsiv, violent, prost, incult. Prin frazele sale stereotip: "Eu, am, n-am să-ntīlnesc pe cineva, la zece fix mă duc īn tīrg" sau "Eu, am, n-am clienţi acasă, la unsprezece fix mă-ntorc din tīrg", este omul integrat īn monotonia şi automatismul vieţii provinciale de odinioară.

Pristanda, lucid, o recunoaşte pe Zoe ca adevărata stăpīnă. Pentru a-şi īntreţine "famelia mare", poliţaiul oraşului recurge la toate compromisurile. Linguşitor, hoţ, īncalcă conştient legile ştiindu-se apărat de conducători. Īn acelaşi timp este gata oricīnd de trădare, trecīnd de partea celui pruternic.

Nae Caţavencu este tipul demagogului politic. Şiret şi volubil, dornic de chiverniseală, practică două profesiuni - avocat şi gazetar. Se adaptează uşor oricăror īmprejurări, nu are ticuri verbale ca celelalte personaje, e violent cīnd se ştie stăpīn pe situaţie, linguşitor, umil şi servil cīnd se ştie vinovat. Arogant, inflexibil cīt timp are scrisoarea, devine lipsit de demnitate, tīrīndu-se la picioarele Joiţicăi, acceptīnd să conducă manifestaţia cīnd nu mai are scrisoarea.

Agamemnon Dandanache mai canalie decīt Caţavencu (pentru că nu sestituie scrisoarea), mai prost decīt Farfuridi este tipul oportunistului. Crează situaţii penibile confundīndu-l pe Trohanache cu Tipătescu şi considerīndu-l pe acesta soţul Joiţicăi.

Cetăţeanul turmentat reprzintă majoritatea alegătorilor manevraţi de cei puternici după bunul lor plac: "Da, eu cu cine votez?". Īntr-un moment de luciditate, la replica lui Tipătescu: "Votează pentru cine pofteşti", acesta răspunde: "Eu nu poftesc pe nimeni, dacă e vorba de poftă".
Īn lupta care se dă pentru locul de candidat oficial (şi nu pentru reuşita īn alegeri), se folosesc deci īnşelătoria, şantajul, demagogia, trădarea, arme caracteristice pentru regimul trecut, pentru moravurile şi morala claselor exploatatoare. Victoria īn aceasta luptă a lui Aganiţă Dandanche, adică a celui mai ticălos şi mai prost dintre toţi, este semnificativă. Scriitorul a vrut să scoată şi mai mult īn relief mizeria vieţii publice din timpul său.