- tema: Iubirea -

"Nu te-ai priceput!
Singur tu nu mi-ai plăcut,
Că eu tot fugeam de tine?
O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine!
Ţi-am fost dragă, ştiu eu bine.
Dar, să-mi spui, tu te-ai temut.
Şi eu toate le-am făcut,
Ca să poţi să-mi spui odată,
Să mă-ntrebi: "- Mă vrei tu, fată?"
Şi plângeam de supărată,
Că tu nu te-ai priceput.
Nu te-ai priceput! Zici că-s mândră şi n-am vrut Ca s-ascult vorbele tale? Dar de unde ştii? în "cale Ţi-am umblat şi-n deal şi-n vale, Şi-oriunde te-am ştiut. Zile lungi mi le-am pierdut, Să mă-mprietenesc cu tine: Tu-mi umblai sfiios, Sorine, Şi plângea durerea-n mine, Că tu nu te-ai priceput.
Nu te-ai priceput! Am fost rea şi n-aş fi vrut Să te las, ca altă fată, Să mă strângi tu sărutată? Dar m-ai întrebat vrodată? Mă-nvingea să te sărut Eu pe tine! Pe-ntrecut Chip cătam cu viclenie Să te fac să-ntrebi, şi mie Mi-a fost luni întregi mânie Că tu nu te-ai priceput.
Nu te-ai priceput!' Zici, că de m-ai fi cerut Mamei tale noră-n casă, N-aş fi vrut să merg? E, lasă! Că de-o fată cui-i pasă, Nu se ia după părut! De-ntrebai, ai fi văzut! Tu să fi-nceput iubitul, Că-i făceam eu isprăvitul -Tu cu pâinea şi cuţitul Mori flămând, nepriceput!"

George Coşbuc (1866 - 1918) a rămas în literatura română nu numai ca scriitor şi publicist, ci şi ca un distins traducător al unor valoroase opere din literatura universală. Poezia originală ilustrează, în pr
incipal, universul spiritual al satului ardelenesc, într-o viziune idealizată, înfrumuseţată de un optimism exagerat, în antiteză deplină cu viziunea tragică şi mesianică a lui Octavian Goga.
Din punct de vedere compoziţional, George Călinescu remarcă o particularitate inedită a poeziei lui George Coşbuc şi anume lirismul obiectiv. Priri această nouă tehnică lirică se realizează o poezie obiectivă, în afara conştiinţei eului liric şi independent de ea, cu alte cuvinte, comunicarea stărilor, sentimentelor, ideilor . acestuia se face prin intermediul altor personaje, dar atitudinea creatorului rămâne lirică. Cele mai multe dintre poeziile coşbuciene sunt "numai superficial epice", alcătuite din "nişte monoloage" care ilustrează "lirismul în forma aceasta obiectivă", un mecanism al "mişcărilor sufleteşti" exprimate prin intermediul unor "voci", "măşti", personaje care monologhează.
, Poezia "Nu te-ai priceput" a fost publicată mai întâi în revista "Tribuna" din Sibiu, în 1889, apoi inclusă în volumul de debut al lui George Coşbuc, "Balade şi idile", apărut în 1893. Discursul poetic reflectă lirica "măştilor", întrucât eul liric îşi exprimă sentimentul de iubire prin intermediul unui personaj ("mască"): fata îndrăgostită de Sorin, un flăcău din sat. Monologul confesiv al tinerei înscrie textul în lirism subiectiv, susţinut de prezenţa pronumelor şi verbelor la persoana I, accentuând astfel înfrigurarea interioară a sentimentului de iubire - "mi'.', "eu", "mă", "fugeam", "plângeam", "am pierdut", "mă-mprietenesc", "n-aş fi vrut" -, dar mai ales de adresarea directă, definită prin pronume şi verbe la persoana a II-a: "tu", "te", "să spui", "te-ai temut"," nu te-ai priceput" etc. Tânăra imaginează un dialog cu iubitul, însă vorbeşte doar cu sine însuşi, modalitate estetică numită monolog-dialogat, se frământă şi-i reproşează flăcăului lipsa de pricepere în iubire.
Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune artistică a eului liric prin intermediul unei fete îndrăgostite, Coşbuc interpretând reflectarea profundă a sentimentului de iubire în stări emoţionale profunde, prin funcţia expresivă şi estetică a cuvintelor, fonemelor şi culorilor.
Titlul "Nu te-ai priceput" este o adresare directă imaginară, forma negativă a verbului sugerând reproşul adresat iubitului de către fata îndrăgostită, din care răzbate şi sentimentul de insatisfacţie faţă de comportamentul flăcăului. Enunţul "Nu te-ai priceput", care exprima fermitate şi regret totodată, constituie şi principalul element de compoziţie al textului poetic, sub forma laitmotivului ce ilustrează relaţii de simetrie prin amplasarea acestuia la începutul şi finalul fiecărei strofe. Tema este un adevărat document sufletesc, în care patima iubirii se înfruntă cu pudoarea, născând capricii feminine seducătoare.
(Structura şi compoziţia textului poetic)
Compoziţional, poezia "Nu te-ai priceput" este structurată în patru strofe lungi, de câte unsprezece versuri fiecare, organizate prin acumulare de argumente care constituie adevărate tratative diplomatice în sprijinul iubirii.
Incipitul reia titlul şi devine în poezie un laitmotiv prin care se accentuează sentimentul puternic de dragoste al fetei, sub aparenţa reproşului încărcat de mustrarea flăcăului, care nu înţelege "jocul" iubirii.
Prima strofă exprimă indignarea fetei faţă de atitudinea lipsită de curaj a lui Sorin, care ar fi trebuit s-o întrebe direct "-Mă vrei tu, fată?", iar nu să ia în seamă fandoselile ei, din care el înţelesese că "fugeam de tine". Convinsă că flăcăul o iubea, fata suferă enorm, "plângeam de supărată", pentru că el nu s-a priceput să-i intuiască dragostea din sufletul ei.
în strofa a doua tânăra rememorează reproşurile pe care i le făcuse Sorin, care o vedea mândră şi indiferentă la vorbele lui drăgăstoase. Fata însă, se străduise zile întregi să-i iasă în cale flăcăului "orişiunde te-am ştiut", cu scopul "să mă-mprietenesc cu tine". Cu toate acestea, el se comportase cu sfiiciune şi relaţia lor nu progresase deloc, întrucât el nu se pricepuse să pătrundă în sufletul ei plin de iubire, în care "plângea durerea".
Fata regretă amarnic pentru că nu-1 lăsase s-o sărute, însă atitudinea ei fusese dictată de teama ca el să n-o creadă frivolă, "ca altă fată", prefăcându-se astfel că-1 respinge, când, de fapt, ea ar fi vrut "să te sărut/ Eu pe tine!". îndrăgostita apelează la vorbe şi gesturi viclene pentru a-1 determina să-i ceară direct un sărut, dar el nu se pricepuse şi fata suferea din ce în ce mai mult: "Mi-a fost luni întregi mân ie/ Că tu nu te-ai priceput".
Ultima strofă ilustrează nervozitatea fetei, câre-1 învinuieşte pe Sorin că s-a codit s-o ceară de soţie - "Mamei tale noră-n casă", bănuind că ea l-ar fi refuzat. Fata îl acuza că se ia după aparenţe şi n-a întrebat-o direct: "De-ntrebai, ai fi" văzut!". Flăcăul trebuia să aibă iniţiativa în relaţia erotică, fie şi numai printr-un timid început, care i-ar fi dat fetei prilejul să-i mărturisească iubirea profundă. Finalul poeziei este persiflant şi rizibil, flăcăul fiind total lipsit de dibăcie în ceea ce priveşte "jocul iubirii": "Tu cu pâinea şi cuţitul/ Mori flămând, nepriceput!".
Idilele coşbuciene reflectă dragostea dintre o fată şi un flăcău, în care, cu variaţii ale decorului rural, temele erotice înfăţişează aceeaşi situaţie: fata nu-1 lasă pe flăcău să o sărute, prefăcându-se indiferentă, apoi se căieşte amarnic şi apelează la adevărate strategii feminine ca să repare greşeala. Farmecul personajelor reiese din manifestarea temerilor copilăreşti şi a chinuitoarelor aspiraţii privind împlinirea erotică, prin intermediul cărora poetul îşi obiectivează sensibilitatea, trăind cu intensitate şi odată cu ei variata gamă a stărilor care-i tulbură pe îndrăgostiţi.
Convenţiile care caracterizează erosul poeziilor lui George Coşbue se disting cu limpezime în toate discursurile lirice. Astfel, flăcăul trebuie să aibă iniţiativa erotică, fata simulează indiferenţa şi respinge demersul îndrăgostitului, care, ca orice tânăr, este incapabil să înţeleagă atitudinea vicleană a fetei, dar mai ales să descifreze sufletul femeii.
(Limbajul şi expresivitatea textului poetic)
Expresivitatea poeziei se defineşte prin modurile şi timpurile verbelor, care dau poeziei sensuri ideatice şi dinamism. Predominante sunt verbele la persoana a Ii-a, forma afirmativă/negativă şi timpul trecut, cu semnificaţii imputabile faţă de incapacitatea tânărului de a intui şi respecta regulile jocului erotic: "nu te-ai priceput", "tu te-ai temuf', "să mă strângi", "ai întrebat", "tu să fi-nceput". Lirismul subiectiv al poeziei se defineşte şi prin prezenţa eului liric sub masca fetei, mărcile lexico-gramaticale fiind pronumele şi verbele la persoana I: "mi", "eu", "mă", "ştiu", "am făcut", "am pierdut", "n-aş fi vrut", "cătam", "făceam".
Registrul stilistic, tipic romantismului, este popular şi se manifestă printr-o varietate de modalităţi expresive, conferind limbajului oralitate prin cuvinte şi expresii populare şi prin regionalisme: "ţi-am fost dragă", "mă vrei tu, fată?", "cătam", "mi-a fost mânie", "plângea durerea-n mine", "de m-ai fi cerut", "făceam isprăvitul".
Sugestia textului liric este ilustrată prin adjective cu semnificaţii emoţionale -"sfiios'V "mândră", "supărată", "dragă"-, prin substantive care exprimă stări afective: "durerea", "viclenie", "mânie", precum şi prin expresii erotice, care compun ritualul iubirii pastorale - "am fost rea şi n-aş fi vrut" "să mă strângi tu sărutată", "mă-nvingea să te sărut", "de m-ai fi cerut", "să fi-nceput iubitul/Că-i făceam eu isprăvitul", "Tu cu pâinea şi cuţitul/ Mori flămând, nepriceput!". Sentimentul de dragoste transpare în întreaga poezie prin vocativul cu încărcătură afectivă, "Sorine", care sugerează şi un ton tânguitor al fetei.
Principalul element de compoziţie în textul poetic este unul de recurenţă şi constă în laitmotivul "Nu te-ai priceput", care se află amplasat în relaţii de simetrie, la începutul şi finalul fiecărei strofe; cu excepţia ultimei, care este reprezentat numai de epitetul având conotaţii dojenitoare: "nepriceput!".
Prozodia. Măsura versurilor este de 5-7 silabe, iar rima este împerecheată.
Frumuseţea poeziei erotice a lui George Coşbue se defineşte printr-un adevărat spectacol al sentimentelor şi pasiunilor pline de candoare, manifestate într-o permanentă întrepătrundere fraternă a omului cu natura.
Apariţia volumului "Balade şi idile", din 1893, a fost anunţată cu entuziasm de I.L.Caragiale, un statornic şi înflăcărat admirator al lui George Coşbue: "Pe câmpul vast al publicisticii române, pe care creşte atâta spanac deş şi abundent, a apărut, în sfârşit, [...] şi un copac, şi e aşa de mândru şi aşa de puternic, că mii şi mii de recolte de buruieni se vor perinda, şi el va sta tot în picioare, toţ mai sănătos şi mai trainic, înfruntând gustul actual şi vremea cu schimbările ei capricioase, şi făcând din ce în ce mai mult fala limbii noastre.".