Publicat în anul 1894, romanul Morcoveaţă se constituie dintr-o suită de întâmplări axate pe o temă predilectă a literaturii franceze şi engleze a timpului: drama copilăriei nefericite.
Morcoveaţă este un copil obişnuit, plin de candoarea specifică vârstei sale. Persecutat pentru părul său roşu de întreaga familie (compusă din domnul şi doamna Lepic şi fraţii săi mai mari: Felix şi Ernestine), în special de mama sa, Morcoveaţă apare creionat în "culori" diverse: când mincinos sau hoţ, când generos şi delicat.

Sensibil şi inteligent, Morcoveaţă a ştiut din-totdeauna că mama sa îi preferă pe primii doi născuţi. Aceasta 1-a determinat să-şi îndrepte afecţiunea, spre tatăl său, singurul căruia i se confesa. Venirea lui pe lume a coincis cu apariţia certurilor într-o căsnicie pe cale să se destrame.

Puternic interiorizat, Morcoveaţă reuşeşte până la urmă să aibă Ultimul cuvânt (titlul unuia dintre capitolele finale), mărturisindu-i deschis tatălui său că doreşte să meargă la un internat sau să se facă ucenic pentru a învăţa o meserie, adică să plece oriunde, numai să fie departe de mama sa.
Remarcabile prin realismul şi autenticitatea cu care redau copilăria sunt capitolele: Găinile (imaginea celui dintâi conflict dintre mamă şi fiu), Oala de noapte (povestea unei minciuni), Focul (episod din viaţa de şcolar), La vânătoare (împlinirea unui vis) ori Revolta ("maturizarea" eroului).

Prin Morcoveaţă, Ju-les Renard îşi dovedeşte pe deplin talentul de fin şi profund cunoscător al psihologiei copilului, autorul militând totodată pentru apărarea drepturilor sacre ale copilăriei.