capodoperă a creaţiei populare.

La originea baladei stă un vechi ritual de construcţie, care presupunea zidirea unei fiinţe (om sau animal) la temelia edificiului, pentru a asigura durabilitatea creaţiei peste veacuri.

Aparţinând genului epic popular, Monastirea Argeşului poate fi considerată atât o legendă, dat fiind faptul că explică apariţia unui monument - Mănăstirea de la Curtea de Argeş şi pe cea a fântânii din apropierea ei, "Făn-tăna luiManole", cât şi o baladă, deoarece vorbeşte despre un erou, Manole, cel care, prin efortul său creator şi prin jertfa de sine, a ridicat frumoasa mănăstire.

Din cele 42 de variante ale baladei, cea mai cunoscută este cea publicată de Vasile Alecsandri în anul 1853, în volumul Poezii populare ale românilor (partea a II-a).

în varianta publicată de Alecsandri, balada Monastirea Argeşului este structurată în cinci părţi, având mai multe motive distincte: motivul zidului părăsit, motivul surpării zidurilor, motivul visului, motivul jurământului, motivul femeii destinate zidirii, motivul zidirii treptate, motivul conflictului feudal, motivul lui Icar şi motivul fântânii.

încălcarea normei morale pe care o anunţă bătrâna în deschiderea nuvelei ("- Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea coli bei tale le face fericit".), generează întregul conflict al nuvelei.

Acţiunea nuvelei este plasată în mediul câmpiei Aradului, la sfârşitul secolului al XlX-lea. Pentru a scăpa de sărăcie, cizmarul Ghiţă se hotără&#
351;te să-şi părăsească satul, împreună cu familia sa şi să ia în arendă cârciuma de la Moara cu Noroc, aflată pe drumul Ineului. La început noua îndeletnicire se dovedeşte rentabilă, căci Ghiţă era un om harnic şi priceput. Cârciumarul trăieşte aici clipe de fericire, alături de Ana, soţia sa, mama acesteia şi cei doi copii.

Situaţia se schimbă de îndată ce la Moara cu Noroc îşi face apariţia un personaj ciudat, Lică Sămădăul. Acesta era un tip dur, un tâlhar şi criminal. Autoritatea sa, exercitată în afara legii, era necontestată de paznicii turmelor care împânzeau luncile şi peste care domnea Lică.

în ciuda avertismentelor Anei, care intuieşte că Lică este un "om rău şi primejdios", Ghiţă, obsedat de dorinţa de "a se face om cu stare", se lasă antrenat în afacerile necurate ale lui Lică Sămădăul. Acesta, intuind patima lui Ghiţă pentru bani, îi impune să-i fie complice, obligându-1 să depună mărturie falsă în favoarea lui şi încredin-ţându-i bani rezultaţi din jaf, pe care cârciumarul trebuia să-i schimbe în oraş. Dar Ghiţă joacă un rol dublu, urmărind să-1 predea pe Lică lui Pintea, fost sămădău şi hoţ de codru, tovarăş cu Lică, devenit jandarm numai ca să se ră ;zbune pe el. Hotărât să îl predea pe Lică lui Pintea în momentul în care are asupra lui bani furaţi, Ghiţă îl lasă de Paşti acasă la el, cu Ana şi, sub pretext că pleacă la oraş, îl anunţă pe Pin-tea. întorcându-se cu acesta şi cu alţi doi jandarmi, Ghiţă îl vede însă pe Lică plecând de la Moara cu Noroc şi îşi dă seama că a ratai orice prilej de a-1 dovedi vinovat.

într-un ultim gest, Ghiţă îşi ucide nevasta pentru păcatul, de a-i fi cedat lui Lică Sămă-dăul, la care el însuşi o împinsese.
întors la Moara cu Noroc, Lică îl pune pe Răuţ să îl ucidă pe Ghiţă. Ca să nu cadă în mâinile lui Pintea, Lică se sinucide sfărâmân-du-şi capul de un ste-jar.
Nuvela se încheie cu replica bătrânei, voce a înţelepciunii străvechi, care pune totul pe seama destinului: "- Se vede c-au lăsat ferestrile deschise! zise ea într-un târziu. Simţeam eu că nu are să iasă bine: dar aşa le-a Joşi dala!... Apoi ea luă copiii şi plecă mai departe".

Adept al unei morale intransigente. Slavici îşi sancţionează toate personajele care se fac vinovate de a fi încălca! în vreun fel normele morale enunţate la începutul nuvelei de bătrână, care joacă aici rolul corului din tragedia antică.