Ioan Slavici este unul din principalii reprezentanti ai realismului obiectiv in literatura noastra, un precursor al prozei lui Liviu Rebreanu, prin vocatia de a picta mediul social si de a crea tipologii complexe.
Prin definitie, nuvela este o opera epica de intindere medie, cu un numar relativ redus de personaje in care este redata o intamplare din viata unuia sau mai multor personaje. "Moara cu noroc" este o nuvela psihologica datorita tematicii, modalitatii de caracterizare a personajului si de investigare psihologica dar si datorita naturii conflictului interior.
Titlul nuvelei este mai degraba ironic. Popasul ales,carciuma numita "Moara cu noroc" iinseamna de fapt "Moara cu ghinion", moara care aduce nenorocirea pentru ca usurinta castigurilor de la aceasta carciuma ascunde abateri etice grave: nelegiuirea si crima.
Tema acestei nuvele o constituie influenta negativa, consecintele nefaste pe care setea de imbogatire le are asupra vietii individului, asupra destinului omenesc. La baza ei se afla convingerea autorului ca obsesia pentru bani zdruncina linistea sufleteasca a omului, in cele din urma ducand la pierzanie.
Subiectul se constituie dintr-o succesiune de intamplari prezentate gradat si organizate pe momente. Astfel, expozitiunea stabileste coordonatele spatio-temporale: de la Sfantu Gheorghe - Pasti, intr-un sat la rascruce de drumuri, fiind prezentate framantarile sufletesti ale personajului principal al operei, Ghita, dominat de inferioritatea sugerata de statutul sau de om sarac. El identifica saracia cu lipsa de demnitate si doreste sa se imbogateasca nu pentru a trai bine, ci pentru a fi respectat. Nemultumit de conditia sa sociala, el simte ca ar putea face si altceva, mai rentabil, decat sa carpeasca cizmele satenilor. Si, in ciuda rezervelor exprimate de soacra sa, simbol al intelepciunii datorita varstei si e
xperientei, se hotaraste sa abandoneze linistea colibei din sat si sa ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc. La inceput totul mergea bine si viata era prospera. Momentul intrigii, ce declanseaza conflictul, il constituie aparitia la Moara cu noroc a lui Lica Samadaul, stapan temut al acestor locuri. Ana, nevasta lui Ghita, cu un simt feminin caracteristic, intuieste ca Lica este "om rau si primejdios". In sinea lui, si Ghita avea aceeasi banuiala, dar intelege ca pentru a ramane la Moara cu noroc trebuie sa devina omul Samadaului. Din momentul aparitiei lui Lica, incepe procesul iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de familie. Devine violent, ii plac jocurile crude, primejdioase , are gesturi de brutalitate neinteleasa fata de Ana pe care o ocrotise pana atunci. Conflictul psihologic se amplifica treptat, pe masura ce Ghita intra in jocul necrutator al afacerilor necinstite ale lui Lica, generand astfel desfasurarea actiunii. Stapanit de setea de bani, Ghita se va instraina treptat de Ana si se va lasa manevrat de Lica, devenindu-I complice. Depune marturie falsa la proces in legatura cu omorul si jaful din padure, scapandu-l pe Samadau de pedeapsa binemeritata a legii.
De acum, prabusirea lui Ghita este inevitabila. Punctul culminant il reprezinta hotararea lui Ghita de a se razbuna, dupa ce Lica il necinsteste si in viata familiala. Astfel, Ghita vrea sa-l dea predea pe Lica jandarmului Pintea. Cei doi se hotarasc sa-I intinda o cursa, aruncand-o pe Ana drept momeala. Dar onoarea familiei sale este din nou stirbita, iar Lica scapa fara sa fi fost dovedit vinovat.
Deznodamantul este tragic, intrucat, intorcandu-se la Moara cu noroc, Ghita isi ucide sotia si este, la randul lui, ucis din comanda lui Lica.
Adept al unei morale intransigente, Slavici isi pedepseste exemplar toate personajele nuvelei amestecate in afaceri necinstite: arendasul este pradat si batut, femeia cea tanara, banuita de Lica a avea "slabiciune de aur si de pietre scumpe" este asasinata prin sufocare, iar Lica se sinucide izbindu-se cu capul de un stejar uscat. Un incediun mistuie carciuma de la "Moara cu noroc" in noaptea de Pasti si singurele personaje care supravietuiesc sunt batrana si copiii, fiintele cu adevarat morale si inocente.Surprinzand viata si moravurile unei lumi, Slavici creeaza personaje complexe si verosimile, al caror destin este dirijat de puterea de seductie a banilor. Ele sunt la inceput personaje antitetice, care evolueaza paralel, devenind complementare.
Ghita -caracterizarea pers principal
Analiza psihologica, monologul si dialogul, faptele si gandurile protagonistului, opiniile celorlalte personaje, dezvaluie procesul devenirii lui Ghita, tragismul vietii lui. . Prin intermediul procedeului de caracterizare directa, naratorul omniscient il prezinta pe Ghita ca fiind meserias bun si harnic, om bland si cumsecade, ce trudea pentru fericirea Anei si a copilului. Dar de cand s-au mutat la Moara cu noroc "era mereu asezat si pus pe ganduri, se facuse mai de tot ursuz".El este incapabil sa reziste tentatiei de a se imbogatii dupa ce se muta la Moara cu noroc. Prin actiunile pe care le savarseste personajul este caracterizat indirect: este o personalitate slaba, manipulabila, dar este si tipul inadaptatului, care nu reuseste sa se acomodeze conform normelor moderne. Ghita va deveni complice si partas la faptele necinstite ale Samadaului, sub inraurirea caruia prabusirea sa morala este inevitabila. Monologul interior, prin care se autocaracterizeaza ca un om neputincios si cu o fire slaba, este o incercare disperata de a-si motiva actele grave savarsite in complicitate cu Lica: "Ei! Ce sa-mi fac?...asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?!". Autorul surprinde, cu real talent de analist, framantarile lui Ghita, oscilatiile de lumina si umbra, momentele de insingurare, dar si cele de omenie cand isi aduce aminte de nevasta si copii, macinat de remuscari. Fricos si las, el se implica tot mai mult in faptele marsave puse la cale de Lica. Jura fals la judecata, iar dezumanizarea sa se manifesta in toata amploarea. De la complicitate la crima nu a mai ramas decat un pas. Ghita cade invins de propriul sau destin, caci patima de bani nu poate fi stapanita. Finalul dramatic demonstreaza puterea demonica pe care banul o are asupra omului. Problema esetiala a lui Ghita este faptul ca el a avut nesansa de a intalni un om mai puternic decat el: Lica Samadaul. Asadar , se poate observa cu usurinta ca el traieste o drama psihologica concretizata prin trei infrangeri: increderea in sine, increderea celorlalti in el si increderea Anei, sotia lui, in el.
Ana, prin desti nul ei tragic, este o victima a incapacitatii sale de a se raporta la simtul masurii si al echilibrului in tot ceea ce intreprinde. Cu o intuitie deosebita, ea isi da seama de la inceput de firea ticaloasa si patimasa a lui Lica si isi avertizeaza sotul. Facand din bani o unica pasiune, Ghita refuza sa mai comunice sincer cu sotia sa. Ana, lipsita de sprijinul moral al sotului, si indemnata tot de el, "simti tragere de inima pentru Lica".
In prezentarea evolutiei Anei, Slavici se dovedeste un fin cunoscator al psihologiei feminine. Cand ea era supusa acestui zbucium sufletesc, se mai afla la varsta la care cantecul si jocul nu dispar inca, facand-o capabila de emotii, simtaminte si vibratii pure. Tradarea barbatului nu este pentru ea un gest necugetat, un capriciu superficial. Cand iubirea pentru Ghita dispare, in sufletul Anei se aprinde dispretul. Ultimele zvacniri din final, cand este ucisa, sugereaza ura si dispretul pentru Ghita, setea de razbunare si patima pentru Lica.
Spre deosebire de scriitorii dinaintea lui, Slavici nu impune personajelor o comportare rigida, dictata de prejudecati, ci le da libertatea de a se manifesta, in imprejurarile in care le pune viata, dupa propriile indemnuri, dupa imperativele sufletului lor. Ni se releva astfel, nu numai caractere gata formate, ci si felul in care ajung oamenii sa fie asa cum sunt. A creea personaje prin care sa arati ca, asupra predispozitiilor psihice innascute, societatea in care traiesc si intamplarile vietii lor exercita influente ce le transforma caracterul reprezinta pentru vremea lui Slavici o noutate in literatura romana si un punct avansat al aplicarii metodei realiste in arta literara. Scriitorul pune accentul pe evolutia artistica a personajelor epice, acordand o atentie deosebita evenimentelor aflate in legatura directa cu personajele, precum si interventiei lor nemijlocite in desfasurarea intamplarilor.
Slavici nu infrumuseteaza cu nimic viata personajelor sale, fiind un observator fara partinire, cu spirit realist desavarsit. Definitorie pentru arta realizarii personajelor la Slavici este o mare putere de interiorizare. Aceasta a facut ca eroii sai sa fie infatisati in zbuciumul lor launtric, nu numai in manifestarile lor exterioare. Originalitatea artei portretistice consta in faptul ca personajele au insusiri numeroase, pozitive si negative, cu vointa si slabicini, se comporta asemeni unor fiinte reale. Desi portretul fizic este concis, redus la esential, accentul cade pe adjectivele cu rol de epitet caracterizator ("Ana era inteleapta si asezata. Ana era tanara si frumoasa, Ana era frageda si subtire, Ana era sprintena si mladioasa").
Scriitor obiectiv, Slavici da o mare atentie felului in care se exprima personajele. Dialogurile, fiind reflectari ale intimitatii omului, au o mare putere de caracterizare psihica. Remarcabile sunt insa si expresiile, zicatorile si proverbele.
Relatie incipit - final
Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului. Simbolistica initiala a drumului se completeaza, in final, cu sugestia drumului vietii care continua si dupa evenimentele de la "Moara cu noroc".
Textul este unul ciclic pentru ca incipitul si finalul se intalnesc in imaginea batranei, semn al intelepciunii populare, in cuvintele ei consta latura moralizatoare a textului care se inchide rotund "simteam eu ca n-are sa iasa bine".
La un moment dat ajunge sa regrete ca are familie deoarece nu-si poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica.
Datorita generozitatii Samdaului starea materiala a lui Ghita devine infloritoare. Ghita isi arunca sotia definitiv in bratele lui Lica ajungand sa fie implicat in furtul de la arendas si in uciderea unei femei si a unui copil, prin faptul ca jura stramb la proces acoperindu-l pe Lica, devine complice la crima. Din cauza geloziei, Ghita, hotaraste totusi sa il dea in vileag pe Lica si ii aduce dovezi jandarmului Pintea despre vinovatia Samadaului.
Punctul culminant consemneaza momentul in care Ghita ajunge la ultima etapa a degradarii morale. Dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe Lica isi arunca sotia, la sarbatorile Pastelui, drept momeala, in bratele Samadaului. Spera pana in ultimul moment ca se va produce o minune si sotia sa va rezista influentei malefice a acestuia. Dezgustata de lasitatea lui Ghita, Ana i se daruieste lui Lica. Lica pentru a nu cadea in mainile lui Pintea se sinucide izbindu-se cu capul de un copac.

Finalul o aduce din nou in centrul atentiei pe batrana care, contempland dezastrul, pune totul pe seama destinului.