Primul pas pentru a înţelege Mioriţa este de a pătrunde în specificul etnic, cultural şi mai cu seamă spiritual al poporului român. Acest demers porneşte de la premisa unicităţii ei. Pe de altă parte însă temele şi motivele (în sens conceptual şi etnografic) conservate în aceas¬tă baladă sunt comune spaţiului cultural indo-european. Deci al doilea pas ar fi o analiză în relaţie cu specificul popoarelor ce ne înconjoară, atât vest-europene, cât şi ori¬en¬tale.
Nu e de ajuns să căutăm rădăcini în ruinele civilizaţiei latine sau simple filiaţii fran¬cofone ori influenţe germanice, ci trebuie să privim mai departe, spre apus, spre "peninsula hispanică şi insulele britanice", dar şi spre Orient - de la cel apropiat până la cel îndepărtat - căci vom fi surprinşi descoperind afinităţi cu culturile marginale indo-europene, de tip major.
Mioriţa aparţine culturii continentale în măsura în care această civilizaţie o în¬ţelege şi o asimilează. Francezii, de exemplu, au fost primii care au ridicat un semn de întrebare în dreptul baladei (J. Michelet, 1854), acuzând resemnarea ciobanului în faţă morţii, ceea ce ar defini o "trăsătură naţională". Această controversă a fost preluată de elita românească din epocă, mare admiratoare a culturii franceze.
Un profesor de limba şi literatura română din Iaşi relata că în urmă cu un deceniu a fost invitat să predea literatura română la o universitate din SUA. Studenţii, spunea el, n-au reuşit să-l înţeleagă pe Eminescu. Cât despre Mioriţa, s-au ară
;tat de-a dreptul scandalizaţi de atitudinea ciobanului care nu găseşte de cuviinţă să asmută câinii îm¬po¬triva agresorilor şi să se apere, să-şi facă dreptate, precum şerifii legendari din Vestul Săl¬batic.
În schimb, George Călinescu a fost de părere că folclorul românesc valorificat în literatura cultă a întrunit aprecieri favorabile din partea britanicilor (".e interesant că Creangă a plăcut englezilor"). Despre "factorul ritual", caracteristic spiritului nostru ro¬mâ¬nesc, funciar, dar şi altor scriitori (şi-l citează pe Coşbuc cu Nunta Zamfirei) Călinescu no¬tea¬ză: "Numai în Irlanda mai dăinuie o atât de clară amintire a existenţei tribale". Deci, dacă teoria lui Călinescu s-ar dovedi viabilă, lectura Mioriţei ar trebui să întrunească sufragii în această zonă insulară.
O paralelă la fel de interesantă s-ar putea face cu riturile de iniţiere (sacerdoţială), respectiv concepţia despre moarte şi nemurire a tibetanilor. C. Brâncuşi şi M. Eliade au găsit com¬patibilităţi suficiente: răbdarea, liniştea sufletească, tăria şi credinţa fermă, puterea iz¬vorâtă din interior pentru a depăşi greutăţile; iar pe de altă parte legitatea cosmică şi profunzimea Totului. Filonul folcloric românesc e amprentat de aceleaşi coordonate. Iar Mio¬riţa, ca expresia elevată a acestuia, este o operă cu un epic simplificat şi esenţializat. Probabil că lectura Mioriţei în faţa unui auditoriu tibetan ar stârni mai mult entuziasm decât în faţa francezilor sau a nord-americanilor.
Spre deosebire de restul sectoarelor ce tind spre globalizare, cultura are nevoie de compatibilatea autenticului, de o aderenţă firească (şi nu impusă), de o apartenenţă spiri¬tu¬ală. Cu alte cuvinte "piaţa de desfacere" a produselor culturale nu va fi niciodată una comu¬nă şi globală, ci specializată. Probabil filiaţiile fragmentare şi unele motive comune nu vor fi suficiente să lansăm o marcă precum Mioriţa pe piaţa culturală europeană, doar pentru că geografic aparţinem acestui spaţiu. Legea care operează în acest domeniu este una a atrac ţiei afinităţilor, iar selecţia acestora se face la nivel subconştient. Politicul e inoperabil.
Mioriţa îşi merită cu prisosinţă locul la masa culturii europene, deoarece permite arhetipuri comune şi altor popoare şi culturi - direcţia de interpretare comparatist-mitologică a Mioriţei a dovedit acest lucru.
Mircea Eliade, prin studiul Mioara năzdrăvană este un precursor al celor care au contribuit la integrarea Mioriţei într-un context global, european, prin definirea acestei creaţii drept un efect al "creştinismului cosmic", de sorginte sud-est europeană. Probabil genul acesta de lucrări se vor dovedi decisive în momentul reevaluării folclorului continental în sinteze şi clasamente.
■ Graţie calităţilor sale cu totul excepţionale, ce o individualizează, Mioriţa poate fi privită ca o "fereastră spre cultura, personalitatea şi realitatea românească," ce se des¬chide spre stăruinţa ce¬lor străini de neam şi limbă de a ne cunoaşte şi a ne înţelege. Dar pentru noi, românii, în¬seamnă mai mult decât atât. Ea poate fi un pretext viabil de a ne auto-cunoaşte, ca neam şi spiritualitate, credinţe, istorie şi religie stră¬veche.
Iar dacă reprezentanţii altor civilizaţii o vor respinge ca pe un produs ne¬co¬mestibil, din pricina "surdităţii" în faţa valorilor altora ori a lipsei de "prospeţime au¬tentică", pentru noi, invitaţia aproape socratică la autocunoaştere va rămâne un demers care să justifice o per¬manentă abordare. Căci numeroasele semne de întrebare care le-a generat au impus răs¬pun¬suri ce însumează strădania de a releva una din dimen¬si¬u¬nile personalităţii noastre - trecutul. Ceea ce răzbate şi iese la suprafaţă sunt sim¬ţă¬mintele şi credinţele, gândurile şi aspiraţiile pe care noi, ca o pre¬lun¬gire a strămoşilor, le-am avut în urmă cu multe secole.
În ciuda globalizării ce se prefigurează, un astfel de demers nu e niciodată inutil. Zestrea ce o moştenim poate alimenta şi reactiva energii plăpânde, poate pansa răni ale pre¬zentului şi, ce e mai important, poate prefigura viitorul.