- tema: Familia/ Confruntări etice şi civice -

Proza lui Ioan Slavici conturează o frescă a moravurilor şi a comportamentului specifice locuitorilor din Ardeal, o lume în care triumfă binele şi adevărul, cinstea şi dreptatea, norme etke pe care omul trebuie să le respecte. Prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, Slavici este un autor moralist, uit fin psiholog, un creator de tipologii. După cum el însuşi mărturiseşte, ca adept înflăcărat al lui Confucius, aplică în opera sa principalele virtuţi morale exprimate de acesta.- sinceritatea, demnitatea, buna-credinţă, francheţea, cinstea, iubirea de adevăr etc, afirmând că filozoful chinez este \"cel mai cu minte dintre toţi oamenii care le-au dat altora sfaturi\",X\"Educaţia morală\")
întreaga creaţie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru thibzuinţă şi înţelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni şi păstrarea măsurii în toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sancţionată de autor.
Romanul \"Mara\" de Ioan Slavici (1848-1925) a fost publicat în 1894, în revista \"Vatra\", iar în volum a apărut abia în 1906, fiind considerat \"cel mai bun roman al nostru, înainte de «Ion»\" (Şerban Cioculescu) şi \"aproape o capodoperă\", (George Călinescu), deoarece destinul eroilor şi mediul social sunt evocate cu o remarcabilă artă a detaliului şi cu o mare forţă de construire a ansamblului.
Ca orice roman, \"Mara\" este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, cu acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe planuri narative organizate prin alternanţă sau înlă
;nţuire, cu o intrigă amplă şi complicată. Personajele numeroase, de diverse tipologii şi etnii dar bine individualizate, sunt angrenate în conflicte puternice, iar structura narativă realistă profilează o imagine consistentă şi profundă a vieţii. Principalul mod de expunere este naraţiunea, iar personajele se conturează direct prin descriere şi indirect, din propriile fapte, gânduri şi vorbe, cu ajutorul dialogului şi al monologului interior.
(Structura şi compoziţia romanului)
Opera se constituie prin îmbinarea dintre romanul Marei, care urmăreşte destinul eroinei şi romanul iubirii, care ilustrează formarea şi consolidarea cuplului erotic Persida-Naţl. Perspectiva narativă {situaţia diegetică) defineşte punctul de vedere al naratorului omniscient (heterodiegetic) asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a, iar atitudinea auctorială reieşită din relaţia sa cu personajele profilează focalizarea zero şi viziunea \"dindărăt\", argumentând caracterul obiectiv (doric) al romanului.
Perspectiva tradiţională a romanului valorifică monografia etnografică, prin descrierea obiceiurilor ardeleneşti, atât cele religioase cât şi acelea referitoare la cultura şi mentalitatea oamenilor de diferite etnii, ce convieţuiau pe aceste meleaguri: români, saşi, unguri.
Cele 21 de capitole ale romanului au titluri semnificative pentru conţinutul acestora: \"Sărăcuţii mamei\", \"Maica Aegidia\", \"Furtuna cea mare\", \"Ispita\", \"Datoria\", \"Blestemul casei\", \"Norocul casei\", \"Pace şi linişte\" etc.
Titlul este reprezentat de personajul eponim (care dă numele operei-«.n), întrucât această creaţie este, mai întâi, \"romanul Marei\", al cărei destin constituie axa fundamentală a epicii, fiind şi \"prima femeie-capitalist din literatura noastră\" (Nicolae Manolescu). Pe ea n-o interesează averea, ci banii, care îi aduc respect şi împăcare. Mara se încadrează în vederile etice ale autorului, care considera că oamenii trebuie să fie chibzuiţi, harnici şi virtuoşi, ea întruchipând un adevărat exemplu de moralitate.
Tema susţine caracterul tradiţional şi realist al romanului, ilustrând fresca socială a lumii ardeleneşti, cu moravurile ei specifice, într-un spaţiu real aşezat la interferenţa satului cu oraşul, într-un târg transilvănean, Radna, situat lângă Lipova şi aproape de Arad. Perspectiva temporală este cronologică, acţiunea fiind plasată la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului al XX-lea, când relaţiile.capitaliste incipiente evoluează spre structuri sociale meşteşugăreşti, cu ancestrale rânduieli stricte şi cu o anumită psihologie, proprii burgheziei aflate în ascensiune, în această operă, autorul obiectiv opinează că preocuparea Marei de a strânge bani este numai o \"zgârcenie grijulie\" (Nicolae Manolescu) faţă de bunăstarea copiilor ei, care nu degenerează în lăcomie şi nu o dezumanizează pe eroină. Evoluţia Persidei şi a lui Trică urmărită de autor de la copilărie la maturitate conferă operei caracter de bildungsroman.
(Construcţia şi momentele subiectului)
Acţiunea romanului se axează pe succesiunea secvenţelor epice, înlănţuite prin naraţiune, descriere şi dialog şi pe mai multe planuri narative care urmăresc destinele personajelor.
în expoziţiune, incipitul constă în prezentarea personajului principal, Mara Bârzovanu, \"o precupeaţă\" din Radna şi prin fixarea locului unde urmează să- se petreacă acţiunea, caracteristici specifice romanului tradiţional. Mara rămăsese văduvă cu doi copii, \"sărăcuţii de ei\", dar era încă tânără, voinică, harnică şi nu se plângea de noroc. Bărbatul său, Bârzovanu, fusese \"mai mult cârpaci decât cizmar\" şi-şi petrecuse viaţa stând mai ales \"la birt decât acasă\", lăsându-le copiilor o livadă de \"vreo două sute de pruni\", o vie pe dealul Păuliş şi casa, care era a Marei, primită ca zestre când se măritase.
Realismul romanului se argumentează, încă din expoziţiune, printr-o pauză descriptivă, care conturează monografia zonei ardeleneşti. Radna se află pe malul drept al Mureşului, iar peste râu, pe malul stâng, este situată Lipova, de unde, până la Arad se fac numai \"două ceasuri\". Tradiţionalismul operei se profilează şi prin ancestrala credinţă creştină a locuitorilor ardeleni, care construiseră pe coasta dealului mănăstirea minorităţilor, \"Măria Radna\", biserică românească existând numai la Lipova.
Relaţiile capitaliste incipiente, proprii burgheziei aflate în ascensiune, sunt reprezentate de Mara, care face negoţ, \"vinde ce poate şi cumpără ce găseşte\", duce de la Radna \"ceea nu găseşti la Lipova ori la Arad\" şi aduce de la Arad \"ceea ce nu găseşti la Radna ori la Lipova\". Marţi dimineaţa îşi aşază \"şatra (macat, covor) şi coşurile pline\" în târg la Radna, joi trece Mureşul şi-şi întinde marfa la Lipova, iar vineri noaptea pleacă la Arad, \"în piaţa cea mare\", unde se adună lume multă, din şapte ţinuturi. Adesea, Mara mai câştiga şi dreptul de a-şi pune masa şi coşurile la capul podului, pe unde trecea toată lumea, cu sau fără treabă. Ea respectă, instinctiv, un principiu esenţial al economiei capitaliste, preferă să dea tot ce are de vânzare pe \"câştig puţin\", decât să-i \"clocească\" marfa şi să se-întoarcă acasă cu ea.
Ca să nu-i lase singuri, Mara îi poartă după ea pe cei doi copii, Persida şi Trică, prin târguri, de aceea ei sunt \"nepieptănaţi şi nespălaţi şi obraznici, sărăcuţii mamei\", dar îi iubeşte mult şi este foarte mândră de ei: \"Tot n-are nimeni copii ca mine!\".
Mara îşi strânge banii cu îndârjire şi-i păstre\'ază în trei ciorapi: \"unul pentru zilele de bătrâneţe şi pentru înmormântare, altul pentru Persida şi al treilea pentru Trică\" şi nu trecea nicio zi fără ca ea să pună în fiecare măcar câte un creiţar. Avea ambiţia să-şi vadă fata preoteasă, iar pe Trică ajuns staroste în breasla cojocarilor. Copiii s-au făcut mari şi, odată cu ei \"au crescut şi ciorapii\". Pe fată o duce la mănăstirea din Radna şi o dă în grijă maicii Aegidia pentru o educaţie aleasă, iar pe Trică îl angajează ucenic \"pe patru ani\" la Bocioacă, starostele cojocarilor djn Lipova.
Frumuseţea şi farmecul Persidei îl fascinează pe Naţl, feciorul lui Anton Hubăr, măcelar la Lipova, declanşând intriga romanului. Tânărul fusese ucenic, de doi ani ajunsese calfă, iar acum, aşa cum erau rânduielile tradiţionale ale breslei, trebuia să mai facă \"doi ani de călătorie\" ca să ajungă patron. Persida se îndrăgosteşte, la rândul ei de Naţl şi refuză cu fermitate să se mărite cu teologul Codreanu, spre marea supărare a Marei, care voia s-o vadă preoteasă. Pentru dragostea ei, Persida sfidează cu hotărâre şi brutalitate prejudecăţile vremii, între care aceea că Naţl era neamţ, zbuciumul ei interior pendulând între \"respectarea valorilor generale, obşteşti, impuse de tradiţie, şi simţirea pentru Naţl, egoistă, individualistă\" (N.Manolescu). Se remarcă aici conflictul erotic exterior, între Persida şi varietatea etnică a comunităţii. Autorul consacră pagini memorabile iubirii aprinse dintre cei doi tineri: \"Dragostea Persidei este de un dramatism răscolitor. Nimeni până la Slavici n-a descris dragostea în tot ceea ce are mai dramatic, grav, cu atâta adâncime şi vigoare realistă, cu atâta poezie\", afirma Pompiliu Mareea. Când împlineşte optsprezece ani, Persida se căs 9;toreşte, în taină, cu Naţl şi fug împreună la Vienâ, ca el să-şi termine perioada de călătorie, care îi va da dreptul să devină maistru măcelar.
Revenind la Lipova, tânăra familie deschide un birt, pe care-1 conduce mai ales Persida, deoarece Naţl începuse să bea, să joace cărţi şi să trândăvească, ba chiar îşi bate soţia atunci când îi reproşează că prietenii de băutură nu plăteau şi că socotelile pe care le făcuse însumau datorii foarte mari. Persida pierduse mult din înfăţişarea aleasă şi gingaşă pe care o căpătase la mănăstire, se făcuse mai voinică şi mai puternică din cauză că muncea din greu toată ziua. Pe de altă parte, faţa are mustrări de conştiinţă pentru cununia lor făcută fără binecuvântarea părinţilor şi cu discreta\" complicitate a preotului Codreanu care, având o slăbiciune pentru Persida, nu putuse rezista rugăminţilor ei şi făcuse slujba religioasă de nuntire. în sufletul tinerei se manifestă un puternic conflict interior, între datoria de fiică şi iubirea pentru bărbatul ei. Prin mijlocirea fratelui ei, Trică, Persida restabileşte relaţia cu Mara, care o ajută să depăşească necazurile şi să-1 aducă pe Naţl la un comportament marital firesc.
Persida naşte un băieţel, bucuria evenimentului şi botezul o împacă pe Mara cu părinţii lui Naţl, episod ce constituie punctul culminant al romanului.
în alt plan epic, naratorul omniscient relatează în mod obiectiv destinul lui Trică. Angajat ucenic la Bocioacă, starostele cojocarilor, Trică este cuminte şi harnic, devine calfă, dar refuză să devină ginerele stăpânului, deşi acesta şi^ar fi dorit să-1 însoare cu singura lui fiică. Trică rezistă cu stoicism şi avansurilor pe care i le face soţia patronului, Marta, şi vrea\"numai să devină meşter cojocar pentru a avea o viaţă independentă.
Mara refuză să-i plătească lui Trică stagiul militar şi băiatul pleacă pe frontul din Italia, este rănit \"în şold de o ţandăra de bombă\" şi internat într-un spital din Verona. întors acasă, Mara vede că flăcăul se schimbase, avea obrazul ras şi o mustăcioară răsucită, nimic din înfăţişarea lui nu mai amintea de \"prostălanul motolog din care putea orişicine să facă ce vrea\", în postul Paştelui, \"amândoi cumnaţii au fost scoşi măiestri\", Trică devine maistru cojocar, iar Naţl maistru măcelar.
Deznodământul este dominat de violenţă, bătrânul Hubăr fiind ucis de fiul său nelegitim, Bandi. Hubăr-măcelarul avusese o legătură amoroasă ascunsă cu tânăra Reghina, care fusese servitoare la Radna. Femeie voinică şi frumoasă, ea îl născuse pe Bandi dar rămăsese paralizată de o mână şi de un picior, i se strâmbase gura şi se smintise, aşa că nimeni nu putuse afla cine era tatăl. Maicile îi ţineau la mănăstire şi îi hrăneau pe amândoi, din milă creştină. Reghina murise când băiatul avea opt ani, iar când crescuse, Mara îl lua de ajutor ca să-i care coşurile şi să-i fie util la treburi. Bandi semăna din ce în ce mai mult cu Naţl şi toţi şi-au dat seama că iubitul misterios al Reghinei fusese Hubăr-măcelarul.
Finalul romanului ilustrează întâlnirea dintre Bandi şi Hubăr, care recunoaşte, în sfârşit, că este tatăl lui. în clipa aceea, Bandi \'11 lovi cu pumnul în piept, apoi cuprins de un fel de turbare, se năpusti asupra lui şi-1 muşcă în gâtlej\". Persida 1-a găsit pe Hubăr prăbuşit în mijlocul casei, cu ochii închişi, iar pe Bandi apăsând pieptul tatălui său şi râzând demenţial.
Mara Bârzovanu este personaj principal şi eponim, complex şi tipic pentru concepţia artistică a lui Slavici. Fin psiholog, observator atent al sufletului omenesc, Slavici conturează un personaj realist, viabil, de o vigoare surprinzătoare, care-şi dă seama că singura cale de a izbuti în viaţă şi de a se bucura de stima oamenilor este puterea banului. încă din incipit, naratorul heterodiegetic (omniscient) o caracterizează direct şi uşor ironic pe Mara, care, \"sărăcuţa\", deşi rămăsese văduvă cu doi copii, \"sărăcuţii de ei\", era încă \"tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc\".
Trăsăturile morale reies în mod indirect, din faptele, vorbele şi gândurile eroinei. Mara este precupeaţă, \"prima femeie capitalist din literatura noastră\" (N.Manolescu), deoarece îşi câştigă existenţa cu negustoria, \"vinde ce poate şi cumpără ce găseşte\", ca o adevărată femeie de afaceri (\"businesswoman\" - N.Manolescu), conducându-se după o regulă specifică economiei de piaţă, aceea că \"vinde mai bucuros cu câştig puţin decât ca să-i clocească marfa\". Calitatea de mamă iubitoare, o include pe Mara în concepţia morală auctorială, ea fiind foarte mândră de Persida şi Trică, exclamând cu satisfacţie: \"Tot n-are nimeni copii ca mine!\"
Persida, fiica Marei, este una dintre cele mai reuşite, mai strălucitoare figuri feminine din literatura română şi este ilustrată de narator în evoluţia sa de la copilărie la maturitate, argument ce, conferă operei însuşirea de bildungsroman.
Caracterizarea directă făcută de naratorul omniscient conturează portretul fizic, ale cărui caracteristici sugerează trăsăturile morale - puritate, candoare, gingăşie-, având efecte surprinzătoare asupra celor din jur. Prin caracterizare indirectă, din atitudinile, gândurile şi vorbele eroinei, se conturează portretul etic. Persida trăieşte o iubire pasionantă, o emoţie puternică, naratorul sondând sufletul omenesc cu o neobişnuită forţă de sugestie a cuvântului şi o deosebită măiestrie artistică.
Celelalte personaje, Naţl, Hubăr, Bocioacă, Bandi, preotul Codreanu sunt firav conturaţi. Numai Trică este un erou mai prezent în roman prin fapte şi integritate morală. Personajele episodice se raportează, într-un fel sau altul, la destinul Persidei, evidenţiind nobleţea sufletească şi forţa personajului.
Limbajul artistic. Ca prozator realist, Ioan Slavici este un excepţional portretist, conturând prin detalii şi sugestii puternice personaje complexe şi solid construite, insistând asupra introspecţiei psihologice, etice, de comportament şi de gândire.
Concluzionând, în spirit tradiţionalist, naratorul omniscient şi omniprezent nu poate fi în totalitate obiectiv, părtinirea şi afectivitatea auctoriale faţă de personaje fiind evidente prin stilul indirect liber, prin implicarea propriei concepţii etice în evoluţia eroilor. Astfel, Slavici ocroteşte hărnicia, iubirea de mamă şi cumpătarea Marei, dar pedepseşte drastic răutatea şi laşitatea măcelarului Huber.
Ioan Slavici surprinde, pe tot parcursul romanului, atmosfera specifică a spaţiului ardelenesc, în toate laturile vieţii omeneşti. Cu o impresionantă forţă a detaliului, autorul construieşte imagini sugestive privind etnografia, obiceiurile, tradiţiile, mentalitatea oamenilor de etnii diferite, care convieţuiesc în acelaşi spaţiu etic ce-i cuprinde şi-i supune pe toţi. Romanul este, aşadar, tradiţional, realist şi social, ilustrând relaţia dintre individ şi societate, în spiritul legilor ancestrale înrădăcinate în spaţiul . spiritual ardelenesc: \"Colectivitatea face legea pe care individul e ţinut să o respecte\" (Nicolae Manolescu).