Luceafarul
Mihai Eminescu










Poemul Luceafărul a apărut īn 1883, īn Almanahul Societăţii Academice Social-Literare Romānia Jună din Viena, fiind apoi reprodus īn revista Convorbiri literare.

Poemul este inspirat din basmul romānesc Fata īn grădina de aur, cules de austriacul Richard Kunisch. Basmul cuprindea povestea unei frumoase fete de īmpărat izolată de tatăl ei īntr-un castel, de care se īndrăgosteşte un zmeu. Fata īnsă se sperie de nemu¬rirea zmeului şi-1 respinge. Zmeul merge la Demiurg, doreşte să fie dezlegat de nemurire, dar este refuzat, īntors pe pămānt, zmeul o vede pe fată, care īntre timp se īndrăgostise de un pămāntean, un fecior de īmpărat, cu care fugise īn lume. Furios, zmeul se răzbună pe ei şi īi desparte prin vicleşug. Peste fată el prăvăleşte o stāncă, iar pe feciorul de īmpărat īl lasă să moară īn Valea Amintirii.

Eminescu valorifică iniţial acest basm īn perioada studiilor berlineze, īntr-un poem intitulat tot Fata īn grădina de aur, dar modifică finalul. Răzbunarea nu i se pare potrivită cu superioritatea fiinţei nemuri¬toare, aşa că zmeul din poemul lui Eminescu rosteşte cu amărăciune către cei doi pămānteni; "Fiţi fericiţi- cu glasu-i stins a spus -/ Atāt de fericiţi, cāt viaţa toată/ Un chin s-aveţi- de-a nu muri deodată.1\".

Intre 1880 şi 1883, poemul este prelucrat īn cinci variante succesive, schema epică devenind pretextul alegoric al medi
taţiei romantice.

Alături de sursele folclorice ale poemului (basmele prelucrate; Fata-n grădina grădina de aur, Miron şi frumoasa fără corp şi mitul zburătorului), poetul valorifică surse mitologice şi izvoare filozofice (antinomiile dintre geniu şi omul comun, din filozofia lui Arthur Schopenhauer).
Tema principala a poeziei este iubirea.
Fata se indragosteste de o stea o iubire imposibila deoarece sunt prezente doua lumi : lumea muritorilor si cea a nemuritorilor. De asemenea sunt prezente doua cadre : -terestru
-ceresc.
Dorinta de a iubi si de a fi iubit, duce la un compromis, fata ii cere sa devina muritor pentru a-si putea indeplinii iubirea .
"Tu te coboara pe pamant / Fii muritor ca mine ."
Pentru inceput Luceafarul se naste din inger "Iar cerul este tatal meu."
"Si mama-mea e marea."
Ca orice fiinta fantastica, Luceafarul are puterea de a se metamorfoza si patrunde in odaia iubitei sub infatisarea unui " tanar voievod cu par de aur moale ".
Hyperion ii ofera Catalinei nemarginirea oceanelor si nemurirea astrelor, amintindu-i totodata de sacrificiile facute pentru a o asculta :
"Din sfera mea venii cu greu
Ca sa-ti urmez chemarea ."

Fata insa nu acepta oferta astrului, deoarece aceasta ar echivala cu insasi moartea ei :

"Dara pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodata ".
Refuzul devine categoric cand Luceafarul apare in ipostaza de demon:

"Strain la vorba si la port
Lucesti fara de viata .
Caci eu sunt vie, tu esti mort
Si ochiul tau ma-ngheata ".
Hotararea ei de a nu-l urma devine dramatica, intrucat dimensiunile iubirii sunt dramatice:

"Mador de crudul tau amor
A pieptului meu coarde.
Si ochii mari si grei ma dor
Privirea ta ma arde ".
Lumea in care traieste Hyperion este rece, lipsita de sentimente, fapt pentru care il roaga pe Demiurg sa il deslege:

"De greul negrei vecinicii " in schimbul unei ore de iubire :
"Reia-mi al nemuriri nimb
Si focul din privire
Si pentru toate da-mi in schimb
O ora de iubire . "
Raspunsul Creatorului, bazat pe antiteza dintre cele doua lumi, il ajuta sa depaseasca momentul de criza, contempland cu raceala cele petrecute pe pamant, cand fata il cheama sa-i lumineze norocul alaturi de iubitul pamantean.
Setea de repaos a lui Hyperion īnseamna ca el īsi simte conditia īntr-o vesnica miscare. Se observa si aici influenta dialecticii lui Hoegel:

"Din haos doamne-am aparut
Si m-as īntoarce īn haos
Si din repaos m-am nascut,
Mi-e sete de repaos "
Raspunsul Creatorului pune-n opozitie doua lumi total diferite: aceea a oamenilor, supusa trecerii, zadarniciei si mortii si aceea a elementelor cosmice, vesnice, eterne:

"Ei numai doar dureaza-n vānt
Deserte idealuri
Caci toti se nasc spre a muri
Si mor spre a se naste
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Si nu cunoastem moarte ".
Creatorul īi demonstreaza lui Hyperion ca el trebuie sa ramāne ceea ce este, pentru ca face parte dintr-un sistem al elementelor vesnice. Modificare unui singur element ar duce la prabusirea īntregului sistem. Transformāndu-l pe Hyperion īn muritor, Creatorul s-ar nega pe el īnsusi:

"Īti dau catarg lānga catarg,
Ostiri spre a strabate
Pamāntu-n lung si marea-n larg,
Dar moartea nu se poate."
Ultimul argument al Creatorului este ceea ce se petrece pe pamānt: Catalina raspunde iubirii lui Catalin, gasāndu-si īmplinirea īn conditia terestra.

Poetul creeaza un cadru nopturn, care cuprinde elemente specifice ale peisajului eminescian. Īntālnim si aici corespondenta perfecta dintre sentimentul iubirii si sentimentul naturii:

"Caci este sara-n asfintit
Si noaptea o sa-nceapa;
Rasare luna linistit
Si tremurānd din apa."
Īn fata adevarului dureros luceafarul nu se razbuna, ci īsi gaseste consolarea (nu fericirea) īn propria sa esenta nemuritoa re.
Hyperion a aspirat la o comunicare prin iubire cu oamenii obisnuiti, dar acest lucru, nefiind posibil, el ajunge la o īntelegere superioara a conditiei sale de geniu nemuritor, contemplānd lumea īn dialectica relativului cu absolutul:

"Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul ?
Traind īn cercul vostru strāmt
Norocul va petrece,
Ci eu īn lumea mea ma simt
Nemuritor si rece."

Versurile exprima amaraciunea, dezamagirea omului superior, neānteles de oamenii obisnuiti. Conjunctia adversativa ci exprima opozitia fundamentala dintre geniu si oamenii obisnuiti. Nemuritor si rece sugereaza īnsingurarea orgolioasa (māndra) a geniului. Se observa-n poem o trecere a lui Hyperion prin mai multe ipostaze:

\" ipostaza demonului īndragostit, capabil de orice sacrificiu pentru o ora de iubire
\" ipostaza titanului razvratit īmpotriva conditiei sale
\" ipostaza geniului capabil de o īntelegere profunda a conditiei sale.

Īntregul poem este construit pe opozitia fundamentala terestru-cosmic, vizibila la toate nivelele. Astfel poemul este alcatuit din patru parti simetrice construite fie pe interferenta, fie pe separarea celor doua planuri. Primul plan cuprinde idila dintre fata de īmparat si Hyperion, fiind construita pe interferenta celor doua planuri. Partea a doua care cuprinde prezentarea lui Catalin este construita numai pe dimensiunea terestra. Partea a treia care cuprinde zborul luceafarului si dialogul cu Creatorul este construita numai pe dimensiunea cosmica. Ultima parte este construita pe interferenta celor doua planuri. Interferenta terestru-cosmic defineste chiar personajele: Catalina este o fiinta umana cu aspiratii cosmice, iar Hyperion este un astru cu aspiratii umane.
Opozitia terestru-cosmic este marcata si stilistic; luceafarul vorbeste de sfera mea, reia-mi al nemuririi nimb, greul negrei vesnicii definindu-se astfel conditia superioara, geniala.
Īn contrast, Catalin, folosind o exprimare familiara ti-as arata din bob īn bob amorul sau stai cu binisorul īsi defineste conditia joasa, obisnuita, comuna.
Luceafarul se dovedeste a fi o constructie complexa, bazata pe īmbinarea elementelor clasice si romantice, cu predominarea elementelor romantice. Clasica este perfectiunea formei, constructia simetrica, rafinamentul si simplitatea exprimarii artistice. De clasicism tine si dilema lui Hyperion, care trebuie sa aleaga īntre iubirea pentru o fiinta pamānteana si datoria de a ramāne ceea ce este. Elemente romantice: tema geniului neānteles, a demonului īndragostit, a titanului razvratit īmpotriva conditiei sale, legatura strānsa īntre iubire si natura, cadrul nopturn, setea de absolut, elementul cosmic, inspiratia folclorica, intensitatea sentimentelor.
Īn structura poemului exista elemente care apartin celor trei genuri litarare: liric, epic si dramatic.
Lirismul provine din muzicalitatea formei, din trairile personajelor, dar si din prezenta unor specii apartinānd genului liric: pastelul terestru si cosmic, meditatia si elegia.
Īn ceea ce priveste genul dramatic, trebuie sa distingem īntre aspectul tehnic al termenului si cel continutistic; ca tehnica dramatica, poemul este alcatuit din mai multe scene īn care modalitatea esentiala de exprimare este dialogul - din punctul de vedere al continutului, vorbim de framāntarile dramatice ale personajelor īntre ceea ce sunt ele-n realitate si ceea ce vor sa fie.
De genul epic apartine schema epica, caracterul narativ al poemului.
Asemenea īntregii creatii eminesciene, si acest poem are un substrat filozofic: problema geniului este tratata conform filozofiei lui Schopenhauer, dar poetul intervine creator īn conceptia filozofului german, īnzestrāndu-si personaul cu o extraordinara capacitate afectiva; zborul luceafarului si descrierea universului cosmic cuprind numeroase idei filozofice; Mihai Eminescu īmbina o conceptie statica despre lume specifica filozofiei indiene cu conceptia dialectica a lui Hoegel; setea de iubire a geniului este tratata si ea prin conceptia filozofica a lui Hoegel ca o dorinta a geniului de a ajunge la sine īnsusi prin reflectarea īn alta fiinta.

Alaturi de creatia populara romāneasca poetul a folosit si sugestii din mitologia antica: Hyperion -ca origine si atitudine- este preluat din mitlogia antica; Creatorul, cele doua īntrupari din elemente eterne trimit tot la mitologia antica.