Prin joc, copiii isi pot creea un univers imaginar, in care ei impun regulile si totul este posibil.Jocul este o metoda perfecta pentru a invata lucruri noi, pentru a castiga experiente. Este o forma de detasare de lumea reala, plina de grijile existentiale si de problemele vietii, cu toate ca pare cam mult spus, mai ales in cazul copiilor, doar ca aceste probleme apar si la varste mai mici, dar intr-o alta forma. Caracterul cel mai evident al jocului, in general, il constituie miscarea intr-un anumit spatiu real-fictiv. Aceasta miscare nu este in mod obligatoriu circulara, putand aparea imprevizibilul. Este o mobilitate lipsita de un efort evident si facand mereu posibila repetitia, reluarea de la capat a miscarii, precum si incadrarea ei intr-un spatiu de joc. Multe dintre ele presupun imaginatie, talent, inspiratie, aparand astfel jocul de-a creatia, activitate ludica prezenta in poezia "Prefata" de Tudor Arghezi. Tema poeziei este actul creatiei transpus in forma ludica. Eul liric transforma acest act intr-un joc simplu de familie, creatia devenind astfel un lucru facil. Este un text ce sta sub semnul simplitatii la nivel de continut, cat si la forma, lipsit de un stil elevat.
In prima parte a poeziei este prezentat modul in care decurge jocul. Aparent, acesta seama cu un oricare alt joc de copii: are diferiti participanti ("Ne-am apucat,/Doi parinti si doi copii"), sunt impuse anumite reguli ("Sa mintim, sa povestim/Ce-am stiut si ce nu stim"), iar in final exista un castigator, eul liric, ce primeste "un sfert de mar". Jocul implica competitie si spirit de echipa, prezente in aceasta poezie. Fiecare jucator este nevoit sa respecte regulile si sa scrie "mai iute" pentru a putea castiga. Eul liric imparte "marul cretesc" cu toti adversarii lui "nu cumva ca sa jigneasca".
In aceasta poezie se face referire la cuvant ca la o jucarie simpla cu care te poti
juca. Cuvantul cuprinde lumea in forma concentrata; prin apelul la cuvant lumea poate fi recreata,schimbata. Jocul cu aceste cuvinte poate fi unul periculos atunci cand nu stim semnificatia lor sau puterea lor magica. Un astfel de exemplu sunt descantecele, care pot schimba lumea prin puterea lor, asa cum se intampla in poezia "Dupa melci" de Ion Barbu, unde copilul devine un vrajitor ce schimba cursul vietii melcului, un simbol al increatului, prin intermediul unui vechi descantec popular.
In poezia "Prefata", autorul face un indemn de intoarcere la varsta copilariei, nedeformate de nelinistile maturitatii. Prin apelul la joc poate fi imaginata o transpunere in plan fictiv, in acea zona a inocentei dintai a fiintei, departe de degradarea valorilor adultilor. Eul liric considera ca jocul ar trebui sa existe in viata fiecarui adult, in ciuda problemelor fiecaruia. Jocul este o metoda simpla de detasare si de relaxare. Prin folosirea diferitelor cuvinte din domeniul colocvial, eul liric doreste ca poezia sa sa fie una accesibila si simpla, intocmai ca un joc, si chiar sustine ca textul sau este unul copilaresc, denumindu-se analfabet. Aceasta este o poezie ludica, in lumea careia universul este miniatural, pentru copii; este strabatura de un ton vesel, relaxat; rimele sunt facile.
Ludicul este o atitudine fundamental umana si jocul este vital vietii. Neexistenta acestei activitati a inocentei ar transforma Pamantul intr-o planeta trista, plina de griji. Faptul ca jocurile sunt flexibile si se pot repeta la infinit, face ca oamenii sa zambeasca atunci cand isi vad copii jucandu-se sau sa se bucure cand un alt prieten vine la joaca. Pana la urma totul se rezuma la joc si joaca. Natura se joaca, fiintele de peste tot, universul se joaca si el. Chiar si scriitorii s-au jucat cu logosul, nu-i asa?

Bibliografie : - "Despre joc si jucarii" - St. Aug. Doinas
Saveno Andrea
Clasa a IX-a C