Într-o poezie românească mai degrabă melancolică si elegiacă, atunci când nu are ecouri sumbre (Bacovia), Ion Pillat lărgeste perspectiva în felul în care constructorii brâncovenesti din vremea lor au lărgit în zidul bizantin ferestrele bisericilor. Contemporan cu accentele argheziene vetero-testamentare, cu azurul pur si savant al lui Ion Barbu, albastrul lui Pillat e autentic si original.
Faptul că Ion Pillat, ca poet, descoperă si celebrează Balcicul, unde va înflori o scoală de pictură românească, constituie încă o trăsătură a personalitătii sale. Marea era pe atunci o realitate recentă în literatura si chiar în cultura românăo rele.S-a spus despre Pillat că ar fi un traditionalist. Nouă ne apare mai degrabă în postură de clasic. El este corespondentul peste veac al lui Alecsandri, mai putin usurătatea afisată a acestuia, inclusiv în prozodie. Capodopera a liricii romanesti, dupa cum o considera George Calinescu, poezia Aci sosi pe vremuri face parte din volumul Pe Arges in jos (1923) al lui Ion Pillat. Tema - timpul vazut ca trecere intrepatrunsa cu biografia umana si cu varstele efemere ale fiintei - confera strofelor de respiratie neoclasica (18 distihuri si trei versuri laitmotivice cu masura ampla, de 13 silabe) o tonalitate solemna, melancolica.
Inca din titlu se contureaza relatia intre loc ("aci") si timp ("pe vremuri"). Spatiul este elementul stabil, sustras devenirii, din aceasta relatie. Adverbul "aici" desemneaza un topos ce isi subordoneaza dimensiunea temporala a unui prezent etern si, explicit, o alta, perspectivica, a identificarii fizice si sufletesti a fiintei cu spatiul pe care-1 resimte ca apropiat si a carui parte constitutiva este. Locul pe care "aci" il desemneaza este "casa amintirii" -structura in genitiv-dativ trimitand spre o casa devenita posesiune sufleteasca, proprietate aflata in stapanirea memoriei. Cel de-al doile
a element, "vre¬murile", contine sugestia fulguratiei, a trecerii surprinse in clipa ei de gratie, eternizate insa in amintire. Daca locul, cu lanurile sale de secara, cu sirul eminescian de plopi, cu umbrele berzelor neschimbate in rotirea anotimpu¬rilor, pare acelasi, vremurile sunt mereu altele: un "atunci" al bunicii Caliopi, tanara subtiratica ce-si innobileaza iubirea cu reflexul romantic al poeziei epocii, Heliade si Lamartine, si un "acuma" al noului cuplu constituit in timpul modern al "trenurilor" si al distantei lucide, tandru-ironice, tutelate de versurile simboliste ale lui Francis Jammes si Horia Furtuna.
"Casa" este punctul referential spre care converg timpurile, destinele umane, amintirile si care conserva in straturi de palimpsest urmele trecerii oamenilor vremelnici, fluctuatia starilor si a momentelor. Simbol al stator¬niciei si adapost al cuplului in expresia lui juvenil-familiala, casa e o axa cu functie sacra. in interiorul ei ocrotitor se petrec sosirile si plecarile, ea este oglinda in care se reflecta evenimentele ritualice ale vietii - nunta si moartea. "Obloanele", "pridvorul", "poarta", "hornul" ce "trage alene din ciubuc" fac din casa amintirii un univers cald si intim ce tine la distanta securizanta teroarea mortii, lasand sa se infuzeze doar dulcele ei presentiment melan¬colic. Tanara pereche de ieri sau de acum traieste, sub obladuirea caminului, efemeritatea clipei sarbatoresti a iubirii si a nuntii, recurente in sirul gene¬ratiilor, avand ca martor clopotul din "turnul vechi din sat". Ambivalenta sunetului lui - "de nunta sau de moarte" - nu anunta decat ca, in dialectica
misterioasa a vietii, cele doua evenimente sunt legate prin timpul-trecere. Aspirand prin iubire la eternitate, tanara pereche va ramane neschimbata doar "in stersele portrete" din galeri a cu tablouri de familie de "pe perete". Ceea ce, paradoxal, se pastreaza viu sunt tocmai gesturile fulgurante: "Nerabdator, bunicul pandise de la scara / Berlina leganata prin lanuri de secara..." "...si din berlina / Sari subtire-o fata in larga crinolina"... "Privind cu ea sub luna... / Bunicul meu desigur i-a recitat..." "Ea asculta tacuta..." Aceleasi gesturi, repetate de o noua pereche, sustin ideea identitatii existentelor, in ceea ce au ele sacramental: "...si vii acuma tu; / Pe urmele berlinei trasura ta statu. // Acelasi drum te-aduse prin lanul de secara / Ca dansa tragi, in dreptul pridvorului, la scara. // Subtire, calci nisipul pe care ea sari / ...M-ai ascultat pe ganduri..."
Ideea ca marile momente ritualice ale vietii se constituie din gesturi simple sub care se ascund tainele sfinte ale vietii, timpului, iubirii si mortii este subliniata, in poem, printr-o enumerare de evocari nostalgice, menita sa redea fragmentelor temporale, perisabilului, dimensiunea completudinii. Varstele fiintei, momentele grave ale vietii, eterna rotire a anotimpurilor, vremurile vechi cu "poteri si haiduc" sau timpurile noii sensibilitati "sim¬boliste" sunt popasuri pe care timpul insusi le face in eterna lui devenire. in spatele formelor lui fluctuante se pot citi semnele imuabile, tiparele perene ale vietii si lumii.
Revendicata in egala masura de traditionalism si de modernism, poezia Aci sosi pe vremuri (ca si intreaga opera poetica) a lui Ion Pillat poate ilustra sincronizarea lirismului traditional cu sensibilitatea moderna. Pastrand din arealul primului interesul pentru natura bucolica, nostalgia timpurilor de altadata, cultul stramosilor (in ipostaza familiara), ea este modernista prin rafinamentul textual si prin dimensiunea profunzimii.