Naraţiunea prin dialog, umorul, jovialitatea şi erudiţia paremiologică, oralitatea povestirii într-un ritm alert, toate acestea particularizează stilul şi talentul prozatorului ilustrat în toate creaţiile literare, definind arta naraţiunii lui Ion Creangă.
Numele şi limbajul personajelor constituie o particularitate a basmului lui Creangă, deoarece ele definesc trăsătura dominantă de caracter care-i individualizează în mod sugestiv: \"Setilă\" poate fi beţivul satului; \"Flămânzilă\" - ţăranul lacom şi mâncău; \"Ochilă\" - cel care vede tot peste gardurile oamenilor, oricum s-ar ascunde aceştia de ochii lumii (\"care vede toate şi pe toţi altfel de cum vede lumea cealaltă, numai pe sine nu se vede cât e de frumuşel\"); \"Gerilă\" care umblă şi vara înfofolit şi se vaită de frig etc. Dar orice trăsătură, fie ea şi defect, ce domină omul de rând, poate deveni la un moment dat benefică, \"tot omul are un dar şi un amar, şi unde prisoseşte darul, nu se mai bagă în samă amarul\".
Spânul este simbolul răului, viclean, înfricoşător, agresiv şi violent, având ca principiu de viaţă ideea că \"cea mai mare parte a oamenilor sunt dobitoace care trebuiesc ţinute în frâu\". Prin întregul său comportament, Spânul ilustrează proverbul \"Să te ferească D-zeu când se face ţiganul fecior de împărat\", că devine arogant, dictatorial, deoarece \"frica păzeşte bostănăria\" sau \"când vezi că mâţa face marazuri, s-o strângi de coadă până mănâncă mere pădureţe\". El îl simbolizează pe omul ajuns bogat prin vicleşug &#
351;i prin minciuni, care dispreţuieşte munca, pe care nu-1 respectă nimeni în satul lui, deşi toţi îi ştiu de frică. Dar când vine momentul dezvăluirilor, oamenii sunt necruţători, mai ales prietenii celui persecutat în mod deosebit, ca în basm, unde calul este cel care-1 pedepseşte pe Spân.
\"Geniul humuleştean este această capacitate extraordinară de a-şi lua în serios eroii, de a le retrăi aventurile, de a pune cu voluptate în fiecare propriile lui aspiraţii nerostite, slăbiciuni, vicii, tulburări şi uimiri, adică de a crea viaţă. [...] Singurele personaje negative din opera lui sunt acelea care contrazic natura, ca, de exemplu, omul spân şi omul roş.\" (Nicolae Manolescu).
Arta naraţiunii se conturează cu totul aparte în proza lui Ion Creangă prin ritmul rapid al povestirii, fără digresiuni sau descrieri suplimentare, prin dialogul dramatizat, prin umorul debordant realizat cu jovialitate, şi prin oralitatea stilului, toate acestea argumentând erudiţia sa paremiologică, (paremiologie = totalitatea proverbelor populare)
Oralitatea stilului lui Ion Creangă este dată de impresia de spunere a întâmplărilor în faţa unui public, a unui auditoriu care ascultă, şi nu pentru cititori. .
Modalităţi de realizare a oralităţii stilului:
♦ dialogul: \"- Parcă v-a ieşit un sfânt din gură, Luminate împărate, zise atunci Flămânzilă. [...]\'- Ia lăsaţi, măi, zise Ochilă, clipocind mereu din gene.\"; \"Atunci spânul zice îngâmfat: - Ei, moşule, ce mai zici? - Ce să zic, nepoate! Ia, când aş avea eu o slugă ca aceasta, nu i-âş trece pe dinainte. - D-apoi de ce mi 1-a dat tata de acasă? Numai de vrednicia lui -zise spânul - căci altfel nu-1 mai luam după mine ca să-mi încurce zilele.\";
♦ folosirea dativului etic: \"Şi odată mi ţi-1 înşfacă cu dinţii de cap, zboară cu dânsul în înaltul ceriului şi apoi, dându-î drumul de-acolo, se face spânul până jos praf şi pulbere.\";
♦ exclamaţii, interogaţii, interjecţii: \"Şi odată mi ţ-o înşfacă ei, unul de o mână şi altul de cealaltă, şi hai, hai!... hai, hai! în zori de ziuă ajung la palat\" \"- Măi, Păsărilă, iacătă-o-i, ia!\" \"Ei, apoi? Lasă-te în sama lor, dacă vrei să rămâi fără cap\";
♦ expresii onomatopeice: \"şi când să pună mâna pe dânsa, zbrr!.. .pe vârful unui munte şi se ascunde după o stâncă [...] şi când să pună mâna pe dânsa, zbrr!.,. şi de acolo şi se duce de se ascunde tocmai după lună\"; \"Ş-odată pornesc ei, teleap-teleap-teleap, şi cum ajung în dreptul uşii, se opresc puţin\".
♦ imprecaţii, apostrofe: \"Numai de nu i-ar muri mulţi înainte; să trăiască trei zile cu cea de alaltăieri.\"; \"Na! aşa trebuie să păţească cine calcă jurământul!\";
♦ adresare directă: \"Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun povestea şi vă rog să ascultaţi\";
♦ diminutive: \"Şi dacă-ţi putea scoate la capăt trebuşoara asta, atunci oi mai vedea eu...\"; \"Mă, feţişoara împăratului ne-a tras butucul.[...] s-a prefăcut în păsărică, a zburat ca săgeata pe lângă ceilalţi\";
♦ formule specifice oralităţii: \"toate ca toate\",\"vorba ceea\", \"de voie de nevoie\", \"vorba unei babe\"; \"vorba cântecului\"; \"Vorba ceea: Dă-mi, doamne, ce n-am avut,/ Să mă mier ce m-a găsit\";
♦ proverbe şi zicători: \"Capul de-ar fi sănătos, că belele curg gârlă\"; \"Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale\"; \"Nu-i după cum gândeşte omul, ci-i după cum vrea Domnul\"; \"frica păze&# 351;te bostănăria\"; \"omul sfinţeşte locul\"; \"Să nu dea Dumnezeu omului, cât poate el suferi\"^
♦> versuri populare sau fraze ritmate: \"Poate că acesta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr primare cu Chiorilă, nepot de soră lui Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă, ori din târg de la Să-1-caţi, megieş cu Căutaţi şi de urmă nu-i mai daţi.\", \"La plăcinte,/ înainte/ Şi la război/ înapoi.\"; \"Voinic tânăr, cal bătrân,/ Greu se-ngăduie la drum!\".
♦ cuvinte şi expresii populare, regionalisme: \"m-ai băgat în toate grozile morţii\" (m-ai îngrozit-M. n.); \"n-ai cui bănui\" (n-ai pe cine da vina.); \"o lua în porneală\" (se ducea la păscut-«.«.); \"a mâna porcii la jir\" (a sfprăi-M.n.); \"hatârul\" (plăcerea-«.«); \"a se chiurchiului\" (a se chercheli, a se ameţi-M.n.); \"farmazoană\" (vrăjitoare, şireată-«.«.); \"arzuliu\" (fierbinte-w.n.); \"teleagă\" (partea de dinainte a plugului-n.n.);
Umorul în proza lui Creangă este dat de starea permanentă de bună dispoziţie a autorului, de jovialitatea, verva şi plăcerea lui de a povesti pentru a stârni veselia \"ascultătorilor\". Absenţa satirei deosebeşte, în principal, umorul lui Creangă de comicul lui Caragiale, povestitorul având o atitudine de înţelegere faţă de păcatele omeneşti, ba chiar făcând haz de necaz cu optimism şi vitalitate, crezând într-o atare îndreptare a defectelor umane (\"Râzi tu, râzi, Harap-Alb [...] dar unde mergi, fără de mine n-ai să poţi face nimica\").
Modalităţi de realizarea umorului:
♦ exprimarea poznaşă, mucalită, într-o şiretenie a frazei la care este imposibil să nu te amuzi: \"Şi înălţimei voastre gând bun şi mână slobodă, ca să ne daţi cât se poate mai multă mâncare şi băuturică, zise Setilă, căruia îi lăsa gura apă; că din mâncare şi băutură las\' dacă ne-a întrece cineva; numai la treabă nu ne prea punem cu toţi nebunii\";
♦ combinaţii neaşteptate de cuvinte: \"Tare-mi eşti drag!... Te-aş vârî în sân, dar nu încapi de urechi...\"; \"Dar amarnic mai eşti la viaţă; când te mânii, faci sânge-n baligă\";
. ♦ caracterizări pitoreşti cu ajutorul cuvintelor familiale: fata împăratului Roş este \"o zgâtie de fată\", \"un drac, bucăţică ruptă din tată-său din cap până în picioare, ba încă şi mai şi\";
♦ vorbe de duh: \"Vorba ceea: dă-i cu cinstea, să piară ruşinea\";
♦ autopersiflarea: \"Crai, crăiese şi-mpăraţi,/ Oameni în samă băgaţi,/ Ş-tin păcat de povestariu,/ Fără bani în buzunariu.\"
♦ ironia: \"Ei, dragul tatei, aşa-i că s-a împlinit vorba ceea: apără-mă de găini, că de câini nu mă tem.\";
♦ poreclele personajelor: Păsărilă, Buzilă;
♦ situaţiile şi întâmplările în care sunt puşi eroii: apariţia ciudatelor personaje în faţa împăratului Roş, care încercau să se poarte elegant şi protocolar, stârneşte nedumerirea acestuia: \"împăratul i-a fost de-a mirarea, văzând că nişte golani au asemenea îndrăzneală, de vin cu neruşinare să-i ceară fata, fie din partea oricui ar fi.\";
♦ diminutive cu valoare augmentativă: \"băuturică\" pentru cele \"12 buţi pline cu vin din cel hrănit (vin tare-H.n.) [...] băuturică mai este ce este\" , \"buzişoare\" pentru \"nişte buzoaie groase\' şi dăbălăzate\" (lălâi, atârnând în jos-«.«.): \"Atunci Gerilă suflă de trei ori cu buzişoarele sale cele iscusite...\".