poezie interbelică ♦ poezie tradiţionalistă religioasă ♦ lirism obiectiv ♦ poezie lirică

Poet autentic religios, Vasile Voiculescu (1884-1963) a publicat peste 100 de poezii în revista "Gândirea", rămânându-i loial o lungă perioadă, din 1927 până la ultimul număr din 1944. Manifestările unei conştiinţe adâncite în meditaţia creştină particularizează imaginarul poetic transfigurând motivele şi istoriile biblice prin funcţia expresivă şi estetică a cuvintelor şi simbolurilor religioase. Credinţa ortodoxă, bine înrădăcinată în sufletul poetului prin educaţia primită de la părinţi şi prin structura sa spirituală (a fost medic) a cărei dominantă este iubirea de oameni, îl situează pe Vasile Voiculescu în tradiţionalism, mai ales că el versifică episoadele biblice fără să tălmăcească învăţăturile creştine ori să tăgăduiască Divinitatea, asemenea lui Tudor Arghezi în "Psalmi".
Lirismul obiectiv defineşte smerenia poetului faţă de Sfânta Scriptură, mărcile lexico-gramaticale ale verbelor şi pronumelor la persoana a IH-a confirmând atitudinea detaşată a eului liric faţă de prezentarea în notă autentică a temelor biblice: "lupta", "nu primea", "se-mpotrivea", "curgeau", "stârnea", "uitase", "simţea", "-i", "se", "-şi", "-1".
Poezia "în grădina Ghetsemani" face parte din volumul "Pârgă" din 1921, primul volum semnificativ pentru opera lui Vasile Voiculescu. Poem iconografic, creaţia abundă în elemente ale tradiţionalismului, atât prin izvorul de inspiraţie din scrierile rel
igioase, cât şi prin amprenta sămănătoristă a imaginilor poetice, confirmând faptul că ortodoxismul constituie coordonata fundamentală a spiritualităţii româneşti.
Geneza poemului: Punctul de plecare al poeziei "în grădina Ghetsemani" de Vasile Voiculescu îl constituie "Evanghelia Sfântului Luca", scena biblică ilustrată fiind "cina cea de taină", motivul rugăciunii lui Iisus în grădina de la poalele muntelui măslinilor înălţată lui Dumnezeu pentru a fi izbăvit: "Şi când a sosit în acest loc, le-a zis «Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită». Şi el s-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră şi îngenunchind Se ruga, zicând «Părinte, de voieşti treacă de Ia Mine acest pahar ... Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!» Iar un înger din cer s-a arătat Lui şi-L întărea. Iar El, fiind în chin de moarte mai stăruitor se rugă. Şi sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ. Şi ridicându-Se din rugăciune, a venit la ucenicii Lui şi i-a aflat adormiţi de întristare." (Luca 22, 40-46).

Motivul biblic devine la Voiculescu un suport metafizic al neliniştii omului în aspiraţia lui spre Dumnezeu. Rugăciunea lui Iisus are Ioc în Grădina Ghetsemani, înainte de arestarea acestuia de către escorta înarmată, condusă de Iuda, care îl trădează sărutându-1, fiind apoi înspăimântat de apropierea martiriului şi a patimilor predestinate Fiului de către Tatăl Ceresc, pentru a ispăşi omenirea de păcate.

(Structura textului poetic)
Poezia este structurată în patru catrene, organizate în jurul simbolului biblic "paharul", precum şi a elementelor ce ţm de natura duală a lui Iisus, de om şi de Fiul lui Dumnezeu, integrându-se în formula lirismului obiectiv.
Titlul ilustrează nu numai cadrul fizic în care Iisus se roagă Divinităţii, ci sugerează şi spaţiul sacru al purificării spirituale, prin care Fiul lui Dumnezeu absolvă omenirea de păcate.
Strofa întâi. Incipitul poeziei este definit printr-un enunţ edificator, care concentrează esenţa duală a lui Iisus, umană şi sacră: "Isus lupta cu soarta şi nu primea paharul". Conştient de menirea ce-i fusese hărăzită, el se roagă Tatălui, "căzut pe brânci în iarbă", pentru a fi ajutat să "bea" cupa păcatelor omenirii, dar omenescul "se-mpotrivea întruna", primele două versuri sintetizează, astfel, dramatismul interior al lui Iisus:
"lsus lupta cu soarta şi nu primea paharul ...
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna."
Versul al treilea ilustrează natura duală a Mântuitorului, opoziţia uman-divin, imaginile vizuale şi cromatice "sudori de sânge" exprimând omenescul, iar "chipu-i alb ca varul" sugerând puritatea, sacrul. Efortul lui Iisus de a lua asupra sa păcatele omenirii, metaforizate aici prin "pahar", este dublat de "amarnica strigare" către Dumnezeu, suferinţă care capătă dimensiuni cosmice prin tragism: "stârnea în slăvi furtuna". Detaliile ilustrate în poezie sunt fidele sursei de inspiraţie, metafora paharului şi umanizarea Iui Iisus fiind preluate din Evanghelie: "îngenunchind Se ruga, zicând «Părinte, de voieşti treacă de la Mine acest pahar [...] Şi sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ".
Strofa a doua debutează cu metafora "o mână nenduraţă", insinuând porunca Divină dată Fiului, "îmbiindu-1" să preia păcatele omenirii, reiterate prin metafora "grozava cupă":

"O mână nenduraţă, ţinând grozava cupă,
Se cobora-mbiindu-1 şi i-o ducea la gură..:
Şi-o sete uriaşă sta sufletul sâ-i rupă...
Dar nu voia s-atingă infama băutură."

Setea "uriaşă" sugerează dorinţa lui Iisus de a se sacrifica prin pătimire, de â-şi împlini destinul, deşi""nu voia s-atingă infama băutură", din cauză slăbiciunii umane pentru chinurile pe care urma să le îndure în scopul izbăvirii lumii de felele adunate pe pământ. .
în strofa a treia, metaforele "apa ei Verzuie" şi "veninul groaznic" sugerează patimile pe care Iisus le va îndura pentru "mierea" şi "dulceaţa" întrezărite după purificarea omenirii prin jertfa Divină, profilând fericirea ce urma să vină după aşezarea Sa "de-a dreapta Tatălui":

"In apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă...
Dar fălcile-ncleştându-şi cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă!"

Oximoronul "sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă" amplifică lupta duală a Mântuitorului, conţinutul cupei pline de păcate fiind dublat de beatitudinea împlinirii misiunii Divine. Cu toate acestea, teama de moarte este greu de învins din cauza slăbiciunii umane. Imaginea vizuală "fălcile-ncleştându-şi" accentuează împotrivirea "cu ultima putere", Iisus omiţând, pentru moment, pilda Divină că mântuirea omenirii prin pătimire îl binecuvântează cu viaţa veşnică: "Luptându-se cu moartea, uitase de viaţă".
Strofa a patra. Suferinţele lui Iisus sunt apocaliptice, personificarea hiperbolizată a măslinilor, "se frământau măslinii", oferă o imagine terifiantă a întregului Univers: "Păreau că Vor să fugă din loc, să nu-1 mai vadă.../ Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii". Finalul poeziei, ilustrat de ultimul vers anticipează chinurile lui Iisus, consecinţa trădării lui Iuda, martiriul şi moartea Fiului: "Şi uliii de seară dau roate după pradă". Metafora uliilor care se rotesc lacomi aşteptând "prada" asupra căreia se pregăteau să se repeadă sugerează sfârşitul dramatic, zguduitor al lui Isus:

"Deasupra fără tihnă se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-1 mai vadă...
Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii
Şi uliii de seară dau roate după pradă."

(Limbajul şi expresivitatea textului poetic) Expresivitatea stilistică a poeziei sporeşte emoţia artistică a cititorului prin forţa de sugestie a figurilor semantice. Metaforele construite cu epitetele superlative şi cromatice au profunde semnificaţii ideatice şi biblice, "paharul", "grozava cupă", "infama băutură", "apa verzuie", "veninul groaznic", insistând asupra menirii Divine dar şi asupra chinurilor umane ale lui Iisus pentru iertarea omenirii de grelele păcate. Epitetele cromatice aflate în opoziţie, "sudori de sânge" şi "chipu-i alb" compun latura duală a lui Iisus, umană şi divină, iar oximoronul "sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă" reiterează lupta dintre materie şi spirit. Personificarea măslinilor, care "se frământau" şi voiau "să fugă", înspăimântaţi de suferinţele pe care urma să le îndure Iisus, oferă dimensiuni cosmice zbuciumului Divin. Punctele de suspensie şi semnul exclamării plasate la finalul versurilor amplifică tonul elegiac al poeziei şi constituie un îndemn la meditaţie privind suferinţele cumplite ale Mântuitorului în demersul Divin de a salva omenirea de la desacralizafe.
Ambiguitatea stilistică, bazată pe echivocul lexical, rezultă din interpretarea semantică diferită a sintagmei "bătăi de aripi", care surprinde prin inedit, întrucât ea poate semnifica prezenţa îngerilor, ca mesageri divini, aşa cum notează textul Evangheliei: "Iar un înger din cer s-a arătat Lui şi-1 întărea". O altă interpretare semantică accentuează sugestia morţii prin prezenţa uliilor "de seară" care "dau roate după pradă.
Registrul stilistic îmbină terminologia religioasă -"Isus", "paharul", "cupa"- cu expresii populare şi regionalisme: "sterlici", "pe brânci", "sta sufletul să-i rupă", "fălcile-ncleştându-şi", "fără tihnă", confirmând apartenenţa poeziei la tradiţionalism.
Prozodia conservă tehnica tradiţionalistă a versificaţiei, prin măsura versurilor de 14 silabe, ritmul iambic şi rima încrucişată.
Se poate concluziona caracterul tradiţionalist al poeziei valorificând câteva referiri critice - Nicolae Manolescu afirmă că "Vasile Voiculescu e [...] în «Pârgă» un perfect tradiţionalist, iar Tudor Vianu, în aceeaşi i4ee valorică, îl defineşte spiritual ca "poet religios, hrănit din substanţa evangheliilor, cărora [...] le-a împrumutat forma alegoriilor şi a parabolelor, dar şi aceea a «Vechiului Testament», poate mai apropiat de asprimea şi tensionarea propriului său sentiment de viaţă".