în Geniul creştinismului, lucrare apărută (în cinci volume) în 1802, autorul caută să dovedească superioritatea creştinismului în raport cu toate celelalte religii, prin dogmele sale, prin morala, prin operele de literatură şi de artă pe care le-a inspirat.

în prima parte a lucrării Chateaubriand examinează dogmele şi doctrinele creştinismului şi încearcă să dovedească existenţa lui Dumnezeu prin existenţa frumuseţilor naturii. Este partea cea mai discutabilă a lucrării.
în părţile a doua şi a treia autorul studiază poetica creştinismului şi pune în balanţă resursele celor două religii, păgână şi creştină, concluzionând că scriitorul creştin dispune de mijloace mai fecunde decât scriitorul păgân, deoarece el găseşte în sufletul creştin sentimente noi, necunoscute în antichitatea păgână (mila, compasiunea etc). Autorul dă ca exemple Divina Comedie de Dan-te, Paradisul pierdut de Milton şi Ierusalimul eliberat de Tasse, opere de inspiraţie creştină.
în a patra şi în ultima parte Chateaubriand studiază formele exterioare (bisericile, rugăciunile etc.) de manifestare a religiei creştine, clerul, misionarii, ordinele cavalereşti.