UNIVERITATEA BUCURESTI FACULTATEA DE TEOLOGIE OTODOXA "PATRIARHUL JUSTINIAN" Despre cartea lui COSMIN MANOLACHE "CE FATA CUMPLITA AM" Studenta:BURLACU (NEAGU) GEORGIANA-IRINA Anul al IV-lea Sectia:Lb.romana Am ales cartea lui Cosmin Manolache fara sa ma gandesc prea mult, datorita faptului ca titlul m-a facut sa cred ca am de-a face cu un scriitor sincer, care nu se sfieste sa afirme "Ce fata (fatza) cumplita am".Marturisesc ca mi s-a parut haioasa aceasta denumire si chiar am fost intrebata: "Ce carte mai e si asta?".

Raspunsul speram sa il aflu (sau nu) doar citind-o. Inca de la inceput, cartea mi s-a parut extrem de banala si am realizat ca nu voi citi o proza dificila, lucru care mi s-a confirmat vazand ca autorul foloseste un vocabular uzual, accesibil oricui, o tehnica lejera de exprimare, fara limbaj pompos. Cartea este o scriere autobiografica, lucru ce nu pare sa puna probleme, insa devine pe parcurs ceva mai dificila pentru ca nu respecta o anumita ordine cronologica, ci face apel la intrarea cititorului in atmosfera cartii pentru a putea fi "asezate" si intelese evenimentele prezentate si legatura dintre ele.

Autorul, nascut in orasul Mizil, evadeaza din spatial natal", un loc unde nu s-a intamplat nimic", unde timpul pare a fi la discretia omului.Simtindu-se strain indiferent de timpul si spatiul in care isi duce existenta, el incearca la nesfarsit sa se regaseasca, trecand prin diferite intamplari ale vietii dar fara a folosi date suplimentare(ani,luni,zile).Marturisirile sale sunt sincere, reala, fara pic de rusine, asezate in randuri aparent simple, usor de citit, dar incarcate de sensuri adanci.

Stilul autorului e calm, precum personajul sau, linistit, nicidecum agresiv, iar proza sa este una contemplativa, de analiza.Nu este analizata numai propria existenta, ci si viata celor apropiati, pe care el o vede (dinauntru sau din afara) detasat,ca un "strain".Intr-o generatie in care ascultarea nu mai este valabila, gasim un personaj introvertit, ce traieste o banalitate draguta,fara evenimente spectaculoase.


Toate personajele autorului sunt oameni simpli, care nu au alta alternativa decat sa isi accepte existenta, sperand insa, ca prin mijloace diverse, dar si acelea banale, sa se sustraga la un moment dat acesteia.Nu este greu de observat ca intreaga existenta a acestor personaje se regaseste in vietile unora dintre noi, asa ca se poate vedea, inca o data, ca sinceritatea autorului il ajuta sa isi transforme propria poveste de viata intr-o poveste general valabila. Cu toate ca nu este un tip cool, personajul traieste si experiente inedite pentru cititor, cum ar fi jocul "de-a dezbracatelea" din a doua parte a prozei.

Faptul ca e un barbat usor melancolic, introvertit, nu il impiedica sa foloseasca, pe alocuri, un limbaj trivial,termeni de argou si expresii la moda ("tacanita", "sonat", "beton", "talamb", "ete-fleosc", "ce kilu'meu", "ete-sanchi", "hahalera", etc.) si nici nu il impiedica sa redea expresii vulgare in scena arestarii unor violatori sau a suprrinderii unui obsedat sexual in timpul actiunii, deoarece aceste intamplari au devenit si ele cotidiene, fie ca ne place sa vorbim despre ele sau nu.Cu toate acestea, se vede intentia autorului de a nu face exces in domeniul sexualitatii, deoarece nu cauta sa se afirme pe acest plan, chiar daca e un domeniu care atrage publicul cititor.

Nivelul cotidian, banal si in acelasi timp biografic nu se pierde niciunde pe parcursul scrierilor, insa insa in ultimile naratiuni gasim o proza savuroasa, captivanta, bazata tot pe fapte autobiografice(jocul despre care am mai amintit "de-a dezbracatelea" cu regulile sale inedite, incursiunea succesiva prin lumea reala si prin cea imaginara, legatura stranie si sfarsitul banal al primarului si cel al orbului Iulica), plina de o ironie de buna calitate. Intreaga scriere se dovedeste a fi un lung drum al cautarii de sine.Atat din titlu cat si din citirea cartii, reies lipsa de incredere a autorului in propria persoana, modestia si neincrederea sa.

Incapabilitatea autorului de a reveni in orasul natal (el insusi marturiseste acest luncru) se datoreaza, probabil, banalului ucigator al vietii de familie, de provincie, al vietii cotidiene de care are parte, insa, si in capitala.Se spune ca "omul nu scapa de ceea ce ii este frica" si iata ca nici personajul-autor nu reuseste sa invinga aceasta superstitie. Cartea lui Cosmin Manolache arata ca, la un moment dat, viata orcui poate deveni banala si cotidiana, indiferent de mediul de viata si domeniul de acivitate ale fiecaruia,si in final fiecare poate afirma(daca poate sa recunoasca) "Ce fata (fatza) cumplita am".

(UN ESEU PERSONAL, CARE SPER SA VA FACA CURIOSI SA CITITI CARTILE SCRIITORILOR DIN COLECTIA EGO PROZA DE LA POLIROM . MERITA!)