Junimea este o societate culturară constituită la Iaşi prin 1863-1864,după opinia fondatorilor ei,cinci tineri intelectuali:Titu Maiorescu,Petre Carp,Iacob Negruzzi,Vasile Pogor şi Theodor Rosetti pe care afinităţile dintre personalităţile lor îi unesc într-un cenaclu în care se dezbat public probleme culturale de seamă din epoca de după 1860:probleme de ortografie şi limbă,proiectarea unei antologii de poezie românească,organizarea unor conferinţe prin care să răspândească în public o serie de cunoştinţe istorice,politice,economice şi de cultură.
Junimea reprezintă cea mai importantă grupare literară din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.Tudor Vianu apreciază că Junimea reuneşte cele mai mari personalităţi intelectuale ale vremii.


Titu Maiorescu
Critic literar si estetician inzestrat.S-a nascut la Craiova.Fiul profesorului ardelean Ion Maiorescu,dupa parerea lui Tudor Vianu,un remarcabil politician..Intemeiaza Societatea Junimea (1864)si revista Convorbiri literare(1867).
Titu Maiorescu si-a lasat amprenta asupra uneia dintre cele mai stralucite perioade din lieratura romana: epoca junimista.Odata Constituita Societatea Junimea, criticul avea sa fie mentorul acesteia,imprimandu-I un spirit de seriozitate in abordarea problemelor literare,lingvistice,filozofice sau istorice si un discernamant in judecata estetica a creatiilor literare.Spirit multilateral,Titu Maiorescu a scris mai multe studii care se clasifica astfel:

"O cercetare critica asupra poeziei romana de la 1867"

Primul articol a lui Maiorescu,scris cu intentia de a fixa cateva criticii,ala aprecierii operei literare in vederea alcatuirii unei antologii a fost "O c
ercetare critica asupra poeziei romane de la 1867.Pana la Maiorescu critica literara aratase la ce serveste poezia ,intr-o vreme cand literatura romana era angajata prin marii ei scriitori la sustinerea idelurilor revolutionare,in spiritul originalitatii istorice si nationale.Maiorescu isi propune sa arate ce este poezia in orice conditii istorice,ea trebuind sa serveasca idealurile sociale prin conditia ei proprie de arta.
De aceea criticul incepe cu o definitie:"Poezia,ca toate artele,este chemata sa exprime frumosul; in deosebire de stiinta,care se ocupa de adevar.Ceea dintai si cea mai mare diferenta intre adrevar si frumos este ca adevarul cuprinde numai ideii,pe cand frumosul cuprinde idei manifestate in forma sensibila\" .
In aceasta definitie Maiorescu deduce doua conditiuni elementare ale fiecarei lucrari artistice:conditiunea materiala si conditiuneaideala,una tinand de forma,cealalta de continut.

Conditiunea materiala a poeziei
. "Poezia trebuie să deştepte prin cuvintele ei imagini sensibile in fantazia auditoriului."
. "Frumosul nu e o idee teoretică, ci o idee învălită în formă sensibilă"
. procedee recomandate poeţilor:
. alegerea cuvintelor mai puţin abstracte
. folosirea epitetelor ornante şi a personificărilor
. comparaţia (nouă şi justă) şi tropul în general

Conditiunea ideala a poeziei
. "Ideea sau obiectul exprimat prin poezie este totdeauna un simţimânt sau o pasiune, şi niciodata o cugetare exclusiv intelectuală"
. obiecte poetice: iubirea, ura, tristeţea, bucuria, desperarea, mânia
. "Poezia e un product de lux al vieţii intelectuale"
. concluzie: "scopul esteticii nu e de a crea frumosul, ci de a ne feri de mediocrităţi"



"Comediile lui I.L.Caragiale"(1885)
Studiul lui Maiorescu despre Comediile d.lui Caragiale este o exemplificare a acestei mijlociri a criticului între creator şi public, pentru progresul adevărului. Cu comediile lui Caragiale se întâmplase ceea ce criticul spunea: combaterea violentă din partea celor mulţi a ideii născute în atmosfera actualităţii, din chiar mediul luptelor intelectuale ale epocii. Piesele fuseseră fluierate de public iar criticul, ca un mentor, intervine pentru a explica publicului ideea şi a o duce spre succesul ei definitiv.
Criticul procedează ca un estetician, care exemplifică prin arta scriitorului principiile valabile ale artei comicului. Punctul de sprijin al argumentării este aprecierea calităţii artistice a operei discutate, pentru a se arăta în continuare în ce constă ea: "Lucrarea d-lui Caragiale este originală; comediile sale pun în scenă câteva tipuri din viaţa noastră socială de astăzi şi le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfăţişării lor în situaţiile anume alese de autor. Stratul social pe care îl înfăţişează mai cu deosebire aceste comedii este luat de jos şi ne arată aspectul unor simţăminte omeneşti, dealtminteri aceleaşi la toată lumea, manifestate însă aici cu o notă specifică, adică sub formele unei spoieli de civilizaţie occidentală,strecurată în mod precipitat în acel strat şi transformată aici într-o adevărată caricatură a culturii moderne ".
Caragiale ne arată realitatea din partea ei comică.." şi, mărginindu-ne la relevarea meritului necontestabil al comediilor autorului nostru, putem constata şi recunoaşte acest merit în scoaterea şi înfăţişarea plină de spirit a tipurilor şi situaţiilor din chiar miezul unei părţi a vieţii noastre sociale, fără imitare sau împrumutare din alte literaturi străine".
Comediile lui Caragiale sunt adevărată artă, de aceea sunt morale.arta este morală nu ca idee, separată de compoziţia ei artistică, ci prin însuşi procesul de creaţie artistică, deci ca formă, prin care ideea devine artă.
Critice
. "...o comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autorul îşi ia persoanele sale din societatea contimporană cum este, pune în evidenţă partea comică cum o găseşte si Caragiale, care astăzi îşi bate joc de fraza demagogică, şi-ar fi bătut joc ieri de işlic şi tombateră şi îşi va bate joc mâine de fraza reacţionară, şi în toate aceste cazuri va fi în dreptul său literar incontestabil."
. " ...ar trebui să ne mărginim la simpla tragere a liniei de hotar între ceea ce este artă şi se poate cere de la artă si între ceea ce nu este artă şi nu i se poate cere."
. " Comediile d-lui Caragiale, după părerea noastră sunt plante adevarate, fie tufiş, fie fire de iarba, şi dacă au viaţa lor organică, vor avea şi puterea de a trăi."
Titu Maiorescu


"Eminescu si poeziile lui"(1889)
"Ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu, este o asa de covârsitoare inteligentă, ajutată de o memorie, căreia nimic din cele ce-si întipărise vreodată nu-i mai scăpa (nici chiar în epoca alienatiei declarate), încât lumea în care trăia el după firea lui si fără nici o silă, era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce si le însusise si le avea pururea la îndemână." Titu Maiorescu
Cuvintele de amor fericit si nefericit nu se pot aplica lui Eminescu în acceptiunea de toate zilele. Nici o individualitate femeiască nu-l putea captiva si tinea cu desăvârsire în mărginirea ei. Ca si Leopardi în Aspasia, el nu vedea în femeia iubită decât copia imperfectă a unui prototip nerealizabil. Îl iubea întâmplătoarea copie sau îl părăsea, tot copie rămânea, si el cu melancolie impersonală îsi căuta refugiul într-o lume mai potrivită cu el, în lumea cugetării si a poeziei. De aci «Luceafărul» cu versurile de la sfârsit:

\"Ce-ti pasă tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece;
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor si rece.\"

« Ce a fost si ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului sau innascut,care era prea puternic in a sa proprie fiinta incat sa-l fi abatut vreun contact cu lumea de la drumul sau firesc . » Titu Maiorescu

« Acesta a fost Eminescu,aceasta este opera lui.Pe cat se poate omeneste prevedea,literatura poetica romana va incepe in sec.al XX-lea sub auspiciile geniului lui,si forma limbii nationale,care si-a gasit in poatul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi,va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vestmantului cugetarii romanesti. » Titu Maiorescu

Critice
"Cu totul osebit în felul său, om al timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, până acum aşa de puţin format încât ne vine greu să-l cităm îndată după Alecsandri, dar în fine poet, poet în toată puterea cuvântului, este d. Mihail Eminescu." Titu Maiorescu