Nucleul iluminismului românesc 1-a constituit mişcarea intelectualilor din Transilvania, de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XlX-lea, numită \"Şcoala Ardeleană\". Curentul iluminist a avut ca punct de plecare un vechi tratat austro-ungar, cunoscut sub numele \"Unio trium nationum\" (1437), prin care se interziceau drepturi sociale şi politice românilor transilvăneni, supuşi stăpânirii Imperiului Austro-Ungar. Aşadar, Şcoala Ardeleană are ca prim obiectiv eliberarea naţională şi socială, năzuinţă de veacuri a românilor din Transilvania. Această mişcare iluministă a fost iniţiată de episcopul Ioan Inocenţiu Micu-Klein (1745-1806) şi a adunat în jurul ei intelectuali veritabili, care făcuseră studii superioare la Viena sau Roma şi care continuă ideile cronicarilor cu privire la originea latină a limbii române şi la romanitatea poporului. Ca prim argument împotriva pactului politic austro-ungar, cărturarii mişcării iluministe elaborează un amplu program intitulat \"Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae\" (1791), prin care solicită împăratului Leopold al II-lea al Austriei drepturi egale cu celelalte etnii ale Imperiului pentru românii din Transilvania, aducând ca argumente originea poporului român, vechimea şi continuitatea lui pe aceste meleaguri. Aceste revendicări sunt susţinute şi întărite de operele istorice ale învăţaţilor ardeleni: \"Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor\" şi \"Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor\" de Samuil Micu, \"Hronica românilor şi a mai multor neamuri\" de Gheorghe Şincai şi \"Istoria pentru începutul românilor în Daci
a\" de Petru Maior.
Corifeii (corifeu = personalitate de frunte) Şcolii Ardelene au avut un rol important în încurajarea studiului istoriei şi a limbii române, în dezvoltarea ştiinţelor naturii şi a învăţământului. Principalii reprezentanţi ai Şcolii Ardelene au fost Samuil Micu (1745-1806), Gheorghe Şincai (1745-1816), Petru Maior (1761-1821), Ion Budai-Deleanu (1760-1820), Aron Pumnul, Timotei Cipariu, Gheorghe Bariţiu, principala lor contribuţie la evoluţia culturală fiind elaborarea de lucrări istorice, lingvistice şi literare.
Ideile Şcolii Ardelene au fundamentat principii esenţiale pentru dezvoltarea personalităţii umane, precum şi pentru emanciparea maselor populare, prin eliberarea de sub asuprirea socială şi.naţională a Imperiului Austro-Ungar.
- prevederea de drepturi egale pentru toţi locuitorii din Transilvania, pentru că \"toate naţiile fireşti se cuprind în marea naţie a neamului omenesc\" (Samuil Micu);
- legile raţiunii impun legalitatea socială a omului, aducând ca argument dreptul natural la viaţă prin legea firii; ;
- afirmarea conştiinţei naţionale româneşti;
- libertatea socială şi naţională a românilor transilvăneni; Activitatea Şcolii Ardelene s-a manifestat, în principal, pe câteva
direcţii/ trăsături fundamentale:
♦ Caracterul iluminist a avut ca principal obiectiv \"iluminarea maselor\", emanciparea poporului, mai ales a ţărănimii, prin dezvoltarea culturii şi popularizarea ştiinţelor în rândul maselor populare;
♦ Direcţia erudită a mişcării a fost susţinută de apariţia numeroaselor lucrări de istorie, ştiinţă, lingvistică şi filologie ale cărturarilor iluminişti.
♦ Dezvoltarea social-culturală s-a concretizat prin înfiinţarea de şcoli în limba română (Gheorghe Şincai a fost iniţiatorul înfiinţării a peste 300 de şcoli), prin scrierea şi tipărirea de abecedare, manuale de aritmetică, economie aplicată, ştiinţele naturii, cărţi de morală şi de popularizare a ştiinţei etc.
♦ Dimensiunea istorică se materializează prin elaborarea de lucrări cu caracter istoric, prin care susţin şi demonstrează latinitatea limbii şi romanitatea poporului român, precum şi continuitatea lui pe aceste meleaguri.
Principalele lucrări istorice sunt:
- \"Hronica românilor şi a mai multor neamuri\'\'(1808) de Gh. Şincai;
- \"Istoria pentru începutul românilor în Dachia \" (1812) de Petru Maior;
- \"Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor\" de Samuel Micu (lucrare nepublicată);
♦ Contribuţia filologică la consfinţirea ideii că limba română îşi are originile în latina populară, concepţie din care decurg şi alte principii lingvistice susţinute de cărturarii Şcolii Ardelene: necesitatea normării limbii române, înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, îmbogăţirea limbii cu neologisme şi, în exces, \"purificarea\" limbii române de cuvinte nelatine.
Cele mai reprezentative opere filologice ale corifeilor iluminişti au fost:
- \"Carte de rogacioni pentru evlavia omului chrestin\" (1779) de Samuil Micu, prima carte scrisă în limba română şi tipărită la Viena cu alfabet latin;
- \"Elemnenta linguae daco-romanae sivevalachicae\" (1780), prima gramatică românească, scrisă şi tipărită în limba latină, de Samuil Micu şi Gh. Şincai;
- \"Disertaţie pentru începutul limbei româneşti\" (1812) de Petru Maior;
- \"Dialog pentru începutul limbei române. între nepot şi unchi\" de Petru Maior;
- \"Lexiconul de la Buda\" (1825)- prima gramatică a limbii române, scrisă de Samuil Micu şi Petru Maior;
- \"Temeiurile gramaticii româneşti\" (rămasă în manuscris), de Ion Budai-Deleanu.
Petru Maior este cel care observă că la originea limbii române stă latina populară şi că influenţa slavă nu este de natură structurală, ci numai lexicală, iar Samuil Micu este primul cărturar român care tipăreşte o carte cu litere latine: \"Carte de rogacioni\", 1779.
* Climatul este favorabil pentru fondarea literaturii prin Ion Budai-Deleanu, a cărui operă fundamentală în versuri, \"Ţiganiada\", sintetizează ideile iluministe ale epocii şi reprezintă prima creaţie artistică de valoare în privinţa limbajului poetic, care 1-a calificat pe autor drept \"cel dintâi mare poet român de talie europeană\".