Personajul principal al romanului "Ion" de Liviu Rebreanu, si caare da, totodata, titlul romanului, este Ion, baiatul lui Alexandru Glanetasu.
Ion este un personaj realist, complex, caracterizat atat direct, de catre naratorul omniscient, heterodiegetic, cat si indirect, prin intermediul comportamentului, actiunilor, gesturilor, gandurilor si al relatiei cu alte personaje din roman.
Pe parcursul romanului, Ion este centrul in jurul caruia actiunea se invarte si a carei evolutii o urmarim.
Ion este un flacau harnic si muncitor. Din pacate, insa, tatal sau, Alexandru Glanetasu, a pierdut tot pamantul pe care il avuse, banii irosindu-i pe bautura. Ascensiunea sociala a flacaului porneste de la a se simti cat un vierme in fata grandorii pamantului ("Se simtea mic si slab, cat un vierme pe care-l calci in picioare sau ca o frunza pe care vantul o valtoreste cum ii place") la a se simti asemeni unui zmeu, stapanind pamanturile atat de dragi lui ("Pamantul se inchina in fata lui, tot pamantul. [.]. Se vedea acum mare si puternic ca un urias din basme care a biruit, in lupte grele, o ceata de balauri ingrozitori").
Ion simte o dragoste imensa fata de pamant, acesta din urma devenind oarecum fetisizat, ca rezultat al sarutarii pamantului. "Glasul pamantului patrundea navalniv in sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-l". In sufletul sau, baiatul Glanetasului inabusa nevoia de dragostea Floricai, punand pe primul plan atractia si necesitatea pamantului. De aceea, pentru a-si indeplini scopul, acela de a fi stapan pe pamanturile lui Vasile Baciu, Ion o seduce pe Ana, fiica acestuia, cu o nonsalanta si o rautate care persista chiar si dupa casatoria celor doi. Liviu Rebreanu spune, in "Marturisire", ca personajul sau "era un flacau istet si mai ales siret, care, printr-o inselaciune vulgara, ajungea ginerele unui taran instarit".

Nunta lui Ion cu Ana, fata indragostita si slaba de inger, este un motiv de tristete pentur ea. Vocea iubirii lui Ion incepe sa sopteasca, iar acesta danseaza toata noaptea cu Florica, lasandu-si proaspata sotie singura.
La fel cum la nunta a lasat-o singura, in casnicie, Ion face la fel cu Ana care, atunci cand nu e uitata de sotul ei, devine tinta batailor omului ce s-a transformat treptat intr-o bruta.
Nasterea copilului a fost un moment emotionant in viat alui Ion si a familiei sale. Desi enervat cand Ana tipa de durere, "mila i se furisa incetinel in inima", iar partea umana razbate : "Amandoi barbatii stateau nemiscati, in picioare, cu capetele descoperite, cu ochii spre locul unde fiinta noua isi cerea dreptul la viata. Amandoi aveau in suflet uimirea si smerenia in fata minunii ce se petrece zilnic sub privirea oamenilor si pe care totusi omul nu a ajuns inca sa o inteleaga in toata maretia ei dumnezeiasca [.]. Ion, simtindu-se ca si cand s-ar fi inaltat, isi facu repede cruce de trei ori". Omul de rand percepe cu o mai mare intensitate aceste evenimente din viata. El se inchina asemeni asa cum s-ar inchina unei divinitati, unei intamplari sfinte si mai presus de puterea sa de intelegere. Totusi, momentul de sensibilitate al lui Ion s-a risipit, el incepand sa se simta posomorat, f ara a-si intelege propriile sentimente si trairi.
Ion este tipul reprezentativ al taranului roman, dupa cum sustine si Liviu Rebreanu in "Marturisiri": "As putea sa fac pe Ion al Glanetasului sa reprezinte, sa simbolizeze pasiunea organica a taranului roman pentru pamantul pe care s-a nascut, pe care traieste si moare".
Ion devine ucigasul spiritual al Anei, fiind cel care o impinge spre sinucidere cu comportamentul lui brutal, distantarea si vorbele ucigatoare. Moartea Anei nu a fost o trauma pentru el, singura sa grija fiind copilul, cel care inca-i mai asigura pamanturile lui Baciu.
L. Rebreanu isi pedepseste exemplar personajul, acesta fiind ucis de George Bulbuc cu lovituri de sapa in teasta. Ion isi poarta trupul langa un copac, acolo unde isi vede filmul vietii si isi da duhul.
Autorul creeaza un personaj complex, urmarit de o dragoste pentru pamant, dar si de pasiunea iubirii, aceasta din urma castigand in final si fiind cea care ii semneaza sentinta mortii. Rebreanu contureaza trasaturile personajului cu maiestrie, introducand cititorul in mintea si in sentimentele personajului. "Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarat, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele din lume" (Liviu Rebreanu - "Cred").