Stilul particular asigură originalitate operelor literare, scriitorilor şi vorbitorilor, individualizându-i şi conferindu-le personalitate.
1. Naturaleţea este exprimarea firească, curgătoare, necăutată a ideilor, ce se înlănţuie coerent, logic şi clar, fiind receptate cu uşurjnţă şi cu plăcere de cei cărora le sunt adresate. Abaterea de la naturaleţe duce la un stil afectat (căutat, teatral) sau la un stil emfatic (bombastic, declamator, umflat).
2. Concizia este exprimarea concentrată, lapidară, care apelează numai la cuvintele absolut necesare transmiterii ideii vorbitorului spre a fi înţeleasă corect de receptor.
3. Simplitatea este capacitatea de a folosi cuvinte accesibile, de a acorda o atenţie migăloasă în alegerea riguroasă a cuvântului care să exprime cel mai elocvent ideea susţinută .
4. Armonia (muzicalitatea) este dată de sonoritatea caldă, firească, ce încântă auzul şi este ilustrată mai ales de poezie, dar este necesară şi în exprimarea cotidiană. Abaterea de la armonia fonetică duce la cacofonie, adică Ia alăturarea supărătoare a unor grupuri de sunete ce poate deveni uneori vulgară ("face ce poate", "cu ragămintea", "economică care",' "la /aborator ").
5. Demnitatea stilului este dată de folosirea cuvintelor cuviincioase, conferind exprimării delicateţe, fineţe, discreţie şi eleganţă. Abaterea de la această calitate duce la o exprimare vulgară, de prost gust, supărătoare.
6. Fineţea stilului se realizează prin întrebuinţarea acelor cuvinte ce exprimă în mod subtil ideea, sensul, apelându-se la a
luzie, .cititorul sau interlocutorul trebuind să descopere esenţa comunicării.
7. Alte trăsături ale stilului individual sunt: oralitatea, retorismul, ironia, umorul, variaţia stilistică (aforistic, gnomic, patetic), poliloghia (exprimare retorică şi difuză) etc.
Referindu-se la stilurile funcţionale ale limbii române, Ion Coteanu consideră că acestea constituie "un sistem lingvistic mai mult ori mai puţin specializat în redarea conţinutului de idei specifice unei activităţi profesionale".
Tudor Arghezi defineşte stilul ca fiind "meşteşugul de a da cuvintelor duritate, relief, culoare şi însufleţire".
O sugestivă şi metaforică viziune asupra calităţilor pe care trebuie să le
respecte stilurile folosite în comunicare o exprimă poetul Lucian Blaga:
"întâia şi suprema lege a stilului literar ţine de regulile politicii
financiare. Această regulă te învaţă să nu emiţi cuvinte pentru care n-ai
acoperire în aur. Orice abatere de la această normă duce la inflaţie ".

CLASIFICAREA STILURILOR FUNCŢIONALE s-a făcut în funcţie de apartenenţa omului la un grup social sau la un domeniu de activitate, ceea ce imprimă în vorbire sau scriere anumite particularităţi comune grupului respectiv.
Numărul acceptat de stiluri funcţionale a variat de la începutul secolului al XX-lea până la cercetări mai recente aparţinând lingvistului Ion Coteanu.
Pentru limba română, se acceptă, în general, existenţa a patru stiluri funcţionale, dar ele se pot reduce la esenţă la opoziţia clară dintre limbajul artistic (literar) şi non-artistic (non-literar):

I. Stil artistic/ literar - limbaj conotativ: cuvintele primesc sensuri noi, figurate, prin polisemie, bogăţie sinonimică, sensuri secundare, individuale, variabile ori chiar accidentale, în funcţie de contexte lingvistice şi extralingvistice. -
A. Stilul beletristic (artistic) este folosit în operele literare, de aceea se mai numeşte şi stilul literaturii artistice şi are următoarele caracteristici:
* limbaj conotativ - cuvintele primesc sensuri noi, figuratei prin polisemie, bogăţie sinonimică, sensuri secundare, individuale, variabile ori chiar accidentale, în funcţie de contexte lingvistice şi extralingvistice:
- utilizarea imaginilor artistice, a cuvintelor cu sens figurat care, prin
muzicalitate şi forţă sugestivă, conturează imagini plastice în conştiinţa cititorului;
. - cuvintele expresive, figurile de stil, topica şi punctuaţia sunt
relevante pentru anumite stări afective ale autorului sau pentru ideile pur
intelectuale ori noţionale ale textului;
* se adresează mai ales imaginaţ iei şi sensibilităţii cititorului, ideile trebuie - aşadar --descoperite în expresia figurată şi sugestivă a textului beletristic;
* este bogat în registre lexicale: arhaisme, regionalisme, neologisme, elemente de jargon şi argou care au ca scop reflectarea realităţii prin imagini sugestive şi crearea unor efecte de natură emoţională;
* are funcţie estetică de comunicare;
* are caracter individual;
* utilizează, de regulă, verbe ca: a reflecta, a sugera, a simboliza, a ilustra, a exprima, a recrea, a semnifica, a imagina, a profila, etc.
II. Stil non-artistic/ non-literar - limbaj denotativ.- cuvintele au sensul propriu, ■ independent de context, se utilizează termeni de specialitate, ce vizează precizia şi concizia comunicării:

A. Stilul ştiinţific este utilizat în lucrările cu caracter ştiinţific, tehnic şi are următoarele trăsături:
* cuvintele au sens denotativ, fiind excluse sensurile conotative, eventuale figuri de stil;
* obiectivitatea textului justificată prin prezenţa persoanei a IlI-a;
* transmite informaţii asupra unor fenomene, obiecte, procese menite să dezvolte teorii, concepţii şi idei, să relateze rezultatele obţinute prin investigarea diferitelor domenii ale realităţii sau să precizeze tehnologii cu caracter aplicativ; . '
* comunicarea se realizează prin noţiuni ştiinţifice, raţionamente riguroase, clare* precise;
* pune în lumină ideile, adresându-se gândirii logice, nu sensibilităţii cititorului;
* vocabularul ştiinţific cuprinde numeroase neologisme, termeni de specialitate dintr-un anumit domeniu ori cu circulaţie internaţională;
* claritatea şi precizia textului se motivează prin monosemantismul termenilor de specialitate;
* construcţii cu caracter explicativ şi concluziv, tipice pentru stilul ştiinţific;
* verbele sunt, cu predilecţie, la modul indicativ (cu valoare de certitudine) sau conjunctiv (ca expresie a probabilităţii); timpul verbal utilizat este, mai ales, prezentul gnomic (atemporal); adjectivele nu au grade de comparaţie;
* frazele sunt ample, propoziţiile subordonate sau incidente neafectând claritatea textului;
* conectorii sunt argumentativi şi au rol persuasiv;
* lipsesc cu desăvârşire caracteristicile oralităţii şi nuanţele afective ale construcţiilor.
* uneori, limbajul ştiinţific cuprinde şi elemente expresive, cuvinte cu valoare afectivă cu scopul de a întări un punct de vedere al autorului, de a sublinia o concluzie, exprimând şi adeziunea afectivă a autorului la poziţia intelectuală ilustrată prin argumentaţie logică;