Principalele asemănări decurg din faptul că ambele creaţii literare sunt nuvele. Atât "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi cât şi "La ţigănci" de Mircea Eliade, sunt specii epice în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict unic, concentrat: personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint şi exact. în funcţie de contribuţia lor la desfăşurarea acţiunii. Nuvela prezintă o intrigă riguros construită cu fapte verosimile, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decât pe acţiune, având o evidentă tendinţă spre obiectivare a perspectivei narative.

Cele două nuvele alese se deosebesc, mai întâi, prin apartenenţa la epoci diferite, creaţia lui Negruzzi este o nuvelă romantică, din perioada paşoptistă (1840), iar opera lui Eliade se înscrie în proza postbelică, fiind scrisă un secol mai târziu (1967).

Prima nuvelă istorică din literatura română, "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi (1808-1868), apare la 30 ianuarie 1840, în primul număr al revistei "Dacia literara", înscriindu-se într-urta dintre direcţiile romantice imprimate de programul acesteia, "Introducţie", trasat de Mihail Kogălniceanu, şi anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi apelează, în principal, la cronica lui Grigore Ureche. Prozatorul îmbină realitatea istorică şi ficţiunea, tema nuvelei ilustrând a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569) în Ţara Moldovei.
Scrisă la Paris în 1959, nuvela "La ţigănci" de Mircea Eliade (1907-1986) a apărut la noi în anul 1967, în revista "Secolul XX", fiind apoi
inclusă în volumul "La ţigănci şi alte povestiri". Nuvela face parte din literatura postbelică, de factură fantastică, în care Eliade profilează ideea că opoziţia dintre real şi ireal, dintre sacru şi profan se estompează, între acestea nemaiexistând hotare bine determinate.
Structura operei "Alexandru Lăpuşneanul", spre deosebire de cea a nuvelei "La ţigănci", este simetrică şi riguros construită, cu un echilibru solid, fiind organizată în patru capitole, fiecare purtând un motto semnificativ pentru conţinutul acestuia. Opera lui Eliade se structurează în opt secvenţe epice, conform planului real şi ireal dominant (epicul dublu), distribuite simetric, cu intrări şi ieşiri din timp şi din lumi paralele, care compun ambiguitatea nuvelei. Realizarea fantasticului în această nuvelă se face prin îmbinarea planul real cu cel ireal, secvenţele narative fiind dominate pe rând de unul dintre aceste planuri. Epicul dublu este constituit din două planuri, unul real şi altul ireal, care merg paralel şi concomitent. Structura nuvelelor reprezintă o altă deosebire ce se manifestă în compararea lor.
Perspectiva narativă a nuvelei fantastice este asemănătoare ca cea a nuvelei istorice: naratorul este omniscient (heterodiegetic) şj naraţiunea la persoana a IlI-a. Modalitatea narativă (situaţia diegetică) se remarcă prin absenţa mărcilor formale ale naratorului şi focalizarea zero.
O importantă diferenţă de compoziţie o constituie faptul că într-una predomină verosimilul întâmplărilor, iar în cealaltă ambiguitatea. Acţiunea în nuvela lui Negruzzi este clară şi se bazează pe conflictul puternic dintre domnitor şi boierii care îl trădaseră în prima domnie. Timpul narativ este cronologic şi istoric, spaţiul de desfăşurare a acţiunii fiind unul real, Moldova secolului al XVI-lea, pe când acţiunea din "La ţigănci" este plasată în Bucureştiul de altădată, perspectiva temporală şi spaţială se situează în zona spirituală, iar acţiunea este echivocă. Incipitul nuvelei istorice este reprezentat de informaţia cil caracter istoric despre Ştefan Tomşa care îl ucisese cu buzduganul pe Despot-Vodă ca să ocupe tronul Moldovei, iar incipitul nuvelei fantastice exprimă monologul interior al profesorului Gavrilescu în formula autoadresării despre existenţa omului.
Expoziţiunea nuvelei istorice debutează sub mottoul "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu..." şi prezintă un conflict exterior puternic între Lăpuşneanul şi boierii trădători, pe care vodă îl rezolvă prin răzbunări cumplite. împrejurările, aşa cum sunt ele prezentate de naratorul omniscient, constituie fapte reale consemnate de istoria Moldovei.
în secvenţa I din opera lui Eliade, epicul dublu este dominat de planul real, dar în secundar se insinuează irealul, prin câteva elemente cu semnificaţii mitice şi mistice: manifestarea sacrului în profan, evoluţia sacru-profan, ieşirea din timp şi spaţiu, transcenderea dintre viaţă spre moarte.
Intriga în "Alexandru Lăpuşneanul" este bine evidenţiată, protagonistul, hotărât să se instaleze pe tronul Moldovei, le răspunde boierilor: "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau...Şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi. Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursul îndărăpt".
Secvenţele II, III şi IV din nuvela fantastică se desfăşoară în locul numit "La ţigănci" şi sunt dominate de planul ireal, echivocul sugerând pregătirea spirituala iniţiatică pe care Gavrilescu trebuie să o parcurgă dinspre viaţă spre moarte. în bordei (spaţiu mitic) îl întâmpină cele trei fete pe care Gavrilescu le alesese: o ţigancă, o grecoaică şi o ovreică, refuzând nemţoaica. I se face sete, stare motivată de căldura- excesivă, ca sugestie a oboselii spirituale. Bărbatul povesteşte despre o "pasiune nobilă", a iubit-o pe Hildegard, aşadar ar avea forţa spirituală necesară iniţierii. însă el nu poate *ghici ţiganca, nu poate trece prima proba iniţiatică, nu poate transcende spiritual şi fetele îl prind într-un cerc ameţitor, "ca într-o horă de iele". îşi pierde cunoştinţa, intră într-o stare superioară de vis. Fetele'îşi reproşează reciproc ca l-au lăsat să se agate de amintirile lumii reale, care sunt piedici în evoluţia stării spirituale.
Desfăşurarea acţiunii în "Alexandru Lăpuşneanul", secvenţa a doua, ce are ca motto "Ai să dai samă, doamnă...", începe cu înscăunarea protagonistului. Prin flashback, naratorul inserează un adevăr istoric, făcând o scurtă biografie a doamnei Ruxanda. Aceasta este ameninţată de soţia unui boier ucis de Lăpuşneanul că va plăti pentru crimele înfăptuite de soţul său. Speriată de ameninţări, doamna îi cere lui vodă să înceteze cu omorurile, dar Lăpuşneanul îi promite că în curând îi va da un "leac de frică". Spre deosebire de nuvela istorică, desfăşurarea acţiunii în "La ţigănci" prezintă fantasticul nuvelei, semnificaţiile secvenţelor sugerând manifestarea sacrului în profan (hierofania): bordeiul ilustrează mitul labirintului ca simbol al traversării materiei dinspre viaţă spre moarte. Fetele simbolizează ielele, Preotesele, Parcele, ursitoarele. Cifra trei este magică având puteri mistice asupra sufletului. Visul este prima treaptă a ini# 5;ierii, iar zbuciumul lui Gavrilescu de a scăpa din draperia care îl strângea ca un giulgiu poate fi interpretat drept coşmarul traversării materiei către spirit.
Secvenţele V, VI şi Vil sunt dominate de planul real, în care revin obsesiile, gesturile şi simbolurile din prima secvenţă, ca sugestie a vieţii monotone. După ce reintră în lumea reală, Gavrilescu realizează că nu mai are nicio legătură cu ea şi se întoarce "la ţigănci", atmosfera ţinând de fantastic şi sugerând totodată ritualurile mortuare, birja trecându-1 prin locuri impuse de tradiţia înmormântării, urmând un drum prestabilit.
Ultima secvenţă cuprinde punctul culminant şi deznodământul nuvelei fantastice, fiind dominată de planul ireal. Baba îi spune lui Gavrilescu parola: "Eu sunt, m-a trimis baba" şi îi explică drumul. Bărbatul este confuz, intră într-o cameră la întâmplare şi simte parfumul lui Htldegard cu care începe să vorbească. Femeia, care poate semnifica mitul luntraşului Caron, îi spune: "Vino cu mine", dar lui Gavrilescu îi "este frică" şi încearcă o ultimă "agăţare" de real: "Ah, pălăria...Şi voi să se întoarcă". Se urcă amândoi în trăsură şi acelaşi birjar îi duce "spre pădure pe drumul ăl mai lung", timpul fiind definit şi acum de alte dimensiuni: "mână încet. Nu ne grăbim...".
Spre deosebire de nuvela fantastică, punctul culminant al nuvelei istorice începe odată cu al treilea capitol ce are drept motto "Capul lui Motoc vrem...": Se prezintă o scenă de factură romantică şi ficţională în care, după ce a ademenit 47 de boieri la curte sub pretextul unui ospăţ, voievodul pune pe slugi să îi omoare şi ordonă realizarea unei piramide din capetele boierilor ucişi. Mulţimea adunată la poarta curţii cerea cu disperare "capul lui Motoc" şi vodă, pentru a-i fi răzbunarea completă, decide să îl arunce mulţimii, care-1 linşează. Deznodământul nuvelei lui Negruzzi coincide cu ultimul capitol ce are drept motto: "De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu...". Vodă se retrage în cetatea Hotinului unde se îmbolnăveşte "de lingoare" şi, la dorinţa lui, este călugărit. Trezindu-se din delir şi văzându-se îmbrăcat în rasa monahală, Lăpuşneanul izbucneşte şi îi ameninţă cu moartea pe doamna Ruxanda şi pe fiul lor, Bogdan. Spancioc şi Stroici, auzind că Lăpuşneanul este pe moarte, vin degrabă să-şi respecte promisiunea făcută, aceea că se vor mai întâlni până să moară. Ei decid că este spre binele tuturor ca "gingaşa Ruxanda" să îi pună otravă soţului în băutură. Scena este cutremurătoare, şi deci romantică, prin chinurile îngrozitoare în care sfârşeşte Lăpuşneanul.
Finalul nuvelei fantastice este deschis şi modern, ambiguitatea pădurii, a gesturilor protagonistului inducând naratarului o stare de confuzie, dându-i libertatea de a interpreta sensuri multiple şi a avea stări emoţionale contradictorii. Gavrilescu intră într-o stare superioară, a visului ("aş crede că visez"), singura care permite omului să acceadă în lumea spirituală: "Toţi visăm [...] Aşa începe. Ca într-un vis...".
Finalul nuvelei istorice, spre deosebire de cel al nuvelei fantastice, este închis şi realist, exprimând adevărul istoric, acela că Vodă Lăpuşneanul este înmormântat alături de familia sa la mănăstirea Slatina şi a lăsat "o pată de sânge în istoria Moldovei".
O altă diferenţiere între celt două nuvele este şi tipul diferit de protagonist al fiecăreia. Alexandru Lăpuşneanul- personaj principal de nuvelă istorică, erou romantic şi eponim, având atestare istorică - este alcătuit din puternice trăsături de caracter şi acţionează în împrejurări excepţionale, spre deosebire de Gavrilescu protagonist fantastic prin ambiguitatea construcţiei. Ca muzician, acesta trimite către mitul lui Orfeu, care a pătruns într-un alt tărâm spiritual, prin harul artistic pentru a-şi regăsi iubita, pe Euridice. Aspiraţia omului sensibil, a artistului, de a atinge absolutul prin propria menire, reiese din autocaracterizare: "Pentru păcatele mele am ajuns profesor de pian, dar eu trăiesc pentru arta pură". Bărbatul este neîmplinit spiritual, atât în plan erotic cât şi profesional, spre deosebire de Lăpuşneanul, a cărui trăsătură dominantă este cruzimea. El este tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică şi spirit vindicativ, trăsături ce reies indirect din faptele şi vorbele personajului.
Un procedeu romantic prin care Lăpuşneanul este caracterizat este antiteza, modalitate ce nu se regăseşte şi în opera lui Eliade. Vodă este opusul soţiei sale, ea fiind gingaşă, blândă, iubitoare de oameni, caracteristici tipic romantice.
Un tip de personaj cu totul aparte şi care nu se regăseşte în nuvela lui Eliade, este cel colectiv, norodul, din nuvela "Alexandru Lăpuşneanul". Acesta este construit pentru prima oară într-o operă literară, după regula de mişcare şi gândire unitară, reacţionând ca un singur om.
în concluzie, cele două personaje de nuvelă se evidenţiază prin solida conturare a personalităţii, însă construcţia fiecăruia păstrează amprenta epocii literare, specificul formulei estetice şi, nu în ultimul rând, particularitatea stilistică a prozatorilor.