eroină în tragediile lui Sofocle: Antigona şi Oedip la Colonos.

Antigona este fiica lui Oedip şi a Iocastei şi sora lui Eteocle, Polinice şi a Ismenei.

Din tragedia Antigona aflăm că, împotriva ordinului dat de regele Creon, Antigona îşi înmormântează fratele, pe Polinice, cu sacrificiul propriei sale vieţi.
Sufletul ei liber şi generos trece peste toate rigorile legilor impuse de Creon, unchiul ei şi regele autoritar al Tebei. Din clipa în care a luat hotărârea de a-şi îngropa fratele aşa cum se cuvine, nimic nu o mai poate opri.
Gândirea şi simţirea ei sunt cuprinse în cuvintele: "M-am născut să aduc în lume iubire, nu ură". Rostindu-le, Antigona se gândeşte de fapt la datoria ei de soră, de femeie, de om.
Creon se sprijină pe legea instituită în viaţa cetăţii, în vreme ce Antigona crede în poruncile inimii şi în instituţia familiei, amintind necontenit că legătura de sânge o obligă să-şi înmormânteze fratele: "Fă ce vrei", îi spune ea surorii sale, Ismena, "dar eu am să înmormântez pe fratele meu. Bucuros am să mor îndeplinindu-mi această datorie... tu, dacă iţi convine, nesocoteşte legile sfinte ale zeilor." Antigona nu se ridică împotriva legilor statului, ci este adversara voinţei arbitrare a lui Creon, care nesocoteşte legi şi tradiţii ce nu pot fi schimbate, cum este şi cea a îngropării morţilor. Ea este de fapt apărătoarea legilor divine care îi obligă pe cei rămaşi. în viaţă să-1 îngroape pe cel dispărut şi adversara hotărâtă a despotismului de orice fel.

în Oedip la Colonos, Antigona îşi însoţeşte cu multă dragoste tatăl orb în pribegiile sai:; prin lume, după ce fusese alungat de propriii săi fii, Eteocle şi Polinice, de la tron.
Antigona mai apare ca personaj în numeroase tragedii: Euripide: Fenicienele; Racine: Te-haida; Allieri: Polinice şi Antigona; Anouilh: Antigona.