"Din vazduh cumplita iarnacerne norii de zapada, Lungi troienecalatoare adunate-n cer gramada; Fulgii zbor, plutes in aer ca un roi de fluturi albi, Raspindind fiori de gheatape ai tarii umeri dalbi. Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara! Cu o zale argintie se imbraca mandra tara; Soarele rotund si palid se prevede printre nori Ca un vis de tinenerete printre anii trecatori. Tot e alb, pe camp, pe dealuri, impregiur, in departare Ca fantasme albe plopii insirati se pierd in zare, Si pe-ntinderea pustie, fara urme, fara drum, Se vad satele perdute sub clabuci albii de fum.

Dar ninsoarea inceteaza, norii fug, doritul soare Straluceste si dismiarda oceanul de ninsoare. Iat-o sanie usoara care trece peste vai. In vazduh voios rasuna clinchete de zurgalai." Vasile Alecsandri este un reprezentant de seama al generatiei de scriitori de la mijlocul secolului al 19-lea, a abordat, in cratia sa, o mare varietate de specii literare, intre care un loc aparte il ocupa pastelurile, al caror creato este.

Pastelul este specia lirica, in care poetul descrie un tablou din natura, apeland la imagini vizuale, motorii, olfactive, auditive, precum si la figuri de stil si motive literare care compun armonizarea palnului terestru cu cel cosmic.Eul liric isi exprima direct sentimentele fata de peisajul conturat prin descriere. Poezia "Iarna" de Vasile Alecsandri a aparut in revista "Convorbiri Literare", impreuna cu alte pasteluri inchinate anotimpului alb.

Titlul sugereaza atat particularitatile ce compun tabloul ei maret si fastuos, precum si sentimentul de admiratie aeului liric pentru noianul de ninsoare ce s-a asternut " pe ai tarii umeri dalbi". Poezia Iarna d Vasile Alexandri este alcatuita din patru catrene cu versuri lungi, specifice pastelurilor acestui poet.Compozitional, poezia cuprinde 2 tablouri inegale ca intindere.


In prima parte-corespunzatoare primelor trei strofe-este desceis un spatiu vast, in care ninsoarea acopera intreaga tara, iar in partea a doua -ultima strofa-prezinta acelasi peisaj inseninat de aparitia soarelui si insufletit de prezenta omului si de clinchetul de zurgalai al saniei. In prima strofa este desenat un tablou de natura, in care iarna personificata cerne din vazduh norii de zapada, in cantitati enorme, deoarece acestia par lungi rtroiene de zapada adunate in cer gramada. De la planul cosmic, sugerat prin elemente lexicale "din vazduh", "in cer", "in aer", fulgii ajung in plan terestru, "Rspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi".

Imaginile realizate sunt vizuale si dominate cromatic de culoarea alba.Imaginile sunt alcatuite din epitete-"de zapada","lungi, calatoare", "dalbi"-, personoficari-"fulgii zbor", "umeri dalbi" si comparatia "ca un roi de fluturi albi".Sentimentele de uimire si infiorare pe care poetul le traieste in fata acestui spectacol al naturii sunt sugerate si de epitete "cumplita iarna" si "fiori de gheata".

In strofa a doua,perspectiva din care este prezentat anotimpul se schimba.Este infatisata acum caderea necontenita a zapezii atat prin repetitia verbului a ninge dupa fiecare termen al enumeratiei, cat si prin adverbul iara. Zapada a acoperit intreaga tara, cerul este intunecat de nori, iar soarele rotund si palid abia se zareste.

Si in aceasta strofa descrierea este situata in planul inaltului, cosmic, redat prin cuvintele "soare" si "nori", iar planul terestru este conturat prin imaginea vizuala "Cu o zale argintie se imbraca mandra tara"-realizata cu ajutorul epitetelor "zale argintie" , mandra tara" si a persinificarii "se imbraca", avand si rolul de a umaniza natura.Peisajul indeamna poetul la meditatie asupra scurgerii timpului - "printre anii trecatori", iar tristetea pe care o incearca este sugerataprin epitetul dublu "soarele rotund si palid" si comparatia "se prevede printre nori ca un vis de tinerete". Strofa a treia intregeste tabloul de iarna si schiteaza planul terestru, unde totul pare cufundat intr-un noian de zapada: "Tot e alb pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare".

Sub inspiratia iernii, poetul da libertate totala fanteziei, astfel incat plopii par "fantasme albe", care se pierd in zare, in timp ce intinderea este pustie, fara urme, fara drum.Imaginea este predominant vizuala, iar pustietatea alba este sugerata prin enumeratiile "pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare", intinderea este "pustie, fara urme, fara drum".Se constitue o imagine a irealului, fabuloasa, realizata prin comparatia "ca fantasne albe plopii..

se pierd in zare" si epitetele "intinderea pustie", "satele pierdute", "clabuci albii".Ca si in celelalte doua strofe, culoarea dominanta a peisajului este albul, reluat prin diferite forme flexionale: "alb", "albe", "albii". In partea a doua - corespunzatoare ultimei strofe - peisajul se insufleteste si iarna nu mai inspaimanta firea, deoarece ninsoarea se opreste si norii personificati "fug" .

Tabloul de natura este dominat acum de lumina mangaietoare a soarelui, care straluceste si dismiarda imensitatea alba, sugerand prin metafora hiprbolizata "oceanul de ninsoare".Isi face aparitia o sanie usoara care trece peste vai, raspandind veselia prin clinchete de zurgalai.Luminozitatea peisajului aduce bucuria in sufletul poetului, sentiment pe care acesta il transmite prin epitetele in inversiune "doritul soare", "voios rasuna" si personificarea "soarele.dismiarda".

Poezia se incheie cu o imagine auditiva: "In vazduh voios rasuna clinchete de zurgalai" care sugereaza veselia generala, a omului si a naturii. Deoarece este o opera literara in versuri, in care este descris un tablou din natura, iar poetul isi exprima direct anumite sentimente, poezia "Iarna" de Vasile Alecsandri este un pastel.