In nuvela “ Itic Strul, dezertor” este prezentata una din paginile negre ale relatiei autoritatilor cu societatea civila. In aceasta nuvela este dezvaluit adevarul despre autoritatile antisemite si despre crimele pe care acestia le-au savarsit impotriva evreilor. l2t14tu
Prin acasta nuvela autorul, Liviu Rebreanu, a ilustrat doua aspecte: modul in care autoritatile vegheau asupra “bunastarii “ populatiei, care statea mereu sub teroare, si gradul de inteligenta scazut al autoritatilor acelor vremuri, ele nefiind in stare sa-si creeze propriul mod de guvernare, copiindu-l pe cel german.
“Itic Strul, dezertor” este povestea tragica a unui soldat evreu pe care asprimea regimului si locotenentul antisemit l-au facut sa-si puna capat zilelor, considerand ca ii este mai bine mort decat sa fie dezertor.
Tensiunea care transpare din randurile nuvelei se face in mod gradat. La inceput ea apare doar ca o nedumerire a soldatului evreu asupra comportamentului caprarului “De ce tace omul asta?” Apoi ea se intensifica, nedumerirea transformandu-se intr-un sentiment de panica, Itic simtind parca ca viata sa este in pericol. “ Glasul caprarului, straniu si putin tremurat, I se prelinse in inima ca o amenintare neinteleasa”. Temsiunea atinge cotele maxime cand caprarul ii marturiseste lui Itic adevaratul scop al misiunii, acela de a-l omora. In acele momente, caprarul ii spune lui Itic tot, nevrand sa poarte in suflet vinovatia unei crime premeditate, dar nu de el ci de locotenent, care , facand abuz de putere, incerca sa puna pe primul plan conceptiile sale rasiste, in locul unei prietenii adevarate ca cea a lui Itic si a caprarului Ghioaga. “Mie don locotenent mi-a dat ordin sa… Ghioaga isi curma vorba speriat de ochii soldatului (…)-Sa ma omori? starui Itic -Sa te omor! facu stins caprarul. Si sa te ingrop, sa nu ti se mai afle nici o urma.”
In acest moment Itic cunoaste un moment de criza: vrea sa lupte impreuna cu soldatii din batalionul sau pentru aceeasi cauza: salvarea partiei, dar locotenentul ii refuza acasta dorinta din motive rasiale.
Camarazii de zi cu zi dispar din cauza razboiului, acestia fiin obligati sa respecte ordinele superiorilor, fara a tine cont de prietenii si solidaritatea umana, altfel isi riscau si ei viata “ Sa nu te puie ceasul cel rau sa te intorci inapoi Itic, ca ma bagi si pe mine-n napasta si tu tot nu scapi…”
In acest context dur, chiar si prietenia lui Itic cu Ghioaga este alterata, ea trecand prin momente de criza. Insa in acest caz iubirea fata de aproape invinge, caprarul nepatandu-si mainile cu sangele celui mai bun prieten, nici innegrindu-si sufletul asemeni lui Iuda care l-a vandut pe Domnul Iisus, el riscandu-si viata sa, dar daruindu-I viata lui itic, chiar daca este o viata de fugar. “ Multumescu-ti, Doamne, ca m-ai indepartat sa ma feresc de pacat… L-as fi avut pe suflet toata viata…”. Caprarul, incalcand ordinele locotenentului, il lasa sa aleaga calea ce vrea sa o urmeze, dar care nu-I ofera foarte multe optiuni: dezertare sau moarte.
Naratorul este heterodiegeric, atotstiutor, observa zbterea din sufletul lui Itic in ultimele ore de viata.
Patria il cheama la datorie, dar aceasta datorie nu poate fi indeplinita . Autoritatile, in loc sa-si mareasca armata cu oameni capabili, ei si-o decimeaza pe motive rasiale.
Itic aspira la conditia de soldat brav, care-si face datoria fata de patrie, fara a aspira insa la conditia de erou. Itic nu intelege dorinta locotenentului de a-l omora, el refuzand-o in primele momente. El nu se mai gandea la viata sa, ci la cea a copiilor sai, care vor ramane fara tata, fara un sprijin moral sau material, insa, se pare ca autoritatile nu s-au gandit pentru o clipa la acest lucru, ei continuandu-si crimele din randul populatiei evreiesti. In ultimele clipe Itic vrea sa moara demn, fara ca onoarea sa-I fie patata de actul dezertarii, de aceea alege sa se sinucida, acest lucru fiind in cazul lui Itic singura fapta eroica ce o putea face. In acest caz nu este un act de lasitate, ci unul de curaj, circumsantele si comportamentul celor din jur silindu-l sa apeleze la aceasta unica portita de iesire din criza. Mitul eroului ce-si da viata pentru patrie este rasturnat in aceasta nuvela, din cauza comportamentului locotenentului.
Locotenentul cel nou este un om cu principii antisemite , care-l uraste pe Itic doar pentru ca acesta este evreu. Fata de celalalt locotenent care-I aprecia vitejia in unele momente, acesta nu l-a incurajat deloc si il lovea chiar cu cravasa. Locotenentul prin comportamentul sau l-a facut pe Itic sa-si piarda din nou increderea in fortele proprii. “ Locotenentul cel nou, in doua saptamani, nu i-a spus o vorba buna. Il injura din senin, se rastea mereu la dansul, iar alalteieri l-a lovit cu cravasa peste cap. Nu era chip sa-i intrii in voie oricat se straduia. Asprimea locotenentului i-a frant increderea. Frica I se cuibarii iar in suflet, din ce in ce mai stapana. Privirile comandantului il ingrozeau si-l intepeneau ca niste sageti otravite”.
Cmportamentul locotenentului l-a facut pe Itic sa-si dea seama de misiunea caprarului de a-l omora. “In cele din urma ii rasari in minte banuiala ca locotenentul vrea sa-l piarza”.
Monologul ce-l poarta Itic duce la cunoasterea personalitatii acestuia si inelegerea regimului guvernamental din acea vreme.
In contrast cu dimensiunea redusa a nuvelei , aceasta are mari conotaii istorice, eroice si radacini adanci pe plan spiritual.
Fara sac faca ceva gresit, Itic si caprarul devin vinovatii fara vina in acest razboi, care se poarta mai mult in interiorul aceleasi companii, decat in plan extern.
Itic nu are cum sa se impotriveasca ordinelor locotenientului si nici soartei, el urmandu-si drumul ce-I era scris in “cartea destinului”, el moare ca victima a conflictelor rasiale, singura lui vina fiind ca s-a nascut evreu.
Asadar intreg conflictul pleaca de la antisemitismul locotenentului, care face din cele doua personaje “vinovati fara vina”.
Alaturi de “Jurnalul fericirii” al lui Nicolae Steinhardt si se romanul “ Rugati-va pentru fratele Alexandru” al lui Noica, nuvela “Itic Strul, dezertor” a lui Liviu rebreanu este o marturie a suferintelor acelor vremuri, care sunt atat de apropiate celor pe care le traim acum. Ele arata conditia umana in declin si cum sute de oameni au murit pentru a schimba ceva, pentru a oferi ceva mai bun urmasilor lor, incercand sa creeze o societate mai buna.
Dar oare oamenii s-au schimbat cu adevarat? Oare nu mai exista nicaieri in lume astfel de “demoni “ ai societatii, care asteapa doar un moment prielnic pentru a reface “lumea sub teroare.”?
Traim cu sentimentul ca nu mai exista sau cel putin si-au reprimat sentimentele, sperand acum intr-o societate mai buna, mai curata , mai umana, mai plina de viata si dragoste