d8t12ts

Eclipsat de marile teme ale lirismului, cum ar fi iubirea sau istoria, jocul a devenit mai degrabþ motiv adiacent unei alte teme, copilþria, decat o temþ in sine. Gandindu-ne la clasificarea fþcutþ de Roger Caillois putem spune cþ fiecare categorie se regþseðte in literaturþ: lui Nicþ ii plac vartejurile, apoi preferinøa sa devine simulacrul. Ulise participþ la jocuri agonice, in timp ce la petrecerile selecte din „Mandrie ði prejudecatþ” cele de noroc, cþrøile mai precis, sunt apreciate de invitaøi. Aici, sþ joci cþrøi cu o persoanþ importantþ este o onoare ði jocul devine un mod de a lega prietenii sau mþcar relaøii puøin cordiale.
Cel mai cunoscut monument romanesc ridicat copilþriei, „Amintiri din copilþrie”, ilustreazþ foarte bine relaøia de complementaritate dintre joc ði copilþrie. Copilul Nicþ se joacþ mereu. Fie cþ este vorba de furtul cireðelor sau de inscenarea unei slujbe bisericeðti ori de jocul cu bþøul, atitudinea copilului este de nepþsare puerilþ. Un lucru foarte important, demn de a fi observat, este prietenia legatþ intre Nicþ ði tovarþðii sþi de joc.
Un exemplu in acest sens consider poezia eminescianþ „Copii eram noi amandoi”. Intre cei doi fraøi, mai probabil de cruce decat de sange, se infiripþ o legþturþ puternicþ avandu-ði originea in jocurile copilþreðti. Imaginaøia lor nestþvilitþ transformþ in turnul Vavilon un castel din cþrøi de joc ði niðte sþrmane broaðte in inamici de temut. Omul matur vede cat de nesemnificative erau jocurile lor, dar realizeazþ ce preøioasþ era torþðia prietenului sþu. Sfarðitul poeziei reprezintþ un suspin dureros al poetului cu privire la despþrøirea lor doar fizicþ intrucat intr ei existþ o legþturþ pe care nici moartea nu o poate distruge: „Ah! V-aøi dus, visuri, v-aøi dus!/ Mort e al meu frate./ Nimeni ochii-i n-a inchis/ In strþinþtate - / Poate-s deschiði ði-n groapþ!¦ Dar ades intr-al meu vis/ Ochii mari albaðtri/ Lumineazþ - un suras./ Din doi vineøi aðtri/ Sufletu-mi trezeðte.”
O altþ legþturþ infiripatþ tot prin joc este prietenia dintre Dþnuø, Olguøa ði Monica. Cei trei copii devin un singur suflet, un singur destin, pe moðia Medeleni, primele lor activitþøi fiind jocurile. Dacþ Monica, maturizatþ inainte de vreme, este in stare sþ renunøe la luptþ in micile lor intreceri sportive, Dþnuø ði Olguøa au din plin spiritul competiøiei. Curiozitatea copilþreascþ ði imaginaøia lui Dþnuø o transformþ pe Monica in Ileana Cosanzeana ði, crezandu-se el insuði Fþt-Frumos, o sþrutþ pentru prima oarþ. Mai tarziu, indepþrtat ði insingurat, el va gþsi refugiu in sufletul ei bun ði iubitor. Povestea celor doi se sfarðeðte cu o cþsþtorie reuðitþ. Astfel, putem afirma cþ ði iubirea, sentimentul cel mai cantat in versuri, se poate naðte din joc.
Un alt joc, dureros de data aceasta, il joacþ Olguøa. Ea iði ascunde durerea, sentimentele, gandurile faøþ de familie ði de prieteni, pare mai fericitþ decat este. Deði pe faøa ei se observþ anumite semne - simulacrul ei nu este perfect - Olguøa iði insuðeðte fþrþ ca aløii sþ-ði dea seama o viaøþ care nu este a ei, de om fericit, de om liniðtit, cþci in realitate zbuciumul interior nu-i dþ pace. Logodna fratelui sþu cu Monica indepþrteazþ de la ea atenøia celorlaløi astfel incat jocul ei se desfþðoarþ fþrþ vreo intrervenøie din exterior. Motivele ei sunt intemeiate -; ðtia cþ ceilaløi vor suferi afland de boala ei ði cþ vor incerca s-o impiedice sþ facþ gestul disperat, að spune eu- ði Olguøa ði-a jucat atat de bine rolul incat vestea sinuciderii ei a cþzut ca un trþznet peste cunoscuøi.
Tot in categoria simulacrelor intrþ ði jocul celor mai celebre personaje create de Mark Twain, Tom Sawyer ði Huckleberry Finn, de-a detectivii. Aventura este tema romanelor ði jocul devine un motiv adiacent ei. Inzestrat cu calitþøi incontestabile de detectiv, Tom Sawyer poate fi socotit un James Bond in miniatirþ.
Cel mai reprezentativ simulacru creat de Mark Twain rþmane „Prinø ði cerðetor”. Doi copii aparøinand unor pþturi sociale diferite iði schimbþ identitþøile ði de aici se naðte o adevþratþ aventurþ. Jocul ia o intorsþturþ puøin dramaticþ atunci cand cei doi descoperþ cþ nu-ði mai pot cþpþta inapoi identitatea adevþratþ. Ei sunt aruncaøi in medii diferite ði realizeazþ cþ stilul de viaøþ cu care fuseserþ obiðnuiøi este cel care li se potriveðte. Cu greu vor reuði sþ redevinþ ceea ce fuseserþ, cþci aventura cunoaðterii se transformþ intr-o capcanþ din care vor ieði abia dupþ mai multe incercþri, intr-un joc periculos. Nu toate jocurile se caracterizeazþ prin veselie ði uneori incordarea devine de nesuportat.
Jocurile la care s-au referit Caillois ði Huizinga sunt ceea ce eu numesc „jocuri bune” fiindcþ au un efect benefic asupra fiinøei umane: relaxeazþ (Alea, Ilinx) sau dezvoltþ anumite calitþøi: spiritul competiøiei, fair play-ul, imaginaøia, gandirea. Dar existþ ði anumite „jocuri rele”, care se aflþ la graniøa dintre joc ði manifestþrile impulsive, animalice, ale fiinøei umane. Exemplific ideea cu o povestire a lui Oscar Wilde, „Copilul din stele”. Acest copil, de o frumuseøe neobiðnuitþ, se crede fiul unei stele ði din aceastþ convingere se naðte un complex de superioritate. El se lasþ dominat de impulsurile animalice, crude, de latura sa animalicþ, jocurile sale devenind adevþrate mostre de sadism: ii batjocureðte pe leproðii suferinzi, bate copiii mai mici, alungþ cu pietre bietele cerðetoare. Este adevþrat cþ instinctul acesta animalic se manifestþ ði in cazul lui Nicþ -; cu catþ cruzime trateazþ el maøele! -;dar copilul din Humuleðti nu se lasþ dominat de acesta. El este capabil sþ iubeascþ, in timp ce copilul stelelor iði reneagþ mama adevþratþ deoarece era imbrþcatþ ca o cerðetoare. Egocentrismul i-a impietrit inima ði jocurile acestea i-au exprimat intocmai starea de spirit la acel moment, fþrþ a-i defini personalitatea. Astfel, primind o lecøie de smerenie, cel ce-ði alungase mama descoperþ cotloane neexplorate ale sufletului ði va fi in stare sþ-ði sacrifice libertatea ði chiar viaøa pentru primul lepros care-i va cere ajutorul. Putem spune cþ jocurile din copilþrie nu-i definesc fiinøa, cþci inima lui va fi in stare sþ iubeascþ, dar ii dezvþluie anumite trþsþturi: plþcerea de a vedea suferinøþ, dorinøa de a fi adorat, chiar imitat de aløi copii uðor de influenøat ði cruzimea. Deja aceste jocuri nu se mai inscriu in sfera normalului, de aceea le consider un caz rar, totuði aparøinand unei categorii pe care Caillois a omis-o: jocurile impulsive, in care se convertesc energiile negative.
Un alt sens este dat jocului de Huizinga, care-l desparte de copilþrie ði-l desprinde din acea relaøie de complementaritate. El susøine cþ ði poezia este un joc, nu numai joc lexical ði lingvistic la nivel pur formal, dar ði mai mult decat atat. Jocul existþ ði la nivelul conøinutului. Fiecare poet vrea sþ exprime o idee, o stare de spirit sau o emoøie ði incifreazþ acest mesaj. Decodificarea lui cere imaginaøie ði inøelegere. Deði existþ un anumit limbaj artistic, un poet adevþrat are subiectivism ði unicitate. Aceste douþ trþsþturi se convertesc intr-un univers specific, in care un obiect are o imagine aparte ði fiece concepøie este filtratþ prin prisma proprie, devenind specificþ poetului. In timp ce Tudor Arghezi scrie psalmi ði vorbeðte de viaøa de dupþ moarte, Zaharia Stancu afirmþ in „Desculø” cþ nu existþ Dumnezeu. Doi oameni au idei total opuse despre aceeaði temþ. Apoi að putea exemplifica ideea cþ originalitatea este importantþ prin „Poema chiuvetei” de Mircea Cþrtþrescu. Viziunea sa este surprinzþtoare deoarece chiuveta a intrat deja in sfera lucrurilor banale. Tocmai acest joc de imagini este gustat: fiecare percepe lumea in alt fel. Jocul acesta ar percepøiilor empirice ði raøionale dþ un farmec aparte poeziei.
Apþrand in mai multe opere literare, jocul a luat diferite forme de-a lungul timpului. Sensul lui s-a schimbat de la un scriitor la altul, de la cel prim de activitate distractivþ panþ la cel mai profund. Unul din meritele sale cele mai mari este cþ bogþøia aceasta a sensurilor sale a sporit frumuseøea ði varietatea literaturii inseði.