o5m16mt
Cand scria fara sovaiala, in chiar primul rand al eseului Poe zia populara , ca romanul e nascut poet! , Vasile Alecsandri spu nea un adevar universal. Orice om in anumite conditii concrete este poet; dupa cum se canta prea adesea, nu e om sa nu fi scris o poezie . Inzestrat de natura cu o inchipuire stralucita si cu o inima simtitoare, el isi revarsa tainele sufletului in melodii armo nioase si in poezii improvizate , scrie clasicul nostru in continuarea eseului Poezia populara (Vasile Alecsandri, Publicistica, scrisori,
Chisinau, Ed. Cartea moldoveneasca, 1968, p. 127).
Viata insasi, conditiile in care nimerim, sentimentele de care nu este lipsit nici un om normal, nazuintele si sperantele noastre totul vibreaza, intr-o masura mai mare sau mai mica, la con tactul cu lumea din jur, pentru a da nastere unui vers cu totul spontan, imperecheat cu altul, din care se intelege o bucurie mare sau o durere chinuitoare: Nistrule cu apa dulce,/ Cine bea nu se mai duce sau Prutule, seca-ti-ar apa,/ Cum mi l-ai luat pe tata .
Aceasta e, vorba lui Alecu Russo, poezie primitiva , de care se ocupa totusi genialul nostru inaintas in legenda Piatra Teiului .
Or, in literatura culta a unui popor se intampla in linii mari ca si in folclor: arta cea mai simpla (la prima vedere), mai spontana si mai raspandita este aceea a poeziei. Pana la un roman complex, cu sub strat politic si filozofic adanc, cu personaje memorabile, sau pana la o drama de caractere, capabila sa cutremure cititorii ori specta torii, se dezvolta poezia scurta, marcata de sentiment curat si emanand o dorinta nestavilita. De-as avea si eu o floare/ Mandra,

dulce, rapitoare,/ Ca si florile din mai,/ Fiice dulci a unui plai,/
Plai razand de iarba verde,/ Ce se leagana, se pierde,/ Undoind incetisor,/ Soptind soapte de amor sau Cum mangaie dulce, alina usor/ Speranta pe toti muritorii!/ Tristete, durere si lacrimi, amor/
Azilul isi afla in sanu-mi de dor/ Si pier cum de boare pier norii .
Am citat din Mihai Eminescu, dar in aceeasi situatie se pome neste absolut orice poet: in el se acumuleaza stari de suflet si de constiinta, pe care nu e in masura sa le tina ascunse; acestea cer vesmintele vorbirii . Si ale scrierii .
Situatia unei societati nu este alta in principiu. Tot ce se intampla cu membrii ei tinde sa se exprime in actiuni culturale pe potriva intamplarilor si imperativelor timpului, si una dintre actiunile culturale ale societatii este poezia, cea dintai si cea mai subiectiva expresie a sentimentelor, ideilor, nazuintelor societatii la momentul istoric dat.
Cu timpul se stabilesc relatii de reciprocitate intre individul care se afirma ca poet si societatea care-i confirma poezia. (Ca poate sa i-o infirme, e adevarat, dar aceasta relatie necesita o investigatie aparte.)
La inceputurile sale primitive poezia n-a putut sa nu fie pe potri va gusturilor, necesitatilor si cerintelor societatii. In anumite epoci istorice societatea poate ca si cum s-o ia de la inceput, acceptand poezia primitiva ori chiar surogate ale poeziei. Dupa care dezvol tarea poetilor si a poeziei se desfasoara paralel cu dezvoltarea societatii. In etape inaintate relatiile de reciprocitate iau forme avansate, drept rezultat fiecare societate merita anume poezia pe care o gusta , o sustine, o incurajeaza ori cel putin o suporta.
La ora astrala a poeziei noastre nationale a avut cautare si pretuire simtirea profunda, cugetarea lucida si expresia verbala originala, memorabila, promovate de societatea culturala Junimea si de re vista Convorbiri literare . Acestea impuneau un anume nivel.
In primii ani de dupa cel de-al doilea razboi mondial in Re publica Moldova basarabenii n-aveau cand se gandi la poezie si in general la literatura. Abia iesiti din razboi, cu morti ori cu raniti in fiecare familie, cu locasurile distruse, cu ultima farama de paine data in fondul armatei sovietice, ei erau de-a dreptul desperati. In

Basarabia, unde pana la 1940 exista o cultura nationala autentica si se tipareau ziare si reviste literare prestigioase, ca Viata Basara biei , Poetul , Cuvant moldovenesc , Pagini basarabene , Itine rar s. a., la care colaborau scriitori talentati, ca Nicolai Costenco,
Magda Isanos, Gheorghe V. Madan, Ion Buzdugan, George Meniuc,
Bogdan Istru s. a., tavalugul sovietic rus a distrus totul, inclusiv alfabetul latin utilizat timp indelungat de catre bastinasi. Revistele de pana la 1940 au disparut definitiv, o parte de scriitori se refu giasera peste Prut ori murisera in razboi (Alexandru Robot, Teodor
Nencev), Nicolai Costenco fusese deportat la Extremul Orient, cei ramasi fiind supusi unei reeducari politice fundamentale.
Desigur, nu se poate spune ca statul sovietic instaurat intre timp nu purta de grija literaturii si artei, in particular poeziei. Rusia con sidera Basarabia gubernie ruseasca (i-o cedase Turcia, in 1812), dincolo de Nistru inflorise un timp din cauza asupririi nationale, deportarilor si colectivizarii fortate Republica Autonoma Sovieti ca Socialista Moldoveneasca (formata inca in 1924, pe teritoriul cotro pit de Suvorov, dar teritoriu romanesc: a nu se lasa fara atentie, de exemplu, faptul ca in 1791 1792, cand Suvorov dadea ordin sa se infiinteze un oras pe Nistru, Tiraspolul a fost inaltat de ostasi romani
(rusii ii numeau, evident, moldoveni ) si ca la inceput romanii alcatuiau 95% din locuitorii lui), in 1940 la cererea oamenilor muncii , care oameni nu aveau stire de o atare cerere, a fost organi zata Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca; eliberata in
1940, apoi si in 1944, republica noastra a fost colonizata cu ostasi rusi si de alte nationalitati, iar ulterior cu specialisti de tot soiul, inclusiv paznici si maturatori de strada, ca aici sa nu ramana cumva majoritari romanii (numiti, in continuare, moldoveni). Or, pentru consolidarea unei atare stari de lucruri era nevoie nu numai de arma ta si politie (in limbajul timpului: militie), dar si de o cultura pe po triva ideologiei dominante, intentiilor si scopurilor celor de la condu cere. Prin urmare, puterea a dictat si a stimulat poezia care canta venirea sovieticilor, eliberarea , prietenia cu poporul rus s i cu cele lalte popoare libere din U.R.S.S., lupta pentru pace (in conditiile

cand Imperiul sovietic se inarma si producea atata armament, incat avea de vandut tancuri, tunuri, avioane si alte asemenea articole intregului glob), glorioasa armata sovietica (lasandu-se fara atentie adevarul ca aceasta nu invinsese in asa-numitul Mare razboi pentru apararea Patriei , ci fusese impinsa intr-o conflagratie mondiala de doi monstri Stalin si Hitler , ambii stapaniti de acelasi scop: cuce rirea lumii si dominarea acesteia), mai apoi colectivizarea agriculturii
(tacandu-se criminal despre foametea organizata de regimul sovietic pentru a-i putea baga mai usor si mai repede pe oameni in gospodarii colective si despre groaznicele deportari ale bastinasilor in Siberia, Ka zahstan, la Extremul Orient etc.). Asa s-a facut ca scriitorii de real ta lent, care pana la 1940 s-au afirmat prin opere de rezistenta (George
Meniuc, Emilian Bucov, Andrei Lupan, Bogdan Istru, Liviu Deleanu), au inceput sa compuna si sa publice versuri pe potriva cerintelor regi mului sovietic de ocupatie.
In 1945 1953 nu era ziar sau revista in care sa nu fi fost glorifi cat parintele tuturor popoarelor Iosif Stalin, in realitate un calau, ca si Adolf Hitler. Pe scurt, in primul deceniu postbelic in Republica Moldo va s-a scris o literatura aservita, in linii mari, regimului comunist.
Este drept ca in pofida cerintelor metodei realismului socialist , cenzurii si nenumaratelor hotarari de partid, aproape fiecare scriitor a realizat si opere veridice, uneori cu riscul de a fi decli nat la cele mai inalte niveluri, dupa cum s-a procedat cu Andrei
Lupan, George Meniuc, Paul Mihnea si cu alti scriitori.
In anii 60 si mai incoace poezia noastra a inregistrat succese evi dente in ceea ce priveste angajarea in evolutia spirituala a republicii.
In anii dezghetului hrusciovist poetii au inceput sa glorifice si Pa tria mica (nu numai pe cea mare, care era Uniunea Sovietica), sa scrie mai des si mai inspirat despre Eminescu si ceilalti clasici, sa sugereze ideea de verticalitate spirituala. Au aparut opere excelente despre Moldova natala (unele devenite curand cantece reluate sistema tic in emisiunile radiofonice si in concertele publice), de exemplu
Moldovenii de Petru Zadnipru, un indemn poetic la constientizarea adevarului despre destinul nostru vargat . Bineinteles, pe fundalul

poeziilor de mai inainte, cand ideea nationala era inabusita in fasa, chiar unele lucrari simple despre graiul matern ori despre plaiul na tal pareau oarecum subversive, de parca a te simti acasa si a-ti glori fica bastina ar fi fost o crima. Poetii nostri, inclusiv cei devotati regi mului, au oferit cititorilor si unele lucrari cu adevarat patriorice. Aici ne vom referi insa la cateva poezii de Grigore Vieru, Ion Vatamanu,
Dumitru Matcovschi s. a. Astazi poate sa ni se para simplist refrenul din poezia Pe la noi de Grigore Vieru La-la-la, la-la, la-la,/ Draga mi-e Moldova mea! , dar la ora aparitiei versurilor ne bucuram instinctiv pentru posibilitatea de a ne canta liber si inspirat plaiul natal. Cand a fost publicat poemul Legamant, nu ne venea a crede ca si despre Mihai Eminescu (nu numai despre Puskin si Sevcenko) se putea scrie atat de sincer si cu atata dragoste.
Cu astfel de poezii incepea desteptarea demnitatii noastre nationale.
Am avut opere si chiar carti intregi care li se pareau factorilor de condu cere prea indraznete prin afirmatiile directe sau prin sugestiile scriitori lor si, drept consecinta, au fost scoase din vanzare si date la cutit:
Descantece de alb si negru de Dumitru Matcovschi (1969), Sageti de Petru Carare (1972), Temerea de obisnuinta de Mihail Ion Cibo taru (1977). Dar cand macelu-ncepe intre frati / pe-aceeasi fata ras si plans se-ntrupa,/ caci un acelasi sange patimeste/ si-n doua el nu poate sa se rupa atare versuri din poezia O constatare de Mi hail Ion Cibotaru erau citite cu lupa, sa se afle daca nu cumva poetul se refera la unitatea romanilor de pe o parte si de alta a Prutului.
Adevarul avea sa fie spus curand fara piedica. In anii 80 poe zia noastra a devenit o permanenta in viata spirituala a maselor.
Nemaipomenitul val de miscare nationala din 1987 1989 a fost pregatit, neindoielnic, si de lucrarile cu vadita tenta patrioti ca ale majoritatii poetilor; Doina si Ion Aldea-Teodorovici isi facusera un intreg repertoriu de cantece excelente pe versuri de
Grigore Vieru. Un cantec intitulat Basarabia pe versuri de Dumitru
Matcovschi devenise slagar. Mai tarziu a inceput sa concureze cu el, prin profunzimea sentimentului patriotic, un adevarat imn inchinat fiintarii noastre, Balada ( Cat traim pe-acest pamant... ),

pe versuri de Nicolae Dabija. La fel de savurat a fost (si ramane) cantecul Constiinta nationala pe versuri de Vasile Romanciuc.
Este adevarat ca idei profund nationale exprimasera si pana atunci scriitori ca Nicolai Costenco (Aici eu am sa-mi scutur spicul) ori Si mion Ghimpu (Inima mea e Moldova), dar ceea ce s-a scris si publi cat la 1987 si mai incoace este de o importanta fara precedent. Am pomenit deja cartile Anul 1989 de Leonida Lari si Cu mortul in spate de Nicolae Esinencu. Aici adaugam Hristos n-are nici o vina si Cura tirea fantanii de Grigore Vieru, Sageti. Carul cu prosti si alte poe me de Petru Carare, Soarele cel Mare de Dumitru Matcovschi s. a.
Nu uitam ca in arta mult, daca nu chiar totul, depinde de maiestria propriu-zis artistica a autorului. Literatura fiind o arta a cuvantului, este necesar sa acordam in permanenta o atentie mare nivelului artistic al operelor. Si ne vedem obligati sa con statam o sporire considerabila a iscusintei scriitorilor de a manui cuvantul, de a folosi resursele simbolului, metaforei, subtextului poetic, de a crea parabole sugestive, pline de sens etic si social si purtatoare de certe frumuseti lingvistice si stilistice.