q4y11yy
Grigore Ureche
Cronicarul este fiu de mare boier, de la care mosteneste inclinatii spre cultura
si politica. Din 1611 urmeaza cursurile unei scoli din Polonia si apoi, intors
in tara, ocupa, treptat, diferite functii: logofat, mare spatar, mare vornic
al Tarii-de-Jos. Este autorul "Letopisetului Tarii Moldovei", cea
mai veche cronica in limba romana, redactata intre anii 1642-47 si tratand istoria
Moldovei intre 1359-1594.
In cronica lui Ureche sunt cuprinse trasaturile caracteristice, de inceput,
ale umanismului romanesc. "Letopisetul" urmareste istoria unei tari:
succesiunea domnilor, destinele, gloria si vicisitudinile prin care a trecut
un popor, "incepatura si adaosul, mai apoi si scaderea".
Ureche nu compileaza date si texte, ci impune un punct de vedere original si
patriotic.
Umanistii europeni au subliniat, in repetate randuri, asemanarea dintre limba
romana si limba latina sau italiana. Au aratat ca in limba noastra sunt si elemente
slave, dar nu au dat exemple concrete. Ureche sustine aceasta idee cu material
lingvistic, face corelatii lexicale, dar mai ales intregeste imaginea limbii
romane aratand ca ea este mostenitoarea unui fond latin bogat, la care s-au
adaugat cuvinte nu numai de la slavi, ci si din limbile: greaca, polona, turca,
sarba, etc. Astfel, Ureche, pentru prima data in cultura romana, exprima o idee
justa asupra lexicului limbii romane, confirmata de cercetarile moderne si nesesizate
de umanistii straini.
Inzestrat fiind cu darul de povestitor, G. Ureche este intemeiatorul portretisticii
in literartura romana veche. In virtutea talentului sau, el selecteaza figurile
domnitorilor sau boierilor, le ierarhizeaza, le da contur propriu, punand alaturi
de trasaturile fizice si anecdote -insusiri de caracter definitorii. Galeria
de imagini-portrete de domnitori din cronica lui dovedeste o varietate apreciabila,
concizie, preciziune de nuante, arta concentrata. Efigia lui Stefan cel Mare,
modelul clasic, este realizat din linii simple, dovedind o incontestabila arta
de portretist. Glorificand eroul care a dat Moldovei stabilitate si independenta,
Ureche concepe povestirea din cateva momente: imprejurarile mortii domnitorului,
portretul acestuia, sentimentele poporului la moartea lui Stefan, intrarea lui
in legenda, aprecieri asupra vremii si o scurta insemnare istoriografica.
Om de larga cultura la vremea lui, Ureche, pornind de la limba populara, inaugureaza
in scrisul sau limba creatiei literare, plina de naturalete si savoare. Cronicarul
nu apeleaza la stilul stiintific, cum ar fi cerut materialul istoric tratat
, ci la stilul literar, impacand cerintele istorice cu cele literare.
Miron Costin
A trait si a invatat pana la 20 de ani in Polonia. Cunoaste antichitatea greco-latina,
este unul din primii reprezentanti ai umanismulu romanesc, prin respectul fata
de om, dragostea de patrie si de limba, interesul constant pentru originea poporului
roman, incercarea de acrea opere literare.
A inceput prin a scrie versuri, domeniu aproape inexistent la noi. Poemul filozofic
"Viata lumii", o meditatie asupra trecerii necontenite a timpului,
ii demonstreaza vocatia de scriitor.
Miron Costin continua "Letopisetul Tarii Moldovei" lui Ureche, descriind
istoria romanilor inter 1594-1661, si avand in efigie personalitatea lui Vasile
Lupu. Intentia cronicarului nefiind pe deplin satisfacuta, el si-o realizeaza
spre sfarsitul vietii, in "De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit
stramosii lor"; lucrare, insa, neterminata.
Cronicarul a lasat un numar insemnat de lucrari istorice si poeme, in limba
romana si polona, dar poate ca nicaieri personalitatea lui Miron Costin nu iese
in evidenta ca in "Predoslovia" la "De neamul moldovenilor",
marturisire dramatica a unui carturar patriot, care nu a putut suporta "ocarile"
aduse acestui neam "de o seama de scriitori". Indignarea lui se indreapta
impotriva unor copisti ai cronicii lui Ureche, mai ales impotriva lui Simion
Dascalu, "om de multa nestiinta si minte putina", care afirmase ca
moldovenii ar provenii, chipurile, din talharii de la Roma exilati pe teritoriul
Daciei. Astfel, textul are un caracter polemic capata pe alocuri accente pamfletare.
Cel care trebuie sa raspunda in fata viitorului: "eu voi da seama de ale
mele , cate scriu". In "Predoslovie" gasim atitudini si trasaturi
ca: patriotismul, preocuparea pentru originea noastra romanica, convingerea
ca romanii trebuie sa iasa din adancul nestiintei, constiinta ca scrisul e dator
sa slujeasca adevarul, fiind un act de responsabilitate istorica, increderea
in forta educativa a istoriei, sentimentul unei continuitati a efortului de
"a scoate la stirea tuturor" istoria poporului roman.
Ion Neculce
Cronica lui Neculce, "Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija-Voda pana
la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat" (evenimentele dintre anii
1661-1743), precedata de cele 42 de legende, intitulate "O sama de cuvinte",
se intemeiaza pe fapte traite de aceea are un caracter memorialistic.
La realizarea letopisetelor, cronicarii si-au cules informatii din izvoare scrise,
romanesti sau straine, dar pentru personaje istorice mai apropiate, au folosit
si stirile provenite din traditia populara sau din propria amintire. Dintre
ei, cel mai preocupat de traditiile populare a fost Neculce care scrie si "o
sama de cuvinte" despre voievozi, boieri sau tarani, "ce sintu audzite
din om in om, de oameni vechi si batrani, si in letopisetu nu sintu scrise".
Cronicarul lasa la latitudinea cititorului stabilirea veridicitatii legendelor
sale. Legenda despre Nicolaie Milescu Spatarul este povestea unui mare boier
si carturar roman, care, complotand impotriva lui Stefanita-Voda, prin mai multe
tari ale lumii. Cronicarul se opreste in treacat asipra unor amanunte care il
individualizeaza si-i dau identitate eroului, completate printr-o insiruire
de episoade anecdotice.
Vocatia de povestitor a lui Neculce se releva in in legende, unde stilul are
savoarea limbii populare. Cronicarul se manifesta mai putin ca un istoric interesat
de autenticitatea izvoarelor si mai mult c un artist care scrie el insusi povestea,
prelucrand si transfigurand fondul legendar popular. Mai ales in fragmentele
narative (atat in cronica cat si in legende) Neculce isi defineste arta: darul
de a pigmenta epicul cu anecdoticul, iviorand relatearea istorica prin ironie
si haz -ca la Creanga.
Dar cronicarul are si arta portretizarii, creionand fizionomii vii, sugerand
caracterul printr-un element particular: un gest, o actiune simpla, un tic,
un obicei, sau conturand portrete complexe.
Povestitor innascut, Ion Neculce a creat o opera durabila, a carei forta artistica
se datoreaza si limbajului, mereu proaspat si surprinzator, avand toata seva
vorbirii populare (un numar mare de epitete, comparatii, pilde, proverbe si
zicatori). La aceeasi impresie de oralitate contribuie si graiul moldovenesc
alvremii sale, supus elaborarii dar totusi verosimil.
Ó copyright 1997, Andrei Nicoara aka KoD all rights reserved
