Situandu-se printre marii scriitori clasici, Ioan Slavici, prozator ardelean, dezvolta in „Moara cu noroc” un conflict puternic bazat pe ciocnirea dintre puterea banului si fondul uman cinstit. Creeaza, fara precedat, o nuvesa psihologica considerata de G. Calinescu ca fiind o capodopera in literatura romana. n4h14hr
Personajul central al nuvelei este Ghita si prin intermediul lui, Slavici a creat cel mai complex personaj din nuvelistica sa, prin zugravirea pe mai multe planuri a conflictelor dintre fondul uman cinstit si dorinta de a face avere. Prin acest personaj, autorul a ilustrat cu o arta desavartita consecintele distrugatoare ale setei de bogatie.0
Nuvela se deschide cu replica batranei, mama Anei, care rosteste un adevar fundamental „nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”. Pe parcursul nuvelei, personajul principal se va abate de la aceste vorbe pline de intelepciune, inaintand spre un sfarsit tragic. Nemultumit de conditia sa sociala, de simplu cizmar si dorind sa depaseasca monotonia momentului, isi convinge familia sa se mute la carciuma de la intretaierea drumurilor, si intra prin luarea acestei decizii, in contradictie cu spusele batranei. Prin intermediul procedeului de caracterizare directa, naratorul omniscient il prezinta pe Ghita ca fiind meserias bun si harnic, om bland si cumsecade, ce trudea pentru fericirea Anei si a copilului. Dar de cand s-au mutat la Moara cu noroc „era mereu asezat si pus pe ganduri, se facuse mai de tot ursuz”. Aparitia unui personaj malefic, Lica Samadaul, stapan peste acele locuri, invinge bunatatea lui Ghita.
Intelegerea dintre erou si Samadau reprezinta un conflict intre dorinta lui Ghita de a-si proteja familia si vointa de a ramane la carciuma in scopul imbogatirii. Desi la prima intalnire cu „stapanul acelor locuri” incerca sa fie autoritar si darz in fata lui sa reziste demn la propunerile ale lui Lica,in curand este copletit de forta acestuia si, in consecinta, accepta sa-i fie partas.
Prin actiunile pe care le savarseste personajul este caracterizat indirect: este o personalitate slaba, manipulabila, dar este si tipul inadaptatului, care nu reuseste sa se acomodeze conform normelor moderne. Din momentul in care intra in contact cu Lica, eroul ni se dezvaluie din mai multe perspective: viata lui exterioara este subordonata si determinata de viata interioara, din mintea si sufletul sau. Actiunile, gesturile brutale si atitudinea de respingere a familiei tradeaza starea de nesiguranta si incertitudine, de teama si suspiciune, care s-au instalat din clipa in care aintrat in afaceri cu Lica.
Incepe procesul de instrainare fata de familie. El o indeamna pe Ana sa joace cu Lica, desi „fierbea in el cand ii vedea fata strabatuta de placerile jocului”. Naratorul il caracterizeaza direct pe Ghita, studiind atat trairile interioare cat si cele trasaturile fizice. Fire slaba (trasatura ce reiese din actiunile protagonistului), ghita se lasa in voia intamplarilor si pana la urmagaseste ca singura solutie este „sa para om cinstit, dar sa fie si prieten cu Lica”. Sentimentele controversate sunt evidentiate de Slavici printr-o arta desavarsita. Ghita incepe sa regrete existenta familiei: „prima oara in viata lui ar fi vrut sa n-aiba nevasta si copii”. Refuza sa mai dea lamuriri soacrei sale referitoare la „afacerile” lui Lica, priveste la sotie cu induiosare dar rece, „ii era parca n-a mai vazut-o demult si parca era sa se desparta de dansa”.
In prima etapa a transformarii personajului asistam la o confruntare intre moralitatea lui Ghita si dorinta de a face avere. Sufletul complex si oscilant este sfasiat de trairi contradictorii: vrea sa plece de la Moara cu noroc, renunta- ispita banilor e prea mare puternica. Ascunde adevarul relatiilor cu Lica. Autoreprosurile, remuscarile sincere si dureroase izvoresc din umanitatea inca pura a personajului, vorbele lui reprezinta o latura a caracterizarii directe: „Iarta-ma Ano!Iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat voi trai pe fata pamantului...”. Regretul lui profund este acela de a nu putea fi un model pentru copii lui. Se autocaracterizeza afirmand in fata copiilor: „Sarmanilor mei copii, voi nu mai aveti, cum avusesera parintii vostri, un tata om cinstit. Tatal vostru e un ticalos”.
Starea materiala a lui Ghitaeste infloritoare in contradictie cu puternicul conflict din sufletul sau. Fricos si las, pe de o parte, lacom de a avea cat mai mult pe de alta, Ghita se implica tot mai mult in fapte marsave puse la cale de Lica. Isi face priten pe jandarmul Pintea, incercand sa indrepte situatia dificila in care se afla. Renunta sa dezvaluie adevarul acestuia, dorind sa-si recupereze banii pe care Lica ii luase „cu imprumut”. La proces jura fals, aparandu-l pe Lica si scotandu-l din incurcatura. In felul aceasta devine complice la crima. Aparitiile alaturi de Samadau in comunitate duc la pierderea statutului de om cinstit, lucru care afecteaza demnitatea personajului. Pozitia in societate era importanta pentru carciumar, iar acest fapt evidensiaza mentalitatea unui personaj traditional.
Monologul interior, prin care se autocaracterizeaza ca un om neputincios si cu o fire slaba, este o incercare disperata de a-si motiva actele grave savarsite in complicitatecu Lica: „Ei! Ce sa-mi fac?...asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?!”. De acum incolo procesul de prabusire e inevitabil. Cand pintea trece pe la Moara, Ghita nu dezvaluie faradelegile lui Lica, dorind sa se asigure ca va primi partea de bani cuvenita. Bogatia materiala este mai presus de moralitatea personajului. Comunicarea cu familia este in totalitate abandonata, in timp ce relatia cu Ana este extrem de tensionata. Daca la inceput Ana, sotia credincioasa, explica faptele sotului, acum ea se indeparteaza treptat, acuzandu-l ca ar fi criminal sau cel putin partas la crima comisa de Lica. Ruptura este iremediabila. La inceputul nuvelei relatia dintre cei doi soti se bazeaza pe autoritatea sotului (caracteristica a familiei tradotionale), respectul reciproc. Astfel, decadenta lui Ghita are legaturi profunde cu pierderea autoritatii atat in fata lui Lica, cat si in fata familiei sale.
Devenind din ce in ce mai gelos pe relatia dintre Ana si Lica, doreste sa se razbune. Aceasta dorinta vindicativa apare pe parcursul nuvelei, personajul principal nefiind capabil sa realizeze ca vina o poarta el ca urmare a neincrederii manifestata fata de Ana. Practic reuseste sa-si arunce sosia in bratele lui Lica. Pana la crima nu e decat un pas. O arunca pe Ana drept momeala in cursa cu care dorea sa-l piarda pe Lica si in cele din urma o ucide. Decadenta personajului este analizata minutios de Slavici.
Finalul dramatic demonstreaza puterea demonica pe care banul o are asupra omului. Problema esetiala a lui Ghita este faptul ca el a avut nesansa de a intalni un om mai puternic decat el: Lica Samadaul. Asadar , se poate observa cu usurinta ca el traieste o drama psihologica concretizata prin trei infrangeri: increderea in sine, increderea celorlalti in el si increderea Anei, sotia lui, in el. Aceasta din urma isi pierde sotul in favoarea banilor, ajungand sa-l compare cu un criminal: „Tu esti om, Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti , ba chiar mai rau decat asa”. Inainte de a sfarsi tragic, Ghita recunoaste in fata Anei ca a gresit nespunandu-i adevarul , motivand : ”Dumnezeu nu mi-a dat gandul bun la vremea potrivita”.
Criticii literari considera crima din final ca fiind rezultatul unui act de dragoste, uciderea Anei est efacuta din dragoste, Ghita droind sa-si scape nevasta de chinul pacatului pe care l-a comis cu Lica.
Drama lui Ghita este cutremuratoare. Nicaieri in opera lui Slavici procesul de instrainare in familie nu este descris cu o mai mare patrundere si forta artistica. El traieste drama distrugerii de sine. Moartea lui Ghita este corectia pe care o aplica destinul pentru nerespectarea principului cumpatarii, care trebuia sa calauzeasca viata omului, principiu enuntat in debutul nuvelei prin cuvintele batranei.
„Drama lui Ghita este analizata magistral”, afirma criticul George Calinescu, observand complexitatea pe care Slavici o da unui personaj simplu, care insa sufera multiple transformari psihice, ceea ce face din el un personaj mobil.