y3u2uj
Mihai Eminescu (1850-1889) s-a nascut la Ipotesti, judetul Botosani. Dupa primii
ani ai copilariei petrecuti pe meleagurile natale , este trimis la Cernauti,
la invatatura. Dar, fie ca unele materii nu erau pe gustul visatorului
invatacel (in special matematica), fie ca austeritatea micului burg
era intr-un dezacord flagrant cu firea sa melancolica si dornica de afectiune,
fapt este ca
Mihai nu s-a adaptat niciodata la acel mod de viata. Au ramas celebre escapadele
sale , precum si stradaniile tatalui de a-l aduce mereu inapoi, mahnirea
mamei si iarasi fuga “talharului”.
Dupa moartea profesorului Aron Pumnul, singura legatura de suflet din Cernauti
s-a stins. In aceste impreju- rari,Mihai a parasit definitiv scoala din Cernauti si a ramas, pana la
moartea sa timpurie , un pribeag, un boem, un visator. In trecerile si
petrecerile sale a intalnit si a fost legat de prietenie de Slavici si
Creanga. A cunoscut si a fost admirat si ajutat de Iosif Vulcan si Titu Maiorescu.
A fost fascinat de povestitorii anonimi si a iubit, cu fericirea si cu durerea
pe care dragostea le naste. Cochetand cu teatrul si exceland in
gazetarie, indeplinind, de voie, de nevoie, tot felul de slujbe obscure,
calatorind la Viena si Berlin si revenind mereu cu un dor nesfarsit acasa,
Mihai Eminescu a crescut ca poet intr-un mod si intr-o masura ce
nu pot fi explicate in ultima instanta decat prin geniul sau nativ
. In poezia sa, se pot recunoaste elemente de folclor autohton dar si
unele de filosofie germana. Lirismul, uneori spiritul ludic se imbina
armonios cu viziunile cosmogonice sau cu analiza politica protestatara.
Vastitatea si profunzimea creatiei poetice a lui Eminescu face ca el sa ramana,
cine stie pentru “cati secoli”, dincolo de toate cate
s-au spus-poate de prea multe ori-despre el, cel mai mare poet al romanilor
.
SCRISOAREA III
(fragmentul din manual)
“Si abia pleca batranul…Ce mai freamat, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot si de arme si de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasa;
Calaretii implu campul si roiesc dupa un semn
Si in caii lor salbatici bat cu scarile de lemn,
Pe copite iau in fuga fata negrului pamant,
Lanci scanteie lungi in soare, arcuri se intind in vant,
Si ca nouri de arama si ca ropotul de grindeni,
Orizonu-ntunecandu-l, vin sageti de pretutindeni,
Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie…
Urla campul si de tropot si de strigat de bataie.
In zadar striga-mparatul ca si leul in turbare,
Umbra mortii se intinde tot mai mare si mai mare;
In zadar flamura verde o ridica inspre oaste,
Caci cuprinsa-i de pieire si in fata si in coaste,
Caci se clatina rarite siruri lungi de batalie;
Cad asabii ca si palcuri risipite pe campie,
In genunchi cadeau pedestri, colo caii se rastoarna,
Cad sagetile in valuri, care suiera, se toarna
Si, lovind in fata,-n spate, ca si crivatul si gerul,
Pe pamant lor li se pare ca se naruie tot cerul …
Mircea insusi mana-n lupta vijelia-ngrozitoare,
Care vine, vine ,vine calca totul in picioare;
Durduind soseau calarii ca un zid inalt de suliti,
Printre cetele pagane trec rupandu-si large uliti;
Risipite se-mprastie a dusmanilor siraguri,
Si gonind biruitoare tot veneau a tarii steaguri,
Ca potop ce prapadeste, ca o mare turburata Peste-un ceas paganataea e ca pleava vanturata.
Acea grindin-otelita inspre Dunare o mana,
Iar in urma lor se-ntinde falnic armia romana.”
COMENTARIUL FRAGMENTULUI
*Scrisoarea III face parte din ciclul de ‘5 scrisori’ ale lui
Eminescu, avand o structura aparte aprima parte a textelor apartinand
Romantismului(cu forma de poem) iar a doua parte apartinand Clasicismului(cu
forma satirica)i.
Prima parte a scrisorii este alcatuita din patru secvente : visul sultanului(care
ilustreaza o metafora a cresterii si descresterii Imperiului Otoman), intalnirea
celor doi conducatori de tara si de oaste, lupta de la Rovine(unde este elogiat
trecutul glorios, prezentat antitetic cu prezentul ‘poetului’) si
scrisoarea fiului de domn(misiva care ‘ilustreaza granita dintre Romantism
si Clasicism’).Partea a doua evidentiaza falsul patriotism, demagogia
si coruptia din politica, elemente mereu actuale in viata de zi cu zi.
Tema operei ScrisoareaIII este falsul patriotism, prezentat prin antiteza dintre
domnitorul patriot si cotropitorul(utilizarea limbajului in caracterizarea
personajelor punand intr-o antiteza evidenta cei doi partici- panti principali in actiune).*
Fragmentul citat reproduce secventa a III-a din prima parte a textului si infatiseaza
confruntarea directa dintre armata romana si cea otomana. Poetul nu urmareste
o reconstituire istorica a bataliei, ci numai inclestarea dramatica dintre
cele doua ostiri, evidentiind eroismul romanilor condusi de Mircea cel
Batran.
Trecerea de la episodul confruntarii verbale dintre Mircea si Baiazid se reduce
la un emistih:
”Si abia pleca batranul…”
Desfasurarea bataliei este prezentata gradat, printr-o suita de imagini auditive,
vizuale si motorii.
Inainte de a fi o realitate vizibila, lupta este perceputa auditiv, ca
o prezenta sonora amenintatoare:
”…Ce mai freamat, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot si de arme si de bucium!”
Ca un ecou al vorbelor anterioare ale voievodului roman, natura se solidarizeaza
cu lupta romanilor pentru libertate. Daca prima oara codrul ‘suna’
discret, sugerand prezenta ostirii romane, acum el pare a se razvrati
‘clocotind’ de zgomot ‘si de arme si de bucium’. Se
face trecerea spre aparitia ostenilor romani, care ‘impresioneaza’
vizual prin antiteza dintre intunericul codrului si luminozitatea coifurilor
lor:
“Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasa”
‘Capetele pletoase’ si ‘coifurile lucitoare’ par a fi
emanatii ale codrului, ilustrari ale unei vechi zicale “codru-i frate
cu romanul”.
Parasind desisul codrului, unde era adapostita, ostirea romana intra in
scena pe campul de bataie. Printr-un atac fulgerator, imprastie
numai groaza si distrugere in randul cotropitorilor . Dezlantuirea
atacului este infatisata prin imagini motorii, realizate prin rapida succesiune
a verbelor de miscare, la prezentul istoric: ‘calaretii implu campul
si roiesc dupa un semn’; ‘bat cu scarile de lemn’.
Dintr-o data arcurile ‘se-ntind in vant’ si ‘intuneca
vazdu- hul’(hipebola) cazand asupra turcilor. Comparatiile ce denumesc
termeni din natura, ca si aliteratia:
“Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie” sunt extrem de sugestive contribuind la realizarea plasticitatii imaginilor.
Urmeaza batalia propriu-zisa, redata prin imagini auditive si motorii, astfel:
‘campul urla si de tropot si de strigat de bataie’; sagetile
‘suiera’ ca si crivatul si gerul; calarii soseau ‘durduind’.
Inclestarea de pe campul de lupta creeaza impresia unei dezlantuiri
a fortelor naturii. Elementele care intra in constructiile poetice (metafore,
comparatii, hiperbole) selectate din natura cosmica sau terestra, intaresc
ideea comuniunii om-natura intr-un moment de grea cumpana. Astfel ‘vant’;
‘grindina’; ‘ploaie’; ‘ger’; ‘crivat’;
‘vijelie’ exprima confruntarea dramatica a ostirii romane
cu paganii.
Valmasagul luptei este vazut cu ochi de cineast(poetul cunoscand tehnica
montajului-basoreliefului).
Trufasul imparat in zadar urla ‘ca si leul in turbare’
incercand sa-si incurajeze ostasii fluturand ‘flamura
verde’ caci ‘umbra mortii se-ntinde tot mai mare si mai mare’.
Aglomerarea de verbe de miscare dinamizeaza actiunea,iar comparatiile, hiperbola
si metaforele sugereaza o atmosfera apocaliptica. Ostasilor turci li se asociaza
verbe ale caderii: ‘cad asabii’; ‘in genunchi cadeau
pedestrii’; ‘colo caii se rastoarna’. Sagetile romanilor
cad ca si ‘crivatul si gerul’ incat turcilor li se pare ca
‘se naruie tot cerul’.
In secventa urmatoare, poetul isi fixeaza privirea asupra voievodului
roman, procedeul folosit fiind focalizarea:
“Mircea insusi mana-n lupta vijelia-ngrozitoare ,
Care vine , vine , vine , calca totul in picioare:”
Metafora ‘vijelia-ngrozitoare’ si repetitia ‘vine, vine, vine,’
dobandesc valori de superlativ, sugerand rapiditatea, avantul
ostirii romane pe campul de lupta. Avand in frunte pe
neinfricatul domnitor, luptatorii romani trec printre ‘cetele
pagane ca potop ce prapadeste’ in curand turcimea fiind
ca ‘pleava vanturata’.
In sfarsitul luptei, romanii se inalta biruitori asupra
dusmanilor care sunt alungati peste Dunare:
“Acea grindin-otelita inspre Dunare o mana,
Iar in urma lor se-ntinde falnic armia romana .”
Tabloul luptei de la Rovine reprezinta una dintre cele mai frumoase descrieri
de acest gen din literatura romana.
Batalia ca atare ne apare ca o lupta dintre doua civilizatii. Imperiului Semilunii
(instabil, lipsit de patrie) poetul ii opune Tara Romaneasca (ce
are ca limita spatiala Dunarea
- simbol al permanentei si al stabilitatii) cu constiinta apartenentei sale la pamantul strabun. Intreaga lupta este pusa
sub semnul naturii, al fortelor dezlantuite.
POEMUL
Termenul de poem provine din grecescul poiema cu sensul de ‘poem, poezie’.
El denumeste acea specie (opera) literara epica in versuri, de intindere mai mare si cu o actiune
mai complicata decat a baladei. Este alcatuita dintr-o suita de episoade
si are mai multe personaje reprezentative, in opera liricul imbinandu-se
cu epicul.
Ca specie literara, poemul apare in cultura antica, avand originea
sa in epopee, iar in evul mediu sunt cunoscute “Cantecul
lui Roland”(in literatura franceza), “Cantecul Nibelungilor”(in
literatura germana), “Cantecul Cidului”(in literatura
spaniola) si “Cantec despre oastea lui Igor”(in literatura
rusa).
In secolul al XIX-lea, poemele infatiseaza eroi exceptionali prezentati
in situatii si intamplari neobisnuite , sau sunt incadrate
acestei specii compozitiile mai ample in care sunt expuse diferite idei
filozofice , in care elementele lirice interfereaza cu cele epice.
In definitia data astazi, poemele sunt compozitii lirice de mica intindere,
fara forma fixa.
Dupa continutul lor, poemele pot fi eroice, eroi-comice, filozofice, sociale,
istorice.
Poemul eroic este o opera culta in versuri in care se povestesc
fapte istorice marete sau legendare din trecutul unui popor, savarsite
de personaje insufletite de sentimente nobile.
Poemele eroice pun in centrul atentiei figura unor eroi exceptionali ,
care se detaseaza dintre alte personaje cu insusiri deosebite, pe care
le domina, actiunea cristalizandu-se in jurul acestor personalitati
impunatoare.
DOR DE EMINESCU
“Foarte tanar sau mai matur, Eminescu este obsedat de geneza poporului
roman si planuia vaste epopei ori drame despre episodul daco-roman, incercand
a crea o mitologie ad-hoc.”
“Opera literara a lui Mihai Eminescu creste cu toate radacinile in
cea mai plina traditie si este o exponenta deplina, cu toate aspectele romantice,
a spiritului autohton.”
“Exista o conditie speciala care ridica pe Eminescu deasupra poetilor
de circulatie marginita. A cunoscut poporul si provinciile romanesti,
a devenit familiar cu speculatiile filozofice cele mai inalte, a iubit
fara a fi fericit, a dus o existenta nesigura si trudnica, a trait intr-un
veac ce nu corespundea idealului sau, a plans si a blestemat, apoi s-a imbolnavit
si a murit foarte tanar. Tot ce a avut de spus a spus pana la 33
de ani . Viata lui se confunda cu opera, Eminescu n-are alta biografie…Si
de aceea, oricine il va citi, pe orice punct al globului, va intelege
ca Eminescu a exemplificat o drama a omului, ca el a scris in versuri
o zguduitoare biografie… Rar se intampla ca un poet sa fie
sigilat de destin , sa ilustreze prin el insusi bucuriile si durerile
existentei si de aceea multa vreme Eminescu va ramane in poezia noastra
nepereche.”
“Mihai Eminescu este un mare poet al materiei cosmice in vesnica miscare
si un cantaret al germinatiei care implica dezagregarea organicului si
a anorganicului.
Natura lui incepe acolo unde oprirea in loc a elementelor prin industria
omeneasca intampina rezistenta si moleculele incep sa se desfaca
si sa se impreune din nou intr-o alta viata.”
GEORGE CALINESCU
“Prin Eminescu gandirea si sensibilitatea romaneasca au trait
o extindere a orizontului lumii, al cugetarii si al simtirii care ne-au transformat
in mod esential. Fara el, am fi cu totii mai altfel, mai saraci.”
TUDOR VIANU
“Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuala sta la
nivelul culturei europene.”
TITU MAIORESCU
“Proza poetica eminesciana nu este jocul suplimentar al unui geniu, in
marginea poeziei lui, ea se integreaza intr-un sistem de mituri lirice,
intr-o structura a personalitatii, oferindu-ne un intreg spatiu
spiritual, inauntrul caruia putem descifra clar viziunea cosmica a poetului.”
P. CONSTANTINESCU
*
* *
“Trecutul m-a fascinat intotdeauna.Cronicile si cantecele
populare formeaza , in clipa de fata, un material din care culeg fondul
inspiratiunilor.”
M. Eminescu I Despre SCRISOAREA III
“Cu gandiri si cu imagini
Innegrit-am multe pagini:
S-ale cartii, s-ale vietii,
Chiar din zorii tineretii.”
M. Eminescu
“O literatura temeinica, care sa ne placa noua si sa fie originala si
pentru altii, nu se poate intemeia decat pe graiul viu al poporului
nostru propriu, pe traditiile, obiceiurile si istoria lui, pe geniul lui.”
M. Eminescu in ‘Timpul’, 8 mai 1880
BIBLIOGRAFIE
1. Literatura Romana- Manual preparator pentru clasa aVII-a I Ion si
Marinela Popa
2. Istoria Literaturii Romane de la origini pana in prezentI
George Calinescu
3. Internet site :http//www.super-referate.com http//www.referatero.com
