Atat Ultima noapte cat si Patul lui Procust surprind prin insistenta
analitica de un caracter cu totul deosebit. Indiferenta sthendaliana, cu stilul
voit de proces verbal, este infuzata de pasiunea autorului pentru determinarea
unui adevar psihologic obiectiv. Faptul ca, in naratiune, se foloseste
persoana intai conjugat cu suprapunerea argumentelor contradictorii
care amplifica tot mai mult caracterul superior dilematic al eroului, determina
o stare de incordare intelectuala. Atitudinea aceasta ramane cat
se poate de actuala, indiferent de sensul in care sunt rezolvate problemele
individului la Camil Petrescu. George Calinescu a avut, neindoielnic,
o intuitie exacta afirmand despre romancier: nu este al doilea sau al
treilea in literatura, ci unicul pe un drum launtric, intr-o jungla
virgina, in care nu intra decat pionierii. (pag 259) u6s17sf
N. Barbu Sine ira (Ed. Junimea
*
In cadrul capitolului Directii in dezvoltarea romanului romanesc
in perioada dintre cele doua razboaie mondiale , putem gasi o scurta prezentare
a romanului , prezentare facuta insa mai mult pentru a evidentia tehnica
si stilul lui Camil Petrescu. Autorii pornesc de la afirmatia scriitorului din
volumul Teze si antiteze:Sa nu descriu ceea ce vad , ceea ce aud decat
intorcand privirea asupra propriului nostru continut sufletesc...Sa
nu descriu decat ceea ce inregistreaza simturile mele , ceea ce
gandesc eu. Astfel romanul contine exclusiv ceea ce a vazut , a simtit
, a trait eroul cartii , in care perspectiva asupra realitatii e una singura
, mijloc de a asigura autenticitatea faptelor narate .Virtutea acestui roman
este deci capacitatea lui de a patrunde mai adanc in realitatea
interioara.
(SINTEZE DE LITERATURA ROMANA -; EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA
, 1974 pg 187
*
Camil Petrescu este unul dintre promotorii innoirii literaturii la un
inalt nivel principal, intr-o vreme cand filosofic si tehnic,
romanul romanesc ramasese la stadiul primei jumatati a secolului XIX,
sau trecuse la confectionarea unor rudimente moderniste fara acoperire teoretica
serioasa .
Negresit trebuie sa lamurim ca daca partea intaia a acestui roman
e o fabulatie e adica nascocita de un autor care nici nu era insurat si
nici nu avea o familie pe vremea aceea si deci eroul Stefan Gheorghidiu cu sotia
lui sunt pura fictiune, in schimb se poate afirma ca partea a doua a cartii,
aceea care incepe cu Intaia noapte de razboi este construita
dupa memorialul de companie al autorului, imprumutat cu amanunte cu tot
eroului .
Stefan Gheorghidiu traieste relativ ca o fiinta autonoma, el este atras insa
de o alta fiinta prin iubire si este angrenat pe de alta parte in alte
structuri sociale.
Marian Popa : CAMIL PETRESCU -; EDITURA ALBATROS , 1972
*
Insusirea romanului Ultima noapte ...este aceea de a fi o proza superioara
.
In Ultima noapte ...este remarcata predilectia autorului pentru exactitatea
aproape stiintifica si despicarea complexelor sufletesti tipice.
Intr-un fel, Ultima noapte ... este privit ca romanul negarii, punerii
intre paranteze si violarii fenomenologice a valorilor bio-afective.
Eroul camilian este omul masurilor absolute, al jusitiei absolute, al iubirii
integrale, al adevarului absolut. Ceilalti reprezinta relativismul pragmatic.
Intelectualul nu este definit la Camil Petrescu prin profesie ci prin presiunea
absolutului, singura care il califica pentru rolul de erou de drama, prin
nevoia arzatoare de justificare a fenomenalitatii in functie de o logica
absoluta. Intelectualul este ccel care traieste in sferele constiintei,
care poate parcurge drame ale cunoasterii.
In Ultima noapte..., cele doua parti distincte ale romanului sunt dialectic
solidare, exprimand dubla experienta a eroului in fata celor doua dimensiuni
existentiale, decisive in conceptia lui Camil Petrescu, dragostea si moartea:
mai mult decat orice, in fata mortii si in dragoste omul apare
in autenticitatea lui structurala, scria autorul in 1933. Dragostea
este pentru Gheorghidiu o boala, cu toate ravagiile ce le provoaca, afectand
tesuturile sufletesti cele mai intime. Ea porneste de la autosugestie, devine
obisnuinta, o a doua natura, simbioza, despartirea echivaleaza acum cu o despicare
a personalitatii, cu o interventie chirurgicala riscanta. Barbatul sufera in
dragoste din pricina unui monoideism, aspiratia spre absolutul erotic il
paralizeaza, il transforma intr-un posedat.(pag 196)
Credincios principiului proustian al unitatii de viziune, Camil Petrescu, printr-un
enorm artificiu, pastreaza naratiunea la persoana intai si romanul
se compune din colectarea marturiilor pe care le fac personajele sale, intr-un
dosar de existente. Dar metoda nu e deloc proustiana, ci aceea a cadrului naturalist
de totdeauna.
In schimb, fata de primul roman, cel de al doilea sparge compozitia si
anchetatilor li se recomanda sa cultive digresiile, alunecusurile de condei,
pe care le banuiam mai interesante decat intamplarea insasi.
De unde Ultima noapte era o compozitie clara uniliniara, de factura clasica,
actiunea celui de-al doilea roman este intortocheata, inainteaza
ramificandu-se, si in acest amanunt putem vedea o oarecare influenta
a lui Proust.(pag. 199)
Ultima noapte este nu numai romanul razboiului, dar si al dragostei. Romanul
domnului Camil Petrescu este, asadar, romanul unui razboi pe doua fronturi.
Pe ambele fronturi, al amorului conjugal si al razboiului, este un neintrerupt
mars, tot mai adanc, in constiinta. Eroul domnului Camil Petrescu
este un psiholog al dragostei. Ultima noapte nu e propriu-zis un roman de razboi.
Despicat in cele doua parti componente si foarte distincte, e un roman
personal, dintre cele mai ascutite si patrunzatoare romane de analiza. Iar in
latura privitoare a razboiului, singura opera romaneasca literara valabila
in acest gen. (pag. 84-90)
Biblioteca Critica: CAMIL PETRESCU -; EDITURA EMINESCU, 1984
*
Camil Petrescu este o personalitate multilaterala, preocupata de originalitate
in sensul noutatii si autenticitate, captarea adevarului in formele
lui primare. Eroii sai sunt vazuti intr-un sistem complex de oglinzi,
jurnalele, scrisorile si marturiile directe fiind tot atatea mijloace
de cercetare a evolutiei psihice. In romanul Ultima noapte... un erou
martir rasfrange ca protagonist dimensiunile unei lumi. Stefan Gheorghidiu
apartine aceleiasi literaturi a singuratatii ca si eroii lui Camus. El va sfarsi
in infrangere, dar ideile lui pastreaza nostalgia altitudinii.
In consecinta Camil Petrescu isi propune sa faca nu stearpa arta
pentru arta ci arta pentru adevar . Pe de alta parte, realistul Camil Petrescu
e obsedat de gasirea corespondentului verbal cel mai precis cu putinta: cei
care au stat zile intregi cu moarte in fata si cerul deasupra stiu ce
mijloc mizerabil de comunicare si expresie este cuvantul si tot ceea ce
se reazima pe el. (pg. 181). Fost combatant in primul razboi, prozatorul
care voia sa descrie infernul unei canoande, se loveste de carentele cuvantului.
Problema e reluata prin intermediul unui erou de roman, Stefan Gheorghidiu care
declara ca insuficientele limbajului limiteaza tragic perspectivele cunoasterii:
Cuvantul e oricand un mijloc imperfect de comunicare. Tot ce e sens,
tot ce e adevar, tot ce e continut real scapa printre silabe si propozitiuni
ca aburul printre tevile plesnite. aUltima noapte..., ed. cit., 1946, p. 122i
pg. 173
Comparate cu personajele lui Rebreanu din Ion, turnate in bronz, ale lui
Camil Petrescu apar unduitoare, liniile se disloca de la in moment la altul.
Camil Petrescu reconstituie un personaj prin racordarea partilor, dand
intaietate analizei: Incepusem sa caut, -;spune Stefan
Gheorghidiu-;ca din scrisorile si din amintirile altora, sa-mi reconstitui
intrebatoarea fiinta sufleteasca a omului care influentase prin incomparabila
lui danie, intreg destinul vietii mele. aUltima noapte..., p.47i Celalalt
personaj, sotia lui Gheorghidiu, e un model mediocru, cu preocupari ce nu depasesc
banalul. In contrast cu structura complicata a sotului, viata intelectuala
a partenerei este alcatuita din nimicuri. O confruntare intre Stefan Gheorghidiu
si tanara lui sotie, deschide problema oportunitatii sau a insuficientei
luciditatii: Nu, atata luciditate e insuportabila, dezgustatoare-;
ii reproseaza sotia, agasata de spiritul lui banuitor, rece. aUltima noapte...,
p.127i Dupa despartirea provizorie de sotie, Stefan Gheorghidiu ii trimite
flori printr-un comisionar. La intoarcere, omul e chestionat daca mai
vazuse flori acolo la ea. Raspunsul incert al mesagerului il face sa banuiasca
cava dubios: Flori?, flori...adica flori ? Nu mai avea. Am crezut ca ma minte
ca sa se conformeze unei dorinte pe care mi-o atribuia asa de la el .aOp. Cit...,
p.169i
Nae Gheorghidiu e un ipocrit grosolan, cum rezulta din discutia cu nepotul sau
(p.187):Ei Stefane, daca tatal tau ar fi fost ceva mai strangator, daca
n-ar fi risipit atat... v-ar fi lasat si voua sa traiti. De altfel ii
semeni leit. Acum vad ca te-ai insurat si tu tot din dragoste. (p.30)
Afacerist fara scrupule, Nae Gheorghidiu e simpatizat si de opozitie pentru
spiritul si pentru largimea lui de vedere, pentru aerul lui frandeur, revoltat
parca.(p.145) Vulgaritatea lui, sprijinita pe temelia unei averi enorme, e agresiva:
N-ai spirit practic !-;ii spune nepotului Stefan. Ai sa-ti pierzi
averea !Cu filozofia dumitale nu faci doi bani. Cu Kant si cu Schopenhauer nu
faci in afaceri nici o branza. Eu sunt mai destept ca ei cand
e vorba de parale. (p.41)
Modalitatea analitica fundamentala in Ultima noapte de dragoste, intaia
noapte de razboi, consta in proiectarea unei lumini intense asupra lui
Stefan Gheorghidiu. Eroul se autoanalizeaza necontenit, la rece, inteligenta
lui cauta semnificatii si explicatii. Prima parte a romanului, monografie a
indoielii, constituie un model de realism psihologic. Titlul unui capitol
Intre oglinzi paralele, caracterizeaza metaforic metoda; reflectarea realitatilor
pe doua planuri. Crispat moral, Gheorghidiu studiaza reactiile sotiei infidele,
dar in acelasi timp sta cu atentia rasfranta inuntru , asupra-si
intr-un soi de adanca si intensa interiorizare. (p.184)
Un inceput de convorbire intre batranul Tache Gheorghidiu
si fratele lui Nae, ilustreaza cum fiecare vorba poate fi despicata analitic
in sensuri clare si subintelesuri: Ei, Nae, ce se aude, intrati
sau nu intrati in razboi ? Iar Stefan Gheorghidiu, lucidul, comenteaza:
N-am inteles bina daca prin acest intrati in loc de intram, unchiul
Tache intelegea sa lase doar partidului liberal problema intrarii in
actiune, sau folosea persoana a doua numai pentru ca el se si considera mort.
a Ultima noapte..., p.26i
Cateva personaje ca Nae Gheorghidiu, Tanase Vasilescu-;Lumanararu,
sunt tipuri vazute obiectiv, la ele mai mult insa primeaza trasaturile
individuale.
Constantin Ciopraga vede in Camil Petrescu nu numai un analist subtil
ci si un critic social a carui opera se inscrie in randul
valorilor literare moderne .
Constantin Ciopraga - Portrete si reflectii literare (Ed. Pentru literatura,
1967) p.173.
Camil Petrescu:
POETICA POLIVALENTEI
Discursul romanesc camilpetrescian prezinta o configuratie aparte, generata
de o viziune constanta asupra lumii, asupra concretului, dat pe care rostirea
filosofica il va defini prin omnivalenta kaleidologica.
In Ultima noapte..., discursul transcrie devenirea constiintei uni personaj-narator
care, dintr-o perspectiva interna, limitativa si modulara, reprezita lumea si
se reprezinta pe sine in doua momente de accent ale existentei sale.
Titlul si configuratia romanului marcheaza existenta a doua etape succesive
in devenirea unei constiinte -; o ultima noapte de dragoste si o
prima noapte de razboi -;, momente de accent ale unei deveniri esentiale.
Ultima noapte si intaia noapte sunt marginile unei epoci diferite
fundamental prin viziune si traire, sunt frontiere temporale reflectate la nivelul
arhitectonicii discursului prin includerea lor in doua carti diferite.
Capitolele ce reiau titlul centreaza discursul, tot asa cum momentele pe care
le definesc se constituie ca punct nodal in existenta eroului.
Spatialitatea discursului se supune legii incluziunii. Capitolul intai
si Cartea intaia sunt in acest sens semnificative. In
mijlocul pregatirilor de razboi, In primavara anului 1916...,la popota
ofiterilor, se discuta probleme legate de iubire, tot asa cum -; la nivelul
ordini temporale -; experienta razboiului si amintirea iubirii, desfasurata
amplu (cap.doi-cinci) sau fulgurant (in cap. Ultima noapte de dragoste)
sunt incluse in rememorarea pe care actul scrierii o presupune.
In Ultima noapte... punctului de vedere unic al personajului reflector
ii corespunde un punct de fuga centrat de zona de indeterminare in
care se contureaza in timpul trecerii de la o viziune la alta asupra existentei.
Perspectiva subiectiva a discursului transcrie, la nivelul lumii refigurate,
neputinta instaurarii unui alt punct de vedere decat cel subiectiv. Acel
din mine insumi eu nu pot iesi... da nume atat convingerii prozatorului,
cat si credintei eroilor sai naratori. Astfel, crezul lui Stefan Gheorghidiu
este formulat in teza imaginii lumii ca reprezentare subiectiva si unica.
Concretul, vazut de aproape, invadeaza agresiv privirea, distruge coerenta viziuni,
o segmenteaza, o priveaza de principiul ordonator, o dezaxeaza. Un fragment
din Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu poate fi in acest sens semnificativ:
E o schimbare de sus in jos, ca si cand ar fi cazut tampla
cerului si jumatate din priveliste s-ar fi rasucit ca intr-un ochi bolnav,
intr-o oglinda, dintr-o data intoarsa (U.n. P.276).
Pentru Gheorghidiu iubirea este un proces de autosugestie si un mod de a impune
propria lege celuilalt. In Cartea intai a Ultimei nopti...,
putinele imagini ce refigureaza spatiul au limpezime si substanta numai prin
Ela si numai in imediata ei apropiere: Nu vreau sa cunosc pe nimeni, nu
exista pentru mine decat femeia aceasta cu rochia de culoarea caisei,
cu bratele goale, lungi si plinute a...i O priveam eu si o privea toata lumea,
pe femeia aceasta intoarsa cu spatele la noi, a carei silueta aurie toata,
parca dadea inca racoare privelistii rustice (U.n. p.162). In furul
imaginii Elei orizontul vizual se estompeaza, devenind o fluida si nedefinita
atmosfera. Privirea eroilor camilpetrescieni retine preferential chipul iubitei,
iar memoria nu fixeaza decat detaliile valorizate afectiv (rochia albastra,
cea de culoarea caisei, silueta argintie etc.), restituind cu precadere gestul
sau expresia prin care trairea devine transparenta.
Daca rememorarea iubirii este realizata in Cartea intai de
o perspectiva centrata si selectiva, coerenta viziunii fiind corelata de distanta
temporala, de consecventa punctului de vedere si de relativa stabilitate a lumii
privite, in Cartea a doua mobilitatea privirii confruntate cu dinamismul
dramatic al lumii privite restituie imagini incoerente ale unei realitati absurde.
Refigurarea experientei razboiului nu mai urmareste intelegerea unor intamplari
revolute, ci reprezentarea exacta a unui timp care a permis complinirea intregului
sufletesc prin verificarea si identificarea eului (U.n., p.201); se instituie
astfel o noua perspectiva asupra existentei (Drama nu e numai amenintarea continua
a mortii, macelul si foamea, cat aceasta permanenta verificare sufleteasca,
acest continuu conflict cu eul tau, care cunoaste astfel ceea ce nu cunoaste
intr-un anumit fel (U.n. p.304-305) si asupra semenilor (il cunosc
ape Orisani cum nu l-a cunoscut nici mama lui caci numai acolo, in fata
mortii si a cerului inalt poti cunoaste oamenii -; dar nu stiu absolut
nimic despre el,(U.n., p.222). Traind integral un prezent al situatiei limita,
Stefan Gheorghidiu nu numai ca nu poate cuprinde trecutul celorlalti, dar se
instraineaza de propriul sau trecut care, privit din proximitatea mortii,
isi pierde consistenta si gravitatea: Acum totul e parca din alt taram,
iar intre noi aStefan si Elai abia daca e firul de ata al gandului
intamplator(U.n., p.294).
Realitatea tensionata si complexa a razboiului este perceputa din puncte de
vedere distincte care determina direct registrul si intensitatea trairilor eroului.
Perspectiva exterioara aeriana diminueaza tragismul evenimentelor prin incadrarea,
ordonarea si demistificarea pe care le favorizeaza o privire inalta si
detasata. Vazuta astfel, confruntarea apare ca un joc cu soldati de plumb. Impresia
de apocaliptic este generata atat de haosul ce domina spatiul aflat sub
bombardament, cat si de deruta ochiului coplesit de imaginile mortii.
Imaginile bombardamentului din capitolele N-ea acoperit pamantul lui Dumnezeu
si Wer kann Rumanien retten ? sunt in acest sens semnificative. aAlina
Pamfil :
Spatialitate si temporalitate, EDITURA DACOPRESS, Cluj-Napoca, 1993 p.106-130
cap. Vi
*
Pentru ipostaza ideii de armonie este ilustrativ inceputul cartii intai
a romanului, unde Stefan Gheorghidiu si Ela compun un cuplu, pentru inceput,
ideal, impresie dedusa din caracterul metafizic al sentimentului, la nivelul
sacralizarii lui. Dragostea dintre Gheorghidiu si Ela se sustine prin idealitate,
care, la randu-i, se sprijina pe inversunarea cu care-si cultiva
ambii iubirea. Afectiunea pentru Ela i se pare predestinata: Simteam ca femeia
aceasta era a mea in exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea, ca ne
intalnisem de la inceputul lumii, peste toate devenirile, amandoi,
si aveam sa pierim amandoi. (pag 173)
In Ultima noapte, timpul gramatical dominant in prima parte este
trecutul, pe cand in cea de-a doua carte, e prezentul, dar cum aceasta
din urma este cea mai importanta, este usor de inteles de ce scriitorul
a folosit prezentul. Am amintit doar ca romancierul a trebuit sa-l conduca pe
Gheorghidiu pana la posibilitatea ierarhizarii valorilor in urma
experientei razboiului. Intercalarea timpurilor este in stransa
corelatie si cu structura paginii prevazuta cu masive subsoluri care nu aduc
insa o lume smulsa dim viata interioara, ca la Proust ci pluralitatea
de lumi, gravitand spre acelasi punct de atractie. (pag. 194)
Compozitia timpului in Ultima noapte retine atentia prin folosirea procedeului
clasic al compozitiei odiseice. Astfel, Stefan Gheorghidiu, dupa scena discutiei
violente de la popota ofiterilor, se reintoarce cu povestirea sa in
trecut si continua de acolo pe directia unilaterala a dezvoltarii evenimentelor
in timp. Partea a doua cultiva din contra, o compozitie iliadica, lasa
prea putin loc impresiei memorialistice, sprijinite mai ales de fenomenul ,,reculului
inregistrat, in genere, de romanele de razboi. (pag. 201)
Aurel Petrescu si Opera lui Camil Petrescu (Ed. Didactica si pedagogica)
*
Multi vom fi observat disproportia care sta la baza romanului Ultima noapte.
O buna parte din volumul intai cuprinde romanul propriu zis (dupa
conceptia noastra clasica) si anume istoria geloziei lui Stefan Gheorghidiu.
Volumul al doilea e, insa, un jurnal de campanie care ar fi putut sa lipseasca
fara a stirbi substanta romanului. Intre partea intai si a
doua din roman nu este nici un echilibru si jurnalul de campanie poate dura
oricat de mult. Ultima noapte... e mai putin proustian si mai mult orasenesc
in sensul cerintelor scriitorului intr-un articol antisemanatoresc.
Eroii sunt nu numai citadini dar opulenti si cultivati. Stefan Gheorghidiu apartine
unei familii bogate. De obicei romancierul roman ne infatiseaza parveniti, specii
de Dinu Paturica si Tanase Scatiu in goana dupa prosperitate. Prin asta
romanul e mai degraba un roman stendhalian, de experienta, de cunoastere.
Barbatul iubeste femeia si este robit ei, dar e in stare in acelasi
timp sa observe. Ultima noapte... este un roman de analiza erotica. In
Ultima noapte...isi povesteste tribulatiile lui cosmice, insusi
eroul Stefan Gheorghidiu. Acesta student la litere, se casatoreste cu o colega.
In curand acesta mosteneste o avere incat este exclusa posibilitatea
ca romanul sa fie samanatorist. Intaia problema a lui Gheorghidiu
este de a se apropia de iubita lui. A trebuit un talent solid ca acela al lui
Camil Petrescu ca aceasta lipsa de tact sa nu devina ridicola. Paginile romanului
sunt de o decenta desavarsita, cu observatia ca ele zugravesc numai tragedia
unui barbat lipsit de o motiune pozitiva a femeii, care cere acestuia ceea ce
nu poate da.
Ultima noapte... are insusirea de a fi o proza superioara. Un om cu suflet
clocotitor de idei si pasiuni, un om inteligent si neprihanit plin de subtilitati.
Partea a doua a romanului, n-are ce-i drept, decat o legatura accidentala,
fiind jurnal de campanie este tot ceea ce s-a scris mai subtil, mai frumos despre
razboi in literatura noastra si ar sta cu merit, alaturi de pagini straine
stralucite. N-avem de-a face cu un reportaj despre razboi, ci cu o viziune personala
a lui, cu un spectacol straniu, apocaliptic de un tragic grotesc. Aici Camil
Petrescu este un mare prozator.
G. Calinescu - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent
(Ed. Minerva 1980)
*
Romanul lui Camil Petrescu apare ca o sinteza marita a calitatilor sale de
scriitor, care-i confera si notele diferentiale intre prozatorii tinerei
generatii. Eroul celor doua volume, sublocotenentul Gheorghidiu, e o constiinta
lucida, un spirit atent intors in sine insusi, analizandu-se
in doua mari ipostaze ale vietii: iubirea si razboiul.
Opera lui Camil Petrescu, oricat de varianta ar parea la prima vedere,
prezinta o exceptionala unitate, sub trei aspecte: al problematicii, al spiritului
polemic in care e scrisa si al facturii artistice.
Caracterul polemic pe care il dobandeste opera lui Camil Petrescu, cu
tot ce presupune ca mobilitate a spiritului: indarjire, luciditate,
pasiune dialectica, orgoliu, e, prin urmare, expresia unei drame de o profunda
semnificatie sociala.
In Ultima noapte de dragoste, intaia noapre de razboi, se
regaseste problema centrala a operei lui Camil Petrescu, si anume: inadaptabilitatea
ca forma de protest social, de refuz al conformismului si a complicitatii eroului
cu clasele posedante. O buna parte din volumul intai cuprinde romanul
propriuzis, istoria geloziei lui Stefan Gheorghidiu. Volumul II insa e
un jurnal de campanie care ar fi putut sa lipseasca fara a stirbi nimic din
substanta romanului.
Romanul lui Camil Petrescu este, asadar, romanul unui razboi pe doua fronturi.
El incepe in ajun de declararea razboiului nostru, cand povestitorul,
in speta sublocotenentul Stefan Gheorghidiu, concentrat in lucrarile de
fortificare din regiunea Dambovicioarei, face eforturi disperate sa obtina o
permisiune de doua zile pentru a merge la Campulung. O scrisoare insistenta,
de la fosta lui nevasta, cu care se reconciliase nu demult, dupa multiple neintelegeri,
il chema. O discutie la popota, pe tema dragostei si raspunderilor reciproce,
inveninata si altercanta, ne introduce in vestibulul ce se deschide
cu chiar capitolul al doilea. Trebuie insemnata maiestria cu care Camil
Petrescu intercaleaza romanul dragostei lui Stefan Gheorghidiu, reconstituindu-l
din cenusa de entuziasme si dezamagiri a trecutului. Romanul ocupa intreg
volumul intai si trece, in povestirea de o cursivitate magistrala,
nu numai o lume diversa, tipica si semnificativa pentru istoria neutralitatii
noastre, exemplare de umanitate surprinsa in intimitatea metehnelor ei,
dar mai ales vibreaza, toata, de o mare incantare spirituala. Povestitorul este
un om de spirit, un ironist de o superioara sobrietate, un portretist extraordinar,
dar mai cu seama un martor de fiecare clipa al actiunilor dimprejurul lui si
rasfrangerilor lor in propria lui constiinta. In afara de
constiinta, totul e bestialitate, declara eroul lui Camil Petrescu si romanul
pe ambele lui fronturi, al amorului conjugal si al razboiului, este un neintrerupt
mars, tot mai adanc in constiinta.
Romanul de iubire a lui Gheorghidiu se desfasoara pe axele unei realitati interne,
alcatuita din ardoarea erotica si din prabusiri de straturi morale prin invazia
treptata a geloziei, superior analizata cu mijloace de acuitate stendhaliana;
romanul lui de razboi e jurnalul patetic al unui intelectual deformat de asprimile
campaniei care-si inregistreaza, cu aceeasi lucida sinceritate variatiile
unui eu de un accentuat si constient individualism.
Stefan Gheorghidiu, eroul Ultimei nopti, este un intelectual pe care imprejurarile
il ajuta sa se elibereze oarecum de grijile existentei.
Student in filozofie, cu preocupari teoretice, tip orgolios, dar animat
de o exemplara generozitate, se casatoreste cu Ela, cea mai frumoasa dintre
colegele sale, in care crede a fi identificat idealul femeii iubite. Dragostea
lui nu cunoaste margini, avand puterea marilor pasiuni, specifice mai
tuturor eroilor lui Camil Petrescu. Curand, Gheorghidiu, in ciuda
atitudinii sale ostile fata de tot ceea ce inseamna chiverniseala si afaceri,
devine principalul mostenitor al unui unchi bogat si zgarcit. Tinerii
soti incep o viata mondena, cu excursii si petreceri in compania celor
mai anoste si mai stupide exemplare burgheze. Dovedind saracie sufleteasca,
Ela se antreneaza in aventuri frivole, spre nefericirea lui Gheorghidiu,
care aspira catre o dragoste absoluta. Situatia ramane incerta pana la izbucnirea
razboiului, cand noul complex de imprejurari dezvaluie definitiv
adevarata fata a lucrurilor. Sublocotenentul de rezerva Gheorghidiu se convinge
ca sotia sa il insala cu un vulgar seducator de profesie din anturajul
monden, pe care-l frecventau cu asiduitate.
Gheorghidiu este expresia artistica a unui sentiment desfacut in rotitele
lui subtile, dupa cum Ela risipeste parfumul ciudat al gratiei si senzualitatii
feminine, surprinse cu ochi nuantat.
Desi tehnica sfideaza caracterologia clasica, Stefan Gheorghidiu e un personaj
viu, care traieste in planul fictiunii cu sufletul lui pasionat, cu inteligenta
lui patrunzatoare, cu onestitatea lui imaculata, neinteles si nefericit.
Intocmai ca moralistii clasici, dar, evident, in primul rand
cu mijloacele de naratiune si prezentare ale unui romancier, analiza sa se aplica
asupra marilor pasiuni umane, in care lamureste elementele constitutive,
in treptata lor insumare, cu un adevarat ispirit de geometrie.
De pilda episodul in care gelozia pune stapanire pe sufletul lui
Gheorghidiu. Cu prilejul unei excursii la Odobesti, intr-un grup numeros
si vesel, Gheorghidiu observa apropierile in progres dintre sotia lui
si un vag advocat descins de curand din cabaretele Parisului, de unde
adusese stiinta noilor dansuri.
Gheorghidiu cauta doar aparent adevarul despre Ela, in fond el se cauta
pe sine, isi cauta echilibrul pierdut, aspira sa se gaseasca dupa devastarea
unei dragoste pustiitoare, devenita o a doua natura. Gheorghidiu nu se cunoaste,
nu-si cunoaste limitele, el insusi marturiseste pasii sai gresiti, miza
in contratimp, catastrofele starnite de micile incidente pe care
le provoaca involuntar.
Ura lui Gheorghidiu nu se indreapta impotriva femeii in general, ci impotriva
femeii corupte de societatea burgheza a prozaismului si vulgaritatii.
Gelozia ii prilejuieste lui Camil Petrescu magistrale capitole de analiza
psihologica, in care, cu o rara luciditate si stapanire de sine,
sunt cercetate amanuntit reactiile cele mai dureroase pe care le poate produce
acest sentiment. E atata finete, atata bogatie de nuante, atata
indemanare in a scruta cutele adanci ale sufletului,
incat putem spune fara teama de a exagera ca autorul Ultimei nopti
de dragoste ramane cel mai de seama analist al prozei romanesti.
Camil Petrescu si-a hranit personalitatea eroului sau nu numai cu sensibilitatea
sa exasperanta, ci si cu luciditatea, cu freamatul sau spiritual neistovit.
Cultura sa impresionanta o imprumuta lui Stefan Gheorghidiu, sporind si
mai mult prapastia dintre acesta si Ela, o femeie cocheta, inferioara nu numai
sufleteste, ci si intelectualiceste, superficiala, foarte departe de zbuciumul
unei constiinte lucide. El ar vrea sa o aduca pe Ela in sfera lui principala
de preocupari intelectuale, dar, incapabila de speculatii metafizice, cand
sotul ii vorbeste de Kant, in mod absurd, in patul conjugal, el
se trezeste cu amandoua pernele de puf si dantela in cap.
In figura lui Nae Gheorghidiu cunoastem un capitalist rapace, manuindu-si
afacerile foarte abil, un politician veros, care vrea sa treaca in fata
celor mari drept o lichea simpatica. Ignorant si probabil agramat, el isi
manifesta cu insolenta dispretul fata de cultura, adresandu-i-se pe un ton de
repros si de amenintare lui Stefan Gheorghidiu: Cu Kant ala al dumitale cu Schopenhauer
nu faci in afaceri nici o branza. Eu sunt mai destept ca ei, cand
e vorba de parale. Facandu-se temut in lumea afaceristilor, despre
Nae Gheorghidiu se spune, ca despre un soi de rege al junglei, ca e unul dintre
cei mai destepti si mai periculosi oameni din tara romaneasca. De acest lucru
se convinge chiar Tanase Vasilescu Lumanararu, care, incercand sa i se
opuna, va fi pedepsit intr-un chip foarte original, anume: va fi pus ca,
in haine de chelner, sa-si serveasca la masa invingatorul.
Camil Petrescu s-a gandit desigur ca numai un individ stabilizat in societate
poate avea ragaz sa traiasca launtric. Caci tendinta de a se ocupa de viata
interioara este vadita. Prin asta Ultima noapte e mai degraba un roman stendhalian.
Stendhal fugea de fraza, de stil, era adica un anticalofil si simtea o placere
de a-si nota exact experientele dupa ce le traise.
Are loc la eroii lui Camil Petrescu, ca la ai lui Stendhal, o autoobservare,
care nu paralizeaza sensibilitatea, ci, dimpotriva, o ascute la maximum. E vorba
de intelectuali, de oameni care prin insasi natura lor tind sa cunoasca
ce se petrece cu ei, refuza sa traiasca altfel decat constient; prin urmare,
fac din problema lamuririi ratiunii actelor lor o chestiune vitala. Cata luciditate,
atata drama, e deviza scriitorului.
Eroii lui Camil Petrescu au toti repeziciunea discursului si tonul acela tipic
de iritatie care sunt ale autorului insusi in scris, incat
toti sub felurite vesmante par a purta capul multiplicat al vorbitorului la
persoana intaia. Stilul lui Camil Petrescu zugraveste prin ritmica
lui pe un singur erou, pe acela care observa si se analizeaza.
Partea a doua a cartii zugraveste razboiul asa cum l-a vazut un intelectual
cinstit, strain de orice atitudine patriotarda si sentimentala. Fara a-si pierde
individualitatea, drama lui Gheorghidiu se contopeste acum cu drama generala
a ostasilor secerati de gloante sau pulverizati sub inspaimantatoarele
baraje de artilerie.
Camil Petrescu este primul scriitor roman care descrie razboiul ca o experienta
directa. Jurnalul de campanie al lui Gheorghidiu e marturia unui combatant si
inovatia unui artist care isi confeseaza propria mutilare morala.
Ceea ce impresioneaza in zugravirea razboiului este autenticitatea, experienta
directa pe care scriitorul o transmite cu scrupulozitate documentului stiintific.
Reactiile psihologice sunt si acum surprinse cu finete, eroul fiind mereu dezgustat
de stupiditatea actelor pe care trebuie sa le savarseasca. Viziunea autentica
a razboiului, trait ca o experienta esentiala a vietii exprima framantarea
tragica a unui om a carui constiinta e sfasiata de absurditatea marelui
macel.
Gheorghidiu isi surprinde si analizeaza fara ipocrizie frica, superstitia,
insensibilitatea la durere, lasitatea si panica, dupa cum isi dezvaluie firesc
spiritul de camaraderie si curajul izvorat din straturile unei instinctive
conservari individuale, si nu din conceptele abstracte ale structurii lui de
intelectual. Acesta aproape innebuneste din cauza frigului intr-o
noapte de septembrie si imbolnavit de groaza, e salvat de doi oameni care
se culca peste el, calzi ca doua perne grele. Analiza starilor sufletesti prin
care trec combatantii, supusi unui bombardament de artilerie, este magistrala
in Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu, titlul capitolului care reproduce
cuvintele spuse de soldatul Marin Tuchei, ca un bocet, ca o litanie, ca un blestem
apocaliptic, din adancul adancurilor parca.
Sub ploaia obuzelor, oamenii parca sunt condamnati la moarte in fiecare
moment. Ei simt o groaza nebuna, nervii le sunt sleiti, uneori simt o nepasare,
o insensibilitate ca a unor bolnavi in agonie, o indiferenta fara putere de
impotrivire: Ne trantim pana la gat in mocirla, dar
nu putem afunda si capetele, caci ar fi sa murim inabusiti.
Evocarea unui tir de baraj, cu nebunia asurzitoare a srapnelelor, ca si trecerea
trupelor de la Bran, sunt dintre cele mai dramatice pagini din cartea lui Camil
Petrescu. Dar acest jurnal de campanie schiteaza cateva tipuri de camarazi bine
prinse; alaturi de Gheorghidiu, temerar, pasionat de razboi, se deseneaza figura
de ambitios si de cuceritor a lui Corabu si mintea iscoditoare a lui Oprisan.
Razboiul vazut de Camil Petrescu nu este nici eroic, nici inaltator, ci
infiorator de tragic si monstruos. Oamenii alearga cu abdomenele sfartecate,
stau impietriti sub infernale baraje de artilerie, mor inutil. In
valmasagul inaintarilor sau retragerilor domneste arbitrarul, usurinta
cu care se condamna la moarte, pe scurt, o lege aspra, barbara. Luciditatea
si chibzuinta devin calitati rare, aproape inexistente. Si toate acestea nu
sunt inventiile unui romancier, ci fapte realmente traite de autor, care le
transmite, ca dintr-un jurnal de front, cu o precizie calendaristica.
Fidel esteticii proustiene, Camil Petrescu isi construieste si el romanele
sale cu o singura perspectiva. Ultima noapte de dragoste, intaia
noapte de razboi este o lunga confesiune sau, daca vrem, un jurnal de campanie,
precedat de niste marturii intime ale celui care-l redacteaza.
Pompiliu Constantinescu ,George Calinescu, Tudor Vianu
Alexandru Sandulescu, Paul Georgesc
*
In Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (1930),
autorul personaj este unul singur, tehnica folosita fiind numai cea a memoriilor
voluntare. In schimb, experienta propusa este dubla, asa cum insusi
titlul operi o sustine—intre iubire si razboi, sub semnul noptii.
Prin urmare noaptea este cea care poate consemna visul catre ideal sau cosmar.
Pe parcursul romanului se propune tocmai fluctuatie posibila intre fericire
si cosmar. Debutul romanului expune deja sensurile dublei nopti. Aflat pe front,
deci in plin foc al razboiului, Stefan Gheorghidiu participa la o dezbatere
pe tema sotului care si-a ucis sotia infidela. Punctul sau de vedere este absolutist:
Iubirea este un proces de autosugestie deci ea trebuie sa se inalte deasupra
realitatilor curente, sa devina ideea insasi. Momentul inseamna
pentru erou si declansarea fluxului memoriei, experienta erotica din trecut
fiind adusa in prezent. Astfel ca cititorului i se deruleaza spectacolul
unei posibile povesti de dragoste, care trebuie sa fie alegoria imposibilei
suprapuneri dintre ideal si concret, dintre ideea de iubire si realitatea acestui
moment. Student la filosofie, traind in sfera ideilor, Stefan Gheorghidiu
concepe iubirea drept devotiune totala si crede a gasi in Ela perechea
ideala. Ca si in Luceafarul lui Eminescu se incearca realizarea
cuplului din doua superioritati diverse: inteligenta si frumusetea. Dar membrii
cuplului nu pot ascunde faptul ca la mijloc este, in primul rand
orgoliul, iar un asemenea cuplu nu poate fi decat aparent fericit, iar
o asemenea fericire dureza numai cat dureaza fericirea pentru amandoi.
Trebuie sa intervina insa replica realitatii, caci cei doi traiesc intr-un
anumit mediu social. Aceasta apare ca o pedeapsa data de unchiul lui Stefan
, Tache Gheorghidiu, care, sicanat de lipsa de consideratie a nepotului fata
de bani, lasa acestuia, prin testament, o parte considerabila din mostenire,
parca punandu-i la incercare rezistenta materiala. C
Coordonate importante ale romanului:
Microcosmos familial si macrocosmos social
In Ultima noapte...macrocosmosul social e vazut prin prisma microcosmosului
familial. Punctul de plecare si firmamentul imaginii critice a mediului social
in care, datorita partii lor de mostenire, patrund Stefan si Ela, este
existenta lui Nae Gheorghidiu. Atitudinea lui Stefan fata de unchiul sau, nu
lipsita de acceptari, concesii si compromisuri, isi gaseste explicatia
in acel spirit de familie care de fapt nu-l paraseste pe personajul principal,
desi de fapt el vede cu luciditate in deputat prototipul a tot ceea ce
ura mai mult.a...i In ciuda acestui fapt, Stefan se lasa totusi tutelat
un timp in afaceri de catre deputat, si il frecventeaza destul de
asiduu. In realitate exista o curiozitate pentru mediul la care avea acum
acces, mediu dominat de catre Nae, care devine ghidul lui intr-un univers
sordid dar atragator prin necunoscut.
Drama personala a lui Stefan Gheorghidiu se desfasoara in climatul de
minciuna al acestei lumi conduse de forta banului, de interese meschine si e
strict dependenta de mentalitatea mediului in care traieste. Pendularea
celor doi soti intre tipurile de categorii sociale, dezvaluie lipsa de
coeziune intre ei, care provine din viziunea asupra lumii ce-si pune de
fapt amprenta in viziunea asupra iubirii. Un rol decisiv il joaca
in aceasta pendulare iluzia lui Stefan ca securitatea materiala ii
ofera posibilitatea sa se ocupe de lucrurile sale filozofice, si sa-i asigure
nevestei un trai fara griji, fara a-l implica social intr-un nou univers.
(p.XXXVII)
Razboiul
In Ultima noapte...se fixeaza caracterul patriotic al luptei pentru intregirea
tarii, fara a omite caracterul de inclestare sangeroasa, profitabila
unei paturi de afaceristi. Sunt mentionata o serie de portrete ale oamenilor
simpli, capabili de acte eroice, ca de pilda Maria Manciulea si caporalul care
pazeste satul de unul singur.
Predominanta ramane viziunea de absurditate a macelului din raboiul imperialist.
Sub acest aspect putem incadra jurnalul de front a lui Stefan Gheorghidiu
seriei de romane din literatura universala scrise pe tema primei conflagratii
mondiale, romane cu care se afla in perfect consens. Trebuie amintit ca
multe din aceste opere marcante apar in 1929, un an inainte de Ultima
noapte...: Aldington -; Moartea unui erou, Erich Maria Remarque -;
Pe frontul de vest nimic nou, Hemingway -; Adio arme. Cu acestea romanul
lui Camil Petrescu se inrudeste, indeosebi prin tehnica de jurnal
de front, de naratie a vietii cotidiene duse de o formatie militara care face
un efort colectiv pentru supravietuire. Ultima noapte... intentioneaza sa dea
o replica episoadelor de batalie idealizate, de un eroism factic, prezente in
majoritatea scrierilor aservite demagogiei belice, si chiar in alte lucrari
in care, in locul veridicitatii se face uz de un verosimil harazit
sa-l impresioneze pe cititor.
Se poate discuta despre plecarea in razboi a lui Stefan Gheorghidiu, in
pofida ofertei unchiului sau de a-l plasa undeva la adapost, in spatele
frontului. Contactul lui Stefan Gheorghidiu cu razboiul se impregneaza cu uimirea
fata de necunoscut. Calvarul frigului patrunzator fara manta il caracterizeaza
pe eroul dezarmat, intr-o situatie cu care nu-i obisnuit, dar careia se
sileste sa-i faca fata. Absurditatea, haosul, sunt receptate de personaj trepat,
ca un lant de revelatii ce-i fauresc pana la urma ucenicia in razboi
si-i determina o noua atitudine fata de viata. (p.XLV)
Drama geloziei
A sustine ca gelozia lui Stefan Gheorghidiu e determinata de orgoilu nu inseamna
nimic, deoarece asa se intampla cu oricine traieste acest sentiment.
Framantarile sufletesti ale personajului sunt generate de locul pe care
iubirea si femeia il au in viata eroilor camilpetrescieni. Gheorghidiu
e constient de rolul pe care femeia trebuie sa-l joace in viata sa, iubirea
fiind singurul domeniu in care socoate ca poate atinge certitudinile totale.
Gelozia lui Stefan isi are izvorul in faptul ca se simte diminuat
in ochii nevestei, ca nu mai e adulat, ca nu mai e el singurl in
stare sa-i dea sentimentul bucuriei si implinirii. Jocul erotic in
romanul lui Camil Petrescu nu e nici pe departe al dragostei si intamplarii.
Totul incepe datorita orgoliului lui Gheorghidiu de a fi iubit, de a fi
singura preocupare a Elei. Cand o asemenea certitudine se clatina, prima
lui decizie e despartirea. Apoi incepe insa indoiala, iar
drama izvoraste din necesitatea de a sti daca hotararea separatiei e justificata
sau nu. (p.LIX)
Ea si el
(relatia intre personaje)
Orgoliul constituie cheia de bolta a relatiilor, si in unirea si in
separarea eroilor. Desi Ela nu este genul lui Stefan, el incepe sa tina
la ea din orgoliul de a fi iubit. Ea il iubeste cat e mandra
de valoarea lui intelectuala, si se departeaza cand in noul ei cerc
admiratia pentru sot nu-si mai are obiect. Gelozia lui Gheorghidiu are drept
ax principal orgoliul, care de asemenea ii impiedica pe amandoi
sa se impace. Dar in final, lipita parca pentru a incheia
romanul, intervine explicatia venalitatii femeii. In aceasta lupata de
orgolii sinceritatea piere de ambele parti si odata cu ea intimitatea, iar jocul
erotic se preface intr-o abordare ceremonioasa, platosa, a simtamintelor.
(p.LXXIII)
Timp si anotimpTimpul e un factor fundamental al romanului Ultima noapte de
dragoste, intaia noapte de razboi . Conceptul de timp dobandeste
in roman nenumarate expresii artistice in planul constructiei si
caracterizarii personajelor.
Ultima noapte... este scris ca o rememorare a unor episoade din viata eroului,
asezate in ordinea in care acesta le povesteste conform cu intuitia
sa. In genere, romanul sta sub semnul precipitatiei, al grabei. Actiunea
are o desfasurare si o respiratie scurta, cuprinzand trei ani din viata
personajului, care pentru el inglobeaza trecutul si prezentul in
definirea personalitatii sale.
Ca si timpul, anotimpul cu natura sa caracteristica este colorat de starile
sufletesti ale eroului, si uneori le transpune. Camil Petrescu se opreste indeobste
asupra vremii calde, primavara, vara sau toamna timpurie, prezentand bogatia
vegetala si variata paleta de culori.
In final deci Stefan Gheorghidiu detestat, dar si imbogatit de o
perioada de timp a trairilor dramatice poate considera incheiata o etapa
existentiala in cunoasterea sa, a lumii si a conditiei umane.
Camil Petrescu: aULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI
-; EDITURA ALBATROS, 1982 (15 exemplare); tabel cronologic, prefata si
bibliografie de Sanda Radiani.
Jocul ielelor
Jocul ielelor constituie baza intregii sale dramaturgii si ca punct de
plecare exploziv a ceea ce va insemna sensul specific al literaturii sale
si ca obsesie tematica si caracterologica, si ca structura conflictuala si ca
atitudine existentiala, si ca relatie intre factorul biografic si reprezentarea
lui metafizica. Jocul ielelor deschide o lume a ideilor chemata sa guverneze
faptele. Centrul filozofic al problematicii sta in metafora titlului tradus
de dramaturg in intelesul de joc al ideilor.
In Jocul ielelor se infrunta patru sentimente, care, rand
pe rand, cer suprematia absolutului. Sunt sentimente generate de politic,
onoarea familiala, erotica si dreptatea absoluta. Din felul cum se ciocnesc
si se ierarhizeaza, ele dezvaluie esenta unei singure afectiuni totale si tiranice,
care tine de esenta logicii nestramutate si absolute a lui Gelu Ruscanu.
Drama absoluta trebuie sa fie in esenta a eroului central, iar Gelu Ruscanu
traieste macar o clipa, triumful. In realitate, sufletul sau e arena unde
are loc teribila sfasiere a omului, impartit intre logica
si pasiuni. Despre eroul central al piesei se poate spune, cum s-a spus, ca
e lucid. E vorba de o luciditate pornita, insa, dintr-o supraconstiinta
care traieste destinele primordiale ale omului, amintindu-si de paradisul pierdut.
(pag. 92-94)
Jocul ielelor, veritabil autoportret spiritual, transfigurand foamea intelectuala
de absolut in metafora folclorica a dansului ucigator al fantasmelor.(pag.
13)
Aurel Petrescu - Opera lui Camil Petrescu (Ed. Didactica si pedagogica
*
O opinie generalizata in legatura cu teatrul lui Camil Petrescu este
aceea ca dramaturgul ar profesa un teatru de idei . S-ar putea gasi o explicatie
in faptul ca acest teatru are drept personaje care sunt in mod obligatoriu
legati de idei. In realitate ei nu au idei, sau daca au acestea sunt idei
fixe, iar teatrul in ansamblul sau este acela al unei filosofii exprimate
prin crezul substantialist.
Jocul ielelor are ca punct de plecare reactiile sufletesti ale autorului care
in mai 1916 asista la o bataie de flori la Sosea, in timp ce ziarele
aruncate printre flori vorbesc despre Verdun.
Gelu Ruscanu este directorul ziarului socialist Dreptatea sociala si in
numele principiilor sale doreste sa publice o scrisoare care l-ar distruge definitiv
pe Saru Sinesti, ministrul justitiei .
Esenta dramei sta asadar in tensiunea creata intre o constiinta
singularizata si societate .
Gelu vede idei si nu lucruri, el este cel care nu poate scrie decat ce
gandeste.
Drama prezinta o serie de coincidente, stereotipii si recurente ale situatiilor
care se preced si se anticipa. Jocul ielelor, credea autorul, e o piesa ideologica
aproape pura, in care armatura teatrului nu e prea solida . Marian Popa
: CAMIL PETRESCU -; EDITURA ALBATROS , 1972
*
Jocul ielelor vrea sa fie o drama ideologica si izbuteste la lectura sa ofere
o dezbatere inteligenta, dar numai atat, ideile nefiind incorporate
in oamenii vii. Gelu Ruscanu, director de ziar socialist, vrea sa aplice
principiile morale in absolutul lor (fiind mai degraba un adept al imperativului
categorc kantian) si se izbeste de relativitatea vietii morale a oamenilor din
jurul sau. Astfel, voind sa denunte prin publicarea unei scrisori imoralitatea
ministrului de justitie, afla despre propriul sau tata lucruri dubioase. Neputand
concilia absolutul cu relativul se sinucide. George Calinescu - ISTORIA LITERATURII
ROMANE... p.743.
*
Drama a absolutului, piesa ilustreaza in fond principiul petrescian:
totul sau nimic si axioma aceluiasi autor cata luciditate, atata
drama. Gelu Ruscanu, protagonistul discursului dramatic cauta cu fervoare un
sprijin in miscarea muncitoreasca pentru a rezolva unele probleme de ordin
social in spiritul dreptatii absolute, intrand in contradictie
cu normele si legile ce guverneaza societatea. Fara sa inteleaga inutilitatea
telului urmarit, incapabil sa faca vreo concesie, eroul sfarseste sinucigandu-se.
Camil Petrescu si eroii operelor sale sunt dominati de setea de absolut, de
adevar si echitate, de justitie si dragoste. Prieten cu Maria Sinesti, sotia
ministrului de justitie, Gelu Ruscanu afla dintr-o scrisoare a acesteia catre
el ca Saru Sinesti a omorat o batrana pentru a intra mai repede
in posesia averii sale. Decis sa publice scrisoarea, indiferent de consecinte,
(publicarea scrisorii ar compromite-o pe Maria), Ruscanu, intre timp afla
ca tatal sau, nu a murit dupa cum stia el in urma unui accident, ci se
sinucisese pentru o actrita oarecare, fapt cunoscut de Saru Sinesti. Incep
tranzactiile: in schimbul tacerii Sinesti ii propune eliberarea
din inchisoare a muncitorului Petre Boruga (grav bolnav); Praida ii
cere sa accepte propunerea, dar acceptarea ar insemna abandonarea principiilor
morale, chiar daca ea ar fi in sprijinul miscarii socialiste si ministrul
ar continua sa functioneze in pofida crimei odioase savarsite.
In consecinta, intrat in mreaja nedumeririlor si a intrebarilor
fara raspuns, inapt sa gaseasca o rezolvare, sa faca o concesie, sfarseste
iremediabil prin moarte: Lumea asta din care iti tragi hrana este atat
de abjecta incat nu te accepta si nu te tolereaza decat cu
pretul complicitatii.
Prin urmare piesa Jocul ielelor este o drama de idei si una a inteligentei.
Eroul asemenea creatorului sau traieste o drama care se circumscrie unui cerc,
unde si de unde nu are iesire. Setea de adevar, dreptate sau atitudine, in
fond de absolut, caracterizeaza pregnant eroul si devine pasiunea lui imanenta.
Din pacate insa ea nu este insufletita de intransigenta, ci de exasperare
nesfarsita. (B.Elvin): Dreptatea este absoluta. Aceasta nazuinta este
de fapt sensul dramei sale.CONSULTATII PENTRU BACALAUREAT LA LIMBA SI LITERATURA
ROMANA — INSPECTORATUL JUDETULUI TIMIS, 1991 p.311.
Aprecieri critice:
PERPESSICIUS: Romanul lui Camil Petrescu este asadar romanul unui razboi pe
doua fronturi. Povestitorul este un om de spirit, un portretist extraordinar.
Romanul pe ambele fronturi, cel al amorului conjugal si al razboiului, este
un neintrerupt mars, tot mai adanc, in constiinta. Eroul este
un psiholog al dragostei, si luciditatea si precizia analizei lui se inrudesc
cu ale marilor moralisti ai literaturii franceze, si inaintea tuturor
cu Stendhal insusi.(...)
Razboiul este nu numai pagina de acuta psihologie a luptatorului lasat in
plata Domnului sau in voia mortii, dar si actul de justitie al razboiului
romanesc, reintegrat in buna parte in limitele si fizionomia
lui autentica.Tirul de baraj de la Sasaus, prin care trece eroul domnului Camil
Petrescu, concureaza oricare di documentele similare ale literaturilor straine,
si grija pe care o pune autorul in referinta ni se pare pe deplin indreptatita.
Ele contureaza faptul romanesc si-l incadreaza in singura
, posibila literatura de razboi, aceea a adevarului.
aCuvantul, an VII, nr. 2009, 23 noiembrie 1930, p.1.i
SERBAN CIOCULESCU: Nimeni ca dansul, in tratatul citat sau in
precedentele romane de razboi nu a izbutit sa redea psihologia combatantului,
teroarea perpetua a mortii, sentimentul insuportabil al necunoscutului din fata,
asteptarea luptei adevarate, dupa ideea preconizata intr-un cuvant,
caracterul specific al razboiului nostru .
Domnia sa a dovedit, prin nervul personal si prin ritmul viu pe care l-a imprimat
jurnalului sau de campanie, -;fara sa fie un jurnal obisnuit zi la zi,
din insasi poca razboiului-;ca este capabil, dupa atatia ani
de la consumarea faptelor, sa invie atmosfera trepidanta de atunci. a...i
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi nu e propriu
zis un roman de razboi. Despicat in cele doua parti componente si foarte
distincte, e un roman personal, dintre cele mai ascutite si patrunzatoare romane
de analiza. Iar in latura privitoare razboiului, singura opera romaneasca
literara valabila in acest gen .
aAparut in Adevarul, an 43, nr.14386, 18 noiembrie, 1930, pg.1-2.i
EUGEN IONESCU: Prin personalitatea eroului principal si prin solutionarea procesului
sufletesc, romanul isi capata astfel o deplina constructie interioara,
o deplina unitate interioara.
Personajul feminin principal nu are, conform celor mai sus remarcate, o viata
obiectiv reala ci una subiectiva. Nu avem posibilitatea sa o deducem clar, dar
o vedem, prin ochelarii variabili ai lui Stefan Gheorghidiu. Ea suporta nu privirea
analitica a acestuia, ci emotionaltatea lui. Ea este imobila: nu actioneaza,
apare rar, traieste pentru noi ca repercursiune sufleteasca urmarita in
Gheorghidiu: comotiune. Ea nu exsista decat ca stare de constiinta variabila,
fluctuanta.
Dar pentru scopul ultim al romanului, care urmareste numai lamurirea personalitatii
lui Stefan Gheorghidiu, ea nici nu intereseaza in sine ca fiinta obiectiva
si reala; de aceea nici nu stim daca il inseala sau nu pe Stefan,
daca il iubeste inca sau nu il iubeste. Lumina in care
ne este infatisata variaza, neaparat, cu schimbarea sufleteasca a lui
Gheorghidiu.
Iubirea lui Stefan fusese rod al acestei cristalizari sthendhaliene: sugestie,
pe care vin sa se grefeze, in esafodaj, alte sugestii.
aAparut in Fapta, an I, nr. 7, 22 noiembrie 1930, p.6i
ALEXANDRU PALEOLOGU: Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de
razboi imi pare romanul cel mai realizat al lui Camil Petrescu, cel mai
profund si cel mai bogat ca experienta substantiala, si totodata de rotunjime
artistica, de o compozitie riguroasa si de un stil perfect in aparenta
lor simplitate, ceea ce dovedeste ca, in ciuda recomandarilor de anticompozitie
si antistil ale autorului, el avea simtul formei solidar s congenital cu substanta,
asa cum un organism viguros isi gaseste alcatuirea necesara nu prin interventia
exterioara a chirurgiei estetice, ci prin buna functionare a secretiilor interne.
aRomanele lui Camil Petrescu in vol. Spiritul si litera, Ed. Eminescu,
Bucuresti, 1970, p.139i
PETRU COMARNESCU: Meritul specific literar al romanului lui Camil Petrescu
consta tocmai in faptul ca proza sa apare spontan, fara ocoliri stilistice,
fara broderii: faptul e rostit elementar si viu in marea fierbere si fixat
intreg, inrosit numai de tinctura personalitatii scriitorului. Nici
o operatie, nici o desfigurare inutila . Camil Petrescu nu se joaca, nu infrumuseteaza,
nu uraste ci reda prin idei cat mai clare si cat mai distincte realitatea
subiectivitatii sale .Proza e subiectivitate prezentata brut si viu, epica .
Iminenta mortii pe front sporeste acuitatea observatiei, luciditatii, dupa cum
excentricitatea si gustul aventurilor galante ale Elei ii transformase
radical registrul sufletesc al lui Stefan Gheorghidiu.
