Istoria noastra, ca a tuturor natiilor, se cuprinde in cinci feluri de documente: i3z10zz
1. Poeziile si traditiile populare;
2. Legile si actele oficiale;
3. Cronicile care cuprind faptele generale;
4. Inscriptiile si monumentele;
5. Scrierile care zugravesc obiceiurile private.
Sa vedem acum ce putem avea din aceste deosebite spetii de izvoare si la ce parte de istorie ne poate sluji fiecare dintr-insele.
1. Poeziile si traditiile populare. Oamenii intai canta, pe urma scriu. Cei dintai istorici au fost poeti. Poeziile populare sunt un mare izvor istoric. Intr-insele aflam nu numai fapte generale, dar ele intra si in viata privata, ne zugravesc obiceiurile si ne arata ideile si sentimentele veacului. Invatatii Grimm si Michelet s-au folosit mult de acest izvor istoric in scrierile lor asupra originii dreptului german si francez.
Traditiile sau povestile populare sunt un izvor care slujeste la aceeasi tinta ca si poeziile. Treaba agerei critici, a istoricului este sa deosebeasca dintr-aceste daturi, ca si din toate celelalte, adevarul de falsitate, si sa se poata bine folosi.
O adunare, dar, a poeziilor si a povestilor ce se afla in gura poporului roman este de trebuinta. Noi cerem spre aceasta ajutorul tuturor celor ce locuind pe la tara pot mai cu lesnire a le culege si a ni le impartasi.
Nicolae Balcescu, Cuvant preliminariu despre izvoarele istoriei romainilor, in
Magazin istoric pentru Dacia, 1845, p. 1.
Ileana Cosanzeana este inchipuirea cea mai poetica a geniului romanesc; ea personifica tineretea, frumusetea, nevinovatia virginala, suflet ingeresc, intr-un cuvant perfectia omenirii sub chipul de copila gingasa si rapitoare.
Multime de povesti exista in care Ileana Cosanzeana joaca rolul cel mai ademenitor. In acele basme minunate prin originalitatea lor adeseori fantastica,
Ileana Cosanzeana este reprezentata cu parul de aur si cu farmec dulce la privire.
Ea-i atat de stralucita ca pe soare poti cata, iar pe dansa ba; pasarile canta in calea sa cantecele lor cele mai frumoase, florile se culc in campie ca sa-i faca covor, balaurii se imblanzesc si vin de se intind cu dragoste la picioarele ei, si toti fiii de imparati umbla sa o ia de sotie.
Averile ei sunt nesfarsite, ea are trei imbracaminte, una ca cerul cu luna si cu stelele, una ca campul cu florile si una ca marea cu spumele aurite de razele soarelui.
Romainii din Moldova zic ca Ileana Cosanzeana personifica Moldova cu podoabele si avutiile pamantului sau, cu farmecul rapitor care flutura pe campiile sale.
A zice de o femeie ca e frumoasa ca Ileana Cosanzeana este tot asa ca si cand se zice ca e rupta din soare, adica e o fiinta din ceruri.
Intre cartile vechi si noua ce s-au tiparit pan-acum in tarile romanesti, cea mai populara este micul poem al lui Arghir si al iubitei lui Ileana Cosanzeana.
Vasile Alecsandri. Poezii populare. — In Opere, vol. III. Chisinau, Editura
Hyperion, 1991, p. 178-179.
Nu poate fi un mijloc mai interesant si mai sigur de a cunoaste fortele morale si intelectuale ale unei natiuni, decat numai prin literatura sa populara; si nu este nici un alt mijloc mai nimerit si mai frumos de a da unei literaturi culte un caracter original si distinctiv, decat numai nutrind-o prin literatura populara.
B. P. Hasdeu, prefata la volumul: Basme, oratii, pacalituri si ghicitori adunate de I.C. Fundescu, editia a III-a, revazuta si adaugita, Bucuresti., 1875, p. 9.
In basmele noastre eroul Fat-Frumos — sau orice nume ar avea el — are ca nota esentiala reinvierea. El se lupta cu puterile supranaturale ale zmeilor si balaurilor si ale altor monstri, cade in lupta cu ei, este ucis, apoi invie prin ajutorul apei-vii aduse de vrun tovaras. E cu neputinta ca un basm sa se ispraveasca cu moartea eroului. Reinvierea este o conditie fara de care nu poate exista erou in basme.
Ideea reinvierii eroului este un simbol al reinvierii fizice a naturii in fiecare primavara, a soarelui vesnic care iarna scapata spre sud si-si pierde puterea caldurii, iar primavara se intoarce spre nord cu putere si caldura.
G. Cosbuc, Fat-Frumos al nostru si pasarea Fenix, in volumul: “Dintr-ale neamului nostru”, Bucuresti., 1903, p. 34.
Multe povesti se aseamana intre ele si aceasta asemanare merge asa de departe incat, daca ai uniformiza cateva amanuntimi diferite, povestile cele doua s-ar reduce la una singura, efect acelasi. Intr-o poveste eroii sunt un imparat si o imparateasa, intr-o alta: o baba si un mosneag. In afara de calitatea personajelor active, toate sunt apoi dupa acelasi tipic. Faptul se explica usor prin aceea ca povestile nu sunt scrise sau mai bine n-au fost scrise asa ca pluteau inca, nefixate ca fond in gura povestitorilor a...i
Intinsa galerie de tablouri, fermecate si fantastice, comoara a creatiunilor uriase ale inchipuirii poporului romanesc, povestile si snoavele constituie un titlu de glorie a literaturii noastre intregi si de aceea n-ar trebui sa rasplatim prin uitare, ca pe Ispirescu si Creanga, pe cei ce-si cheltuiesc talentul cu harnica lor culegere, cu frumoasa lor imbracare in cuvinte.
Nicolaie Iorga, Povestile, in Lupta, an. VII (1890), nr 1200 (19 august), p. 2-3.
Fac elogiul satului romanesc, creatorul si pastratorul culturii populare, purtatorul matricei noastre stilistice. Sa nu se creada insa ca, dand grai unei incantari, as dori sa rostesc, cu ocoluri, dorinta de a ne mentine pentru totdeauna in cadrul realizarilor satesti. Imi refuz asemenea sugestii sau indemnuri. De o suta de ani si mai bine ne straduim toti intelectualii pe o linie mereu inaltata, sa cream, intr-o epoca de tragice raspantii, o cultura romaneasca majora. Stradaniile merg paralel cu procesul emanciparii politice. Care sunt insa conditiile, ce trebuiesc sa fie in prealabil date, pentru ca un popor sa poata in genere spera ca va putea deveni creatorul unei culturi majore? Opinia curenta, cu care trebuie sa ne razboim, e ca pentru aceasta ar fi deajuns un cat mai mare numar de genii si talente. Teoria ni se pare simplista. O cultura majora nu s-a nascut niciodata numai din elan genial. Desigur, geniul e o conditie. Dar o cultura majora mai are nevoie si de o temelie, iar aceasta temelie sine qua non e totdeauna matca stilistica a unei culturi populare.
Lucian Blaga, Elogiul satului romanesc, discurs rostit la 5 iunie 1937.
Academia Romana. Discursuri de receptie, LXXI, p. 12-16.
Basmul este o opera de creatie literara, cu o geneza speciala, o oglindire in orice caz a vietii in moduri fabuloase. Se vorbeste mult de “contaminatie”, intelegandu-se prin asta influentarea unui basm de catre altul si mai ales contopirea mai multor fragmente de basme intr-unul nou. Lucrurile nu stau exact asa. Naratorul nu e contaminat inconstient, ci aplica esteticeste procedeul cel mai usor spre a face fata oral, intr-un timp limitat, sarcinii sale. Ceea ce-l preocupa principial, este de a traduce in materie fabuloasa o idee morala potrivita cu locul unde se afla (“rasplatirea harniciei”, la o sezatoare; “norocul saracului” acolo, unde sunt nemultumiti de soarta lor, etc.).
G. Calinescu, Arta literara in folclor, in vol. colectiv Istoria literaturii romane,
I. Ed. Academiei, Bucuresti, 1964, p. 200-229r
Este neindoielnic ca, in vremea cand au cules basme P. Ispirescu, D. Stancescu,
Ion Pop-Reteganul si altii, culegerea nu s-a putut face exact, intocmai cum povestea informatorul. Culegatorul trebuia sa se identifice cu povestitorul sau cu povestitorii lui si ulterior sa implineasca uneori si sa limpezeasca naratiunea.
De aceea naratiunea populara poarta nu numai timbrul specific povestitorului, ci si ceva din firea si modul de identificare a culegatorului cu creatia populara si cu subiectele informatoare. Nuantele deosebitoare intre una sau alta din culegeri sunt perceptibile, oricat de usoare ar fi ele, la aceia care culeg si se adapteaza momentului. Altul este tonul unui basm din Ispirescu si alt ton si desfasurare se simt in basmul cules de Stancescu.
I. C. Chitimia, D. Stancescu, literat si folclorist, in vol. Folcloristi si folcloristica romaneasca, Ed. Academiei, Bucuresti, 1968, p. 379.