Varietatea atitudinilor exprimate in Transilvania la cumpana dintre secolele XVII-XVIII, dezvaluie o lume care este nevoita sa iasa din tacere, punandu-si ea siesi intrebari penru a-si defini sentimentele religioase, este invitata sa opteze intr-o problema delicata , cea a religiei, care in viziunea ei, nu se alege, ci se dobandeste prin nastere si botez. 1 „Credinta”, „legea”, „religia”, reprezinta legatura dintre generatii , se transmit si se mostenesc, contureaza un anume „modus vivendi”, ale caror norme sunt de asemenea traditionale. 2 Specificul preponderent rural al societatii transilvanene va da un caracter aparte acestui spatiu. Satul este preponderent , intre 95-98% din societatea traditionala transilvaneana. 3 Fireste, orasele n-au lipsit din peisajul habitatului transilvanean, dinpotriva ele au o lunga traditie medievala , dar in aceasta perioada n-au ajuns nici la dimensiunile demografice si nici la intinderea marilor metropole moderne. 4 Ele nu vor influenta prea mult civilizatia rurala , dinpotriva, sursele epocii sugereaza ca habitatul urban este destul de mult contaminat de ruralism. Satul a ramas structura de habitat dominanta si cea mai stabila. 5 z8i1iy
Mentalitatea comuna a acestui timp, dincolo de dogmele profesate de biserica,presupunea un numar de convingeri si certitudini care impregnau mentalitatile, care erau fara indoiala zestre mentala a veacurilor precedente, rezultat al segmentarilor succesive , generatie dupa generatie, a viziunii propagate intens de biserica, dumineca de dumineca, sarbatoare de sarbatoare, cu o asiduitate demna de admirat. 6
Evident nu avem de-aface la nivelul mentalitatilor taranesti cu o asumare a dogmelor religioase in stare pura, ci avem de aface, la nivelul religiei traite , daca nu cu o lume insuficient crestinata, in orice caz cu o religie primitiva in care domneste universul superstitiei , al magiei si a tot felul de prejudecati, iar in straturile cele mai profunde, cu ramasitele aluvionare ale unei mentalitati magico-religioase de sorginte ancenstrala.7 Timpul sacru , timpul care ramane prin excelenta timpul controlat de biserica este timpul sarbatorii. 8 Sarbatoarea ocupa un loc central in viata comunitatii rurale traditionale. Ea aduna in cadrul spatial al satului intreaga comunitate a locuitorilor.Aceasta multime separata normal in indivizi si grupuri mici familiale sau profesionale, reia cu ocazia sarbatorilor procesiunea rituala a spatiului si timpului. Ziua de sarbatoare aduna dimineata la liturghie si dupamasa la carciuma sau la hora pe toti membrii comunitatii care in timpul saptamanii se afla raspanditi la preocuparile lor cotidiene, diverse. 9 Sarbatoarea este ocazia cea mai adecvata in care se amalgameaza si se cristalizeaza solidaritatile comunitatii rurale. Timpul sarbatorii este, de asemenea, si timpul dens al marilor descarcari emotionale. Trebuie remarcata solidaritatea comunitatilor rurale,care nu este una ideala, deoarece in ciuda unui echilibru care se gaseste cu aceasta ocazie, dimensiunile interne obisnuite in sanul oricarei colectivitati se cristalizeaza, se agraveaza sau chiar explodeaza in zilele de sarbatoare. 10 Raznmeritele si dezordinile sociale, aproape in toate cazurile, s-au iscat cu ocazia unor sarbatori sau targuri , aceasta fiind un fel specific de „sarbatoare”. 11
Sarbatoarea constituie cea mai puternica forma de manifestere a solidaritatii, alaturi de responsabilitatea colectiva in ce priveste obligatiile senioriale, iar reuniunile comunitatii rurale ritmeaza existenta taraneasca. Sarbatorile reprezinta momente de eliberare efemera de sub presiunea constrangerilor de tot felul: naturale, sociale, de fapt un moment de paroxism al trairilor emotionale. 12 Comunitatea se elibereaza, dupa zile sau saptamani de munca si de griji cotidiene de tot felul. Manifestarea acestei eliberari se traduce prin activitati specifice: cantece, dansuri, petreceri, si se sfarseste in multe din cazuri cu orgii sau violente, razmerite sau chiar revolte populare. Cu ocazia sarbatorilor intalnim acte si gesturi altminteri interzise. In sensibilitatea colectiva sarbatoarea este revelatia unei lumi fara constrangeri. Sunt semnificative in acest sens apelurile autoritatilor bisericesti la cumpatarea si la temperarea exceselor cu ocazia marilor sarbatori. 13 Prin dansuri si festivitati sarbatorile deschid fiecarui membru al colectivitatii poarta spre o alta lume posibila, ofera indivizilor posibilitatea de contact si socializare, iar in sensibilitatea comuna lasa amintiri durabile, mereu rememorate. 14
Ortodoxia oferea un numar insemnat de sarbatori credinciosilor . In secolul al XVIII-lea cele mai importante sarbatori recunoscute ca atare sunt „ sarbatorile si praznicele mari de peste an” : nasterea Domnului (25 Decembrie), botezul Domnului (6 Ianuarie), 40 de mucenici ( 9 Martie), Buna Vestire (25 Martie), Sf. Gheorghe- Sangiorz ( 23 Aprilie), Sf. Petru (8 Iunie), Sf. Ilie Proroc (20 Iulie), Schimbarea la fata ( 6 August), Sf. Marie Mare(15 August), Sf. Marie Mica ( 8 Septembrie), Ziua crucii ( 14 Septembrie), Sf. Paraschiva ( 14 Octombrie), Sf. Dumitru ( 26 Octombie), Sf. Arhangheli Mihail si Gavril ( 8 Noiembrie), Intrarea in biserica a sfintei Nascatoare (21 Noiembrie), la care se adauga Invierea Domnului si Rusaliile, mari sarbatori cu data variabila.15 In pofida prezentei unor rudimente de credinte si practici pagane, precrestine, aceste sarbatori isi releva o semnificatie in primul rand crestina. 16 Marile sarbatori crestine reitereaza pentru credinciosi reperele esentiale din viata lui Hristos, al Sf. Fecioare ca si a numerisilor sfinti , acestia fiind modele de urmat. 17 Astfel Craciunul cu Nasterea Domnului, are semnificatia de intruparea Dumnezeirii. Boboteaza semnifica botezul si spalarea pacatului originar; Pastele , cu regasirea si invierea Domnului semnifica certitudinea salvarii, in timp ce sarbatori ca : Sf. Gheorghe,Sf. Petru si Pavel, Sf. Dumitru, Sf. Nicolae sunt manifestari ale cultului sfintilor protectori, care arata nevoia de protectie si aparare intr-un univers al insecuritatii populat de forte malefice si ostile. 18
Cultul Fecioarei , atat de raspandit in deosebi in randul populatiei feminine , dar nu numai, semnifica de asemenea nevoia de protectie si ajutor intr-un univers in care insecuritatea si incomfortul material si spiritual erau omnprezente. 19
Totodata sarbatorile crestine erau in functie de anotimpuri, repere existentiale care marcau intervale de timp cu activitati specifice, din viata comunitatilor rurale, de natura agrara sau pastorala (aratul si semanatul, iesitul turmelor la pasune,inceputul secerisului, culesul, taiatul porcului, etc.) sau marcau lichidarea obligatiilor indivizilor sau comunitatii fata de stapani sau stat (achitarea unei parti din obligatii la Sf. Gheorghe sau Sf. Dumitru). 20 Un rol profilactic, igienico-sanitar, aveau sarbatorile care marcau inceputul si sfarsitul posturilor, perioade specifice ce precedau marile sarbatori si care impuneau interdictii alimentare si comportamentale si care reglau in timp viata exterioara si interioara a comunitatilor de credinciosi. 21
Desi biserica pare stapana absoluta a timului sarbatorii, impactul statului austiac, cu tendintele sale centralizatoare si reformatoare va desfasura un adevarat asalt asupra timpului sacru a lumii rurale din Transivania, cu intentia de a-l controla si apoi de a-l asuma in propiul sau benificiu. 22 Biserica ortodoxa va suporta tatonarile in vederea realizarii unirii cu biserica catolicam, iar apoi odata cu realizarea acestui act cu profunde semnificatii, va fi presata in paralel de incercarile de impunere a calendarului gregorian . Aceasta incercare de-alungul secolului al XVIII-lea se va sfarsi prin reducerea drastica a numarului de sarbatori ale celor doua confesiuni de care tineau romanii ardeleni. 23 In sinodul din 14 septembrie 1700 s-a hotarat ca sa se tina doar sarbatorile „insemnate in Ceaslovul cu slove rosii si cu polileu si evanghelii.” Sunt indicate ca „dezlegate” un numar de 45 de sarbatori, la care se adauga cele 52 de dumineci, ramanand in uz un numar de 97 zile de sarbatori pe an. 24 Dupa criza (1703-1711)si perioadele de reorganizareadministrativa si religioasa, cercurile aulice imperiale vor incerca intr-o prima faza uniformizarea calendarului bisericesc,prin impunerea romanilor uniti a calendarului gregorian si prin impunerea sarbatorilor catolice pentru romanii din Transilvania. 25 Printr-un rescript imparatesc, de la 28 noiembrei 1732, se va incerca impunerea generala a acestei reguli, dar masura va starni reactia de impotrivire din partea romanilor, inclusiv a episcopului Ioan Inochentie Micu. 26 In 1747 este din nou reinnit si publicat decretul din 1732, insa cu precizari suplimentare venite sa atenuieze duritaea masurii.Decretul devenea obligatoriu pentru comunitatea in care supusii de religii diferite traiau impreuna, iar in ce-i priveste pe „neuniti”, acestia sunt opriti in timpul sarbatorile catolice numai de la munca campului. 27 In 1752 se adauga prevederea ca neunitii sunt opriti a lucra pe camp in timpul sarbatorilor catolicilor,numai pe perioada cat dureaza slujba religioasa, inre orele 8-11. 28
Criza inerna si externa prin care trece Imperiul Habsburgic la mijlocul secolului al XVIII-lea va impune o noua politica mai toleranta fata de ortodoxie. 29 In acest climat de restrictie partiala,bisericile romanesti vor incerca sa reactualizeze o parte destul de insemnata din numarulmare de sarbatori,pe care le aveau in uz inainte de unirea cu Roma, si chiar inainte de a intra sub tutela calvina. Petru Bod inventaria, la mijlocul secolului al XVIII-lea 91 de sarbatori, din care 63 sarbatori mobile si 28 de sarbatori fixe. 30 Curtea vieneza va incerca cu tenacitate cateva reglementari prin regulamentul iliric din 1771.Romanilor si sarbilor ortodocsi, supusi mitropolitului de Carlowitz, li se va concede pastrarea calendarului vechi, iar in localitatile in care acestia traiau impreuna cu catolicii, credinciosii de rit oriental sunt obligati sa serbeze impreuna cu acestia prima zi a marilor sarbatori ( Pasti, Rusalii, Craciun, Joia Verde), ca si duminucile.31 Sinodul din1774,va proceda la reducerea numarului de sarbatori ale ortodocsilor din imperiu la 42, numar comfirmat si de al treilea regulament iliric din 1779. 32 In ceea ce priveste zilele de sarbatoare ale unitilor din imperiu : croati, ruteni,romani, prin sinodul de la Viena din 1773, din 29 de sarbatori cate erau in uz in dieceza Fagarasului, vor ramane „dezlegate” doar 16 sarbatori. 33 La cererea Mariei Tereza, insasi papa Pius al VI-lea va aproba cererea de reducere a numarului sarbatorilor si va notifica printr-o scrisoare catre episcopii de Fagaras, Muncaci si Svinita, aprobarea sarbatorilor statornicite in comun de Viena pentru toti catolicii de rit bizantin din Imperiul Habsburgic. 34 Sarbatorile unitilor vor fi drastic reduse de-alungul unui secol la 16, din nevoia de a le egaliza cu cele ale catolicilor, dar si din ratiuni economice, in timp ce cele ale ortodoxilor vor ramane in numar mai ridicat, 27 plus duminicile, dar oricum mult reduse fata de sarbatorile traditionale ale ortodoxiei. 35 La nivelul hotararilor sinoidale si a masurilor administrative, rezultatele au fost o reusita, insa in practica de fiecare zi , incercarea de a guverna timpul sacru al taranului, s-a dovedit aproape un esec. 36
Sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea,este perioada de maxim contact dintre romanii din Transilvania si realitatile franceze, manifestat prin ecouri revolutionare si mai ales ale razboaielor lui Napoleon. 37 Sporul masiv de informatii cu privire la Franta, vehiculat in lumea taraneasca, actioneaza in sensul scoaterii acestora din spatiul de profunda alteritate in care se aflau, apropiindu-i mai ales propaganda austriaca antifranceza. Toate acestea vor actiona in directia modelarii unei imagini si atitudini negative fata de Franta. 38
Nici tmpul sacru al sarbatorii nu va rezista asaltului rationalist,sfarsind astfel cu reducerea drastica a sarbatorilor traditionale.

NOTE :

1. G.M. MIRON, Mentalul rural si uniunea religioasa, din Sorin Mitu, Viata privata,mentalitati colective si imaginar social in Transilvania, Cluj-Oradea, 1996, p.167.
2. IBIDEM, p.168.
3. T. NICOARA, Transilvania de la criza constiintei la revolutia franceza, Cluj-Napoca, 1997,p.17.
4. IBIDEM, p.17.
5. IBIDEM, p.17.
6. IBIDEM, p.33.
7. IBIDEM, p.35.
8. IBIDEM. p.62.
9. IBIDEM, p.62. .
10. IBIDEM, p.63.
11. IBIDEM, p.64.
12. IBIDEM, p.64.
16. IBIDEM, p.64.
17. IBIDEM, p.64.
18. IBIDEM, P.64.
19. IBIDEM, p.65.
20. IBIDEM, p.65.
21. IBIDEM, p.65.
22. IBIDEM, p.65.
23. IBIDEM, p.65.
24. IBIDEM, p.66.
25. IBIDEM, p.66.
26. IBIDEM, p.66.
27. IBIDEM, p.66.
28. IBIDEM, p.66.
29. IBIDEM, p.67.
30. IBIDEM, p.67.
31. IBIDEM, p.68.
32. IBIDEM, p.68.
33. IBIDEM, p.68.
34. IBIDEM, p.68.
35. IBIDEM, p.69.
36. IBIDEM, p.69.
37. S. MITU, Propaganda oficiala si mentalitatea taraneasca in Transilvania in epoca razboaielor napoleniene, Cluj- Oradea, 1996, p.242.
38. IBIDEM, p.242.

Bibliografie :

1. MITU, SORIN, Viata privata,mentalitati colective si imaginar social in Transilvania,
Cluj-Oradea,1995-1996 p.164-242.
2. NICOARA , TOADER, Transilvania-de la criza constiintei la revolutia franceza (1680- 1800),
Cluj-Napoca,
1997,p.17- 80.