l2g13gq
Recent a fost distins cu „Marele premiu Nichita Stanescu”
(alaturi de Dan Lauren\iu =i belgradeanul Srba Ignjatovic) poetul basarabean Valeriu Matei. Barbat \eapan =i z`mbit, cum ar fi zis poetul ploie=tean, Valeriu Matei s-a nascut, culmea coinciden\ei,
in aceea=i zi cu Nichita Stanescu, dar cu 20 de ani mai t`rziu, adica la 31 martie 1953, in comuna Cazangic-Leova. Este etnograf
=i istoric. Pregate=te o teza de doctorat despre Nicolae Milescu Spataru. Ca om politic, Valeriu Matei este de partea for\elor unio niste. El conduce, dealtfel, Partidul For\elor Democratice =i par ticipa activ la via\a parlamentara din Republica Moldova. L-am ascultat de c`teva ori vorbind. Este un bun orator, aspru, taios, totdeauna la obiect, deloc elegiac, mioritic. A publicat p`na acum volumele de poeme St`lpul de foc =i Somn de lup (informa\iile de mai sus sunt luate dupa Mihai Cimpoi, acest admirabil critic =i meticulos istoric al literaturii basarabene!). De cur`nd, Valeriu
Matei a tiparit o noua carte, Moartea lui Zenon, o antologie, am impresia, din poemele lui vechi =i noi1 . O citesc cu aten\ie, cu g`ndul la omul care a scris-o. Acela este, prin natura lui, un luptator, un spirit — daca-l intuiesc bine — ireductibil, hotar`t sa mearga p`na la capat in aventura lui dreapta =i primejdioasa.
Poetul scrie in doua registre. Unul merge in linia tradi\ionala, cu un sentiment mai acut al urgen\ei =i o nota pronun\ata de ori ginalitate in evocarea milenarei suferin\e. O rugaciune m`nioasa, poruncitoare, imaginea unei toamne putrede =i, in genere, ima ginea unei lumi ce se surpa, iata ce aflam intr-un poem scris in
1981, in descenden\a profetismului bucolic al lui Goga — Pillat
— Fundoianu: „Bat clopotele, mama, in schitul Sfintei Vineri,/ bat clopotele toamnei =i noi suntem azi tri=ti,/ de-at`tea lacrimi urca f`nt`nile la ceruri/ =i vaduvita-i casa in care mai exi=ti.// E via\a ca o haina de ploi ferfeni\ita/ =i aerul e putred de-at`tea suferin\i,/ icoanele sunt =terse, altarele — surpate/ =i v`ntul geme-n turle/ de po\i sa-\i ie=i din min\i.// Prin sat pustiul umbla. Cu degete de ghea\a/ crucifica deliruri in case de batr`ni/ =i fructe-n destramare arunca-n aer grea\a,/ iar c`inii urla jalnic pe dealuri, pe la st`ni.// Bat clopotele toamnei./ Trec corbi batr`ni prin cea\a,/ innebune=te mustul in via parasita,/ mai fa o ruga, mama, pentru cei du=i de-acasa/ =i scalda-n lacrimi p`inea de zile im pietrita.”

Sn poem patrund, nu-i greu de observat, elemente din alt c`mp poetic (cel simbolist, de pilda), imagistica tradi\ionala este intr-o oarecare masura innoita, in fine, poetul i=i reprima, sub presiu nea circumstan\elor istorice, fondul elegiac, mioritismul. Sl re prima sau il adapteaza =i-i da un sens polemic? Sntr-un studiu publicat in Caiete critice (nr. 1-3, 1994), intitulat Panorama lite raturii basarabene postbelice, Mihai Cimpoi observa ca esen\iala pentru literatura postbelica in acest spa\iu cultural rom`nesc batut
1 Valeriu Mateu, Moartea lui Zenon, Editura Junimea, 1994. de soarta =i de istorie este tocmai mioritismul de care vorbeam mai sus, in\eles ca „o dimensiune esen\iala a con=tiin\ei rom`ne=ti din Basarabia cu tot complexul ei geopsihic de situare hic et nunc, sub semnul unui fatum universal, dar =i sub semnul vetrelor se curizante ce asigura continuitatea”. Remarca este justa, cu nuan\a, poate, ca sunt semne in poezie (=i nu numai) de depa=ire, prin
insu=i faptul con=tientizarii fenomenului, a mioritismului ca filozofie de existen\a (sentimentul predestinarii, resemnarea, bunatatea funciara, in\elepciunea bazata pe logica lui ce-o fi o fi etc.). Poezia pe care o comentez, aici, este o dovada. „Tradi \ionalistul” Valeriu Matei este, in realitate, un razvratit cu bune lecturi din scriitorii moderni. Bucolismul lui este agitat =i prin singurata\ile =i disperarile lui trece un duh de nelini=te =i revolta.
Emblema lui mi se pare a fi lupul singuratic, lupul de jertfa, haituit
=i dat prazii in mijlocul unui ocean de zapada. Poemul din care am scos aceste imagini se cheama Somn de lup =i, pornind de la o tema tradi\ionala (durerea strabuna, brutalita\ile istoriei), el co munica in ritmuri rapide =i fr`nte un sentiment de exasperare ex ploziva. Merita sa fie citate aceste versuri finale: „Sn goana haita=ilor zapada sc`nteie,/ port la g`t lan\ sclipitor de luna/=i visez s`nul tau alb, femeie,/ eu, lupul de jertfa,/ lupul de s`nge dat prazii/ c`nd cu t`mpla ranita mai s`nger pe-ntinsul zapezii.”
Al doilea registru liric al lui Valeriu Matei este mai acut, mai explicit modern, in stilul =i cu mijloacele poeziei rom`ne=ti din anii ’70-’80. Semn ca poezia basarabeana n-a a=teptat pe firosco=ii publici=ti de la Bucure=ti pentru a se sincroniza. Ea a intrat, c`nd a putut, in ritmurile =i in spiritul timpului, fara a-=i parasi, pro priu-zis, fantasmele. Sn compara\ie cu colegii sai de genera\ie, mitologizan\i in modul lui Lucian Blaga sau ironici, ba=calio=i =i esopici in linie d`mbovi\eana, Valeriu Matei este un poet mai a\os, mai grav. Evita ludicul =i livrescul. Scrie cu =treangul la g`t, sen timentul lui dominant este acela de „buna- spaima” =i metaforele care se repeta in poemele sale rupte, nemuzicale, zornaitoare ca ni=te lan\uri t`r`te pe un c`mp de pietroaie, sunt acelea ale zidu lui =i ale vidului. Iata semnele unui ora= rasaritean, trist =i bal\at:
„Ziduri cenu=ii, mirosuri care provoaca-ame\eala,/ zdren\e flu tur`nd la balcoane,/ arborii ca ni=te cruci in putrezire/ =i tram vaiele alunec`nd/ pe l`nga morminte — acesta-i ora=ul in care locuiesc — // piatra fara memorie,/ inscrip\ii =terse de ploi =i de v`nturi,/ pasari care au uitat zborul/ =i vitrine in care/ foamea face apel la opinia publica.” +i, iata, intr-un mic poem nichitian, sugestia febrei impietrite: „Parca a= sta rezemat de un zid/ in care pasari se zbat/ =i ma-nfior de satanicu-i frig/ sau de zborul din veacul cellalt,/ sau de pietrele ce-ntruchipeaza/ febra unui g`nd
impietrit.// Bate v`ntul. Bureaza./ Ceasul meu s-a oprit.”
N-am citat int`mplator numele lui Nichita Stanescu. Sn poe mele din Moartea lui Zenon se simte aripa geniului ploie=tean.
Mai pu\in mitologia seduc\iei verbale, jocul cu necuvintele.
„Pl`nsul pietrei” =i „clipa fara de culoare a prezentului” din Tris tul c`ntec al formelor, „umbra stelei rastignita in vid, aerul ce se sprijina pe aripa pasarii maiastre =i alte suavita\i vin, negre=it, de la poetul Epicii magna. Rolul lui a fost, se pare, foarte important
in procesul de modernizare a poeziei basarabene. Oricum, printr-o buna parte din poemele sale, Valeriu Matei imi pare a fi un poet substan\ial in descenden\a nichitiana. Este, avertizez, o judecata de existen\a, nu o judecata de valoare. Un nichitian care s-a in stalat in nelini=te =i se hrane=te cu spaimele istoriei ca legendarul cal rapciugos cu jaratic. Un poem, intitulat Nelini=titul, imi pare a-i defini in mod sugestiv stilul liric =i natura fiin\ei sale. Sl repro duc, aici, integral. Este o confesiune =i este, in versurile zdren\uite, o con=tiin\a noua ridicata pe un podi= de frica stratificata, mine ralizata: „El e mai mare dec`t memoria mea/ fiindca se suprapune ecoului./ E pretutindeni/ =i nu-i nicaieri.// El s-a nascut/ din fri ca de moarte a mamei,/ dar nu are teama,/ =i n-a tacut nici atunci/ c`nd se decreta mu\enia.// El a fost,/ este/ =i prin el vorbe=te acum/ durerea zilei de m`ine.// Scoate\i strigatul vazului vostru la drumuri/ sa lacrime, sa tune,/ =i ma simt despicat de rabdare/
=i-n caden\a lui verde sa ma-nabu=,// Nu va fie teama! Nu va fie teama!/ Cel care striga nu simte/ =treangul vorbei lui pipaindu-l,/ doar el se suprapune ecoului,/ da, ecoului — / singura muzica ce ne lumina.”
N-a= vrea sa inchei aceasta cronica fara sa citez din Valeriu
Matei un vers care imi pare memorabil:
„acest sf`r=it de secol pare o goana lunga“.